160 matches
-
Câmpulung Moldovenesc și cunoscută până acum datează din 14 aprilie 1411, din vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432), prin care Mănăstirea Moldovița primea satul Vama, "„mai jos de Câmpulung”". Ocolul Câmpulungului Moldovenesc apare frecvent în documentele epocii, în hrisoave și urice din vremea domnitorilor Ștefan cel Mare (1457-1504), Bogdan al III-lea cel Orb (1504-1517) sau Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546), care dăruiesc mănăstirilor munți și văi din ținutul ocolului. Între anii 1532-1537 Petru Rareș construiește pe valea râului Moldovița, la Vatra
Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/297008_a_298337]
-
fost clădită în lunca râului Soloneț, aceasta fiind strămutată în urma deselor năvăliri tătare. Cu prilejul unei astfel de năvăliri, sătenii ar fi aruncat clopotele bisericii în fântână pentru a nu fi capturate de tătari. O altă biserică este menționată în uricul din 15 martie 1490 pentru constituirea Episcopiei de Rădăuți, fiind consemnată ""a 38-a biserică cu popă pe Soloneț, la Vlad Negru"". Prima atestare documentară a satului are loc la 17 ianuarie 1517, el fiind multă vreme sat boieresc. Conform
Biserica de lemn din Soloneț () [Corola-website/Science/320419_a_321748]
-
Styrcea (Styrczea) sunt descendenții unei vechi familii de boieri anterior din Ardeal, veniți timpuriu în Principatul Moldovei, care au fost membrii ai nobilimii austriece din Bucovina, mai târziu și numiți baroni ai Marii Britanii. Primul document existent despre familia Stârcea este uricul lui Alexandru cel Bun, din anul 1411, în care descendentul conducătorului cuman Tebuc din Ardeal, Panul Iurașco Tăbuci (zis și Tăbuci Stîrce), înrudit cu Mușatinii, a primit moșia Boian. Marele boier Dragomir Stârcea, (documentat la 22 aprilie 1428), fiul hatmanului
Familia Stârcea () [Corola-website/Science/334373_a_335702]
-
mănăstirii a devenit biserică parohială. Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Ilișești a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 la numărul 283, având codul de clasificare . Prima atestare a unei biserici la Ilișești este în uricul din 11 iulie 1428, prin care domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dăruit Mănăstirii Bistrița un număr de 50 de biserici din „Ținutul Sucevei”, care erau construite de către obști sau de către conducători obștești. Printre cele 50 de biserici se afla
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ilișești () [Corola-website/Science/321181_a_322510]
-
de origine grecească, "dar preste 160 ani venit și încuscrit cu mai multe din familiile cele mari", Paul Păltănea a adus documente "care impun concluzia că familia Conachi coboară dintr-un neam de răzeși din satul Știboreni, județul Vaslui, cu urice din vremea lui Ștefăniță Vodă (20 aprilie 1517-14 ianuarie 1527) sau chiar a lui Ștefan cel Mare. Linia feminină a neamului este tot răzeșească". A fost educat de către un refugiat francez. A studiat ingineria, limbile clasice, greaca modernă, turca și
Costache Conachi () [Corola-website/Science/304254_a_305583]
-
arhipăstori în vreun scaun chiriarhal (Suceava, Roman sau Rădăuți), despre care nu, din nefericire, nu avem, încă, informații documentare sigure. Sunt pomeniți, apoi, „arhimandriții”, începând cu Dionisie adică Dometian, „conducătorul acestui sfânt locaș” , urmează „cinurile călugărești”, printre care monahul „Paisie Uricul” și fiul său, „monahul Gavriil scriitorul”, „ierodiacon Paladie și scriitor”, de la Putna, „ierodiacon Teodor și scriitor”de la Neamț și mulți alții de la Bistrița, Neamț, Probota, Bisericani, Moldovița și Râșca, câțiva „arhipăstori”, printre ei Anania al Ungrovlahiei, un Laz (Eleazar) neidentificat
Mănăstirea Bistrița (județul Neamț) () [Corola-website/Science/301504_a_302833]
-
1457-1504). Boierii din familia Șendrea au zidit biserica actuală în mijlocul curții boierești din satul Dolhești (azi Dolheștii Mari). În prezent, din vechea curte boierească nu a mai rămas nici o urmă vizibilă. Prima mențiune a unei biserici la Dolhești este în uricul din 11 iulie 1428 al lui Alexandru cel Bun, prin care au fost dăruite 50 biserici din Ținutul Sucevei către Mănăstirea Bistrița, printre care și ""biserica lui Mihail Dalh (la Dolhești)"". Pe baza datelor documentare, a elementelor de arhitectură și
Biserica Cuvioasa Parascheva din Dolheștii Mari () [Corola-website/Science/321650_a_322979]
-
cel Bun (1400-1432), de la 1 mai 1406. Din acest uric aflăm, că domnul Țării Moldovei dăruiește boierului Vlad Dolhici seliștea de peste Prut, numită Fântâna Veprovei/Fântâna Porcului (vepri în limba slavă înseamnă mistreț, porc), deasupra râulețului Sărata. Mai târziu, în uricul lui Ștefan cel Tânăr voievod (1517-1527) este menționat că urmașilor lui Vlad Dolhici, în persoana lui Sima Dușăscul, li se întărește satul Ivereni de peste Prut, " la obârșâe Saratii", în baza "a lor drept uric..." pe care moșul lor l-a
Sărata-Galbenă, Hîncești () [Corola-website/Science/305182_a_306511]
-
persoana lui Sima Dușăscul, li se întărește satul Ivereni de peste Prut, " la obârșâe Saratii", în baza "a lor drept uric..." pe care moșul lor l-a avut de la Alexandru voievod. Următorul document despre satul de pe râul Sărata, ținutul Lăpușna, este uricul lui Constantin Movilă (1607-1611) de la 16 august 1609, dar aici satul are un nou nume - Ruorești/Răurești. În secolul XVIII localitatea a fost pângărită adesea de tătari, deoarece pe dealul dintre Sărata-Galbenă și satul Caracui trecea "hotarul lui Halil-pașa". În
Sărata-Galbenă, Hîncești () [Corola-website/Science/305182_a_306511]
-
Costâna din comuna Todirești (județul Suceava). Biserica "Sf. Gheorghe" din Costâna a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 la numărul 242, având codul de clasificare . Prima atestare a unei biserici la Costâna este în uricul din 15 martie 1490, prin care domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) i-a întărit Episcopiei Rădăuților 50 de biserici cu preoți dintre care 44 biserici din Ținutul Sucevei și 6 din Ținutul Cernăuțiului, printre care și ""biserica cu preotul la
Biserica Sfântul Gheorghe din Costâna () [Corola-website/Science/321459_a_322788]
-
vremii, apoi urca prin lunca Șiretului și, dincolo de confluenta acestuia cu pârâul Mihodra, ctitorește vatra de sat și pentru acest fecior Luca. Localitatea a făcut parte din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei. Prima mențiune documentara a avut loc în uricul lui Alexandru cel Bun de la 16 februarie 1428 pentru Stan și Șerbco, fiii lui Luca. În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria
Lucavăț, Vijnița () [Corola-website/Science/315594_a_316923]
-
primei atestări documentare a Suslenilor ar fi 1447, așa cum este fixat în Dicționarul statistic al Republicii Moldova (DSRM), trebuie combătută, ea fiind surprinzătoare prin lipsa oricărei prudențe științifice cu care s-a facut această constatare. Editorii DSRM s-au bizuit pe uricul lui Ștefan cel Mare din 14 ianuarie 1447, potrivit căruia voievodul întărește panului Șandro (Alexandru, Șandru, Șandre) spătar mai multe sate pe Nistru, inclusiv satul Vișneuți. Un indiciu mai sigur pentru localizarea satului Vișneuți este fluviul Nistru, pe când satul Susleni
Susleni, Orhei () [Corola-website/Science/305196_a_306525]
-
Voloaca, ce străbate satul în direcția nord-sud. Este confuză și eronată, de asemenea, constatarea cercetătorului chișinăuean Vladimir Nicu, precum că satul Susleni apare pe arena istorică la 18 martie 1494 sub denumirea Chiuleni. Drept argument pentru această dată este adus uricul lui Ștefan cel Mare emis la Suceava, prin care domnul Moldovei întărește lui Sima (Sema) Gureș lui Necora și fraților lui, Morzinco, Roman și Cristina, satele de pe apa Răutului, anume "Miciulenii", "Peticenii" și "Chiulenii", din privilegiul lui Alexandru voievod și
Susleni, Orhei () [Corola-website/Science/305196_a_306525]
-
Bercea este un sat în comuna Sânmihaiu Almașului din județul Sălaj, Transilvania, România. Localitatea este așezată între dealuri, cu un pârâu care se varsă în Almaș. Toponimia locurilor: pârâul Bercea, dealul Fânațelor, dealul Urzăcarului, dealul Rujii, dealul Uricul Cucului, pășunea Marinuța, pășunea și pădurea Galișului, dealu Alb și dosul Alb, pășunea și pădurea Vârticelului, pășunea și pădurea Făjetelor, pădurea Zapodea, pădurea și dealul Boti, Valea și dosul Văii Merelor-deal, râtul Ceti, dealul Olăriște. Vecinătățile localității: Mierța, Benea, Răstolțul
Bercea, Sălaj () [Corola-website/Science/301774_a_303103]
-
este atestat documentar pentru prima dată la la 29 ianuarie 1522 într-un document redactat în vremea lui Ștefăniță Vodă, document din care reiese și faptul că așezarea există încă din vremea lui Alexandru cel Bun „și au vândut din uricul lor drept pe care l-au avut de la Alexandru voevod”, deci acest sat pare să fie mai vechi , cel puțin de prin secolul al XV-lea , daca nu chiar din secolele XIII-XIV , fapt constatat și în urma cercetărilor întreprinse de istoricii
Orțăști, Neamț () [Corola-website/Science/301657_a_302986]
-
cel Mare”, semnat de profesorul ieșean Mihai Costăchescu, unde l-a însoțit cu un detaliat comentariu și concluzionând spre sfârșit, că „Dacă în adevăr Vena vornicul de Suceava este aceeași persoană cu Oană vornicul de Suceava, atunci satele cuprinse în uricul din 1420 au fost dobândite prin danie sau cumpărătură după 1415, aprilie 13, când nu le mai avea în stăpînirea sa și au fost înstrăinate înainte de 1428, decembrie 28 și 1429, iunie 3, cînd nu le mai găsim în stăpânirea
Stejăreni, Strășeni () [Corola-website/Science/313732_a_315061]
-
piatre hotăra cheotore colțu cu Vovulcenei și cu Lozova în codru, den aece am încercat toate semnele de hotăra pren cât s-a putut afla den veche, s-au găsit toate bune și adevărate după mărtureserele oamenii bătreni potrevit după uricul ce-l au”. Poiana Cârlanilor este menționată într-un document din anii 1544-1545 - „Mărturie hotarnică din timpul domniei lui Petru Rareș voievod, pentru moșiile mănăstirii Căpriana, pe care Nicodin dichiul a adus-o la schitul Hîncul”, ce stabilește hotarele acestei
Stejăreni, Strășeni () [Corola-website/Science/313732_a_315061]
-
ca lacrima ale prietenilor mei din copilărie, cu care am dus cele mai grele bătălii din istorie. Da, din Istorie, de acolo vin eu și cu toți prietenii mei, pentru că părinții, moșii și strămoșii lor au fost răzeși pomeniți în uricele lui Alexandru cel Bun, Petru Aron și Ștefan cel Mare, cu o viață plină de zguduiri războinice, așa cum arată uricul 1456, octombrie 18, cậnd Ștefan Voievod întărește lui Muranciu satul Bucșești și Cernu, cumpărat cu 68 zloți tătărăști de la Patrașcu-Voievod
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
de acolo vin eu și cu toți prietenii mei, pentru că părinții, moșii și strămoșii lor au fost răzeși pomeniți în uricele lui Alexandru cel Bun, Petru Aron și Ștefan cel Mare, cu o viață plină de zguduiri războinice, așa cum arată uricul 1456, octombrie 18, cậnd Ștefan Voievod întărește lui Muranciu satul Bucșești și Cernu, cumpărat cu 68 zloți tătărăști de la Patrașcu-Voievod, unchiul acestuia. Se arată hotarul pậnă la gura Pậrậului Frența în sus, la o dumbravă ce este “în vậrful dealului
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
gura Corozăului, pe amândouă părțile, încât ar pute să își așeze sate cu cotunurile lor și să aibă fânațe”. La 18 august 1438, domnul dă Pobratei o pustie “lângă pricuturile de la Hârlău ca să își întemeieze sat”. Un document excepțional este uricul din 15 iulie 1439. Domnul îi dă și îi întărește lui Ioan Stângaciul un sat pe Racova “care singur el din pustiu și din pădure și-au făcut lui și seliște pe amândouă părțile hotarului și parte lui Lungociu, care
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
capitală a Moldovei au petiționat la Dietă (camera provincială) a Bucovinei ca în liceul din acel oraș să se introducă limba românească ca limbă de proponiment fiindcă nu numai locuitorii Sucevei și a împrejurimilor sunt în majoritate români, dar și uricul de întemeiere al acelui liceu prevede asemenea această măsură. Dieta au decis ca, din anul școlar viitor 1876 - 1877 începînd, limba de proponiment să fie cea românească, aceasta fără nici o împrotivire, căci și contrarii au votat pentru această dispoziție, a
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
sticloanțelor și căpcăunul poloboacelor, de mi o mers buhul ca de popă tuns. Am mâncat strașnic ș-am băut năprasnic. Ce te uiți ca o ciubotă căscată la mine? Mă vezi mic? -sta mi i feleșagul, dar află că p uricele mic pișcă tare. Și încep dis-de dimineață: un ou răscopt, o pârjoală rece din piept de curcan și o stacană de Pâhn ești.” “ Pâhnești?” întreb. “Pâhnești, da, care-i văr primar cu Cotnariul. Pe urmă Băbeasca, Feteasca, cum zicea o
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
uric cu tot venitul”, „în veci” și din această cauză s-au acoperit de formule stereotip, cuprinse în sintagme de felul „pe unde au stăpânit din veac”, „pe unde de veac a umblat”, „cu semnele cele bătrâne”, „pe unde sunt uricele”, „pe unde au umblat din veac”, ceea ce arată că aveau conștiința vechimii, fără să poată preciza timpul istoric. După cum se cunoaște, cancelaria domnească din Țările Române și biserica au folosit limba slavonă de la atestarea vieții de stat și până în secolul
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
domniei, domnii au răsplătit-o cu întinse domenii, privilegii și imunități, la care s-au adăugat, în decursul timpului, daniile făcute de boieri. Boierii mari și mici, mănăstirile, episcopiile, bisericile prin episcopi, stareți (egumeni) și preoți, primeau acte de danie, urice cu tot venitul, neștirbit, în veci, danii care nu mai puteau fi retrase, potrivit dreptului bizantin, deosebite de daniile făcute boierilor, care, la început, au avut un caracter condiționat, boierul beneficiind de danie atât timp cât era credincios. Boierii au găsit modalitatea
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
statul și care stăpânea domeniul domnesc, format din nenumărate moșii, braniști 15 (complexe de păduri, terenuri interzise colonizării și folosirii fără voia proprietarului absolut), imașuri, fânețe, iazuri, ape, supușii din ocoale, ținuturi și orașele cu locuitorii lor. Numai proprietarii, cu urice, aveau dreptul de a se manifesta juridic, vânzând și cumpărând, dăruind, schimbând moșii și sate, care, după ce s-a încheiat epoca daniilor domnești (sec. XIV - XVI), acumulau, prin cumpărare, satele rămase libere, aducând în stare de dependență - vecinie sau rumânie
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]