122 matches
-
din vecinătate; cadavrele unor personalități românești din Beiuș sînt găsite cu semnele unor torturi de o cruzime nemaiîntîlnită ș.a.m.d. În aceste circumstanțe se naște conflictul dintre locotenentul Emil Olaru, fiu de boier, cu studii la Paris, sensibil și umanitarist, care caută să se opună demenței colective aflate în progresie accelerată, și căpitanul Modrogan, originar tocmai din Beiuș, rudă a celor asasinați, nutrind o ură feroce față de cei ce i-au împilat neamul sute de ani, numit de aceea comandant
O figură din insectarul lui E. Lovinescu by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13323_a_14648]
-
istoric. Ele nu pot fi nicidecum precepte de fond, decât doar dacă, politicianist și birocratic sunt mistificate ca atare, cum s-a văzut la noi cu ochiul liber. Iar mistificarea se constată foarte simplu, deoarece țelul și principiul de fond umanitarist este unul singur: satisfacerea a cât mai multe cerințe, venind din partea cât mai multor persoane care constituie comunitatea respectivă. În acest sens, decizia politică luată prin statistica democratică este doar una de temporizare, de oprire pe un prag ce încă
SAU ÎNCERCARE DE A LE EXPLICA UNUI PRIETEN STRĂIN (III) de CORNELIU LEU în ediţia nr. 700 din 30 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/359392_a_360721]
-
aceeași: descendenții celor de atunci care, deși și-au schimbat de-a lungul timpului veșmintele gândirii: gnostici, eretici, schismatici, sioniști, sectari, cruciați, talmudiști, pseudo-filosofi, umaniști, iluminiști, mafioți, marxiști, anarhiști, nihiliști, neosectari, liberaliști, socialiști, fasciști, hitleriști, comuniști, ala sodoma și gomora, umanitariști, globaliști, ecumeniciști etc., toți sunt instructori, pedagogi, mercenari și călăi ai haosului, învrăjbirii, violenței, violului, dezinformării, manipulării, denigrării, minciunei, urii, prigonirii, persecuțiilor, crimei de stat sau particulare, crimei religioase ori naționaliste etc. Întotdeauna însă, Măria Sa Poporul dacoromân a sălășuit și
DACII STAU CU PRUNCUL INVITAT LA CINĂ de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 2192 din 31 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379264_a_380593]
-
1876, se stabilește în România, cetățenia română fiindu-i recunoscută în 1881. Contribuie la organizarea unor cercuri socialiste și la editarea unor periodice de aceeași orientare. Cu vremea, s-a îndepărtat de prietenii lui politici, rămânând legat doar de aspirațiile umanitariste ale mișcării; era, ca și alte vlăstare aristocrate, un utopic, teoretizând, printre altele, menirea intelectualului în viața unei societăți, necesitatea unei reforme morale întru regenerarea umanității. Constant a rămas numai în fervența urii lui față de țarism. La București lucrează în
ARBORE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285415_a_286744]
-
încearcă să-l domine recurgând la remedii precum prietenia, iubirea, acțiunea socială, strategia lui carpe diem, pietatea, trăirea frumosului, creația, remedii care, toate, rând pe rând, par a-l fi decepționat. Astfel, mișcarea socialistă, îmbrățișată o vreme pentru idealul ei umanitarist, i se dezvăluie contradictorie, inconsistentă (Povestea unui mușuroi). Nici sentimentul acut al vocației, nici voința irepresibilă de artă nu-l scutesc de îndoială. Conștient de talentul său nativ, dar și de un anume deficit de forță creatoare, și-l asumă
ANGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
francez drept „acest Georges Ohnet al umanitarismului”) sunt ironic taxate ca implicit vulgare. Tehnica este aceea a citatului manipulat, idiosincrazia autorului (și respectiv a revistei, câtă vreme articolul face deschiderea, pe prima pagină, a numărului și a seriei) față de scrierile „umanitariste”, „proletare”, dând seamă în primul rând de o propensiune către elitism literar, în termeni partizani însă, ținând de tematică, nu de calitatea artistică a textului comentat, iar în al doilea rând făcându-se ecoul spiritului unei epoci în care obsesia
CUVANTUL LITERAR SI ARTISTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286619_a_287948]
-
tabere în timpul campaniei românești din Transilvania și Ungaria în 1919, dacă această atitudine este explicit exprimată de numeroase personaje, în schimb, substanța epică e departe de a fi un simplu pretext ori suport al ei. Conflictul dramatic dintre eroii principali - umanitaristul Emil Olaru și crudul și încrâncenatul Modrogan - e construit cu o abilitate ce estompează posibilele neverosimilități. Extinderea confruntării printr-o miză erotică - prizoniera Iulia Desjöffy de care Emil Olaru se îndrăgostește - este o soluție fericită, permițând nu numai o echilibrare
CORNEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286420_a_287749]
-
și un adversar al exceselor de ordin politic și social, atitudini vizibile în colaborările sale de mai bine de un deceniu la „Adevărul literar și artistic”. Și-a afirmat, chiar într-un oficios al extremei drepte, „Cruciada românismului” (1935), principiile umanitariste și spiritul tolerant. Dorind să asigure o răspândire mai mare a literaturii române peste hotare, a înființat în 1938 o altă revistă, „Ronsard”. Romancier de vocație nu a fost B., cu toate că se considera autorul unor romane „de probleme”. Fiind un
BARNOSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285651_a_286980]
-
Robot, Petre Bellu ne povestește cum a ajuns din tâmplar scriitor, RRI, I, partea I, 311-316; Petre Chiricuță, „Apărarea are cuvântul”, „Gazeta”, 1934, 134; D. St. Rădulescu, Petre Bellu, „Apărarea are cuvântul”, „Naționalul nou”, 1934, 88; Vlaicu Bârna, Un scriitor umanitarist: Petre Bellu, „Umanitatea”, 1934, 1; Is.[abela] Sadoveanu, Povestitori, ALA, 1934, 721; E. R. [Emanoil Radian], Petre Bellu, „Apărarea are cuvântul”, FRZ, 1934, 8; AL. Iacobescu, Dar altă ediție?, „Jurnalul”, 1934, 25; Eugen Constant, „Apărarea are cuvântul” de Petre Bellu
BELLU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285693_a_287022]
-
artificioasă, aglomerând influențe livrești contradictorii. Într-o tabără de „bandiți”, tot felul de eroi nefirești, haiduci de operetă, bravi, generoși, cultivați, cu har oratoric, se refugiază pentru a duce o viață liberă și pentru a lupta contra tiraniei. Motivațiile patriotice, umanitariste, protestul social sunt compromise de discursivitate și retorism, deopotrivă în plan narativ și stilistic. B. nu a mai publicat ulterior nici o lucrare literară, indiciu sigur că își privea, cel dintâi, cu neîncredere posibilitățile. SCRIERI: Aldo și Aminta sau Bandiții, București
BOERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285781_a_287110]
-
școală sau la mănăstire. C. a încercat, de asemenea, să brodeze epic pe marginea unor episoade din Evanghelii, în Iscariot. Numeroasele volume tipărite în vremea războiului mondial conțin multă publicistică, scrisă cu talent și simțire, în slujba unui înalt ideal umanitarist, și prea puțină literatură. Un anume meșteșug narativ și chiar eforturi de aprofundare a psihologiei personajelor vădesc nuvelele Primăvara și Dăscălița, care lasă totuși impresia unor creații neîncheiate. Prin memorialistica sa, C. face notă aparte printre prozatorii ardeleni. SCRIERI: Eminescu
CIURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286285_a_287614]
-
filozofilor mecaniciști și senzualiști care-l împrumutaseră pur și simplu de la antici. Concepția Renașterii despre ființa umană nu era absolut deloc una atomistică, ci una antropocentrică, înțelegând persoana ca un microcosm, de unde și concepția umanistă (care nu e neapărat și umanitaristă), perfect incompatibilă cu ideea însumării aritmetice. De altfel, mai remarc și faptul că preopinentul meu consideră inducția o simplă operație de însumare, iar deducția ca una de diviziune, „deducând” individul din grup așa cum tai o felie de cașcaval, adică o
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
cu a doua jumătate a anului 1905 numere întregi cuprind aproape în exclusivitate traduceri ale unor articole ideologice. Din 1907 R.i. încetează să mai aibă vreo pretenție literară serioasă, pentru a deveni o tribună de afirmare a ideologiei socialiste, umanitariste. În afara includerii relativ constante a versurilor lui Mircea Demetriade, sunt publicate poezii de O. Carp, Sergiu Cujbă, Ada Negri, I. Neagu, E. Lazăr ș.a. Pe lângă stihuri „de îndemnuri și deplângeri uvriere”, în numărul 112-113/1912 se reproduce Noapte de mai
REVISTA IDEII. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289217_a_290546]
-
un timp „hotelul” Maidan ajunge în „mâna de fier” a unui ins care deschide aici o „academie de pungășie” și, în calitate de rector și profesor, începe să le predea „academicienilor” „arta de a fura”. Descrierea abjecției și promiscuității include, în spirit umanitarist, situații învederând în sufletele declasaților licăriri de generozitate, de omenie: Creața, „femeie stricată”, duce, în fiecare zi, hrană, la închisoare, celor ce o frecventaseră; audiind întâmplător un concert al unei cântărețe pe care o prădase, Lixandru, mișcat de arta acesteia
STOIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289948_a_291277]
-
București (1915-1916). Aici va fi bibliotecar al cercului Libertatea vreme de două decenii. Înființează în 1920, la Iași, revista „Umanitatea”, la care au colaborat, printre alții, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Gală Galaction, Al. A. Philippide, iar în 1923 fondează Grupul umanitarist, la care aderă mai mulți intelectuali de peste hotare. A mai condus, împreună cu I. Pas, „Cugetul liber” (1927-1928) și „Umanitarismul” (1929-1930). Debutează, cu articolul Colonii de lucrători, în ziarul „Dimineață” (1912), iar editorial, cu „fanteziile” în proza din Triumful neființei (1913
RELGIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289169_a_290498]
-
Cugetul liber” (1927-1928) și „Umanitarismul” (1929-1930). Debutează, cu articolul Colonii de lucrători, în ziarul „Dimineață” (1912), iar editorial, cu „fanteziile” în proza din Triumful neființei (1913). Versurile, proza, articolele literare și intervențiile de natură socială, precum și cele privind credințele sale umanitariste și pacifiste ori problemele iudaismului i-au apărut în numeroase reviste și gazete din țară și din străinătate, între care „Rampă”, „Opinia”, „Viitorul”, „Libertatea”, „Progresul social”, „Renașterea noastră”, „Mântuirea”, „ Absolutio”, „Adam”, „Lumea evree”, „Sinai”, „Libertatea”, „Era nouă”, dar și „Clarté
RELGIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289169_a_290498]
-
adevărată dramă lăuntrica pe tema contradicției dintre idealuri și realitate. Prăbușirea interioară este însă depășită, transfigurându-se într-un elan constructiv, creator, iar epilogul românului înaltă un adevărat imn păcii. Al doilea român, Glasuri în surdina, cu substrat de asemenea umanitarist, înfățișează, în frazări poematice, destinul nefericit al unui copil, Miron, care, rămas surd în urma unei boli (altă reminiscența autobiografica), trăiește complexul izolării și al confruntării cu răutatea celor din jur. Copilul deține totuși puterea de a se ridica deasupra suferinței
RELGIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289169_a_290498]
-
a vieții prin activitate creatoare. Valoarea epica a romanelor e diminuată de dantelăria lirica, abuzivă pe alocuri. În paralel cu elaborarea prozei, R. s-a dedicat febril și consecvent militantismului umanist și pacifist, cum se întâmplă cu pledoaria din Principiile umanitariste sau din Umanitarismul și Internațională intelectualilor, ambele apărute în 1922, unde sunt analizate atitudini văzute drept singurul instrument eficace pentru solidarizarea popoarelor, în timp ce Umanitarismul biblic (1926) propagă eternă idee a confraternității umane, iar altundeva forțele luminate sunt chemate să susțină
RELGIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289169_a_290498]
-
remarcabile fiind versiunile din Ștefan Zweig. SCRIERI: Triumful neființei. Fantezii, Iași, 1913; Sonetele nebuniei, Iași, 1914; Nebunia, București, 1915; Soare-Răsare. Schițe, legende și însemnări japoneze, Iași, 1918; Literatura războiului și era nouă, București, 1919; Coloana printre ruini, București, 1921; Principiile umanitariste, București, 1922; ed. (Die Grundsätze des Humanitarismus), Viena, 1925; Umanitarismul și Internațională intelectualilor, pref. Georg Fr. Nicolai, București, 1922; Peregrinari, București, 1923; Petru Arbore, I-III, București, 1924; Umanitarism și socialism (în colaborare cu Lothar Rădăceanu), București, 1925; Melodiile tăcerii
RELGIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289169_a_290498]
-
lirică se amplifică în erotică, extinsă în această carte. În spiritul vremii, timbrul festivist, convențional, străbate însă numeroase volume - Om pentru oameni (1973), Cu trainică iubire (1979), Prin timp suind (1984), O carte (1985), Creștem în lumină (1989) -, în timp ce sentimentele umanitariste implică accente exortative sau gnomice. Mai puțin schematice, versurile din Eu sunt ca viața (1997) se impun prin atmosfera de împăcare și seninătate cu care este întâmpinată trecerea timpului. Lipsa tragismului intervine ca o consecință a înțelepciunii (Mă bucur eu
SERBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289635_a_290964]
-
Păcală (1994), Salba fermecată (1996), Jucării (1998) și romanul Igrasia (2000). De-a lungul unei bune părți a carierei sale S. își asumă concomitent ipostaze lirice diferite, chiar contradictorii. El este, astfel, poet social, care își deghizează tendenționismul în filosofie umanitaristă ori sceptică, poet intimist, apoi ispitit de experiențe moderniste, dar și evocator al unui autohtonism impregnat de evlavie ortodoxă, de simplicitate rustică și de bravură haiducească, precum și autor pentru copii. Vocația profundă este însă deficitară. Dacă versurile din Înfrângeri, Notații
SILVIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289672_a_291001]
-
aceștia vor moșteni împărăția cerului și a pământului”. Articolul, în esența lui un text teoretic care motivează social apariția literaturii proletare, se intitulează chiar Artiștii proletari. Fiind un periodic esențialmente politic, în ciuda promisiunii că „orice talent înăbușit în domeniul literaturii umanitariste poate să respire larg în coloanele sale”, U. nu publică decât o nuvelă (sau un început de roman) în foileton, Lelița. Povestea unui legionar din Africa, iscălită Maxim Hoinaru și lăsată neterminată. O cronică având și nuanțe de analiză contextuală
UMANITATEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290335_a_291664]
-
care l-a studiat și l-a editat mai târziu) un episod cu rezonanțe dramatice, exploatat în sensul ideologiei pașoptiste, meritorie dovedindu-se știința resuscitării romantice a atmosferei printr-un mozaic pitoresc. Acuratețea detaliilor, din nou concomitentă cu retorismul tendinței - umanitaristă, protestatară -, distinge, de asemenea, romanul Coliba Măriucăi („Foiletonul Zimbrului”), o replică românească la Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher-Stowe, scriere tradusă în limba română cu câțiva ani înainte. Ca și la alți confrați, reușitele se manifestă fragmentar și pot fi
URECHIA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290374_a_291703]
-
I. Al. Brătescu-Voinești” (1932), iar post-mortem Premiul „Regele Carol II” (1939) pentru opera de romancier. În versurile lui Z., cele inițiale de rezonanță minulesciană, lamentațiile venite din nevroze și gânduri funebre, reflectând o structură mereu frământată, vulnerabilă, coabitează cu atitudini umanitariste, ce dobândesc nu o dată accente protestatare. Asemenea atitudini caracterizează și nuvelele adunate în volumul de debut Flamura albă... (1924), aducând, prin tușe crud naturaliste, dar și cu dese inflexiuni de meditație lirică, scene de război, „suflete și chipuri prinse în
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
se prelungește și mai evident în următoarele două romane, Republica disperaților (1935; retipărit în ediție definitivă în 1946 cu titlul Republica disperaților. Gabroveni & Co.), pe care Leon Baconsky îl apropie de romanul lui Franz Werfel Cazul judecătorului Sebastian prin „tezismul umanitarist”, și Gol, rămas la primul volum, Început de viață (1937). Problemele ineficacității justiției, care nu îi poate pedepsi pe marii vinovați și în general nu țintește stârpirea cauzelor sociale ale răului (discutate în Republica disperaților) sau ale imensului gol moral
VLADESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290605_a_291934]