KorAP: Find »[drukola/base=turanic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 ...9 >

223 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

lor, romanici și slavi, urmele lor au rămas în așezămintele supușilor, precum vasul avar de la Sânmiclăușul Mare. Stăpânirea avară a lăsat urme puține și discutabile, a fost cea care a mutat peste Dunăre (sud) pe slavi. Astfel, al doilea popor turanic, după huni, a acționat pentru închegarea și întărirea poporului românesc, în curs de coagulare, prin această "curățire" (Iorga) a unei vetre sigure. În urma prădăciunilor avare, puterea elementului romanic a scăzut în sud, în aceeași măsură în care, prin neadmigrare, acesta

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sinteză culturală unitară (civilizație), specifică unor teritorii întinse. Superioritatea numerică, caracterul autohton și sedentar, ca și trăsăturile generale ale civilizației locale au permis românilor să asimileze, pe durata mai multor generații, în secolele IX-XI, atât populația slavă cât și etniile turanice, impunându-se prin supremația limbii române, care, la rândul ei, a absorbit un important lot de cuvinte de origine slavă (20%) și turanică -5%. 23 Cercetările arheologice evidențiază că, în secolele VII-X, în diferite zone ale țării noastre, existau două

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
românilor să asimileze, pe durata mai multor generații, în secolele IX-XI, atât populația slavă cât și etniile turanice, impunându-se prin supremația limbii române, care, la rândul ei, a absorbit un important lot de cuvinte de origine slavă (20%) și turanică -5%. 23 Cercetările arheologice evidențiază că, în secolele VII-X, în diferite zone ale țării noastre, existau două tipuri principale de așezări ce corespund celor trei variante de organizare a obștii sătești teritoriale: 1. primul tip, cel mai numeros, îl constituie

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca și alți "migratori" (alogeni), însă, după cucerire, ei nu au distrus populația autohtonă de care aveau nevoie. Deosebirea între slavi și alți alogeni a constat în faptul că slavii au fost colonizatori, ceea ce neamurile germanice (goți, gepizi) și cele turanice (huni, avari) n-au fost (n-au vrut să fie). Trebuie să precizăm că nu cucerirea în sine, ci instalarea de colonii sătești și militare slave de lungă durată, a avut consecințe profunde asupra societății romanice autohtone. Limba slavilor rămași

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aceste influențe slave au persistat în limba romanicilor din nordul Dunării, în urma conviețuirii timp de secole cu aceștia (vezi cap. VII). Slavii din Dacia, care locuiau în Carpați și la Dunăre, nu au alcătuit state (regate), precum neamurile germanice și turanice (goți și huni), iar organizarea lor politică era cea gentilică (bazată pe gintă), cu căpetenii alese de oșteni, numite voievozi. Colonizările slave se făceau de către comunitate (obște), o așezare întemeiată de o mare familie care folosea pământul în comun, încât

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu ciuvașii a bulgarilor de pe Volga. Între vechii bulgari veniți din stepa euro-asiatică (regiunea Volga) și între rămășițele hunice, ca hunogundurii, a fost într-adevăr o strânsă legătură. Astfel, "descălecătorul" bulgarilor de dincolo de Dunăre, Asparuh, a comandat hunogunduri ! Bulgarii erau turanici, ca toate popoarele stepelor asiatice, cu numele nou bulgar. După istoricul Tomaschek, bulgarii apar menționați pentru prima dată, în 481, spre sfârșitul secolului al V-lea-pe atunci Cassiodor amintește pe "pretutindeni temuții bulgari", care sunt numeroși (o "grămadă"), iar Ennodius subliniază

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tratatul din 681)-cedarea din partea Împărăției universale față de acest "popor barbar și venetic", față de "această pacoste" (Iorga). Care era realitatea social-politică în sudul Dunării, după 679-681 ? Triburile slave sub dominație bulgară, obotriții sau predenesensii și-au păstrat autonomia față de năvălitorii turanici. "Statul" bulgar, ca și cel hun și avar, ca și orice creațiune turcească, folosea pe lângă comandanți de cetăți, colectori de tribut, de daruri și delegați (trimiși). Dar unele triburi slave se revoltă, iar altele trăiesc pașnic cu bulgarii dominatori. Treptat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la început, o alcătuire primitivă, pur militară și "gata de pradă" (Iorga). Bulgarii se așează acum, la începutul secolului al VIII-lea, în părțile de sud ale Dobrogei, din zona Cavarnei, iar organizarea este în lagăr, cea veche asiatică, strict turanică. S-a exagerat enorm, consideră Iorga, în privința hotarelor unui stat a cărui existență însăși n-a fost dovedită-chiar și istoricul englez Bury credea că statul bulgar a lui "Isperich și Krum", cel din secolele VII-IX, se întindea în nordul Dunării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de la câmpie la munte, slavii supuși s-au răsculat de mai multe ori, unii au fost împinși în Țara Avarilor (nordul Dunării), alții în Imperiu (Bizanț) și alții în Macedonia" (Theofilact al Bulgariei). Dar, în cele din urmă, noua stăpânire turanică s-a stabilizat, iar Imperiul bizantin a recunoscut printr-un tratat, în 681, noul stat bulgar din sudul Dunării. Acest stat turanic avea să se transforme, după două secole, într-un stat slav. În cuprinsul lui trăiau și vechii traci

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alții în Imperiu (Bizanț) și alții în Macedonia" (Theofilact al Bulgariei). Dar, în cele din urmă, noua stăpânire turanică s-a stabilizat, iar Imperiul bizantin a recunoscut printr-un tratat, în 681, noul stat bulgar din sudul Dunării. Acest stat turanic avea să se transforme, după două secole, într-un stat slav. În cuprinsul lui trăiau și vechii traci romanizați, ca agricultori și păstori. Populația locală continuă pe vechii locuitori din perioada romană, sărăcită și semibarbarizată, sub stăpânirea slavo-bulgară. Populația creștină

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe cursul inferior al Volgăi și s-au stabilit în regiunea Bașchiriei, numită de misionarii occidentali (latini), "Magna Hungaria". În vremea aceasta, ei au intrat în orbita dominației chaganatului chazarilor. Contactele îndelungate și statornice cu bulgarii, chazarii și alte comunități turanice au influențat pe unguri în planul limbii și în modul lor de trai. Astfel, ei și-au însușit numeroși termeni din alte limbi în economie, ocupația lor principală fiind păstoritul, iar coborârea triburilor ungare în zona de stepă, situată în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o vagă autonomie peste care se întinde, alături de pretențiile Imperiului, numai "suzeranitatea" de caracter mongolic fiscal a hanului turanian din Panonia. Această stare de lucruri va dăinui, cu o Dunăre păzită de romani pe ambele maluri, până la apariția altor cete turanice, care fac același lucru ca și hunii, ei nu aduc nici o atingere acelei autonomii până la Justinian și după el. Pe când în Balcani barbarii cad unii peste alții, ostrogoții sălășluiesc aici (la Novae) mai bine de un secol, iar fiscalitatea romană

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
întâlnim localități cu terminația în -ăuți: Părhăuți, Milișăuți, Colincăuți, Popăuți, Frătăuți, dar și în -ovăț, precum Volovăț, Iaslovăț, ș.a. Localități ca Tigheciu sau Tighina indică o "diagonală" de penetrație slavă. În schimb, râurile moldovenești între Siret și Nistru au denumiri turanice (Prut, Bârlad, Covurlui), ca și lacurile din sudul Basarabiei (Cahul, Ialpug, Cătlăbuga), dar Bistrița, Moldova sunt slave. În Câmpia munteană, avem nume de ape slave (Ialomița, Dâmbovița), în Transilvania, nume ca Sovata, Târnava, Toplița, Crivadea, sau târgurile întinse pe tot

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dârmon, bardă, topor, clește, pilă, osie, daltă, suveică, vârtelniță, blid, răboj, tigae, desagă, rogojină, toiag, nicovală, cumpănă, lanț, sanie, laviță, drojdie, țuică, covrig, colac. Cuvinte și relații ostășești: viteaz, voinic, ceată, tabără, șatră (cort), steag, prapur, iscoadă, oblânc, prieten, vrăjmaș-dușman (turanic), primejdie, pagubă, strajă, pază, chivără, sabie, surlă, trâmbiță, bucium; agricultură: ogor, lan, hat, toloacă, pârloagă, brazdă, loviște, prăjină, potcoavă, cramă, streșină, stâlp. Alte cuvinte slave: vadră, găleată, câblă, merță, chilă, drob, pogon, ploscă, cobză, lăută, obor, nedeie, zbor, ocol, corabie

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
voievod, cneaz (sl.)-jude (lat.), sfat (slav)-adunare (lat.), jupan, bir, moșie, ocină, baștină, siliște, pâră, osândă, dovadă, gloabă, gospodar, graniță, dajde (dare), clacă, ponos, năpastă, pricină, pripas, prigoană, poruncă, sfadă, mită, caznă (slav)-pedeapsă (grec.), călău și gâde (cuvinte turanice). Organizarea bisericească: boz (idol), praznic, taină, jertfă, pomană, prooroc, troiță, răstignire, văzduh, capiștea, mirean, moaște, proclet, milă, pomină, molitfă, pristol, raclă, vârcolaci, rai și iad. N. Iorga menționa constatarea lui Miklosich: din imensul vocabular slav al limbii române o parte

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nobilimi tribale slave, aflate încă în faza "democrației militare". Ei devin treptat ereditari și obțin de la obștile romanice supuse dijmă în produse și clacă (muncă gratuită). Această nobilime tribală, viitoarea clasă feudală stăpânitoare, aparținea aproape exclusiv populației alogene, slave și turanice. Dintre acești alogeni, cei ce au jucat un rol mai important în aservirea vechilor obști ale autohtonilor (românilor) au fost slavii. Aceștia, stabiliți în nordul Dunării, în a doua jumătate a secolului al VI-lea, au rămas o populație distinctă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Transilvaniei, cu reședința la Alba Iulia, botezat la Constantinopol (vezi mai sus), avea pe lângă sine pe Ierotheus, episcop "al Turciei" (deducem că ducele Gyula era peceneg). Acesta stăpânea peste o populație eterogenă, sub aspect etnic, alcătuită din romanici, slavi și turanici (pecenegi). La Dăbâca, o altă reședință a stăpânului feudal menționat, întâlnim același amestec etnic și bisericesc, ce-l vom vedea și la Cenad-Morisena. În Banat, la începutul secolului al XI-lea, lupta bisericească bizantino-bulgară și cea a regalității ungare și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
postarea în defensivă a conducătorilor Imperiului în fața năvălitorilor de la nord a dus la pierderea totală a controlului politic asupra teritoriilor extra-carpatice ce au încăput în mâinile nomazilor. Populația autohtonă românească nu se putea opune încă forțelor de șoc ale călăreților turanici, după 1036 însă, în urma unui tratat cu Imperiul, năvălirile în sudul Dunării au încetat (vezi capitolul X). Pe fondul hărțuielilor cu pecenegii, în a doua jumătate a secolului al XI-lea, s-a declanșat năvălirea uzilor, dar aceștia nu au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slavo-români, acei "maiores terrae", din punct de vedere politic-administrativ, se sustrăgeau pretențiilor de dominație politică bizantină activă. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu dispunea de mijloace eficace de a-i constrânge să se supună, feudalii locali, români, slavi, turanici, îl respectau pe împăratul de la Constantinopol, dar nu i se supuneau, voiau să fie liberi. Pe un alt plan, românii de la sud și est de Carpați erau dependenți bisericește de patriarhul Constantinopolului, însă, de facto, nu se supuneau acestuia, înclinau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tronul Rusiei haliciene. El este amintit pentru prima dată la Dunăre, în 1144, în momentul în care este izgonit de cneazul Vladimir al Kievului. Cneazul Ivan rămâne mai mult timp în regiunile dunărene, apoi, sprijinit de "mulți cumani" și berladnici (turanici), el pătrunde pe teritoriul Haliciului. De-aici rezultă că prezența efemeră a lui Rostislavici în teritoriile din sudul Moldovei nu implică apartenența acestora la statul Halici. Nici acordarea de posesiuni la Dunăre unor cneji ruși de către împărații Bizanțului nu poate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
autohtonă românească din regiunile extra-carpatice a susținut și ea pe Asănești. Pentru a bloca sprijinirea statului Asăneștilor de cumanii din Moldova, diplomația bizantină a reușit, prin anii 1200-1201, să convingă pe cneazul Haliciului, Roman Mstislavici, să organizeze o expediție împotriva turanicilor din această zonă. În final, la 13 aprilie 1204, Constantinopolul era ocupat de cavalerii cruciați și, pe ruinele bizantine, se constituia Imperiul Latin de Răsărit (1204-1261). Prin prăbușirea Bizanțului și constituirea statului Asăneștilor dispărea granița comună, veche de secole, între

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
În următoarele două secole de stăpânire bizantină (971-1185), frontiera Imperiului s-a aflat pe Dunăre, iar acțiunea și influența sa s-a exercitat puternic și mai departe pe malul nordic, în teritoriile locuite de "oamenii pământului" (Iorga), românii, chiar dacă migratorii turanici erau și ei prezenți. Pentru populația locală, românească, instaurarea dominației bizantine la Dunărea de Jos a însemnat o modificare (în bine) a condițiilor esențiale în plan politic, cultural și bisericesc. Sursele istorice nu indică schimbări de natură etno-demografică, astfel, teritoriile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ei. În acest context, scriitorul bizantin Mihail Psellos și Anna Comnena vorbesc despre existența în vecinătatea pecenegilor a unui "neam al geților" (getonetnos), probabil se referă la românii dintre Carpați și Dunăre. După câțiva ani, uzii, popor de același neam turanic, au invadat în 1064 sudul Dunării, luând prizonieri pe soldații din themele Bulgaria și Paristrion împreună cu comandanții lor, Y. Apokapes și N. Botaniates. Această mare invazie a distrus prin incendiere așezarea medievală timpurie de la Dinogetia-Garvăn. În a doua jumătate a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dobrogei (vezi mai sus). În secolul al XI-lea, în ciuda îndelungatului conflict bizantino-peceneg, linia Dunării era bine apărată de trupele din garnizoanele de pe malul drept și de flota fluvială. Însă, în urma năvălirilor tot mai frecvente și mai violente ale populațiilor turanice, apărarea graniței nordice, din zona Dunării și Dobrogei, a fost dezorganizată încât, în secolul al XII-lea, cumanii treceau fluviul fără teamă: 1114, 1122, 1148, 1150, 1154,1159. Aceste năvăliri erau însoțite de jafuri, distrugeri, luarea de captivi și ucideri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ceea ce arată că secuii au conviețuit un timp îndelungat cu ungurii, înainte de stabilirea lor în sud-estul Transilvaniei. Adaptarea alfabetului secuiesc, de origine turcică, spiritului limbii maghiare este o dovadă în acest sens. Secuii, conform ultimelor păreri, au fost un trib turanic care s-a alăturat de timpuriu triburilor maghiare, cu mult înainte de instalarea ungurilor în Panonia, la sfârșitul secolului al IX-lea. Conviețuirea secuilor cu ungurii, anterior anului 896, este atestată de mai multe izvoare narative medievale. Astfel, Anonymus, Simon de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]