305 matches
-
și ilustrează teza potrivit căreia alexandrinismul literaturii anilor ’80-’90 a fost o orientare care a întârziat evoluția prozei românești. Volumul de eseuri „Modernități“, situat în descendența lui Montaigne, acreditează ideea că umanismul de azi trebuie să se sprijine pe universaliile ființei omenești, prezente la toate rasele și în toate culturile. Oscilând între observația obiectivă și un militantism reținut, gândirea sa identifică argumente în detrimentul celor care tind să ia în considerare mai degrabă diferențele dintre grupuri umane mai mici sau mai
Radu Voinescu () [Corola-website/Science/300139_a_301468]
-
Printre controversele purtate de Abélard se numără și aceea cu Fulbert, a cărui nepoată Héloïse a fost elevă, iubită și soție secretă a lui Abélard. Din anul 1118 se retrage la mănăstire. Abélard a jucat un rol important în cearta universaliilor. S-a opus teoriilor realiste dar totodată a avut o atitudine critică și față de teoriile nominaliste despre universal. Abélard s-a născut la Palais, în Bretania, în 1079, ca primul fiu al unui cavaler pe nume Béranger, proprietarul satului natal
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
albină). Primul său profesor de filosofie este Roscelin, un nominalist irecuperabil, care avea o școală în Bretania. Al doilea profesor al lui Abélard, Guillaume (lat. Guilelmus) din Champeaux, Arhidiaconul școlii catedrale din Paris, a fost realist, având deci încredințarea că universaliile sunt însăși esența existenței. Între aceste două poziții extreme, Abélard a încercat să afirme o opțiune proprie, exprimată însă în cadrul unor polemici aprinse și, din acest motiv, formulată oscilant, insuficient de clar. Filosofia sa este de altfel o veșnică polemică
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
învăța mai multă retorică din gura sa” dar își reia vechiul obicei de a-și contrazice profesorul. De data aceasta cu mult mai mult succes, căci îl determină (Abélard având doar vreo 25 de ani) să-și revizuie doctrina despre universalii în asemenea măsură încât acesta renunță cu totul la a mai susține realismul clasic, trecând la o poziție diferită care afirma diferența de manifestare a esenței în lucruri. Practic, dificultatea în care este pus de către incisivitatea elevului său constă tocmai
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
la o poziție diferită care afirma diferența de manifestare a esenței în lucruri. Practic, dificultatea în care este pus de către incisivitatea elevului său constă tocmai în transformarea cursului său de dialectică într-un fel de monolog axat exclusiv pe problema universaliilor, ceea ce îi prilejuiește, din nou, lui Abélard, o observație sarcastică: „cursurile sale s-au adâncit într-o stare de raționament neglijent care numai cu greu s-ar mai fi putut numi predarea științei dialecticii”. După acest succes, tocmai succesorul lui
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
nu au comis un păcat deoarece au acționat din ignoranță. Philip Schaff, ed., "A Religious Encyclopaedia or Dictionary of Biblical, Historical, Doctrinal, and Practical Theology", 3rd ed., Vol. 1. Toronto, New York & London: Funk & Wagnalls Company, 1894. De Libera, Alain, "Cearta Universaliilor", traducere de Ilie Gyurcsik și Margareta Gyurcsik, Editura Amarcord, Timișoara, 1998. De Libera, Alain, "Gândirea Evului Mediu", traducere de Mihaela și Ion Zgărdău, Editura Amarcord, Timișoara, 2000. Gilson, Étienne, "Filozofia în Evul Mediu", traducere de Ileana Stănescu, Editura Humanitas, București
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
Plato în dialogul "Parmenide". „Teoria formelor” se referă la încrederea lui Platon precum, că lumea materială care ne înconjoară nu este una reală, ci numai o umbră a lumii reale. Platon vorbea despre forme când încerca să explice noțiunea de "universalii". Formele, după Platon, sunt prototipuri sau reprezentări abstracte a unor tipuri sau proprietăți (adică "universalii") a lucrurilor pe care le vedem în jurul nostru. Scopul statului este realizarea binelui tuturor:
Platon () [Corola-website/Science/296741_a_298070]
-
materială care ne înconjoară nu este una reală, ci numai o umbră a lumii reale. Platon vorbea despre forme când încerca să explice noțiunea de "universalii". Formele, după Platon, sunt prototipuri sau reprezentări abstracte a unor tipuri sau proprietăți (adică "universalii") a lucrurilor pe care le vedem în jurul nostru. Scopul statului este realizarea binelui tuturor:
Platon () [Corola-website/Science/296741_a_298070]
-
la obiecte indezirabile din punct de vedere ontic; este de dorit să putem vorbi cu sens despre unicorni, afirmă această obiecție, dar nu să credem în ei. Nominaliștii (care cred ca termenii generali sau abstracți și predicatele există dar fie universaliile fie obiectele abstracte nu există) găsesc jungla lui Meinong drept foarte respingătoare. Așa cum scrie Colin McGinn, „a urma în mod naiv aparențele lingvistice duce nu numai la impasuri logice ci și la extravaganță metafizică - spre exemplu jungla lui Meinong, infestată
Jungla lui Meinong () [Corola-website/Science/317842_a_319171]
-
vede, în care se invocă excomunicarea. Efectul este sigur și, odată cu acest rotul, teologii latini din Paris nu vor mai putea specula în legătură cu probleme cum ar fi medierea celestă între Dumnezeu și lumea sublunară, sub toate formele sale („mecanica” planetară, universaliile, cunoașterea indirectă sau chiar imposibilă a lumii de către Dumnezeu, caracterul necesar al evenimentelor particulare), unitatea intelectului universal și imposibilitatea multiplicării inteligențelor, eternitatea lumii create. Una dintre consecințele cele mai importante ale condamnării este reafirmarea omnipotenței divine, a doctrinei creației purificată
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
condus la concluzia imposibilității intervenției nemijlocite a lui Dumnezeu în lumea sublunară sau, eventual, explicarea tuturor miracolelor divine prin intermediul cauzelor secunde. Odată negată necesitatea acestor cauze, devin posibile problematizări de tipul celor nominaliste, cum ar fi semnificația pur mentală a universaliilor și, mai ales, interogări de tip modern: dacă Dumnezeu poate interveni direct asupra cauzelor secundare, de unde știm că lumea în totalitatea ei nu este rezultatul imediat al unei astfel de intervenții (tema carteziană a îndoielii și a geniului rău)? Mai
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
de lumea elenă, deși gândirea sa este profund platonică, "energiile necreate" fiind în esența lor avataruri ale ideilor platonice sau mai degraă ale ideii plotiniene de emanație. Putem recunoaște, de asemenea, în teza energiilor necreate, un inedit răspuns la problema universaliilor. Palamas este la un moment dat condamnat, dar venirea la putere a lui Ioan VI Cantacuzino îl reabilitează și astfel palamismul triumfă în Bizanț.
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
Leon al XIII-lea. aparține, cronologic, patristicii târzii. Totuși, este primul gânditor preocupat de o problematică specific scolastică, utilizând, în plus, o metodă scolastică de organizare a discursului. Astfel, la Boethius apare pentru prima dată o discuție detaliată a problemei universaliilor, o încercare consecventă de a echilibra raportul dintre filozofia antică și doctrina creștină și, cu atât mai semnificativ, încercări de a argumenta rațional (spre deosebire Augustin, la care predomină alegoriile și analogiile) opțiunea pentru anumite adevăruri. Din punctul de vedere
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
de Vest Timișoara, 2011; Claudiu Mesaroș, Ilona Bârzescu (coord.), Portret de grup cu filosofia. Studii de istoriografie filosofica. În memoriam Viorel Colțescu, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2005, 300 pagini Este colaborator la ediția Pierre Abelard: "Comentarii la Porfir. Despre universalii împreună cu fragmente corespondențe din Porfir, Boethius și Ioan din Salisbury", Ediție bilingva. Traducere din limba latină de Simona Vucu. Notă introductiva, tabel cronologic și note de Claudiu Mesaroș și Simona Vucu. Postfața de Claudiu Mesaros, Editura Polirom, Iași, 2006.
Claudiu Mesaroș () [Corola-website/Science/326641_a_327970]
-
special în problema percepției. Duns Scot admite că atât intelectul, cât și simțurile pot percepe și înțelege realitatea lucrurilor în mod direct și intuitiv. Toma de Aquino susținea că intelectul nu poate percepe direct singularitatea lucrurilor materiale, ci doar natura universaliilor dedusă din percepțiile sensoriale. Duns Scot se opune în egală măsură vederilor lui Averroes privind problema percepției, afirmând că realitatea materială conține în ea însăși elementele care permit să fie înțeleasă ca atare. După Duns Scot, categoriile universale (""universalia"") nu
John Duns Scot () [Corola-website/Science/299426_a_300755]
-
Aphormai), de fapt o expunere a filosofiei lui Plotin. Cea mai cunoscută lucrare a sa este "Isagoga", o introducere la Categoriile lui Aristotel, celebrul text în care formulează succesiunea de trei întrebări ce avea să deschidă, în Evul Mediu, problema universaliilor. În traducerea lui Boethius, această lucrare va fi utilizată mult la începutul Evului Mediu, contribuind decisiv la apariția Scolasticii. Iamblichos s-a născut în Siria, devenind elevul lui Porfir în Italia. Se spune că era mai puțin talentat decât maestrul
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
lucrarea sa, "Tahăfut al-falăsifa" (Combaterea filosofilor) critică modul de gândire al filosofilor, atribuindu-le o serie de erori: ei credeau în eternitatea materiei însuflețite prin emanațiile luminii divine, însă necreate de acestea. De asemenea, cunoașterea lui Dumnezeu era limitată la universalii, idee incompatibilă cu omnisciența divină. Tot filosofii considerau sufletul nemuritor, făcând distincția dintre esență și existență. Al-Ġazălī denunță capacitățile intelectului uman și limitele rațiunii, invocând necesitatea inspirației ("ilhăm") pentru a ajunge la o cunoaștere superioară. Un secol mai târziu, Ibn
Curente ale gândirii filosofice arabo-islamice () [Corola-website/Science/335401_a_336730]
-
ul este o poziție filozofică care susține că nu există decât forme sau acțiuni particulare denominabile distinct, negând existența universaliilor, adică a realităților generice, independente de subiect. Doctrina platonică afirmă existența formelor idei, independent de subiectul uman. Formele universale platonice sunt niște prototipuri modale perfecte și absolute, neschimbătoare, la care participă formele corespondente din lumea umană. Spre exemplu pentru fiecare
Nominalism () [Corola-website/Science/308678_a_310007]
-
formele corespondente din lumea umană. Spre exemplu pentru fiecare forma perceptibilă sau conceptibilă, există o formă idee, o formă universală, perfectă și stabilă, care dă atributul formei sau calității din lumea umană, dar cu care nu se confundă. Astfel avem universaliile calificante modal precum binele, frumusețea sau dreptatea universală, din care se împărtășesc binele, frumosul și dreptatea umanului, incomparabil mai restrânse caracterizant, mai puțin perfecte și mai puțin rezistente la schimbare. Avem deasemeni conceptele de roșu, albastru sau verde universal, la
Nominalism () [Corola-website/Science/308678_a_310007]
-
dreptatea umanului, incomparabil mai restrânse caracterizant, mai puțin perfecte și mai puțin rezistente la schimbare. Avem deasemeni conceptele de roșu, albastru sau verde universal, la care participă, dar cu care nu se identifică culorile corespunzătoare perceptibile de ochiul uman. Avem universaliile absolute de tip 'mărime, cantitate, greutate, paritate, egalitate' și altele asemeni și mai distingem mărimea, greutatea, egalitatea, paritatea, accesibile umanului, diferite prin amplitudine și perfecțiune de cele absolute. ul neagă existența independentă de subiect a formelor în sine, a existențelor
Nominalism () [Corola-website/Science/308678_a_310007]
-
ei, ea este doar convențional reală de la apariția ei de la un momment la altul, datorită cauzelor și condițiilor fluctuante, întrucât ea este cauza karmei și, prin urmare, a suferinței. Teoria formelor sau „ideilor” a lui Platon, descrie formele ideale, ca universalii ce există independent de orice instanță particulară. Arne Grøn numește această doctrină „exemplu clasic de idealism metafizic ca idealism "transcendent"”, pe când Simone Klein în numește pe Platon, „cel mai timpuriu reprezentant al idealismului obiectiv metafizic”. Oricum, Platon susține că materia
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
ca Occam) (cca. 1285 - 1349, München) a fost un filozof, moralist și scriitor politic de formație franciscană, considerat printre cei mai influenți gânditori din întreg secolul XIV. El a promovat prin teoriile sale o concepție nominalistă, care respingea ideea existenței universaliilor (esențelor supraindividuale). Argumentarea sa era bazată pe concepția conform căreia universaliile sunt produsele gândirii umane abstracte și deci nu au o existență extra-mentală, realizând astfel o imagine a unei lumi a ființelor contingente. Este autorul "briciului lui Ockam", astfel fiind
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
și scriitor politic de formație franciscană, considerat printre cei mai influenți gânditori din întreg secolul XIV. El a promovat prin teoriile sale o concepție nominalistă, care respingea ideea existenței universaliilor (esențelor supraindividuale). Argumentarea sa era bazată pe concepția conform căreia universaliile sunt produsele gândirii umane abstracte și deci nu au o existență extra-mentală, realizând astfel o imagine a unei lumi a ființelor contingente. Este autorul "briciului lui Ockam", astfel fiind unul dintre marii filozofi ai științei. Briciul lui Occam, (numit și
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
fenomen este de preferat. Acest principiu își găsește formularea deseori în felul următor: "entitățile nu trebuie să fie multiplicate dincolo de necesar". Ockham este uneori considerat ca fiind un reprezentant al conceptualismului și nu al nominalismului, pentru că în timp ce nominaliștii susțineau că universaliile sunt doar niște cuvinte, nume pentru realitățile existente, conceptualiștii susțineau că sunt reprezentări mentale, care au o existanță individuală, fie și numai în mintea umană. O contribuție foarte importantă a fost cea adusă de în domeniul logicii. Finalitatea acesteia este
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
scrieri academice (filosofice și teologice), respectiv scrieri politice. Din prima categorie fac parte lucrările de logică: Tot în categoria scrierilor academice se înscriu tratatele teologice: Scrierile politice (unele cu caracter antipapal) includ: Am putea înțelege atât teoria lui Ockham despre universalii cât și doctrina sa în general pornind de la două principii-pilot. Primul este unul teologic și reprezintă un efect al doctrinei creației. Una din consecințele principale ale Condamnării din 1277 a fost renunțarea la problema intermedierii. Cerul inteligibil nu mai este
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]