85 matches
-
corespunde unei polisemii reale a termenului argotic și (dacă excludem câteva răspunsuri izolate și deviante) nu e lipsită de logică. e în primul rând participiul verbului argotic a ușchi, care, în două construcții echivalente (a se ușchi și a o ușchi), are sensul "a fugi, a pleca repede". Construcția cu reflexiv ("Ușchește-te!") era deja atestată în glosarul de argou al lui V. Cota, din 1936, și a rămas în uz până azi: "Dacă deranjez mă ușchesc" (S. Tănase, Corpuri de
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
răspunsuri izolate și deviante) nu e lipsită de logică. e în primul rând participiul verbului argotic a ușchi, care, în două construcții echivalente (a se ușchi și a o ușchi), are sensul "a fugi, a pleca repede". Construcția cu reflexiv ("Ușchește-te!") era deja atestată în glosarul de argou al lui V. Cota, din 1936, și a rămas în uz până azi: "Dacă deranjez mă ușchesc" (S. Tănase, Corpuri de iluminat, 1990, p. 69); "m-am ușchit de pe forumul ăsta" (rdi-board
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
ușchi și a o ușchi), are sensul "a fugi, a pleca repede". Construcția cu reflexiv ("Ușchește-te!") era deja atestată în glosarul de argou al lui V. Cota, din 1936, și a rămas în uz până azi: "Dacă deranjez mă ușchesc" (S. Tănase, Corpuri de iluminat, 1990, p. 69); "m-am ușchit de pe forumul ăsta" (rdi-board.com) etc. La fel de frecventă este construcția cu pronumele expletiv o: "Așa că am ușchit-o, m-am topit la pauză" (S. Cosmin, Aștept provincia, 1987, p.
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
repede". Construcția cu reflexiv ("Ușchește-te!") era deja atestată în glosarul de argou al lui V. Cota, din 1936, și a rămas în uz până azi: "Dacă deranjez mă ușchesc" (S. Tănase, Corpuri de iluminat, 1990, p. 69); "m-am ușchit de pe forumul ăsta" (rdi-board.com) etc. La fel de frecventă este construcția cu pronumele expletiv o: "Așa că am ușchit-o, m-am topit la pauză" (S. Cosmin, Aștept provincia, 1987, p. 83); "și-a făcut repejor bagajele și a ușchit-o peste
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
din 1936, și a rămas în uz până azi: "Dacă deranjez mă ușchesc" (S. Tănase, Corpuri de iluminat, 1990, p. 69); "m-am ușchit de pe forumul ăsta" (rdi-board.com) etc. La fel de frecventă este construcția cu pronumele expletiv o: "Așa că am ușchit-o, m-am topit la pauză" (S. Cosmin, Aștept provincia, 1987, p. 83); "și-a făcut repejor bagajele și a ușchit-o peste Ocean" (starmania.ro). În Glosarul regional Argeș al lui D. Udrescu (1967), construcția apărea cu verbul în
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
m-am ușchit de pe forumul ăsta" (rdi-board.com) etc. La fel de frecventă este construcția cu pronumele expletiv o: "Așa că am ușchit-o, m-am topit la pauză" (S. Cosmin, Aștept provincia, 1987, p. 83); "și-a făcut repejor bagajele și a ușchit-o peste Ocean" (starmania.ro). În Glosarul regional Argeș al lui D. Udrescu (1967), construcția apărea cu verbul în varianta fonetică a uschi ("Cum a văzut secerea bârligată că se dă la el, a uschit-o!") și cu explicația "a
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
uschit-o!") și cu explicația "a se face nevăzut, a dispărea, a o șterge, a chiuli". De la sensul "a fugi", se poate trece destul de ușor la "a face să dispară"; acest înțeles se actualizează mai ales în legătură cu obiectele, verbul a ușchi devenind sinonim cu "a fura": "Finul lui Durbacă a ușchit o mansardă" (impact-est.ro); "cine mi-a ușchit iconițele?" (sinapse.ro, 14.02.2007); "moșia ușchită de la Academia Română", realitatea.net). Mai rar, întâlnim varianta semantică "a alunga" (pentru persoane): "Ultima
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
dispărea, a o șterge, a chiuli". De la sensul "a fugi", se poate trece destul de ușor la "a face să dispară"; acest înțeles se actualizează mai ales în legătură cu obiectele, verbul a ușchi devenind sinonim cu "a fura": "Finul lui Durbacă a ușchit o mansardă" (impact-est.ro); "cine mi-a ușchit iconițele?" (sinapse.ro, 14.02.2007); "moșia ușchită de la Academia Română", realitatea.net). Mai rar, întâlnim varianta semantică "a alunga" (pentru persoane): "Ultima oară am mers cu bicicleta acum doi ani, în parc
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
a fugi", se poate trece destul de ușor la "a face să dispară"; acest înțeles se actualizează mai ales în legătură cu obiectele, verbul a ușchi devenind sinonim cu "a fura": "Finul lui Durbacă a ușchit o mansardă" (impact-est.ro); "cine mi-a ușchit iconițele?" (sinapse.ro, 14.02.2007); "moșia ușchită de la Academia Română", realitatea.net). Mai rar, întâlnim varianta semantică "a alunga" (pentru persoane): "Ultima oară am mers cu bicicleta acum doi ani, în parc, până când m-a prins un polițist și m-
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
sinapse.ro, 14.02.2007); "moșia ușchită de la Academia Română", realitatea.net). Mai rar, întâlnim varianta semantică "a alunga" (pentru persoane): "Ultima oară am mers cu bicicleta acum doi ani, în parc, până când m-a prins un polițist și m-a ușchit: ŤBăi, alo, valea! Nu vezi că sunt copii mici în parc? Poate îi lovești!ť" (Gândul, 1.08.2008, declarație a primarului). Ca orice verb argotic, a ușchi intră și în alte construcții, cu sensuri înrudite. Un înțeles mai vechi
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
ani, în parc, până când m-a prins un polițist și m-a ușchit: ŤBăi, alo, valea! Nu vezi că sunt copii mici în parc? Poate îi lovești!ť" (Gândul, 1.08.2008, declarație a primarului). Ca orice verb argotic, a ușchi intră și în alte construcții, cu sensuri înrudite. Un înțeles mai vechi, azi dispărut, "a rupe, a sfâșia" (Al. Graur, 1936), poate explica sensul participiului adjectival din contexte de tipul "boarfă ușchită" (la P. Ciureanu, Note de argot, 1935). De
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
infractorilor, 1993). Probabil că unele dintre aceste extinderi semantice se bazează pe simbolismul fonetic și pe ușurința dezvoltării sensurilor contextuale: tot la P. Ciureanu, în 1935, verbul apărea si cu sensul "a bate", "a da (o lovitură)": Când ți-oi ușchi una între felinare..." Sensul curent al adjectivului ușchit (atestat încă din anii '30) este, însă, "aiurit, zăpăcit; extravagant" (DEX): "O prietenă de-a ei, la fel de ușchită, boită, cu un miliard de codițe-n păr" (S. Tănase, op. cit., p. 128); "A
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
însă, "aiurit, zăpăcit; extravagant" (DEX): "O prietenă de-a ei, la fel de ușchită, boită, cu un miliard de codițe-n păr" (S. Tănase, op. cit., p. 128); "A venit cu o mașină ușchită" (Evenimentul, 25.08.2008), "o idee mai originală și ușchită de cadou" (douamaini.ro). E posibil ca evoluția semantică să urmeze în acest caz modelul metaforic al "devierii": cel ieșit din norme, din normalitate, e dus, plecat, deraiat... Abaterea de la norma comună este sursa unor evaluări atât negative, cât și
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
de la norma comună este sursa unor evaluări atât negative, cât și pozitive: după cum este percepută ca nebunie, anomalie - sau ca originalitate, ieșire din comun; se explică astfel de ce adjectivul primește explicații de semn contrar. E interesantă și etimologia verbului a ușchi. În DEX, verbul apare cu mențiunea "etimologie necunoscută". În Dicționarul etimologic al lui Al. Ciorănescu și în Dicționarul limbii române (DLR), tomul XII, partea a 2-a, Litera U (2002), se indică originea, stabilită de mult: din țigănescul u�t-
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
dicționarele noastre ca formații spontane. Or, în acest caz, e destul de evidentă legătura de formă și de sens cu imperativul țigănesc u�ti ("ridică-te!"), din care probabil că provine interjecția românească. Unul dintre citatele din DLR conține chiar forma ușchi, într-un context ideal atât pentru o interjecție de alungare, cât și pentru un imperativ: "Hai, ușchi de lângă fereastră!" (Horia Lovinescu). Din punct de vedere fonetic, oscilația -ști /-șchi nu prezintă dificultăți (o regăsim și în variantele puști/pușchi); în
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
sens cu imperativul țigănesc u�ti ("ridică-te!"), din care probabil că provine interjecția românească. Unul dintre citatele din DLR conține chiar forma ușchi, într-un context ideal atât pentru o interjecție de alungare, cât și pentru un imperativ: "Hai, ușchi de lângă fereastră!" (Horia Lovinescu). Din punct de vedere fonetic, oscilația -ști /-șchi nu prezintă dificultăți (o regăsim și în variantele puști/pușchi); în DLR, verbul a ușchi apare cu variante ca a uști, huschi, huști etc. Așadar, a ușchi (sau
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
ideal atât pentru o interjecție de alungare, cât și pentru un imperativ: "Hai, ușchi de lângă fereastră!" (Horia Lovinescu). Din punct de vedere fonetic, oscilația -ști /-șchi nu prezintă dificultăți (o regăsim și în variantele puști/pușchi); în DLR, verbul a ușchi apare cu variante ca a uști, huschi, huști etc. Așadar, a ușchi (sau a uști, a huști etc.) e un verb împrumutat din țigănește, a cărui formă de imperativ (identică în romaně și în română) - ușchi, uști, huști etc. - are
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
Hai, ușchi de lângă fereastră!" (Horia Lovinescu). Din punct de vedere fonetic, oscilația -ști /-șchi nu prezintă dificultăți (o regăsim și în variantele puști/pușchi); în DLR, verbul a ușchi apare cu variante ca a uști, huschi, huști etc. Așadar, a ușchi (sau a uști, a huști etc.) e un verb împrumutat din țigănește, a cărui formă de imperativ (identică în romaně și în română) - ușchi, uști, huști etc. - are uz interjecțional (și alte imperative tind să devină interjecții, cazul cel mai
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
în DLR, verbul a ușchi apare cu variante ca a uști, huschi, huști etc. Așadar, a ușchi (sau a uști, a huști etc.) e un verb împrumutat din țigănește, a cărui formă de imperativ (identică în romaně și în română) - ușchi, uști, huști etc. - are uz interjecțional (și alte imperative tind să devină interjecții, cazul cel mai caracteristic fiind uite - din a uita). Interjecția are și varianta fonetică ușchea: "Ușchea, zice. Fetele sânt speriate și se retrag val-vîrtej" (Zig-zag, 32, 1992
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
țigănește, a cărui formă de imperativ (identică în romaně și în română) - ușchi, uști, huști etc. - are uz interjecțional (și alte imperative tind să devină interjecții, cazul cel mai caracteristic fiind uite - din a uita). Interjecția are și varianta fonetică ușchea: "Ușchea, zice. Fetele sânt speriate și se retrag val-vîrtej" (Zig-zag, 32, 1992). Din a (se) ușchi s-a format, firesc, ușcheală ("plecare, fugă"); substantivul nume de acțiune e folosit mai ales exclamativ, cu valoare de interjecție, echivalent deci cu ușchi
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
a cărui formă de imperativ (identică în romaně și în română) - ușchi, uști, huști etc. - are uz interjecțional (și alte imperative tind să devină interjecții, cazul cel mai caracteristic fiind uite - din a uita). Interjecția are și varianta fonetică ușchea: "Ușchea, zice. Fetele sânt speriate și se retrag val-vîrtej" (Zig-zag, 32, 1992). Din a (se) ușchi s-a format, firesc, ușcheală ("plecare, fugă"); substantivul nume de acțiune e folosit mai ales exclamativ, cu valoare de interjecție, echivalent deci cu ușchi!, în
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
are uz interjecțional (și alte imperative tind să devină interjecții, cazul cel mai caracteristic fiind uite - din a uita). Interjecția are și varianta fonetică ușchea: "Ușchea, zice. Fetele sânt speriate și se retrag val-vîrtej" (Zig-zag, 32, 1992). Din a (se) ușchi s-a format, firesc, ușcheală ("plecare, fugă"); substantivul nume de acțiune e folosit mai ales exclamativ, cu valoare de interjecție, echivalent deci cu ușchi!, în formele ușcheală! sau ușcheala! ("pleacă, fugi!"): "Tu ești tânără, și soarele e sus pe cer
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
ușchea: "Ușchea, zice. Fetele sânt speriate și se retrag val-vîrtej" (Zig-zag, 32, 1992). Din a (se) ușchi s-a format, firesc, ușcheală ("plecare, fugă"); substantivul nume de acțiune e folosit mai ales exclamativ, cu valoare de interjecție, echivalent deci cu ușchi!, în formele ușcheală! sau ușcheala! ("pleacă, fugi!"): "Tu ești tânără, și soarele e sus pe cer. Hai, ușcheala" (Răzvan Petrescu, Grădina de vară, 1989, p. 148).
Ușchit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7296_a_8621]
-
prudență normală în înregistrarea inovațiilor de ultimă oră și mai ales a terminologiilor tehnico-științifice. E o opțiune justificată, legată de profilul-tip al destinatarului. Ni se oferă, în schimb, cîteva surprize, prin unele cuvinte familiar-argotice mai noi (urechism, a o ușchi). Între "ciudățeniile" care fac farmecul și constituie interesul istoric al dicționarului se pot aminti unii termeni împrumutați (latino-romanici) sau formați prin calchiere (din elemente vechi) în perioada modernizării limbii române: italienismul ucel "pasăre", calcurile unocuprinzime "univers" sau următareț "consecvent". Categorii
De la «u» la «uzuș», prin «urcelnic» by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14170_a_15495]
-
prăda, cu toate derivatele sale, dintre care unele au ieșit din uz (prădalnic, prădanie, prădăciune). Până în secolul al XX-lea, nu avem dovezi că ar fi circulat termenii a prădui, prăduială sau prăduire. Aceștia (ca și a ciordi, a se ușchi, gagiu etc.) își păstrează marca argotică, oricât de des i-am întâlni în conversația cotidiană sau în Parlament.
Prăduire by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6246_a_7571]