349 matches
-
crede că această dualitate weberiană se regăsește și la Durkheim, unde "aduce înapoi elementele utilitariste, sub forma intereselor"16. Drept urmare, în scrierile mai târzii el se crede îndreptățit să reconsidere poziția față de utilitarism. În formularea teoriei influenței, el "extinde gândirea utilitaristă dincolo de domeniul piețelor economice, [...] la însuși conceptul de solidaritate"17. Ideea de influență reprezintă lărgirea ideii de schimb de la domeniul economic la procesele sociale mediate simbolic; este "capacitatea generalizată de a persuada în procesul interacțiunii sociale"18. Solidaritatea nu este
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
nu este nimic altceva decât fenomenul general de "interschimb" între diferitele subsisteme ale sistemului social. Expresia cea mai evidentă este "schimbul" de putere prin care este instituită și menținută autoritatea politică. "Acest schimb particular constituie reformularea de către Parsons a doctrinei utilitariste a contractului, fără metafora explicită a contractului"19. În acest context teoretic, problema dreptății poate fi reperată sub forma discuției despre egalitate în general, și despre egalitatea oportunităților în special. Abordarea explicită a egalității ca problemă distinctă de cea a
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
a realizat în timpul guvernării Johnson prin două acte legislative fundamentale, adoptate amândouă în 1964: Economic Opportunity Act și Civil Rights Act. Acestea erau menite să realizeze solidaritatea națiunii americane după modelul contractului social, în versiunea slab individualistă (Rousseau) și slab utilitaristă (Graham Wallace). Ideea unei "mari societăți" o regăsim la Rousseau, într-o versiune nepublicată a Contractului social ("Manuscrisul de la Geneva"), aceeași în care se vorbește despre "societatea bine ordonată", cea în care "acțiunile bune [sunt] recompensate, cele rele pedepsite, iar
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
țării lor nu resimt acest lucru ca pe o prioritate, fie pentru că dispun de mijloace pentru a lupta împotriva efectelor negative ale poluării, fie pentru că au interese a căror realizare compensează neajunsurile create de distrugerea mediului. O astfel de perspectivă utilitaristă (contrabalansarea acțiunii unui "rău" prin satisfacția mai intensă dată de un "bine") nu ar avea cum să fie încadrată în tipul de abordare pe care îl propune Rawls. În același timp, teoria rawlsiană nu lucrează cu supoziția unui contract universal
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
organizației și nu ale individului 44. Ideologia managerialistă controlează individul prin bani. Prin urmare, angajații devin parte a unui cerc vicios în care fiecare resursă materială și simbolică și fiecare relație, fie ea organizațională sau privată, sunt folosite ca mijloace utilitariste pentru avansarea în organizație și pentru dezvoltarea organizației 45. Angajații lucrează pentru bani și recompense ca un mijloc de a obține mai multe simboluri de putere și o imagine preferată organizațional. Dar simbolurile de putere și imaginea organizațională necesită mai
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
E. A. Poe, Gérard de Nerval) și de poezia lui Charles Baudelaire, s. exprimă starea de spirit a unei generații dezamăgite de orientarea unei culturi și de rânduielile unei societăți care, prin fetișizarea bunurilor materiale și instituționalizarea gândirii dominate de principii utilitariste, marginalizau valorile spiritului. Tinerii poeți, promovați de numeroasele cenacluri pariziene și de cele peste o sută de mici reviste efemere, opun poeticii parnasiene, al cărei principiu era eternizarea priveliștilor lumii date, o poetică a visului, a misterului, a năzuinței spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
individul trebuie să fie singura sursă de valoare morală, ceea ce exclude orice măsură care i-ar acorda unei comunități oarecare interese ireductibile la cele ale membrilor săi. Este unul dintre aspectele care distinge o teorie neutilitaristă a dreptății de una utilitaristă, aceasta din urmă putând accepta sacrificarea câtorva indivizi În speranța ameliorării sorții colectivității. Cel de-al doilea, legat În mod intim de primul, este principiul neutralității statului. Orice susținere pe care acesta o acordă unei revendicări colective apare ca o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
de decizie ale teoriei alegerii raționale implică o raționalitate instrumentală care postulează căutarea unei corespondențe Între mijloace și scopuri Într-un mediu dat sau o raționalitate optimizatoare care constă În maximizarea unei funcții-obiectiv sub anumite constrângeri, În baza unei logici utilitariste. În ciuda ipotezei euristice a unei raționalități procedurale care s-ar substitui unei raționalități substantive (Simon, 1983), teoria standard nu reușește să conceapă Împreună cultura și dinamica economică, lăsând În seama sociologiei „acțiunile nelogice” (Pareto) și „raționalitatea prin valori” (Weber). Numai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a fondului său. Noua sociologie economică, imaginând și alte tipuri de guvernanță decât piața, se dorește instituțională, structurală și macrosocială. În denunțarea „iluziei preeminenței pieței” se disting două abordări: piața nu este posibilă decât datorită unei culturi preexistente și raționalitatea utilitaristă nu este decât un scenariu cultural (Sahlins, 1980); acțiunea economică și instituțiile sunt afectate de relațiile personale ale agenților și de structura generală a acestor relații (Granovetter, 2000). Aici, noțiunea de Încastrare, preluată de la Karl Polanyi pentru a desemna Înscrierea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
sale? „Cel care lenevește și mănâncă ceea ce n-a câștigat el Însuși se cheamă că fură”, i-ar fi obiectat Rousseau (Emile, cartea a III-a). O gândire etică? Încă din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, tezele utilitariste Încercaseră și ele, În felul lor, să concilieze gândirea liberală și preocuparea etică. Jeremy Bentham a susținut primul că interesul individual nu este incompatibil cu interesul tuturor, mai precis, cu interesul celor mai mulți. Egoismul natural nu Își caută neapărat satisfacția Împotriva
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
apuse. Dragostea pentru omenire duce la binefacerea al cărei obiect este aproapele, printr-o mișcare inversă față de cea a milei creștine, În cazul căreia, după Sfântul Bonaventura, binefacerea este calea care duce la Dumnezeu. Fraternitatea este o obsesie pentru tezele utilitariste sau umanitariste, dar nu se reflectă În ele. Ceea ce denotă statutul ei aparte. Rudă cu solidaritatea, ea nu Îmbrățișează Însă aceeași logică a reciprocității, În care este infiltrată așteptarea unui răspuns asemănător. Rudă, de asemenea, cu mila, ea nu posedă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
te bucura de bunul În cauză; partea din beneficiul total este cu atât mai mică cu cât este mai mare numărul participanților; costurile corespunzătoare depășesc câștigul scontat. Decizia de afiliere sau de dezertare nu depinde totuși numai de o axiomatică utilitaristă, fiind posibile și alte atitudini. Așa se face că, nemulțumit, un individ poate alege să plece (exit) sau să rămână; dacă rămâne, să protesteze (voice) sau să tacă; dacă tace, să participe activ (loyalty) sau pasiv (apathy) la relație. Reluând
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
clasându-se după categorii esențializate improvizate pe baza unor trăsături fenotipice. Firul continuu și practic nesfârșit, de la strămoșii cei mai Îndepărtați până la ultimii descendenți, dezvăluie o transcendență a cărei absență este puternic resimțită În spațiul social modern, dominat de valorile utilitariste și concurențiale. Centrarea pe identitate și pe continuitatea descendenței, imaginată pornind de la trăsăturile somatice, este suficientă pentru a crea apartenență și participare. Vom nota că, În cele două modele interpretative, nu se poate evita mitologia „nevoilor” primordiale amintite În toate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
sensul etimologic al acestui cuvânt, un sens căruia nu-i este străin riscul calculat, asumarea provocării, responsabilitatea conștientă și incomodă. Firește, nu pot fi enunțate norme univoce în acest domeniu, compromiterea putând fi de fapt acceptată și ca o alegere utilitaristă sau ca o simplă conviețuire. Sub acest profil discursul nu se schimbă prea mult dacă în locul principelui, monarh sau tiran, punem principele ca partid, tendențial și efectiv, hegemon. Un caz limită este cel ilustrat de Sartre în Mâinile murdare: intelectualul
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
rolurilor predefinite. Menirea statului era de a fabrica „personaje sociale ce lucrau într-un program fondat pe credința în adecvarea persoanei și rolului”. Întreaga perioadă comunistă a constat în conformarea la principiile acestei prime modernități, care au mizat pe adecvarea utilitaristă și normativistă a rolurilor individuale față de cerințele programelor instituționale ale statului totalitar. Sistemele de supraveghere și de integrare puse în funcțiune de statul totalitar angajau „informatori” multipli pentru a face controlul social cât mai eficient. În perioada de tranziție, persoanele
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
possibile, alla sua invenzione. L'alta febbre dell'agire che lo pervade non è quella dell'uomo rinascimentale, dell'homo faber, né, tanto meno, quella dell'homo emptor șu cui și regge îl regno trionfante dell'individualismo radicale, del cosmopolitismo utilitarista, dei diritti senza doveri, mă piuttosto quella dell'homo civicus descritto da Franco Cassano, ossia della società civile în quanto și associa, rifuggendo l'individualismo, e și occupa della cosa pubblica 46 con un travolgimento d'amore mediante cui, parafrasando
[Corola-publishinghouse/Science/84979_a_85764]
-
vindecă fracturile.” Cu toate acestea, În „silvicultura fiscală” a statului, arborele real, cu toate Întrebuințările sale posibile, a fost Înlocuit de un arbore abstract reprezentând un anumit volum de cherestea sau lemn de foc. Concepția monarhilor asupra pădurii era una utilitaristă, dar mărginită strict la nevoile directe ale statului. Din punctul de vedere al unui naturalist, cadrul de referință Îngust al statului ignora aproape tot. Nu mai conta aproape nimic din floră: nici ierboasele, nici lichenii, nici ferigile, nici mușchii, nici
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
fel, arborii apreciați devin „cherestea”, iar speciile care concurează cu ei devin copaci „inutili” sau „subarboret”. Aceeași logică se aplică și În cazul faunei. Animalele foarte apreciate devin „vânat” sau „șeptel”, În vreme ce restul sunt considerate „prădători” sau „dăunători”. Așadar, logica utilitaristă și abstractă pe care o aplica statul pădurii, prin intermediul reprezentanților săi, nu este Întru totul originală. Trăsăturile sale distinctive sunt Îngustimea perspectivei, gradul de detaliere la care se pretează și, mai presus de toate, după cum vom vedea, măsura În care
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
ce nu părea să aibă legătură cu ea era neglijat. Ajungând să vadă pădurea ca pe un bun economic, silvicultura științifică a Început să o remodeleze pentru a o transforma Într-o mașină de produs acel bun, iar simplificarea aceasta utilitaristă era un mod eficace de a maximiza producția de lemn pe termen scurt și mediu. În cele din urmă, preocuparea doar pentru câștig, viziunea pe termen scurt și, mai presus de toate, lungul șir de consecințe ce fuseseră puse complet
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
a apei și expunerea mai mare la soare reduceau riscul de epidemii, facilitând În același timp deplasarea bunurilor și a lucrătorilor (aceștia având, la rândul lor, o stare de sănătate mai bună) și contribuind la prosperitatea economică a orașului. Logica utilitaristă a sporirii productivității forței de muncă și reușita comercială mergeau mână În mână cu interesele strategice și cele legate de sănătatea publică. Dar decisive au fost și gusturile politico-estetice ale forței motrice ce a susținut transformarea Parisului: Louis Napoleon. Când
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
face mai ușoară administrarea justiției, finanțelor și a ordinii publice și că Îi vor ajuta pe partenerii care intenționează să se căsătorească să-și afle mai ușor gradul de rudenie. Cu toate acestea, pentru un reprezentat al statului cu concepții utilitariste cum era Claveria, scopul suprem era acela de a avea o listă completă și lizibilă a supușilor și contribuabililor. Acest lucru reiese foarte clar din scurtul preambul al decretului: „Având În vedere cât de utilă și de practică ar fi
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
de toate, de rezistența locuitorilor. Simplificările acestea au cel puțin cinci caracteristici asupra cărora merită să ne oprim atenția. În mod clar, ele nu vizează decât acele aspecte ale vieții sociale care prezintă interes pentru autorități, deci sunt acțiuni interesate, utilitariste. În al doilea rând, simplificările sunt aproape Întotdeauna fapte documentare scrise (cuvinte sau cifre). În al treilea rând, sunt, În general, fapte statice. În al patrulea rând, cele mai abstracte acțiuni ale statului sunt, de asemenea, fapte agregate care pot
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
profitul sau veniturile Își va cartografia zona de activitate conform acestei logici și va folosi puterea pe care o are pentru a se asigura că logica hărții sale este cea care se va impune. Statul nu are monopolul asupra simplificărilor utilitariste. Totuși, el cel puțin aspiră la dreptul exclusiv de folosire legitimă a forței și, cu siguranță, acesta este motivul pentru care, Începând cu secolul al XVII-lea și până acum, hărțile care au determinat cele mai mari transformări au fost
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
a legilor sale. Modernismul extrem este deci o viziune deosebit de cuprinzătoare asupra modului În care pot fi aplicate avantajele progresului tehnic și științific - de obicei, prin intermediul statului - În fiecare sferă a activității umane. Dacă, după cum am văzut, descrierile simplificate și utilitariste ale administrației aveau tendința, prin exercitarea puterii statului, să modifice faptele astfel Încât acestea să se potrivească reprezentărilor lor, atunci s-ar putea spune că statul modernist extrem a Început o dată cu prescripțiile exhaustive privind o nouă societate pe care intenționa să
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
străzii, o estetică al cărei cadru de referință Îl constituie ordinea funcțională a orașului, din perspectiva oamenilor care trăiesc În el. Iacobs se Întreabă ce medii fizice atrag locuitorii, facilitează circulația, promovează schimbul și contactul social și satisfac atât nevoile utilitariste, cât și pe cele neutilitariste? Această abordare Îi permite să tragă multe concluzii. Cvartalele scurte sunt preferabile celor lungi, deoarece reunesc mai multe activități. Parcările pentru camioane sau stațiile de benzină mari, care Întrerup continuitatea spațiilor de interes pentru pietoni
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]