376 matches
-
tatăl meu Mi-e chiar peste putință Vei fi mereu în gândul meu Nu-ncape stăruință. Mi-e dor de tine chip frumos Tu ești în al meu suflet Haide tăticule, te rog duios Dă-mi mâna ta pentru un umblet. Căci viața este nemiloasă Ne ia tot ce avem mai drag De nu răbdăm, primim o coasă Ce cu răceala sorții stă în prag. Referință Bibliografică: Stelian Stancu / Stelian Stancu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2138, Anul VI, 07
STELIAN STANCU de STELIAN STANCU în ediţia nr. 2138 din 07 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382247_a_383576]
-
m-ai vegheat, Și-alături, în genunchi, mi-ai dat răbdare... Mi-ai șters cu mâna-ți lacrime amare, Și mi-ai zvântat de chin rănitul suflet, Iar crucea mea de multe ori luat-ai, Făcând ușor și lin umilu-mi umblet... În seara asta, Doamne, dă-mi povață, Iubire, har și binecuvântare, Să pot să-mi duc pe lume crucea-n spate, Cu bucurie multă, cu răbdare! Tu, Doamne, pe pământ m-ai făcut dascăl, Să fiu copil cu sufletul mereu
O MÂNĂ ÎNTINSĂ DE LA DUMNEZEU de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2138 din 07 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382233_a_383562]
-
în mine ca pe-un pat!" Nu trebuie să-l adorm și pe cititorul acestei confidențe autocritice, de aceea accelerez relectura volumului meu de debut! Sfârșitul unei poezii aduce comparația sugestivă a unui copac cu "o statuie / ce-și poartă umbletul tăcut / în inflexibilul genunchi". Un vers citeț încheie piesa "Din tren" prin: "Un viaduct subțire ca un strigăt". Urmează vreo șase poeme "libere", dar neîmplinite artistic. Vin la rând diverse celebrări ascultând de "comanda socială": "Zidar", deja amintitul "Miner", "Șarja
O relectură autocritică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8340_a_9665]
-
o valoare de epigraf - definitivă, în candoarea ei aparentă -, unei mărturisiri neașteptate, aparținîndu- i lui Ștefan Luchian. Se ivea amical, într-o scrisoare trimisă de la Moinești, unde pictorul, la zenitul acuității sale, nu-și cruța puterile, se așternea într-un umblet epuizant pe cît de rodnic. Smulgea acolo suferinței și bolii, condiției lui precare, cununi de strălucire intactă, de ferice izbîndă. „Ai să rîzi, dar simt că locurile astea mă iubesc.” Nu numai pictorul, așa dar, coincide cu peisajul într-un
Locuri care ne iubesc by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4451_a_5776]
-
a aprinde, prin puterea creatoare a iubirii, un astru pe cer promis nemuririi ("In calea timpilor ce vin / O stea s-ar fi aprins"), ființa îndrăgită coboară din sfera lucrurilor perene în ținutul comunului: Căci azi le sameni tuturor / La umblet și la port". Acel cutremur mutațional ("Tu trebuia să te cuprinzi/ De acel farmec sfânt") care să preschimbe iubirea și iubita în entități nepieritoare, nu a avut loc, și cele două sfere axiologice, ritmate o vreme armonic de către poet în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Dîmbovița? Ești curier? - Nu. - Ieși afară!" Maeștrii înșiși, rupți de lume, secați de viața ei: "acum cine știe ce legi merge să-nfrunte, să le accepte ori să le dărîme, ca un leu civilizat, tuns, paralitic - labele i s-au uscat de-atîta umblet în mașină." Încet, însă, succesul se ițește. De la Adevărul literar, de la România literară. Din Sărindar, din Brezoianu, din Pasajul Victoria. Bețiilor lui, simple fraternizări între săraci sau familiarități cu lumea "mare", ajunsă, li se opune, nelipsită, veșnica foame. Foamea azilului
Joacă pentru zei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8876_a_10201]
-
abandonul total al celorlalți oameni nu mai are nici un răsunet. O lume fără ecou. Cum ai striga în apă. Poate să înțeleagă cineva ceva din asta? Nu e deznădejde și nici măcar existență larvară. E o lume care protestează prin tragedie. Umbletul hoților prin iarba care abia dă, furișat și solemn, pentru că e auzit ritual, periodic, ca întoarcerea păsărilor, trebuie să simbolizeze bătăile lăptăresei în ușa lui Beethoven. Trece destinul. Îndoiala finală a lui Grigore în fața spaimei de absolut (cât ar părea
Viața ca o panoramă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9253_a_10578]
-
sau în cărți și murmura pe sub nas: Oricâte iubite ar avea un soț, în final, tot la nevasta lui va trage, chiar dacă nu are copii. Știa ea ce știa. Pasul lui accelerat nu părea, de data aceasta, să miroase a umblet relaxat, cu respirație adâncă. Ieșise cu pas vioi și nu se oprise decât în cartierul cu străzile preferate. Cei carel întâlniseră, n avuseseră cum să-l întrebe unde merge și el să răspundă aproape disperat că nu caută nimica, mascând
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
șantiere, buldozere, excavatoare, betoniere, basculante, utilaje de compactare, de forat, de tunelare, ori În birouri și locuințe, föhnuri, copiatoare, cuptoare, frigidere sau congelatoare, Într-un cuvânt, voi toate cele care n-ați cunoscut nicicând intenția perversă a minții omenești sau umbletul șui al piciorului, ascultați-mă! O jalnică imitație a noastră numită om, lipsită de carte tehnică și de certificat de garanție, construită dintr-un aliaj efemer de nervi, unghii, păr și sânge, s-a instalat la conducerea lumii pe care
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
e făcut din bucăți, ca o păpușă; dacă-l desfaci, te alegi cu o lădiță plină de catarame, copci și nasturi asortați! Pe fundul lădiței mai găsiră o pereche de ghete vechi, cu niște ținte mari, tocite de prea mult umblet, de prea multă pîndă pe la colțuri de străzi. — Mă Întreb, ce-or fi făcut cu restul persoanei lui? zise domnul Prentice. — Dar cine era? — Jones... CAPITOLUL III NUMERE GREȘITE „A fost un drum foarte lunecos, Înșelător și primejdios.“ Micul duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
credință ancestrală, de forța păgână a trupului În care Încă mai dăinuie credințele străbunilor care se prosternau În fața lunii; mersul lor cu mâinile Întinse În față vine de la adorația păgână a zeiței Luna, de unde erau chemați de sufletele strămoșilor, iar umbletul lor era chemarea sângelui, chemarea vremilor, de aceea el nu s‑ar fi Încumetat să scoată un sunet, căci i‑ar fi putut trezi pe păgânii somnolenți, pe lunaticii adunați În grotă ca să‑și slăvească zeitățile păgâne, căci, de bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
un sfârșit, indiferent dacă ne convine sau ne îndurerează. După versurile exclamative, simbolizând fericirea și bucuria de a trăi într-un ras imposibil de întâlnit în altă parte: ,, Cât de frumoasă te-ai gătit, Naturo, tu! Ca o virgină Cu umblet drag, cu chip iubit. Aș vrea să plâng de fericit, Că simt suflarea ta divină, Că pot să văd ce-ai plăsmuit!” celălalt revers al medaliei se impune cu tărie de lege implacabilă: Mi-e inima de lacrimi plină, Că
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
roman. După ce se despart, Vitoria știe mai temeinic că nu-i părere teama care-o încearcă. Și, vărsând din pahar pentru Nechifor, arată că ce știe ea o să afle, în urmă, toți. De aceea, lucrurile trebuie dovedite cum cere rânduiala. Umbletul ei după vorbe vii recuperează o istorie care nu e scrisă de unii și citită de alții, ci împărtășită de toți. Posibilitatea care i se dă Vitoriei, să facă singură, în câteva luni, ceea ce stăpânirii pământești i-ar fi luat
Veste, poveste... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4785_a_6110]
-
năvălea haotic și uneori cu rezultate contradictorii datorate îndeosebi suprapunerii serviciilor prestate de puzderia sa de divizii, direcții, departamente etc. Nicolae Manolescu constată cu justețe în postfața volumului: „Securitatea avea numeroase departamente și secții (numerotate!). Deseori nu știau unele de umbletele celorlalte, cînd nu se călcau de-a binelea pe picioare” (în Securitatea noastră cea de toate zilele, p. 512). Angajații Securității redactau rapoarte ce devoalau grade diferite nu doar de epoleți, ci și de cultură, motivație, inspirație etc. Din varii
Un mare disident: Dorin Tudoran by Radu Călin Cristea () [Corola-journal/Journalistic/5825_a_7150]
-
Sfântul! Cum să taie Sfântul păsări, măi copile?" Omul pe care îl oprisem se uita la mine cu căldură. Nu părea contrariat și nici un fel de reproș nu se citea pe chipul lui. Apoi a pornit mai departe cu același umblet liniștit. Abia când am reintrat în dispensar am înțeles gafa. Îl oprisem pe Petrache Lupu, a cărui privire limpede și liniștită mi-a rămas întipărită în minte până în ziua de azi", scrie Dan Chiachir în cartea sa "Când moare o
Românul care l-a întâlnit pe Dumnezeu. Ce spune un mare scriitor by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/34633_a_35958]
-
de odinioară, în tinerețe fusese mult mai deschis și mai comunicativ. El scrisese manifestul intelectual și politic al generației. Acum făcea pe Sfinxul. Avea ceva de ascuns. Când l-am cunoscut, în octombrie 1967, la Paris, n-aveam idee de umbletele lui politice din anii1930-1940. Era pe punctul de a fi publicat în țară. Mi s-a părut, politic vorbind, naiv. Nu mult după aceea, se lăsase aproape convins să viziteze Bucureștiul, spre groaza lui Ionesco. Noroc cu interviul pe care
Cei trei din Piața Furstenberg by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3618_a_4943]
-
încă, unul adevărat, ca Ion Caraion, care suferise el însuși de pe urma Securității, arestat, bătut, umilit și, ceea ce ea nu știa, „recrutat” ca informator, își va înjosi în așa măsură condeiul, încât să umple zeci, da, zeci de pagini, cu descrierea umbletelor și vorbelor ei nevinovate? Securitatea i-a folosit talentul în speranța de a o determina pe Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu să-și convingă fiica, aflată la Paris, să revină în țară și să „colaboreze”. Fiindcă n-a cedat recomandărilor mieroase ale poetului
„Păunescu a făcut (rău) cât jumătate din Securitate“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4090_a_5415]
-
traversări iarna e aproape stinsă în oboseala fisurînd dezghețul, sunt ceea ce se întîmplă, soarele înserat și rece-n bălți, înscrie timpuri mîntuite între înfiripări, firav pasul în clipă umbletul mă respiră, pas cu pas în golul ivind petale albe primele, între frunzele căzute, doar mers îmi mai sunt acum să fi fost totul în van, golul de mîhnire dintr-un ochi aici, unde nimeni nu cunoaște răspunsul? trec pădurea
Andrei Zanca by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/10488_a_11813]
-
pierdută c-am rămas într-o noapte. Nu-ți voi spune că durerea mea urlă, Nici că din clocot de iad am venit, Nici că sufletul îmi e numai zdrențe, Nu-ți voi spune nici de câte ori am murit. Nici că umbletul îmi e pe sfârșite, Nici că îmi e greu nu-ți voi spune, Nici dacă sunt sau nu nu-am să-ți spun, Nici cine sunt, c-am uitat și-al meu nume. Nu-ți voi spune cât de greu
NU ÎȚI VOI SPUNE de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 2002 din 24 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373667_a_374996]
-
a insultat tăcerea umbrei... Poate a fost culcușul unor vise, Chemate, doar, de note muzicale, Și-n tromba simfoniilor astrale, A rătăcit poteca ce-o-ntâlnise? Găsi-voi oare motivarea, Ce aripi îmi creștea în suflet, Când, obosit de-atâta umblet, Îmi combătea inadecvarea? E tânără, e zveltă, e vioaie, E tot în cântecul ce-l fredonez! Doar anii s-au îngrămădit burghez, În prisma timpului, pe-o foaie... Dedicată d-lui Vlaston Ștefan Ascultând Enrique Chia - Un motivo https://www
MOTIVARE... de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1769 din 04 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384709_a_386038]
-
în: Ediția nr. 1292 din 15 iulie 2014 Toate Articolele Autorului Din rădăcini amare, de vers, m-ai modelat. Iți simt tristețe-adâncă din sufletul nomad. Cu mână nevăzută șterg lacrima-ți din suflet Iubirea mea dorește, s-oprească al tău umblet. Sunt Visul tău de taină ce în adânc ascunzi. In Patima de vrajă, acum, stângaci pătrunzi. Cu formele sculptate, departe, neatins... Trupul meu te arde, ca un jar nestins. Sânge-n râu fierbinte îți susură prin vene Cu ochi îndrăgostiți
JAR NESTINS... de DOINA THEISS în ediţia nr. 1292 din 15 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349255_a_350584]
-
Pârjolești de sub gene cu vii aștri de noapte, Și așterni peste răni vraja fructelor coapte. Fir de praf, pus sub talpa dorințelor tale, Mă visez, să-ți simt trupul cu aluri tropicale. Mă ucizi când mai treci, unduindu-te-n umblet, Însă vii și mă scoli, dintre morți, cu-al tău zâmbet. Inima, palmele, gura - ca niște cățele!- S-ar hrăni cu căldura-ți întinsă pe piele; Mă zbucium în patimi și-s nebun de iubire, Îmi aprinzi jaru’-n suflet
NICOLAIE DINCĂ [Corola-blog/BlogPost/384822_a_386151]
-
Pârjolești de sub gene cu vii aștri de noapte,Și așterni peste răni vraja fructelor coapte.Fir de praf, pus sub talpa dorințelor tale,Mă visez, să-ți simt trupul cu aluri tropicale.Mă ucizi când mai treci, unduindu-te-n umblet,Însă vii și mă scoli, dintre morți, cu-al tău zâmbet.Inima, palmele, gura - ca niște cățele!-S-ar hrăni cu căldura-ți întinsă pe piele; Mă zbucium în patimi și-s nebun de iubire, Îmi aprinzi jaru’-n suflet și-
NICOLAIE DINCĂ [Corola-blog/BlogPost/384822_a_386151]
-
ți se pare grea...foto sursa internetCamelia Cristea... XXIX. AM CREZUT..., de Camelia Cristea , publicat în Ediția nr. 2080 din 10 septembrie 2016. Am crezut că pot închide În ungherele din suflet, Câmpul macilor în floare Și-ale Verii mele umblet... Am crezut că resemnarea, O să stea închisă-n ramă Și furtuna potolită, Ca soldatul strict în vamă... Am crezut că nada vremii N-o să muște iar din mine Și-n rutina unei zile, O să-mi fie totuși bine... Am crezut
CAMELIA CRISTEA [Corola-blog/BlogPost/384905_a_386234]
-
Am crezut că numai timpul Vindecare o să dea Rănilor ce și-au făcut Un culcuș în viața mea... Am crezut că -aceste pietre ... Citește mai mult Am crezut că pot închideîn ungherele din suflet,Câmpul macilor în floareși-ale Verii mele umblet...Am crezut că resemnarea,O să stea închisă-n ramăși furtuna potolită,Ca soldatul strict în vamă... Am crezut că nada vremiiN-o să muște iar din mineși-n rutina unei zile,O să-mi fie totuși bine...Am crezut că-n zbucium
CAMELIA CRISTEA [Corola-blog/BlogPost/384905_a_386234]