50 matches
-
din 1784 1787 îl arată însumând 499 de persoane. Conscripția din 1820 dă și alte informații. Ascultați sunt judele și juriștii, în rândul cărora și un Ion Meteș și un Ion Mărcuș. Spun că slujba au făcut-o nu după urbariu, ci după contract, 2 zile pe săptămână. Dijmă au dat a zecea din semănături, anume din cucuruz, din grâu, din alac, din ovăz, din cânepă. Deasemeni din miei, din porci, din stupi. Hotarul lor e și acum împărțit în două
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
prielnică practicării agriculturii, i-a obligat pe săteni să se rezume la cultivarea doar a unor soiuri de plante cerealiere printre care se numără orzul, ovăzul și porumbul. Date relativ complete cu privire la economia localității în evul mediu sunt oferite de urbariile Țării Făgărașului. Între anii 1785-1835, familia Teleki a ridicat la Oprea Cârțișoara o manufactură, care producea hârtie.
Cârțișoara, Sibiu () [Corola-website/Science/301702_a_303031]
-
românesc: 1378 (Gertheleke, Gyurgteleke, Gywrgthelek). Există o întreagă serie de mențiuni pe durata următoare. La 1762 apare Hadad Győrgytelek, iar în 1850 deja sub forma Zsurtelek. Extras din obligațiile țăranilor dependenți (în bună parte, cei din Giurtelec nu erau) privind urbariile și contractele anterioare față de stăpânii fostului domeniu al Cetății Cehului, împărțit la 13 martie 1767 între urmașii lui Ladislau Gyulafi și ai soției sale, Ecaterina Széchy: Giurtelecu-Hododului - „Întraiesta locu și iobagii și jelerii fac slujba și amu cum au făcut
Giurtelecu Hododului, Satu Mare () [Corola-website/Science/301764_a_303093]
-
Bihor arată că până în secolul al XVI-lea, în Seghiste era sediul protopopiatului ortodox, care mai tarziu s-a mutat la Beiuș. Raporturile feudale de pe aceste locuri sunt reconstituite după circumscripțiile urbariale din 1589 și de la 1 august 1600. Acest urbariu arată că aceste locuri se găsesc într-o zonă primejdioasa, expusă incursiunilor, jafurilor turcești sau ale oștilor imperiale ori transilvănene în lupta fie cu turcii, fie între ele. Primele atestări documentare despre satele comunei Lunca apar după cum urmează: Satul Lunca
Lunca, Bihor () [Corola-website/Science/300857_a_302186]
-
tot și Copăcelul tot și la Voila jumătate și Ucea toată, să le fie de ocină și ohabă, pentru că le-au dobândit de la Domnia Mea cu slujbă”" . Mai apoi, Becleanul va apărea în mai multe documente și în mai toate urbariile (recensămintele) efectuate de autoritățile maghiare de-a lungul secolelor XVI-XIX (1560, 1576, 1637, 1640, 1649, 1656, 1680, 1688, 1713, 1726, 1758, 1766, 1772, 1787-1789, 1808-1809 și 1819-1820). Satul dobândește statut de „oppidum” în secolul al XVII-lea, cu unele scutiri
Beclean, Brașov () [Corola-website/Science/300934_a_302263]
-
acest an când a fost atestat documentar, "Stanciu Dijanul" din Dejani primea alături de alte sate, printr-o diplomă dată de Vladislav al II-lea, jumătate din satul Sebeș. Informația este foarte importantă fiindcă, în documente, satul Sebeș apare abia în urbariile din secolul al XVII-lea când se vorbește, la Sebeș, de un boier "Comșa", cu cei cinci fii ai săi: "Iovan, Domboie, Roman, Stana" și "Onea". Ei au opt "vecini (iobagi)," o pătrime din muntele "Groapa", altă pătrime fiind a
Sebeș, Brașov () [Corola-website/Science/300968_a_302297]
-
nivelul întregului boieronat. Astfel în anul 1625, Oprea Bacila, Stoica Bacila, Petrașcu Sile, Stanciul Sile, Grigore și Ioan Radu dețineau o treime din boieronatul format din satele Ucea de Jos, Ucea de Sus și Corbi (Puscariu, Fragmente, IV, p.209-211). Urbariile din secolul al XVII-lea dovedesc de asemenea că satul folosea în comun cu terenurile, pădurile și apele din hotarele lor (Prodan, Urbariile, I, p. 229-235) Numele satului ar putea să provină de la ocupația tradițională a locuitorilor săi : cărbunii de
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
boieronatul format din satele Ucea de Jos, Ucea de Sus și Corbi (Puscariu, Fragmente, IV, p.209-211). Urbariile din secolul al XVII-lea dovedesc de asemenea că satul folosea în comun cu terenurile, pădurile și apele din hotarele lor (Prodan, Urbariile, I, p. 229-235) Numele satului ar putea să provină de la ocupația tradițională a locuitorilor săi : cărbunii de lemn care este și obligația principala a lor față de cetate (Prodan, Urbariile, I, p. 229). Satul Feldioara este amintit în documentele vechi (Actul
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
în comun cu terenurile, pădurile și apele din hotarele lor (Prodan, Urbariile, I, p. 229-235) Numele satului ar putea să provină de la ocupația tradițională a locuitorilor săi : cărbunii de lemn care este și obligația principala a lor față de cetate (Prodan, Urbariile, I, p. 229). Satul Feldioara este amintit în documentele vechi (Actul Capitlului din Albă Iulia, datat 1 mai 1307 prin care i se face cunoscut lui Ladislau, voievodul Transilvaniei, ca dând urmare cererii lui, a trimis pe magistrul lor, Marcel
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
Privilegiul” sau ”libertatea” colonilor din Marin, cuprinse în acest act, nu sunt altceva decât stabilirea sau restabilirea sarcinilor feudale ale acestora. El indică progresul pe care îl fac sarcinile feudale, creșterea și extinderea obligațiilor de lucru asupra satelor românești. În Urbariul Domeniului Șimleu de la 1594 se amintește că, în toamna acelui an, domeniul Șimleului cuprindea 50 de localități dintre care două sunt târguri (Șimleu și Crasna). Din cele 48 de sate, 37 erau românești și aveau organizare proprie, instituții specifice, voievozii
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
parte, prin care primii au cedat partea lor de moșie împreună cu bunurile aparținătoare din Marin, în schimbul mănăstirii din Nușfalău. În urma acestei înțelegeri, se pare că întreaga moșie a Marinului a intrat în posesia Báthoreștilor. Așa se explică faptul că, în urbariul din 1594 această moșie apare ca ""integra possessio"". În secolul al XVII-lea, informațiile cu privire la proprietarii latifundiari ai Marinului sunt destul de sărace. În anul 1648, Marinul este proprietatea lui Rákócyi. Din scrisoarea de învoială încheiată la Cluj în anul 1671
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
confiscate de fisc și au fost administrate de oficialii lui Apafi. Alteori, moșia Marinului a fost stăpânită de doi sau chiar trei proprietari. În 1677, o parte a moșiei este întabulată pe văduva lui Bánffy Dioniosie și Bornemissza Ecaterina. Din urbariile domeniului Șimleu, de la 1658 și 1671, rezultă că domeniul cuprindea două târguri (Șimleu și Crasna) și 33 de sate. Majoritatea satelor sunt cuprinse în voievodate. Marin se găsea în voievodatul Petru Lupșa, iar numărul persoanelor înscrise în urbariu era de
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
Ecaterina. Din urbariile domeniului Șimleu, de la 1658 și 1671, rezultă că domeniul cuprindea două târguri (Șimleu și Crasna) și 33 de sate. Majoritatea satelor sunt cuprinse în voievodate. Marin se găsea în voievodatul Petru Lupșa, iar numărul persoanelor înscrise în urbariu era de 26 în 1658, respectiv 21 în anul 1671. În „Schița monografică a Sălagiului”, apărută în 1908 se menționează despre Marin următoarele: "...este sat românesc, așezat în partea de miazăzi a comitatului. În scrisorile vechi aflăm că, pe la anul
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
specială la Marin. “Privilegiul” sau ”libertatea” colonilor din Marin, cuprinse în acest act, nu sunt altceva decât restabilirea sarcinilor feudale ale acestora. Dările mărinanilor în natură constau în: boi de jug, găini, stupi de albine, oi, porci, căprioare. În următoarele urbarii mai apar: vaci, iepuri, gâște, capre. Din conscripția satelor din comitatul Crasna din 1720-1722 rezultă că în Marin se cultiva orz, ovăz, porumb, în timp ce, cultura viței de vie este absentă. De menționat că, la acea dată, porumbul nu era cultivat
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
în jurul valorii de 2,5 pentru fiecare familie de țărani din Marin. Din produsele obținute pe aceste suprafețe, țăranii trebuiau să plătească toate impozitele, să-și întrețină animalele dar să și trăiască, ei și familiile lor. Situația prezentată în aceste urbarii atestă prezența culturii viței de vie în Marin în toată această perioadă (1818-1848). În conscripția făcută în perioada 1721-1722, Marinul nu figura cu viță de vie și vin, deși cultura viței de vie o regăsim în 34 de localități, din
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
divorțialitatea și mortalitatea și cel de a căuta cauzele unor fenoneme demografice. Studiile de demografie vizează politicile demografice, legislația, politice sociale cu impact demografic, metodele și modelele de analiză, si estimarea prospectiva a populației. Sursele demografice pot fi inventarele, socotelile, urbariile, registrele de dijma, actele de stare civilă, anchetele și lucrările cu caracter statistic, intorcmite prin recensăminte, ținând seama însă și de tendința de evaziune a bunurilor și a persoanelor având în vedere posibilitățile de înregistrare limitate din trecut. Un domeniu
Științe auxiliare ale istoriei () [Corola-website/Science/298675_a_300004]
-
În literatura de specialitate este consemnată căderea de meteoriți din 3 februarie 1882, din care s-au adunat 911 bucăți, cea mai mare având o masă de 35,70 kg. Cea mai veche referire la populația satului se găsește în Urbariile din anul 1652 unde se prezintă, nominal, un număr de 13 familii de iobagi maghiari, cu bunurile mobile și, tot nominal, 5 dezertori. Ultima epidemie de ciumă din anul 1711 a făcut un număr considerabil de victime (292). În anul
Vișea, Cluj () [Corola-website/Science/299560_a_300889]
-
de sporadicele vestigii arheologice identificate până în prezent. Continuitatea locuirii este demonstrabilă prin atestarea documentară timpurie a celor cinci sate și prin numărul însemnat de documente medievale care oferă știri despre locuitorii zonei. Alte informații despre evoluția locuirii se găsesc în urbariile realizate periodic, recensămintele cu caracter regional, cum a fost Conscripția de dare din 1715-1720, și statisticile confesionale realizate de Ioan Inochentie Micu Klein (1733), Petru Pavel Aron (1750) și generalul Adolf Buccow (1760-1762). Conscripția Klein oferă informații despre românii uniți
Comuna Panticeu, Cluj () [Corola-website/Science/299562_a_300891]
-
Giula/Jula/Gyula din județul Bekes/Bichis, numele se întâlnește dinainte de 1804, iar în orașul Békés-Csaba un nume asemănător apare dinainte de 1763 (ex: Hirgo Peter, muzicant, născut în 1763 în Békés-Csaba și decedat tot aici la 16 octombrie 1851). În urbariul Mariei Tereza din 9 februarie 1787 pentru localitatea Socodor (Szekudvar), din județul Arad, apare un Horgoly Gyorgy între cei impozitați. La 1715 apare și un Hurgi Triff, înregistrat în conscripția localității Zdrapți, din județul Arad. În Sieu, județul Bistrița-Năsăud, apare
Hurgoi () [Corola-website/Science/302415_a_303744]
-
Szekudvar), din județul Arad, apare un Horgoly Gyorgy între cei impozitați. La 1715 apare și un Hurgi Triff, înregistrat în conscripția localității Zdrapți, din județul Arad. În Sieu, județul Bistrița-Năsăud, apare un Hurguly Makave în registrele cadastrale la 1770. În urbariul comunei Sebeș din 1666, județul Albă, apare un Horgolyos Gal. În urbariul comunei Homorod (Olah-Homorok) din județul Bihor din 1804 apare un Hurgoly Gabor, iar în Nojorid apar în 1773 listați Hurguly (Hurgoly) Ioan, Ilie și Todor. În Țară Oltului
Hurgoi () [Corola-website/Science/302415_a_303744]
-
1715 apare și un Hurgi Triff, înregistrat în conscripția localității Zdrapți, din județul Arad. În Sieu, județul Bistrița-Năsăud, apare un Hurguly Makave în registrele cadastrale la 1770. În urbariul comunei Sebeș din 1666, județul Albă, apare un Horgolyos Gal. În urbariul comunei Homorod (Olah-Homorok) din județul Bihor din 1804 apare un Hurgoly Gabor, iar în Nojorid apar în 1773 listați Hurguly (Hurgoly) Ioan, Ilie și Todor. În Țară Oltului din zona Fagarasului, numele Hurgoiu apare în actele urbariale ale localității Sebeș
Hurgoi () [Corola-website/Science/302415_a_303744]
-
s-a format pe malul stâng al râului Cavnic, într-o zonă colinară de pe versantul sudic al Munților Gutâi, pe malul opus al văii fiind satul Șurdești. Este menționat documentar pentru prima dată în 1583, drept una dintre localitățile din urbariul Cetății Chioar. La data construirii bisericii, comunitatea număra doar 200 de suflete. Buni lemnari, cunoscuți fiind pentru frumoasele lăzi de zestre cu care au împânzit ținutul, locuitorii încep în anul 1796 edificarea unei noi biserici care să înlocuiască vechiul lăcaș
Biserica de lemn din Plopiș () [Corola-website/Science/311159_a_312488]
-
păstrează o pictură murală semnată de Eliiazar Tocaci zugravul din Piroșa, datată din 1833, renumită pentru o scenă unică: "Roata vieții". Biserica este înregistrată pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . 1530: Atestarea documentară a satului. 1566: În urbariul satului Mesteacăn apare un “presbiterius”. E de presupus că acesta administra și viața spiritual-religioasă a celor 19 familii ale Răstociului, sat înființat pe hotarul Mesteacănului și cu care a avut hotare commune 1603: Urbariul satului Mesteacăn menționează doi preoți. Răstociul
Biserica de lemn din Răstoci () [Corola-website/Science/309844_a_311173]
-
Atestarea documentară a satului. 1566: În urbariul satului Mesteacăn apare un “presbiterius”. E de presupus că acesta administra și viața spiritual-religioasă a celor 19 familii ale Răstociului, sat înființat pe hotarul Mesteacănului și cu care a avut hotare commune 1603: Urbariul satului Mesteacăn menționează doi preoți. Răstociul - cuprinzând 12 familii - fusese complet distrus de mercenarii lui Basta, în anul precedent, iar locuitorii supraviețuitori trăiau prin păduri. Unul sau poate amândoi preoții de la Mesteacăn, unde se instalase sediul unui voievodat înființat pe
Biserica de lemn din Răstoci () [Corola-website/Science/309844_a_311173]
-
o cublă de cereale. Biserica era la ortodocși. 1780. Biserica a fost luată de uniți, deși erau minoritari în sat. Parohia greco-catolică avea un preot și un învățător („ludi magister”) care trebuie să fi fost cantorul.( Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond Urbarii și conscripții, fasc.23, nr.1, fila 53. Datarea registrului ne aparține). 1785: După 5 ani de procese, litigiul pentru biserică, deschis între ortodocși și greco-catolici, s-a soluționat. Prin hotărârea nr.5290-1785, Guberniul Transilvaniei a dat câștig de cauză
Biserica de lemn din Răstoci () [Corola-website/Science/309844_a_311173]