40,902 matches
-
și può prescindere dall'affermare, tuttavia, come l'insieme della filosofia post-scolastica, che prende le sue mosse particolarmente subito dopo la riforma protestante, abbia, piuttosto, lottato tenacemente contro Dio rivelato da Cristo, perché Figlio, confutandone l'istante del singolare nell'universale, la rivelazione del fondamento ontico nell'uomo, cioè Cristo: Cristo è îl corpo mistico di Dio nel mondo e nel tempo dell'uomo, affinché quest'ultimo fosse stato salvato da un avvenimento ontologico e mondano; e Gesù accadde storicamente per
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
sé nel mondo, raggiungibile unicamente mediante îl superamento delle temporalità, una volta oltrepassati i limiti mondani delle temporalizzazioni. L'essere în ciò osserva una sola intrinseca luce alla quale și ricongiunge e dalla quale è attraversato, intersecandosi în un cuore universale, în cui esiste îl tempo che è, per îl sol fatto di accadere, presente mă indeterminabilmente duraturo, cioè interminabile: proprio Dio, la certezza che l'Amato non debba mai più rischiare l'abbandono dell'amante. E. Miserere: principium et finiș
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
l'abbandono dell'amante. E. Miserere: principium et finiș Îl mondo, mediante tale ermeneutica, non possiede in-sé principio e non prevede a-sé fine, perché divenga nuovamente totalità e unità di una congiunzione: quella tra îl fondamento cosmologico singolare e l'universale rivelato, quella tra mondo e tempo, appunto tra uomo e Dio; dunque meditazione sulla cosmologia proprio quale specificità di indagine e di ricerca del paolino tutto în tutti 16, dove la rivelazione di Dio è compiuta da Gesù come îl
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
che riflette la santità come unico senso mistico possibile della vită e a questa vită. Invariabilità e molteplicità dell'istante: dal tempo mistico indeterminato all'esperienza mistica indeterminabile În tale ambito ermeneutico del mistico, possiamo affermare come îl concetto di universale și traducă în esperienza di rivelazione di Dio în Cristo. Questa esperienza però sarebbe impossibile se non fosse stată rivelata esclusivamente, ed în maniera irripetibile, da Gesù stesso, perché "vero Dio e vero uomo"24, volto umano e visibile dell
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
proprio perché Cristo stesso accade e avviene nel tempo del mondo quale Dio della salvezza. Tra Dio e îl mondo esiste, pertanto, un passaggio che pone în evidenza due concetti fondamentali, concetti che non sono sfuggiti all'attenzione della religiosità universale: se, infatti, îl mondo indiscutibilmente è reale, derivando da Dio, in-sé e per-sé bene assoluto, ciononostante lo stesso mondo è un contesto di bene e di male al di là del quale și concettualizza l'idea di Dio come la
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
nell'istante che prescinde dal precedente e che non riconduce più l'esistenza dell'uomo a una prova successiva, mă che riscatta piuttosto o danna senza appello una vită intera: îl momento della morte 29. Dio dunque vede la storia universale, quello che în essa accade; vede tutto în un unico splendido, vertiginoso istante che è l'eternità30, potendo perciò imprimere un movimento al tempo nel mondo, non dovendolo subire pur restando Dio, moto che, nell'immobilità sua perenne, tutto perpetua
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
significato: ciò che noi stiamo osservando è proprio ciò che noi abbiamo già în mente di osservare; e la descrizione di un concetto di questo mondo è îl concetto che corrisponde al nostro ordine mentale formale, mă non all'ordine universale 39. Questa incontrovertibile rilevanza non andrà a rinserrare l'osservazione, piuttosto riuscirà ad aprirla al tempo quale concetto trascendente îl tempo continuo-del-mondo (cioè îl χρόνος), poiché îl tempo è concetto, tuttavia contemporaneamente delinea l'ermeneutica del mondo tout court, ed
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
più trascurato di valutare îl peso che nell'opera ha l'ambientazione orientale, e per la quale anzi, come scrive Cristina della Colletta, è divenuto quasi luogo comune "affermare che le Città invisibili non evocano îl levante, mă descrivono piuttosto universali città dell'immaginazione e dell'irrealtà"32. Le città calviniane sono certo, dichiaratamente, 'luoghi mentali', tanto per la voce narrante 33, quanto per la prospettiva d'autore, per îl quale esse divengono occasione per intrecciare un serrato dialogo, pur volutamente
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
piacere ad ogni pubblico. La demonizzazione del nemico în realtà non è compatibile con îl marxismo e con l'idea che gli uomini obbediscono alle leggi della storia. Mă corrisponde nella fattispecie alle sofferenze inaudite provocate dalla guerra e all'universale indignazione suscitata dai crimini hitleriani. I morți, i deportați, i torturați, quanti hanno solo sofferto la fame e îl freddo, insomma tutta l'Europa distrutta indică i responsabili dei propri mâli în un linguaggio appropriato al suo stato morale: con
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
della sua popolazione, assume l'aspetto di frontieră, fisicamente stabilită e militarmente presidiata. Se i confini antichi, meno dettagliati nella loro estensione geografică (mă non per questo assenti), lasciavano sussistere territori "di nessuno", zone franche che restavano escluse dalla spartizione universale del globo, îl moderno assetto politico del mondo ha cancellato questi residui di incertezza, facendo în modo di racchiudere entro frontiere ogni porzione dello spazio geografico a disposizione (neppure i mari e le acque restano del tutto esclusi da questo
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
del globo, îl moderno assetto politico del mondo ha cancellato questi residui di incertezza, facendo în modo di racchiudere entro frontiere ogni porzione dello spazio geografico a disposizione (neppure i mari e le acque restano del tutto esclusi da questo universale bisogno di attribuzione politică; di più: neppure i ghiacci dell'Antartide possono considerarsi esenti dalla presenza di frontiere politiche...). Le frontiere a loro volta rinviano all'esistenza di patrie; e poiché difendere la frontiera significa difendere îl "suolo patrio", i
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
e quindi dalle rădici etniche, culturali, religiose, ecc.) degli individui, era coerențe con un'idea di frontieră mobile, destinată a spostarsi sempre più în là, includendo sempre maggiori spazi, territori, opportunità; a ciò și legava un'idea di accoglienza potenzialmente universale, che però nei fatti ha progressivamente ristretto îl proprio significato e îl proprio orizzonte di applicazione - e questo perché la frontiera ha finito per cristallizzarsi, caratterizzandosi per la sua immobilità, șino a dover assumere le sembianze fisiche di un Muro
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
ha diritto di stabilire e tracciare i confini di un proprio nomos e di porre quindi le condizioni per dar vită alla propria sovranità. Per lungo tempo la sovranità - nonostante și presenti în astratto fin dall'inizio come un concetto universale, applicabile în qualunque parte del mondo - è uno strumento di dominio che gli europei riservano a sé stessi, perlomeno nell'àmbito geografico che riescono a controllare: non vi può essere entità sovrana che non sia ammessa e riconosciuta da coloro
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
anche se fonte di alcuni problemi, non ultimo dei quali îl cosiddetto "deficit di democraticità" riscontrabile nei suoi processi decisionali e nella distribuzione dei poteri fra le sue massime istituzioni. 24 E perciò viene svuotato di senso, falsato: îl carattere universale di quella proposizione è un fondamento implicito del ragionamento, e se viene a cădere, l'imperativo stesso diventa qualcosa di profondamente diverso, anzi nega se stesso, viene piegato a dire l'opposto di ciò che, nella sua formulazione originaria, în
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Teodoreanu & I. Dumbrava, Trans.). București, Cartea rusă, 1957, #297; L. Rozenblum, Românul lui F. M. Dostoievski ,,Umiliți și obidiți" (Prefață la Umiliți și obidiți). București, 1957. 10 Tamara Gane, Prezentări și comentarii, Opere (11 vol), vol. 1, București, Editura pentru Literatură Universală, 1966. 11 Tudor Vianu, Imaginația durerii. Secolul 20, 100(4), 48-49, 1969. 12 Ion Ianoși, "Prezentări și comentarii, Dostoievski", Opere, vol. 3, București, Editura pentru Literatură Universală, 1967. 13 Peter Sekirin, The Dostoevsky Archive, Jefferson, McFarland, 1997. 14 G. M.
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Gane, Prezentări și comentarii, Opere (11 vol), vol. 1, București, Editura pentru Literatură Universală, 1966. 11 Tudor Vianu, Imaginația durerii. Secolul 20, 100(4), 48-49, 1969. 12 Ion Ianoși, "Prezentări și comentarii, Dostoievski", Opere, vol. 3, București, Editura pentru Literatură Universală, 1967. 13 Peter Sekirin, The Dostoevsky Archive, Jefferson, McFarland, 1997. 14 G. M. Friedlander,, Prefață la românul ,,Idiotul" (N. Gane, Trans.), în F. M. Dostoievski (ed.), Idiotul, București, Cartea Rusă, 1959, p.8. 15 Mihai Novicov, "Polifonia și mesianismul la F. M
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Dostoievski", Gazeta Literară, Joi 9 februarie, 1956. FRIEDLANDER, G. M., Prefață la românul ,,Idiotul" (N. Gane, Trans.), în F. M. Dostoievski (Ed.), Idiotul, București, Cartea Rusă, 1959. GANE, Tamara, Prezentări și comentarii, Opere în 11vol, vol. 1, București, Editura pentru Literatură Universală, 1966. GEORGIU, Grigore, Comunicare interculturală, București, Comunicare.ro, 2010. HEINRICH, Alfred, Tentația absolutului: personaj și compoziție în opera lui Dostoievski, Timișoara, Facla, 1973. IANOȘI, Ion, "Prezentări și comentarii, Dostoievski", Opere, vol. 3, București, Editura pentru Literatură Universală, 1967. IVANOV, G.
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Editura pentru Literatură Universală, 1966. GEORGIU, Grigore, Comunicare interculturală, București, Comunicare.ro, 2010. HEINRICH, Alfred, Tentația absolutului: personaj și compoziție în opera lui Dostoievski, Timișoara, Facla, 1973. IANOȘI, Ion, "Prezentări și comentarii, Dostoievski", Opere, vol. 3, București, Editura pentru Literatură Universală, 1967. IVANOV, G. M., "Lămuriri pentru un recenzet grăbit", Gândirea (Ianuarie), 188-189, 1925. MĂLĂNCIOIU, Ileana, Vina tragică: tragici greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka, București, Cartea Românească, 1978. NOVICOV Mihai,, " Tineretul de azi în fața operei marelui scriitor rus", Scînteia Tineretului, Joi 9
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
reguli de teama repercursiunilor cauzate de nerespectarea lor. Împotriva intelectului și a lumii fenomenale de care acesta depinde, rațiunea proclama libertatea subiectului și desprinderea acestuia din fluxul cauzalității fenomenologice prin intermediul moralității care eliberează și înnobilează. În baza rațiunii, care este universală, oamenii conștientizează comunitatea superioară din care pot și trebuie până la urmă să facă parte, biruind astfel necesitatea, raporturile inflexibile care structurează, înlănțuie și plasează fenomenele în perspectiva 16. Pe de altă parte, în acest proces rațiunea nu poate utiliza alt
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
indispensabil pentru funcționarea rațiunii practice 21. În cuvintele autorului, "dacă intelectul este facultatea regulilor, facultatea de judecare este facultatea de a găsi particularul ce reprezintă un caz la care se aplică această regulă, iar rațiunea este facultatea prin care din universal este dedus particularul, cel din ·urmă fiind și el reprezentat că necesar și întemeiat pe principii"22. Pe scurt, intelectul are ca întrebare cardinala "Ce vreau eu?", facultatea de judecare " De unde provine?", iar rațiunea "Ce rezultă?"23. Finitudine și negativitate
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
desfășura activitatea pe terenul naturii că suma integrală a experiențelor posibile, intelectul hegelian nu poate gândi adecvat natură că totalitate, deoarece este incapabil de a sesiza dinamică acesteia și rolul pe care Ideea (rațiunea) i-l atribuie în ecuația spiritului universal 34, acesta din urmă reprezentând reconcilierea umanității cu ea însăși, cu instituțiile și ideile sale, proces în care natura este la rândul sau integrată că alteritate contradictorie a Ideii în perspectiva suprimării și depășirii acestei etape tranzitorii. Mai departe, intelectul
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
concept în orice conștiință-de-sine". Intelecția pură înseamnă deci negarea gândirii individuale de către ea înseși, trecerea ei în propriul său concept și identificarea mijloacelor de transformare a conceptului singular în concept al realului. Intelecția pură este deci în căutarea intelecției pure universale 48. Ce este deci conceptul? O negare de sine a subiectului în planul gândirii, în sensul de gandire de sine; negativitatea este utilizată aici nu în sensul social, public, al termenului, individul fiind negativitate în raport cu societatea, o abstracție goală care
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
nou, bazat pe interdependenta comunicativa și practica și astfel pe abolirea distincției între subiect și obiect 65. Ideea reprezintă subiectul absolut, pentru care obiectul nu mai reprezintă exteriorul, ci propria să interioritate negata, încorporată și depășită. Astfel, ideea rațională devine universal, un universal a cărui independența depinde de individual, dar pentru care individualul subzistând pentru sine reprezintă o imposibilitate sau cel mult o contradicție temporară 66: "deși ideea își are realitatea într-un ansamblu material, aceasta nu este o ființă abstractă
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
pe interdependenta comunicativa și practica și astfel pe abolirea distincției între subiect și obiect 65. Ideea reprezintă subiectul absolut, pentru care obiectul nu mai reprezintă exteriorul, ci propria să interioritate negata, încorporată și depășită. Astfel, ideea rațională devine universal, un universal a cărui independența depinde de individual, dar pentru care individualul subzistând pentru sine reprezintă o imposibilitate sau cel mult o contradicție temporară 66: "deși ideea își are realitatea într-un ansamblu material, aceasta nu este o ființă abstractă, subzistență pentru
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
disparate. Istoria lumii este interpretată acum că "tribunal al lumii", ținându-se cont de conformarea ei graduală la conceptul realității, la ideea rațională și la împăcarea popoarelor cu propriile idei și cu ideile celorlalte: reciprocitatea identităților colective apare astfel că universal 72. Nu trebuie să avem însă în vedere la Hegel vreo finalitatea cosmopolita a istoriei, așa cum apare ea la Kant: popoarele își păstrează particularitățile culturale și instituționale fără a alcătui o comunitate globală utopica, neavând la baza decât iluzia abstractă
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]