58 matches
-
apropiere de Dumnezeu însuși, nemaiavând decât înțelepciunea ca mijlocitoare a unirii cu El. Însă adaugă Sfântul Maxim Mărturisitorul - este cu neputință să ajungă la înțelepciune cel ce nu s-a scuturat mai înainte, prin temere și celelalte daruri intermediare de urdorile neștiinței și de praful păcatelor". Sfântul Isaac Sirul arată că actul credinței ne convinge să credem în Dumnezeu. Ea produce în noi frica; iar aceasta duce la pocăință. Prin această pocaință și prin practicarea virtuților ia naștere în noi cunoștința
DESPRE CUNOASTEREA FILOCALICA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 210 din 29 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367386_a_368715]
-
-i zicea BULBUCATA, avea lațele-i căzute pe obrajii umflați, prin care se zăreau doi ochi de broscoi. Rochia vinețiu-murdară atârna pe ea ca un sac zdrențuit și peticit. Baba PUTUROASA era buhăită, cu ochii cârpiți de somn, plini de urdori, abia își târșea pașii când mergea. Îi era lene să și vorbească, spunând șoptit câteva cuvinte: “mi-e foame” sau “mi-e somn”, după care căsca și adormea pe unde se nimerea. Interesantă era baba ȚÂFNOASA. Într-o rochie peticită
ROMANUL FANTASTIC MĂRŢIŞOR- FRAGM.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350126_a_351455]
-
salarii date de stat unor indivizi pentru că sunt poeți. Dar la noi plouă cu așa zisele reviste culturale, subvenționate de guvern sau de consilii județene. Majoritatea sunt conduse de veleitari îngâmfați și acoperite ca niște cearceafuri de tot felul de urdori și de puchine, de aberații, de prostii. Veleitari, grafomani, ipocriți, șarlatani care speră să iasă la pensie de la „locul lor de muncă”. Azi, aceste reviste sunt cancerul culturii noastre scrise. Pentru că produc ratați pe bandă rulantă și întrețin o stare
INTERVIU CU SCRIITORUL HORIA MUNTENUŞ de CRISTINA OPREA în ediţia nr. 1802 din 07 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342684_a_344013]
-
frunte! ne mâi în turmă fără de urmă 'necați în zoi de oaie ne pierzi din poală slăvită boală - Nordul - din frig dă-n puroaie venim șchiopătând trei lumi înghițind - Sisiful din tine se miră: crai fii de scai lehamite trai urdoarea din clipă admiră tot zdrăngănești și măsluiești pendule pentru punte: n-ai legături decât cu furi sfruntați fără de frunte... zeu impostor mințind de zor arca făr' de busolă - și eșuând fără comând în colburi - alveolă... brav asasin sughiț de-asin
DESCÂNTECE (POEME) de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 1972 din 25 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378983_a_380312]
-
pe deplin democratic așa cum cereau exigențele moderne să fie definitivate și puse în aplicare prin sutele de reprezentanțe, agenții și societăți comerciale înființate de grabă în regim de urgență, acceptând tacit amânarea pe mai târzior a lăbărțării vecinilor care făcuseră urdori chiorându-se la Ardealul românesc. Iar instantaneu, după ce Europa Liberă ne-a „șoptit” în mare secret că un oarecare Iliescu îi va lua în curând locul lui Ceaușescu iar din jobenul prestidigitatorului care a regizat toată această aventură au răsărit
APĂ VIE SAU APĂ CHIOARĂ? de CONSTANTIN ŞTEFAN ŞELARU în ediţia nr. 1461 din 31 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374399_a_375728]
-
am băgat singur. Plecând de la premise serioase, am ajuns să înghit (și să emit !) cu nemiluita platitudini. Cineva, poate, va răscoli și va da de gulgoaie. Dacă nu, nu-i bai ! Altitudinea este apanajul celor carora le înflorește în zori urdorile și le lăcrimează liniștea mascată a nopților frenetice și bântuite de fantasme. Capul și șteapul sunt motoarele benzii rulante tocite pe care alunecă, încă silențios, destinele personajelor care suntem cei mai mulți dintre noi.. Pe o altă cale rulantă, autostrada, se întâlnesc
JURNAL DE GÂNDURI ZDRENŢUITE... de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 221 din 09 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348244_a_349573]
-
ci doar al bietului om pe care, probabil, chiar îl dureau tălpile. 5 mai L-am zărit de Înviere, la "40 de Sfinți", în mulțimea care blocase strada. Fusese, o viață, salariat al județenei de partid. Ostaș vechi, hîrșit în urdorile ideologice. Lumînarea de sub bărbie îi lumina dur fața, imprimîndu-i nu știu ce extatică atenție. Credea, oare, în ceea ce făcea acum? Crezuse, oare, în ceea ce făcuse dincolo, o viață? L-am pierdut în mulțime. Ceaușescu. Imediat după 1989, a-i pronunța, a-i
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
În pat Într-o sâmbătă dimineața. Obiectul e Întinsă pe spate. Eu sunt rezemată pe un cot și mă aplec să-i studiez chipul ― Știi ce e somnul? o Întreb. ― Ce? ― Muci. ― Nu-i adevărat. ― Ba da. E mucus. E urdoarea care-ți iese pe ochi. ― E așa de scârbos! ― Ai puțin somn În ochi, draga mea, Îi spun eu pe un ton grav, prefăcut. Cu degetul, Îndepărtez crusta de pe genele Obiectului. ― Nu-mi vine să cred că te las să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
clipă Șeful Șantierului cercetă locul, apoi se opinti din bojoci strigând un nume greu de reținut. „Scarabelooo, unde dracu ești? A venit fata...?” De la etajul imediat următor, Își făcu apariția un țigan bubos, cu hainele de pe el rupte, murdare, cu urdori la ochi, cu barba Încâlcită mai mult sleioasă, o dovadă sigură: apa nu era la Îndămânarea lui să-i cunoască magia. Declanșă un mârâit sinistru. „Bine a-ți venit Șefule...Frumoasa vă așteaptă de zece minute...! V’o trimet Îndată
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
la costum domnule inginer, s’a ivit la orizont o nouă cucerire...?” Tony Pavone nu răspunse imediat. Din simplă curiozitate Își Înâlță privirea către el, fulgerător examinându-l. Nici o schimbare, era același dezordonat cerșetor. Ochii de un verde iritant picau urdorile din ei, dantura jumătate lipsă iar ce mai putea fi numiți dinți erau Încărcați neglijent cu resturi de mâncare,gălbejiți de fumatul excesiv În timp ce extremitățile celor două buze persista jenant urme de sos de mâncare, mai mult pudră de zahăr
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Îndatoriri, desfășurându-și fascinanta și folositoarea activitate mintală. Da, treptat tremurul Îndelung al omenirii În fața efemerității iuți a frumuseții muritoare, a plăcerii va Înceta, Înlocuită de o Înțelepciune născută din prelungire. O, fețe zbârcite, bărbi sure, ochii epurând chihlimbar sau urdori groase, o lipsă Îmbelșugată de vlagă a minții, laolaltă cu pulpe firave, din aer, mișcându-se precum crabul, spre mormânt: Hamlet avea propria lui opinie despre asta. Și Sammler În multe ocazii, ascultând-o pe Angela stând În patul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de la mine la fereastra neagră a localului și apoi la arsura din pătura cu care-și acoperise genunchii, descriind astfel un triunghi. Tuși ușor, Își vîrÎ mînile sub pătură, apoi le scoase și le frecă una de alta. Își șterse urdorile din colțurile ochilor cu aceleași deget cu care-și ștersese și nasul care-i curgea, plescăi din limbă și zise: — Bine, fie! Încercați să vă plimbați cu mașina pe aici dimineața În jurul orei șapte. — Adică Întîmplător ? — Da, Întîmplător. Aceeași zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și el cu o bolă rușinoasă. Din mădularul lui a curs mai Întâi lapte și miere, apoi puroi amestecat cu sânge. Oliver s-a tratat singur, ungându-și bărbația cu pământ amestecat cu sâmburele luminii scurs din lună plină și urdorile s-au vindecat ca de la sine, fără să lase nici o urmă... Deși masterandul Își achitase obligația În natură, plătindu-le prestația În flori și frunze culese din propriile sale ramuri, răchitele se Înfățișară una câte una la geamul lui, amenințându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dă pace crunta slăbiciune: m-am Întâlnit ieri cu Tatapopii. Târâia căruțul În care bidoanele erau pline și se Îndrepta către casa lui de la padină. Îi căzuseră toți dinții din gură, Îi albise un ochi, iar celălalt era plin de urdori. Șchiopăta, era Îmbrăcat În zdrențe și se sprijinea Într-un arac. M-a recunoscut, mi-a făcut semn să mă duc la el. Era pe la amiază și soarele strălucea cu dușmănie. A scorbolit În căruț și a scos un țoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
duci când n-ai fost niciodată nicăieri? Oriunde, cât mai departe, poate că nici propria-i moarte nu l-ar mai ține-n loc, și nu doar creierii-i fierb. Îi fierb și mațele, și-i fierbe tot trupul în urdori usturate. Cât de aprigă o fi zăpușeala, peste noapte trebuie să te baricadezi cu ferestrele închise, că te căsăpesc țânțarii. Pastila aia de țânțari nu mai are nici un efect de trei-patru zile, de când tot o freci cu apă întorcând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
casa roșie, pătrățoasă, acoperită cu tablă, Chombe venea șchiopătând cât putea de repede în întîmpinarea noastră. Mie-mi era cam frică de el căci, pe când aveam vreo trei ani, mă mușcase de obraz. Era totuși un câine inofensiv, bătrân, cu urdori la ochi, cu picioare prea scurte pentru corpul lui gras, acoperit cu păr aspru, cârlionțat. Puțea mai pătrunzător decât orice alt câine pe care l-am văzut vreodată. Chombe lătra atât de tare, încît, în timp ce noi înaintam pe cărarea pavată
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în patologie. Potrivit iconoclaștilor care ne-au stricat sadic festinul, excesul rafinamentelor olfactive provine din deficiențele ficatului, reveriile auditive ar fi pendinte de ansamblul ORL, cutare extaze vizuale țin de acromatopsie ș.a.m.d., adică tot felul de orori (și urdori) prin care medicalul vrea să încalece metafizicul. Exact ca la 16 ani, când dum nealor voiau să ne explice pornirile ceresc-nărăvașe prin excese hormonale... Nu ține, domnilor! Noi inspirăm extatic, precum tăurașul Ferdinand, vă dăm semeț la o parte diagnosticele
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
îi influențaseră altădată sentințele. "Cei din sală își închipuiau că verdictul meu era precis întemeiat pe paragrafe de legi totdeauna. Aș! Uneori culoarea ochilor acuzatului era mai importantă decât legea. Pe unul l-am condamnat mai aspru numai pentru că avea urdori la ochi și eu nu suportam asta. I-am dat un an de închisoare peste ce i se cuvenea. Dacă l-aș întîlni acum, i-aș cere iertare..." Și cufundat în amintiri, Anton ofta, regretând, desigur, nu numai păcatele cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
îi influențaseră altădată sentințele. „Cei din sală își închipuiau că verdictul meu era precis întemeiat pe paragrafe de legi totdeauna. Aș! Uneori culoarea ochilor acuzatului era mai importantă decât legea. Pe unul l-am condamnat mai aspru numai pentru că avea urdori la ochi și eu nu suportam asta. I-am dat un an de închisoare peste ce i se cuvenea. Dacă l-aș întâlni acum, i-aș cere iertare...” Și, cufundat în amintiri, Anton ofta, regretând, desigur, nu numai păcatele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Între blănuri. Am privit-o, cum să n-o privesc. Pielea de pe picioare Îi atârna, iar vinele cafenii de pe mâini Îi făcuseră gîlci. Era aplecată de spate și gura Îi duhnea. Mâna stângă Îi tremura, iar din ochi Îi curgeau urdori galbene. - Siloa, i-am spus apropiindu-mă de ea. Îl mai ții minte pe Moru? Se uită și ea la mine și, pentru o clipă, ochii Îi sclipiră ca odinioară, dar asta trecu iute de tot. - Ba, zise ea, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Mi-a trecut prin cap că Sonia pierduse foarte mult sânge și mi-am amintit că citisem undeva ceva legat de „cei cinci litri de lichid prețios din corpul omenesc”. Îmi făceam griji pentru că „lichid prețios” putea să însemne și urdoare, și pipi, și mai știu eu ce sucuri are femeia în ea, adică o mulțime. Dacă toate astea puse împreună dau doi litri jumate sau trei, iar sângele încă doi, judecând după băltoaca plină de cheaguri care vopsise paiele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
poartă și apoi așteaptă ultimul autobuz. Era timpul să mă apuc de curățat, dar când m-am întors din dreptul ușii ceva m-a lovit în genunchi. Nimerisem peste bătrânul în scaun cu rotile. Avea o față foarte suptă și urdori groase în colțul ochilor. Dă-te din drum, mi-a spus, eu m-am dat, iar el, pompând la roțile lui scârțâitoare, s-a îndepărtat cu viteză pe urmele Magdei și ale lui Andrei. Am rămas blocat, neștiind ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
preot bătrân, divinizată, schimbată la față... mie însă mi se părea că e geniul martirei națiunei românești, geniu palid și plâns, a cărui singură speranță: Dumnezeu, a cărui singură tărie: cerul. Dar bruma rece a nopții se așezase asemenea unor urdori de argint sur pe genele mele lungi și negre, ochii îmi răciră în cap * și se treziră. Luna apusese de mult, cerul era mohorât... si în orient, departe, răsărea o auroră murdară și somnoroasă [care] abia roșea cerul cel vînăt-sur
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
încredere ce o aveau puterile în noi, garanția esistenței noastre naționale, pentru a nu ajunge nicăiri - asta e crud. Apoi ne-ați jucat guvernul în mâna unor oameni dintre cari unii nu au doar alt merit decât că sânt sămânța urdorilor Fanarului sau alte cunoștințe decât să facă fluturi de hârtie și să... tacă. {EminescuOpIX 489} {EminescuOpIX 490} {EminescuOpIX 491} Comitetul central pentru serbarea întru memoria lui Ștefan cel Mare APEL Cătră onoratul public român Luând junimea română academică în considerațiune
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
privirea pictorului, ochiul imaginar care se pregătea să asiste la moartea lui atât de impudic, expresia condamnatului nu putea reflecta groaza, ci indignarea. O surpriză indignată era nuanța exactă. Firește. Era În pijama, tocmai Îl scoseseră din casă, ciufulit, cu urdori la ochi, În fața privirilor pasive, lașe, bucuroase ori complice ale vecinilor. Era exact la fel ca bărbatul pe care Faulques Îl fotografiase pe acea Corniche din Beirut când Îl Împingeau cu vârful puștii, desculț și Îmbrăcat Într-o pijama ridicolă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]