129 matches
-
-i drept episcop "Goddas", păstor al turmei de credincioși între anii 347-380. Existența schiturilor rupestre Agaton, Aluniș, Fundătura, Porfirie și Sf. Ioan Bogoslovul a precedat consemnarea acestora în 1578 într-un act de danie al lui Mihnea al II-lea Turcitul către mănăstirile Motnău, Agaton și Ioan Bogoslav. Dovezile indică faptul că apariția lăcașurilor cu funcții cultice creștine poate fi luată în calcul începând cu secolul XIII, odată cu intervalul iradierii isihaste de la Kilifarevo (1346-1371). Aflați în prima parte a celui de-
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
de voievozii Țării Românești, situația locală a sihăstriilor s-a îmbunătățit, ele transformându-se în chinovii unde viața monahilor s-a desfășurat în comun. Din acest punct de vedere, actul de danie din 1857 al lui Mihnea al II-lea Turcitul către mănăstirile Motnău, Agaton și Ioan Bogoslav a fost atât o marcă a intervenției voievodale în ceea ce privește tranziția modului de organizare al comunității religioase, cât și o documentare a existenței mai multor călugări la - acum fostele schituri, cea ce a subliniat
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
popa Stancu justifica proprietățile printr-un hrisov din anul 1557 dat de Pătrașcu cel Bun: "“s-au vândut domnului Preda Buzescu și acesta a stăpânit hotarul satului Greci timp de 9 ani”". Ulterior la 18 noiembrie 1587 domnitorul Mihnea Voievod - Turcitul, în a doua să domnie dintre anii 1585-1591, da occinele oamenilor din Mateești și din alte sate. Prin hrisovul dat de Mihai Viteazul în luna februarie 1598 lui Preda Buzescu se arată că cetățenii din Turcești "“se vând de bună
Comuna Mateești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302035_a_303364]
-
foarte apropiați de scaunele domnești. Erau vestiții Frați Buzești. Ei stăpâneau ocinile dobridorene pe bază de documente voievodale emise de Radu de la Afumați (1522-1523; 1525-1529), Vlad Înecatul (1530-1531), Radu Paisie Călugărul (1535-1545), și Pătrașcu Vodă (1554-1557) și întărite de Mihnea Turcitul la 9 mai 1581. Cele două moșii se mai numeau încă „Dobridoru’ lui Minea” și „Dobridoru’ lui Iepure”. Dar nu mai erau demult ale acestor boieri. Ceea ce dovedește, încă odată în plus, că satul avea deja o istorie îndelungată, mult
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
au fost alături de Mihai amintim, în primul rând, pe Frații Buzești: Stroe stolnicul, Preda postelnicul și Radu clucerul (arătați cu dregătoria din sfatul domnesc al lui Mihai). Sunt fii lui Radu al lui Buzea fost mare armaș al lui Mihnea Turcitul, și nepoții unui Vlad Banul. Aparțin vechii familii boierești și stăpâneau una dintre cele mai averi din Țara Românească - zeci de sate, moștenite de la strămoși «din zilele altor domni bătrâni dedemult, de la așezarea țării și câștigate cu dreaptă și credincioasă
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
românilor", vol. II, cap. Istoria politică a Țării Românești în secolul al XVI-lea - 1508-1593, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976, 370). Institutul de Istorie și Filozofie al Academiei RSR, acest „act de danie” al lui Mihnea Voievod zis și Turcitul scris în chirilică de Bunea Logofăt în „luna ianuarie 20 zile și de la Adam pâna acum, în anul 7095”: „Din mila lui Dumnezeu, I Mihnea Voievod și domn a toata țara Ungro-Vlahiei, fiul marelui și prea bunului Alexandru al II
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
Petchénègues en Europe¨, Acta Orientalia Academiae Scientiarum Hungaricae, 25, 1972, 1-3, 289; I. Ferenț, "Cumanii și episcopia lor", Blaj, 1931). Țării Românești între septembrie 1577 și iulie 1583 și, din nou, între aprilie 1585 și mai 1591. A fost supranumit Turcitul ca urmare a convertirii sale la Islam. (N. Iorga, ˝Un pact de familie și o nuntă domnească¨, în Analele Academiei Române - Sectia de Istorie, 3, t. XII, 1932; C.C. Giurescu și D.C. Giurescu, "Istoria românilor", vol.II, cap. ¨Istoria politică a
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
Fântânele este o comună în județul Teleorman, Muntenia, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Comuna Fântânele a fost înființată la 13 iunie 1588, când Mihnea Turcitul întărește lui Nică, fost mare armaș și jupâniței lui, Maria, această așezare, fostă a Craioveștilor, în urma unor judecăți. Satul este cu mult mai vechi, el existând în secolul al XV-lea și chiar mai înainte, întrucât același document mai precizează
Comuna Fântânele, Teleorman () [Corola-website/Science/301801_a_303130]
-
două facțiuni: cea tradițional filo-otomană, ulterior filoromână, și cea filoelenică. Filo-otomanii, majoritari până în 1912, erau denumiți peiorativ de ceilalți Turcomani (cei dintre ei care trecuseră la religia islamică, și a căror limbă a evoluat diferit de dialectele aromâne, fiind ziși Turciți, ulterior Megleniți după masivul Meglen unde s-au așezat), în timp ce filogrecii, deveniți majoritari după 1913, au fost denumiți peiorativ de cei filo-otomani grecomani respectiv cațaoni, cațani sau căciăuni. De altfel, cara-cațanii respectiv saracacianii sunt, se pare, un grup de aromâni
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
cu teren, astfel ca Trezoreria astfel putea obține banii de care avea nevoie pentru a menține armata Kapikulu. Ienicerii erau soldații corpului de elită al vechii infanterii turcești, recrutat la început dintre prizonierii de război, iar mai târziu dintre copiii turciți ai populațiilor creștine. Ienicerii formau unități de infanterie care erau trupele proprii și de gardă ale sultanului. Originea acestui corp de armată datează din secolul al 14-lea, și a fost desființat peste patru secole de sultanul Mahomed al II
Armata otomană () [Corola-website/Science/325721_a_327050]
-
a întocmit, probabil pentru informarea cercurilor austriece, o cronică a vieții domnitorului, document care s-a pierdut în forma originală, dar care s-a păstrat în compilația lui Stephanus Zamosius. La sfârșitul anului 1588 devine "stolnic" al curții lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar și al otomanilor după ce a plătit o sumă record de 1,5 milioane de galbeni, a devenit voievod al Țării Românești
Mihai Viteazul () [Corola-website/Science/296804_a_298133]
-
obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură: biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfântul Ierarh Nicolae” a mănăstirii Turnu a lui Antonie-Vodă (1669-1672, reconstruită pe ruine în 1997), ruinele Bisericii Albe (1570) și ruinele Bisericii Roșii a lui Mihnea Turcitul (sfârșitul secolului al XVI-lea), toate trei aflate în situl arheologic Târgșoru Vechi. Celălalt obiectiv, clasificat ca monument memorial sau funerar, îl constituie cele două pisanii ale bisericii vechi din Stăncești (secolul al XVI-lea, 1720).
Comuna Târgșoru Vechi, Prahova () [Corola-website/Science/310701_a_312030]
-
punct strategic de prim rang. Prima biserică de pe colina Radu Vodă este atribuită domnitorului Mihnea cel Rău (1508-1509), cea de-a doua fiind ctitorie a domnitorului Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577), strănepot al lui Vlad Țepeș. Fiul său, Mihnea Turcitul, vă înzestra mănăstirea cu moșii, sate și odoare de preț - sporind prestigiul ei în Țară Românească. În timpul domniei sale, în mănăstire este înființată prima bibliotecă din București. În 1595, Mănăstirea Radu Vodă va fi incendiată de trupele lui Sinan Pasă, în
Mănăstirea Radu Vodă () [Corola-website/Science/309334_a_310663]
-
izvor satistic, demografic și fiscal cunoscut până azi despre Moldova. Prin nuntă de la Tecuci, 10 iunie 1587, dintre nepotul său Vlad și Velică, nepoata lui Mircea Ciobanul al Munteniei, la care a participat și nepotul său Mihnea al II-lea Turcitul care era atunci pe tronul Munteniei, Petru a reușit să facă pace între "Mihneștii" și "Mirceștii" din dinastia Basarabilor a Munteniei. Patriarhul Ecumenic Ieremia al II-lea al Constantinopolului notează în 1588 despre :
Petru Șchiopul () [Corola-website/Science/299239_a_300568]
-
arheologice identificate ca aparținând unor culturi și epoci localizate în mileniul IV î.e.n. Satul Lipia, parte integrantă a comunei, a dezvăluit o necropolă și o așezare din secolul IV-V e.n. Satul este atestat din 1583 de pe vremea lui Mihnea Turcitul într-un document prin care acesta i-a scutit pe locuitorii satului de vinarici: Cel mai vechi lăcaș de cult de pe teritoriul comunei este biserica Sf. Pantelimon din satul Ciobănoaia, construită din lemn în secolul al XVIII-lea de către căpitanul
Comuna Merei, Buzău () [Corola-website/Science/300825_a_302154]
-
județului Vâlcea, pe paralela 45, coordonatele geografice ale comunei fiind 44°54` latitudine nordică și 24°4` longitudine estică. Prima atestare documentară a localității Roești este într-un hrisov domnesc din 8 ianuarie 1581 din timpul lui Mihnea Voievod, zis Turcitul, (1577-1583 și 1585-1591), prin care Șerbu, un localnic din Roești, cumpăra pământ și primea confirmarea oficială a domnitorului. Denumirea comunei, inițial de „Roeșcĭ″, se datorează unui locuitor bogat, numit Roescu, despre care nu s-au păstrat date și nu se
Comuna Roești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302041_a_303370]
-
un mic deal de pe malul drept al râului Colentina. Prima ctitorire are loc în anul 1560, când voievodul Petru cel Tânăr (1559-1568), fiul lui Mircea Ciobanul și al Doamnei Chiajna, începe construcția mănăstirii, care va fi terminată de domnitorul Mihnea Turcitul. În 1585, acesta închină așezământul mănăstirii Xiropotamu, de la Muntele Athos. Biserica suferă mari distrugeri în 1595, iar în 1614 este grav afectată de un incendiu. Ajunge în forma sa actuală la a doua rectitorire, din anul 1647, când biserica este
Mănăstirea Plumbuita () [Corola-website/Science/307520_a_308849]
-
pune în legătură cu adjectivul « olteni», care înseamnă„locuitor de pe Valea Oltului”dar revine apoi, derivându-l de la numele ficei sau soției unui proprietar numit Olteanu.[I.Iordan- Dicționar al numelor de familii românești. Buc. 1893 p. 272] Satul CERMEGEȘTI - Voievodul Mihnea Turcitul da în stăpânire, la 2 septembrie 1580, lui Toma, Stanciul și lui Tatu Moșia Cermegești și îi mai întărește lui Toma moșia în Cermegeștii de Sus, partea lui Dârjala, toată.Cs și celelalte sate din com. Lădești, Cermegeștii au fost
Lădești, Vâlcea () [Corola-website/Science/325243_a_326572]
-
Pantelimon. În spatele blocurilor de locuințe, terenurile mănăstirii ajung pana pe malul sudic al Colentinei. Biserica Mărcuța poarta hramul "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril" și a fost construită de către marele logofăt Dan între anii 1586-1587 în timpul Domnului Mihnea al II-lea Turcitul. Renovată ulterior de către Vișana fiica armașului Marcu (de unde și denumirea de Mărcuța), ea fiind nepoata logofătului Dan. În interiorul lăcașului de cult sunt păstrate picturi din secolul al XVI-lea și tablouri ce îl reprezintă pe armașul Marcu. De-a lungul
Biserica Mărcuța () [Corola-website/Science/308371_a_309700]
-
(domn al Țării Românești între iunie 1530 - septembrie 1532) este fiul lui Vlad cel Tânăr (Vlăduț) așa cum rezultă dintr-un document din 26 iunie 1588 în care Mihnea Turcitul punea în pomelnicul mănăstirii Dealu și pe „Vlăduț voievod, părintele lui Vlad voievod Înecatul“. Domnia a obținut-o de la Înalta Poartă în urma încercării lui Moise Vodă de a scutura jugul turcesc. În vara lui 1530 adună tabăra boierilor nemulțumiți de
Vlad Înecatul () [Corola-website/Science/298680_a_300009]
-
Stan stăpânirea moșiei Zărneasca”. În timpurile ce au urmat, datorită persecuțiilor, o parte din locuitorii Transilvaniei a trecut Carpații și s-au așezat pe aceste meleaguri. Satul Pinu este atestat documentar în anul 1582, printr-un hrisov semnat de Mihnea turcitul. În comuna Brăești se mai păstrează și astăzi denumirile așezării grupate a familiilor: Croitorii, Popoiegii, Podoșii, Ciuculanii, Vasilcarii, și Zigarii. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Brăești făcea parte din plaiul Pârscov al județului Buzău, fiind formată din cătunele
Comuna Brăești, Buzău () [Corola-website/Science/300798_a_302127]
-
Radu cel Mare de la Dealu, pentru a comemora victoria din 1632 împotriva turcilor. Din Casa Domnească construită atunci s-a păstrat doar o latură interioară a curții. Biserica de plan triconc fusese ridicată pe vremea lui Mihnea al II-lea Turcitul (1577-1583, 1585-1591), dar suferise în 1595 mari distrugeri. Biserica Patriarhiei cu hramul "Sf. Dimitrie cel Nou", ridicată sub domnia lui Constantin Șerban Basarab (1654-1658), dezvoltă modelul dat de biserica episcopală din Curtea de Argeș, folosind proporții mai masive, mai ales în cazul
București () [Corola-website/Science/296542_a_297871]
-
lui Neagoe Strehăianul. Persecutați de domni precum Mircea Ciobanul, familia s-a stins pe linie masculină în a doua jumătate a secolului al XVI-lea; influență să a continuat prin membrii săi feminini. În 1589, printr-un act solemn, Mihnea Turcitul hotăra împărțirea mării averi a familiei, promovând indirect dezvoltarea orașelor Craiova și Caracal, intrate între timp în stăpânirea domneasca. Din rândul familiei Craioveștilor au fost ridicați în fruntea țării voievozi: <br>
Familia dinastică a Craioveștilor () [Corola-website/Science/299713_a_301042]
-
popoare; c) folosirea metaforei: cronicarii trebuie să fie „fierbinți” pentru trecut. Într-o luptă, moldovenii au pierit „cît au înălbit poiana”; d) arta portretului: omul este privit sub o calitate sau un viciu esențial, care-i subordonează faptele. Iliaș-vodă, fiul turcit al lui Petru Rareș, „pe dinafară să vedea pom înflorit, iar dinăuntru lac împuțit”. Ștefan cel Mare este impulsiv, dar viteaz. Portretul lui Ștefan cel Mare Lui Ștefan îi sunt dedicate cele mai multe pagini din letopiseț, într-un joc de lumini
Grigore Ureche () [Corola-website/Science/297577_a_298906]
-
o pareză la umărul drept, urmare a unei răni produse de o săgeată. Timur provine din Transoxania („Țara de dincolo de Oxus” numele antic al râului Amudaria (râu de la granița dintre Afghanistan, Tadjikistan și Turkmenistan), fiind născut într-un trib mongol turcit ("Barlas"), tatăl lui a fost o căpetenie de trib. Ocupația lui Timur in tinerețe era tâlhăria (era hoț de cai), care în acea perioadă era ceva normal în Transoxania, după uciderea hanului "Tarmașirin" (1327-1334) și venirea la putere a emirului
Timur Lenk () [Corola-website/Science/298666_a_299995]