436 matches
-
chiar dac-aș avea, știi bine că nu vine nimeni până aici... Moare! Nu sta! strigă bătrâna și, căzând cu genunchii în țărână, prinse să fluture cruci mari, grăbită, deasupra muribundului. Abia mai respirând, fără gânduri, fără voință, cu aerul vâjâindu-i în urechi, Cerboaica se întoarse năucă, neștiind ce să facă. Așteptă să termine soacra, deși știa că chiar dacă omul s-ar ridica din miriște și-ar începe să umble, ca-n minunile Bibliei, ea tot nu și-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
real, putea implica toată reușita loviturii, și de aceea riscul trebuia luat pe cont propriu. Misiunea ei era să continue să-l caute pe moș Țurcanu. De tată-su, de badea Todireanu, trebuia să se ocupe numai el. Cu capul vâjâind, coborî scările la Mitropolie. Nu știa nici cum, nici când ajunse pe maidanul din fața depoului. Ar fi avut poftă să-și umfle pieptul și să-nceapă să cânte. Pășea singur prin beznă, cu starea aceea năucitoare de cutezanță, răzvrătire a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de mire; cu salturi și voci amatoare de bătrâni erau cântece străine-n rostire. Încerc pereții camerei cu tapetul de mătase violet, afrodisiac înflăcărat, ca părul viu, șerpuind peste perna de puf. Eroare, pereții s-au măcinat; am ascultat cum vâjâie la colțuri dezordinea vântului, sau respirația mea cu obrazul ciupit de vărsat, destramă zbârcit, cenușiu brâul care a fost cândva colorat și viu. Spori microscopici dansează pe zid, un miros de alge îmi atinge fața când dorm; un vrăjitor lărgește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
a fost «strigăt» a rămas «ecou». Ce-i azi «modern» va fi odată «antic». Daca ajunge «vechi»;nici n-a fost «nou»”. Turistul constată că orașul trepidează în tranziție. Parafrazându-l pe scriitorul Jos Vandeloo ar spune:„Anii au trecut vâjâind ca reformele. Ceea ce s-a întâmplat cu opt secole în urmă pare să se fi petrecut ieri,atât de vie și de proaspăta e amintirea”. Orașul s-a extins pe dealurile de la vest și la est spre Dealul Mare. In
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
vestimentația lor. Ținuta devenise specială pentru masa de seară. Erau trendy. Femeia remarcă faptul că bărbatul din fața ei semăna cu...tatăl ei. „Fiecare om ajunge într-o bună zi la concluzia că bătrânețea a pornit la atac. Anii au trecut vâjâind ca gloanțele. Ceea ce s-a întamplat cu douăzeci de ani în urmă pare să se fi petrecut abia ieri,atât de vie și de proaspăta amintirea”(Jos Vandeloo). Raphael! -Ramona! Se îmbrațisară teatral... Raphael era însă numele soțului ei. -Acest
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
zgâia în Le Figaro la terasă, dar nu înțelegea nimic când chel nerul o întreba dacă poate să-i ia farfuria. Zâmbea la el cu un aer arogant și dădea din cap, deși nu terminase de mâncat și încă îi vâjâiau urechile de foame. Nur Iulian era jenat cu ea. I-a spus odată: „Măi fată, ciulește-le mai mari, sau hai să te-nvăț eu cum să spui în franceză: n-am înțeles, mai ziceți o dată, s il vu-ple.“ N-
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
stările acelea de bucurie și extaz. Și-a culcat capul pe umărul meu și am stat așa îndelung. Și-a strecurat mâna în palma mea. Ce-ți fac copiii? Am tresărit. Pentru o clipă uitasem de toți. Începuse să-mi vâjâie capul. Cred că nici n-am răspuns, mi se pare. Se juca cu verigheta mea, o tot învârtea. Mi-ai spus că mă vei iubi până la sfârșitul vieții. N-am mințit, i-am răspuns. Și învârtea verigheta ca și cum mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
lui Carmen, care făcuse curat și ținuse casa în ordine. Făcu focul în șemineul din salon și în dormitor, mâncă ceva din ce cumpărase și, ostenit de drum și de Maria Tănase, adormi. Se sculă târziu, dormise chinuit, capul îi vâjâia. Deci "târâișul șarpelui, vâjâitul vântului, pulberea pământului''! Cu ce-am greșit, Doamne, să merit așa ceva? N-am furat, n-am mințit, mi-am iubit părinții și copiii... Iartă-mă, Doamne, de mințit cred că am mai mințit! Am mințit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
de pereți și se târî până sus, în pat, urmat de Toni, cu urechile pleoștite și coada între picioare. Adormi pe moment și iar nu avu somn, doar coșmaruri. Îl trezi, spre dimineață, lătratul lui Toni. Era năuc, capul îi vâjâia, avea mii de gheare care-l zgrepțănau în stomac... Începu a căuta ceva prin pat, întoarse plapuma, cearceaful, salteaua. Căută pe jos... Avusese din nou coșmarul de la Paris cu nuvela lui Merimée, cu el jucând tenis, cu inelul de logodnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Greceanu, ținut cu dascăli de la trei ani, cunoscător al mai multor limbi, având cunoștințe din mai toate domeniile, în urma celor patru ani petrecuți la Pisa și Paris, plecat "în șalvari și cu ișlic", întors "în jachetă cu joben", cu creierul "vâjâind de libertăți și egalități", logodit cu fata boierului Ghica. Odată revenit în țară, se lovește de prejudecățile și cutumele țesutului social și de o lume excedată de prost-gust și convenții discriminatorii, cu oameni nerăbdători să-i scoată "gărgăunii" din cap
Prin lumea evgheniților by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/8983_a_10308]
-
realizez asta. Mi-aș dori să n-o pot face, zău că asta mi-aș dori! S-ar putea, însă, să fi păcătuit mai mult decât am crezut eu, mult mai mult... Dar ce-i asta? Ah, tare îmi mai vâjâie capul... Ia te uită, ce căluț negru și falnic, cu coama bogată și zbârlită! Sigur este din celebra familie Seglawi Jedran 1. Și - vai! - ce frumos știe el să zboare pe pereții mei, lin și plăcut, ca un fluturaș pe
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
de voce, piața izbucnește în ovații. Aide se uită la vecin, se uită prin fereastra murdară, în creier îi apar grajdurile CAP-ului în flăcări, știe că vecinul "i-a vândut" o minciună, i se face gol în stomac, îi vâjâie capul, se întoarce și se îndreaptă spre apartamentul lor cu senzația că se află pe un vapor naufragiat. Aide face plajă în curtea lor din centrul orașului. E mijlocul lui octombrie și ea mai face încă plajă. În curând vor
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cazi într-un hău, dirijorul trece pe lângă ea în fugă și o atinge, nu mai contează, nimic nu mai contează, drumul Golgotei este fără întoarcere, cerul e înalt și pustiu, își simte pieptul strâns într-un cerc de foc, îi vâjâie capul, băiatul cel mare a plecat din țară fără să se uite înapoi, i-a spus din pragul ușii: "Mă duc, mamă, unde văd cu ochii, nu are de ce să-mi pară rău", se vede înotând prin noroaiele Bărăganului, trăgând
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mai aparținea cu adevărat, și poate că numai tăcerea l-ar fi ajutat să mai salveze ceva. A simțit nevoia să se așeze înapoi pe canapea. Hainele îi erau mototolite deoarece adormise îmbrăcat câteva ore spre dimineață. Își simțea oboseala vâjâindu-i prin cap, apăsându-i fruntea și tâmplele. Privi în jur, dar nu era decât aceeași tăcere, suavă și infinită, la fel ca singurătatea sau ca iubirea. Stătea pe canapea și nu voia să gândească mai departe, dar, de vreme ce și-
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
loc. Apoi s-a făcut verde. Câteva secunde, am rămas Înlemnit, Întrebându-mă dacă nu cumva fusesem victima unei halucinații. Deși incredibilul fapt se petrecuse În mijlocul aglomerației, nimeni nu părea să-l fi observat. Înviorate de aprinderea luminii verzi, mașinile vâjâiau deja pe banda din stânga, prin intersecția care se dezmorțise brusc. Am sărit din mașină, ignorând claxoanele și Înjurăturile celor care mă depășeau, și am ajuns În dreptul geamului din față al Volkswagenului. Ea stătea acolo, uitându-se nedumerită În jur, cu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
mai degrabă la o slujbă bănoasă? Uite, madam Q>Z s-a mutat Într-un atom de uraniu și s-a Îmbogățit rapid...“. „Și la ce i-a folosit, dragă? După detonare, a rămas cu dureri permanente de șale și vâjâit În urechi. Eu vorbesc despre știință.“ „Numai la știință Îți stă mintea. La noi nu te gândești deloc“, l-a acuzat mama. „Ba tocmai, mă gândesc. Cu experimentul ăsta, băiatul nostru poate ajunge cineva.“ „Mi-e teamă că asta o să
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
foarte abil și mai ales invizibil. Sugestia a fost atît de puternică, iar efectul asupra populației atît de marcat, Încît radarele indicau invazia unor formațiuni de avioane sau elicoptere, unii au Început să audă rafale de armă automată, altora le vîjÎiau gloanțele pe la urechi, iar alți cîțiva au murit pur și simplu Împușcați. Deși icechim urile lui Michel și-au făcut din plin datoria, trebuie recunoscut că toate acestea n-ar fi fost posibile fără sprijinul decisiv al transmisiilor televizate În
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
saltele gonflabile, fierbătoare electrice, reșouri, rîșnițe de cafea, tutun, biscuiți, grisine, muzică non stop, Dylan, Beatles, Hendrix dintr-un pick-up vechi cules de la gunoi, femei care nu purtau chiloți, haine care puțeau, un du-te vino care făcea să-ți vîjîie capul, să te apuce greața, să faci și tu ce făceau ei. Nu puteai să te lași mai prejos, Părințele, pentru ei revoluția se terminase de mult, de-abia i-am scos în stradă în ziua cu pricina, era timpul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Nu cred că sunt În stare să le fac față. Apoi, dând ușa În lături, dispăru În noaptea de februarie. Mașina nerăbdătoare parcase cu siguranță pentru că, după ce ușile s-au trântit, n-am mai auzit nimic. Doar sângele care-mi vâjâia În urechi. Capitolul șaisprezece În dimineața de după vizita mea la Else, marțea trecută, adică, savuram o cafea neagră și a doua țigară pe ziua respectivă, stând la geamul care dă spre scuar, când dintr-o dată am auzit o bătaie ușoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un mușchi. Am căutat prin buzunare după țigări - dar n-am găsit decât portțigaretul Încuiat de la Dora. Scoțându-mi impermeabilul urât-mirositor, mi-am dezlegat șireturile și am ieșit pe coridor cu tălpile goale. Covorașul Împletit mă gâdila plăcut, sângele Îmi vâjâia. Eram sigur că sunt pe drumul cel bun. Azi, În timp ce Îmi mâzgâleam ideile pe marginile foilor rupte, am avut timp berechet să-mi dau seama de lucrurile pe care Dora le exprimase prin gesturi tăcute și nu prin vorbe rostite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dom’ sergent și de mine, pe autostradă, un bătrân își trage camioneta pe dreapta. Iese din cabină, se duce în spate și ia de acolo o pătură. Se așază pe vine ca să lase pătura pe marginea șoselei, în timp ce pe lângă el vâjâie mașinile, în aerul fierbinte al dimineții. Bătrânul dă la o parte colțurile păturii și dezvelește un câine mort. O grămadă cârlionțată de blană maronie, cam la fel ca grămada mea de blană. Dom’ sergent scoate încărcătorul din pistol; e plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de blană maronie, cam la fel ca grămada mea de blană. Dom’ sergent scoate încărcătorul din pistol; e plin de gloanțe. Bagă încărcătorul la loc. Bătrânul se lasă în jos, cu palmele lipite de asfaltul fierbinte, în timp ce mașinile și camioanele vâjâie în ambele sensuri, și-și freacă obrazul de mormanul de blană maronie. Se ridică și se uită în lungul autostrăzii, în amândouă părțile. Se întoarce în cabina camionetei și-și aprinde o țigară. Așteaptă. Așteptăm și noi, dom’ sergent și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
a strigat să aștepte. A zis că ar putea să dea o mână de ajutor. Câinele era doar un hoit putred în niște zdrențe de blană. Bărbatul era tânăr, blond, cu plete blonde fluturând în rafalele stârnite de mașinile care vâjâiau pe lângă ei. Avea o țăcălie roșcată și cicatrice care îi brăzdau amândoi obrajii, chiar sub ochi. Cicatricele erau stacojii, iar tânărul a băgat mâna în sacul de gunoi unde era câinele mort și le-a zis muncitorilor că nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zis muncitorilor că nu e mort. Și muncitorii au râs. Au aruncat lopata în camion. Și din sac s-a auzit un scheunat. Un lătrat. În momentul ăsta, în timp ce scriu rândurile de față, în timp ce bătrânul așteaptă mai încolo, fumând. Traficul vâjâie pe șosea. Pe partea cealaltă a Autostrăzii 84, o familie care s-a dat jos dintr-un break desface un pled pe acostamentul de pietriș; înăuntru e o pisică portocalie moartă. Mai încolo, o femeie și un copil stau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
nu-i mai dau drumul. Și nu pare s-o deranjeze. Și mergem ținându-ne de mână. Și e plăcut. Mai are doar vreo câteva inele mari, așa că nu doare chiar atât de tare pe cât s-ar putea crede. Călușeii vâjâie în jurul nostru, cu lumini albe ca diamantul, verzi ca smaraldul, roșii ca rubinul, lumini albastre ca turcoazul ori safirul - galbenul topazului, portocaliul chihlimbarului... Muzica rock urlă din toate părțile de la difuzoarele urcate pe stâlpi. Acești obsedați de rock, alergici la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]