155 matches
-
Era mai bine să o primească în tranșe, până când își va redobândi „capacitățile intelectuale de dinainte”. Oricum, nu credea o iotă din toate explicațiile astea incredibile.Tot ce avea de făcut era să traverseze aceleași medii în care evoluase Leonard Tupilat, singura sursă de adevăr. Și până la urmă de unde fixul ăsta cu personajul dispărut în mod straniu? După operația de anevrism, când doctorii îi crăpaseră capul ca pe un bostan și-i descâlciseră încrengătura de mațe din creier, îl vizitase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în mod deosebit. Privea prin mine, dincolo de mine, și de acolo, reflectându-se în oglinda din spatele meu, privirea ricoșa înapoi în ochii lui albaștri cu picățele. - Spune-mi cu ce te ocupi, tinere! Parcă ziceai că te cheamă....? - Leo, Leonard Tupilat. - Aha. Parfaitement! O să-ți spun Michel. Așa. Voiam să știu... - Mda, mă rog, sunt profesor de engleză la... - Très interesant! Deci îi citești în original pe Shakespeare, pe Oscar Wilde. - Ăăă, desigur, de ce nu? - Păi atunci de ce ai venit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
folos? Vă pot servi cu ceva? Aranjându-și cu cochetărie baticul verde cu floricele galbene, Sabina l-a pus în temă: Buona sera! Am trecut doar ca să-i cunoașteți și pe mama mea, doamna Maria Firidă, și pe logodnicul meu, Leo Tupilat. Știți că sunt urmărită peste tot de o limuzină neagră a Securității și vreau să vă rog să aveți grijă de ei, în cazul în care voi fi răpită. Ochii Sabinei răspândeau o lumină neagră, toată făptura ei radia energie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Ar fi trebuit să-și facă un calendar, să știe când se poate baza pe el și când nu. L XXXVIII Seara, când ajungeam pe ulița deja răvășită de vântul aspru de noiembrie, încercam să reconstitui arborele genealogic al familiei Tupilat. Cred că era mai mult o stratagemă ca să uit de zvârcolirea Sabinei, zăvorâtă în celula ei de la Spitalul „Gheorghe Marinescu”. Se ținea de cap și implora universul: nu mai pot! nu mai pot! Erau rare momentele în care mă recunoștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
că i se urcase la cap. L-a băgat Dej la pușcărie pentru că nu voise să dea pământul la colectivă, de parcă nu i l-ar fi luat oricum. Ulterior, familia și-a schimbat apelativul grecesc și tot clanul a devenit Tupilat, să li se piardă urma. Însă tot prost s-au orientat: și băieții și fetele s-au dus de-a valma la seminar. Unii au devenit preoți, alții preotese. S-au închis la țară, s-au pus pe zidit biserici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și turnători. Până la urmă n-au reușit decât să-și înfunde burdihanul cu câteva felii de salam în plus. Au tras și ei sforile scămoșate ale ușilor din dosul magazinelor de încălțăminte, ale alimentarelor, ale farmaciilor. Cel puțin bunică-meu Tupilat, convins cu multă bătaie de cap să vină măcar la pensie în târgul Romanului, când voia să ne scutească de stat la rând la pâine și lapte, își punea sutana gri, pălăria de pai albă, barba lungă de bumbac, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
s-ar fi temut de ceva. Spusese doar că, oricum, ar fi fost foarte greu pentru o femeie să reziste alături de nepotul ei. Ca dovadă că nici ea însăși nu rezistase, deși avea faima unei mâini de fier în familia Tupilat, se gândi Cosmin. La mijloc mai era și o factură telefonică, își aminti el, care otrăvise relațiile între Pirat și Leo. L XXXIX Din obsesia genealogică mă scoteau telefoanele Adelinei. Glasul ei voalat, copilăros și senzual deopotrivă, mă convingea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
lor, unul la Botoșani, altul la Arad, au făcut praf vreo cinci case. Mitul poșetei roșii le dădea tuturor iluzia că pot risipi oricât, undeva cândva, din interiorul articolului de marochinărie se va revărsa belșugul asupra tribului. În sânul familiei Tupilat, dar și în al clanului Taubergher, s-a discutat mult dacă Leo moștenea trăsăturile și caracterul neamului său, adică acea îmbunătățire a rasei rezultată din încrucișarea greco-austriacă. Părerile au fost împărțite: într-adevăr, mergând în susul spiței Taubergher, se poate observa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
zece. Și dacă nu ei personal, atunci copiii lor, înainte să-și ducă părinții la groapă. Deci o latură boemă, autodestructivă, pe care ultimul vlăstar masculin al familiei nu o trăda în niciun fel. La rândul lor, cei din ramura Tupilat recunoșteau în Leo rudimente de comportament intelectual, înăbușite însă de escapadele sale haotice și primitive, cum ar fi înnoptarea în castanii și mestecenii (speciile care îl vindecau de insomnie) din parcurile bucureștene. Chiar și așa, era vorba de defecte ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
răbdarea: hai, cucoană, să mergem, nu vezi că nu vrea nici mort? Ăsta a fost primul avertisment pentru Sabina. A încercat să pluseze. Era septembrie, fusesem chemat la liceu. A sunat la secretariat și le-a spus că profesorul Leonard Tupilat are catedră la cel mai bun liceu din Botoșani, să nu se bazeze pe el pentru anul școlar care începea. S-a dat alarma. Am fost chemat la ordine, trimiteau elevul de serviciu să mă aducă la direcțiune. Am reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
convinsă că te-ai întors la ea. Am sărit în tren și uite-mă aici. Sunase acasă la Maria Firidă, întrebase de mine. Fusese la liceul „Mihai Eminescu” și-i spusese directorului că degeaba îl aștepta la post pe Leonard Tupilat, el avea angajamente serioase în București. Aleluia cu catedra mea călduță din centrul târgului moldovenesc. Ce-a fost verde s-a uscat! Mă irita faptul că Adelina se amestecase în perspectivele mele de viitor casnic. Pe de altă parte, aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
distanța, apropiindu-mă neîncetat. Înregistram rece, automat, prin ferestruica mașinii, mișcarea vie și pestriță a străzii fără să recunosc locurile pe unde treceam. Am tresărit de neliniște. Ajunsesem. Da, trebuia să ajung o-dată! Mi-a apărut în fața ochilor casa tupilată în verdeață, cuibul dragostei noastre defuncte... Fără să vreau, vedeam dinainte biletul de închiriat care-mi oprise cândva pașii la poarta aceea, azi blestemată, îmi suna în urechi: ride la terra din opera lui Puccini. Apoi amintirile începeau a se
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mai curând. Concertul din Bach o va ajuta ... La ce lucru? Mini era un agent secret al unei uneltiri pe care n-o cunoștea. Singură cu gândul ei, coti pe strada Doamnei. Nory avea dreptate când spunea că Drăgănescu sta tupilat și mulțumit în umbra nevestei lui. Pe când însă tovărășia lor prospera, soțul scădea mereu și scădea din propria lui voință. Elena nu avea prilej să se acuze că nu-și iubește bărbatul, nici să-și impună datoria de a-1
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
de sosire. Poate că hainele domnului Paul îi travestise firea ca și înfățișarea. Sia se întorsese în casă, după plecarea lui, cu gândul să-și păstreze, de nevoie cel puțin, locul la Rimi. Nu știa încă ce va face. Sta tupilată în ea însăși. Buna Lina o credea însă pocăită și, cum Lică fusese sever, se simți dispusă spre indulgență. Avea înduioșări: Biata fată! Srescută prin străini! Lică făcuse tot ce putuse, dar el avea acum alte obligații.. . Noroc că Rim
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
albastru închis, verifica să vadă dacă totul e în ordine. Așa părea să fie până să audă un scâncet de copil. S-a uitat înspre ghiveciul cu un ficus imens, că parcă de acolo venea suspinul. Se apropie și zări tupilată o fetiță cu codițe, cu capul în palme, sughițând de plâns. Învățătoarea a întrebat-o cu o voce blândă: - Ce s-a întâmplat?... De ce plângi? Te-ai lovit? Te-a lovit vreun copil?... dar, fiindcă răspunsurile întârziau să apară, doamna
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
ieșind de sub regimul solarului, grațiosului, devine mai puțin evazivă, indistinctă. Stimulată de sentimentul ororii, fantezia inventează imagini pline, de o materialitate puternică. Haosul alecsandrian este populat de păsări rău prevestitoare: vulturi, ulii, buhne și corbi. Umbrele groase, ceața densă, „fantasmele tupilate”, vedeniile mari, tăcute” dau impresia de vitalitate monstruoasă. Poemul are o Încheiere morală. Satanicul Grui Își ucide tatăl, Codrul fără viață se face scrum, iar un glas din altă lume pronunță un teribil blestem: „Tu proclet, ucigașe! infame paricide! Tu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
frumos al țării mele, MÎndră-n soare, dulce-n umbră, tainică la foc de stele! Ca grădinile Armidei, ai un farmec răpitor, Și Siretul te Încinge cu-al său braț dismierdător. Umbra ta, răcoritoare, adormită, parfumată, Stă aproape de lumină, prin poiene tupilată. Ca o nimfă pînditoare de sub arbori Înfloriți, Ea la sînul ei atrage călătorii fericiți. Și-i Încîntă, și-i Îmbată, și-i aduce la uitare Prin o magică plăcere de parfum și de cîntare, Căci În tine, luncă dragă, tot
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
șoapte CÎnd trec fiori În aer și demoni roși În noapte; CÎnd umbra trădătoare așează pe sub maluri, Prin unghiurile casei, prin guri de văi, pe dealuri, Prin codri, prin ruine de veche monăstire, Pe naltele clopotniți, prin negre cimitire Fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute, Ce stau ca niște visuri din ochi nedispărute, Și astfel, locuită de umbre, noaptea pare Mută de groază, rece și fără răsuflare. E ora de uimire, cînd Codrul-fără-viață S-arată mai sinistru prin văi de oarbă ceață
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
toată făptura se ascunde...” Este un peisaj În peisaj, o reverie lipsită de obișnuitul farmec interior. Fără adeziunea poetului, peisajul este Însă mai puternic liric, farmecul mai convingător. Descripția Începe cu elemente generale de decor (nalte clopotniți, negre cimitire, fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute), acelea pe care le folosesc toți poeții romantici cînd e vorba să sugereze infernul materiei. În acest cadru de tenebre, Alecsandri introduce peisajul său liric, caracterizat admirabil printr-o dublă opacizare a elementelor: „văl de oarbă ceață
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dar nu și istovitoare. Greșești, orice supunere la nemișcare, vreme îndelungată, e o silnicie. Asta de care vorbesc îți amorțea ceafa și îți încovoia spinarea. Când aveam dreptul să mergem printre paturi sau, cu program, să ne facem nevoile, umblam tupilați, cu umerii căzuți și bărbia în piept, de parcă am fi fost în tranșee, hăituiți de obuze. Ușile celulelor erau metalice, dublate cu un grătar de zăbrele. Țac, se deschidea grătarul. Apoi cheia mai groasă descuia ușa metalică. Nu se auzea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nici nu-i face închinare/ Căci chiar și za de poartă ferecată,/ Săgeata limbii tale-nțepătoare/ și-n piept, și n gură poate să-l străbată./ Fă-l zuliar pe soț, să-l vezi cum vine/ Ca prepelița-n ierburi tupilată.// Frumoasă dacă ești la-nfățișare/ Aratăți nurii, straiul ți-l arată;/ De ești boccie, fii risipitoare,/ Fă-ți prieteni mulți, fii neastâmpărată/ Ca frunza care-n plop abia se ține/ și lasă-l să se roadă, să se zbată...”131
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nici nu-i face închinare/ Căci chiar și za de poartă ferecată,/ Săgeata limbii tale-nțepătoare/ și-n piept, și n gură poate să-l străbată./ Fă-l zuliar pe soț, să-l vezi cum vine/ Ca prepelița-n ierburi tupilată.// Frumoasă dacă ești la-nfățișare/ Aratăți nurii, straiul ți-l arată;/ De ești boccie, fii risipitoare,/ Fă-ți prieteni mulți, fii neastâmpărată/ Ca frunza care-n plop abia se ține/ și lasă-l să se roadă, să se zbată...”131
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
se închine călugărul Gherman, care aflase că haiducul fusese tatăl său. Balaurul este povestită de moș Leonte, care relatează o întâmplare petrecută pe vremea când era flăcău și învățase de la tatăl său meșteșugul de "zodier și vraci". Trăia în satul Tupilați boierul Năstasă Bolomir, de care fugeau femeile. Fusese căsătorit cu fata unui boier, care s-a întors plângând la părinții săi; a doua soție fusese văduva unui grec, femeie frumoasă și bogată, care în doi ani se ofilise. Cea de-
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
contră, critica publicistică i-a Îndulcit pe cât posibil pilula; a făcut aluzii la Henry Moore și a echilibrat orice efort laudatoriu. Eu Însumi, pentru a plăti un completo, am publicat În Revue de l’Amérique Latine propria-mi notiță encomiastică, tupilată, e drept, sub pseudonimul „Racursiu“. Expoziția n-a rupt-o cu vechile tipare; cuprindea muluri de ghips, din cele promovate În cursul primar de domnișoara de desen, puse una În fața celeilalte din două În două sau din trei În trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
căpătăieri, unii veniți din Borșa, Ceplenița, Crivești, Todirești sau Târgu Frumos. Mai numeroși erau căpătăierii; o parte din ei înscriși la bir în Belcești, iar alții în târgurile și satele de proveniență, din care 8 din Târgul Frumos, 4 din Tupilați (ținutul Roman) viniți vremelnicești cu vitili dum(nealui) logofătului Ștefan Catargiu, din Roman, din Boiștea (ținutul Neamț), viniți cu oili, ca vremelnicești pi Belcești, câte unul din Ceplenița, Hăbășești, Miclăușeni, Prigoreni, Sârca, Ulmi, Goești (ținutul Cârligăturii) și Vorona (ținutul Botoșani
EVOLUȚII DEMOGRAFICE ÎN ZONA BELCEŞTI ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA. In: ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1721]