149 matches
-
undelor ei albastre în care Soarele își scălda razele făcând stropii să strălucească în mii de culori. Undeva în depărtare se auzi sirena unui vapor ce își făcea cunoscută intenția de a intra în port. Vântul sufla rece cu un vâjâit înfiorător. Marea, acea Mare veșnic aceiași și totuși atât de schimbătoare se întindea ca un covor creț la picioarele tinerei Andreea Neagu ce părea să fie absentă la toate aceste detalii. Oare ce privește? Marea? Poate, viitorul? Sau, poate, amintirile
NEPUTINŢA I de CEZAR C. VIZINIUCK în ediţia nr. 715 din 15 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351711_a_353040]
-
ursit să fie frumos, alta să învețe bine, alta să fie norocos, alta să aibă o soție iubitoare și copii frumoși și sănătoși. Și când ursitoarele se întreceau cu daruri, care mai de care mai minunate, s-a auzit un vâjâit și pe ușă a intrat ursitoarea cea rea, pe care mama lui nu o invitase. “Să fie leneș în treburile casei, a strigat ea și din cauza asta, într-o zi să îi fie viața în cumpănă, să nu se vindece
POVESTIRI PENTRU COPIII STRĂMUTAŢI DIN ŢARA LOR (I) de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 780 din 18 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/351938_a_353267]
-
undelor ei albastre în care Soarele își scălda razele făcând stropii să strălucească în mii de culori. Undeva în depărtare se auzi sirena unui vapor ce își făcea cunoscută intenția de a intra în port. Vântul sufla rece cu un vâjâit înfiorător. Marea, acea Mare veșnic aceiași și totuși atât de schimbătoare se întindea ca un covor creț la picioarele tinerei Andreea Neagu ce părea să fie absentă la toate aceste detalii. Oare ce privește? Marea? Poate, viitorul? Sau, poate, amintirile
CEZAR C. VIZINIUCK [Corola-blog/BlogPost/352045_a_353374]
-
undelor ei albastre în care Soarele își scălda razele făcând stropii să strălucească în mii de culori. Undeva în depărtare se auzi sirena unui vapor ce își făcea cunoscută intenția de a intra în port. Vântul sufla rece cu un vâjâit înfiorător.Marea, acea Mare veșnic aceiași și totuși atât de schimbătoare se întindea ca un covor creț la picioarele tinerei Andreea Neagu ce părea să fie absentă la toate aceste detalii. Oare ce privește? Marea? Poate, viitorul? Sau, poate, amintirile
CEZAR C. VIZINIUCK [Corola-blog/BlogPost/352045_a_353374]
-
din Duh, nu poate să intre în Împărăția Cerurilor” (Ioan 3,5). Este același vuiet care s-a auzit la pogorârea Duhului Sfânt, sub formă de limbi de foc în ziua Cinzecimii: „Deodată a venit din cer un sunet că vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei.” (Fapte 2,2). Vuietul Duhului se aude când Biserică, prin cuvânt și cântec îl vestește pe Acela care a venit în lume ca s-o mântuiască. Să învățăm să
CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 467 din 11 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/355379_a_356708]
-
În cădere, Iustin a văzut hăul în care pătrundea și s-a înspăimântat de întunericul în care se adâncea amețitor de repede. A închis ochii și maxilarele i s-au încleștat de la sine. Urechile recepționau trecerea prin aer. Era un vâjâit puternic ce se pierdea progresiv până când s-a transformat în ceva plăcut ce îi amintea de fâlfâitul unor aripi de pasăre ce-i atingeau obrajii ca într-o mângâiere maternă. A simțit că prăbușirea sa a luat sfârșit și a
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII (3) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1546 din 26 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/357794_a_359123]
-
de soare șușoteau o rugăciune. Degetele mâinii drepte patrulau calculat de la o țâță la alta. Lichidul alb proiectat pe fundul șiștarului zornăia sacadat. La început metalic, apoi, pe măsură ce vasul cu coadă de castor se-ngreuna, țârâitul se transforma într-un vâjâit pătrunzător ce se pierdea rapid în volumul spumos. Treptat, jetul miraculos se-ncăpățâna să nu mai țâșnească. Pierzându-și răbdarea stăpânul o mustră ironic: - Florică, Florică, l-ai ș-ascuns?! Te hrănesc, te-adăp ... degeaba?! În boxă, agitat, Trotinel continua
Calea lactee () [Corola-blog/BlogPost/339946_a_341275]
-
dar uite că natura parcă stă în adormire. Nu pot să pun frâu gândurilor și trăirilor care mă duc spre frumuseți în prag de primăvară care mi-au luminat viața. Când mă așez la masa de scris, aud mai tare vâjâitul unor cuvinte care cad pe capul meu în mod pedepsitor pentru felul cum văd eu lumea. „Ești prea nostalgica, vezi lumea prea în roz, nu știi să musti, să fii dura. Călci prea mult pe tărâmurile romantismului care a devenit
GÂNDURI ÎN PRAG DE PRIMĂVARĂ de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 115 din 25 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342551_a_343880]
-
atâta gri. Era interesant să constați cum undeva stă pitit un grăunțe, care nu se vede, dar curând va înflori. Grăuntele acela nevăzut, era promisiunea zilelor frumoase care vor urma. Primăvară își aruncase „buzduganul”, îl simțeai în preajma, îi auzeai parcă vâjâitul în aer, parcă ne privea de undeva, după un colț, gata să dea navală. Când am ajuns la destinație era noapte. Ploaia, așternuta pe treabă, isi vedea de ale ei, fără să țină seama de noi, până la un timp oarecare
GÂNDURI ÎN PRAG DE PRIMĂVARĂ de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 115 din 25 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342551_a_343880]
-
ce erau odată. Pe vremea antenelor Yagi, puricii aveau un rost, o filosofie, un model. Din spatele lor se iveau, treptat, siluete, imagini. Dacă aveai imaginație puteai construi filme întregi, scenarii fantastice. Imaginea se dădea peste cap, sunetul era doar un vâjâit, trebuia să ghicesc, să aproximez, să-mi folosec imaginația. Azi, puricii nu mai fâșâie și basculează abrupt și nesatisfăcător în imagine HD și sonor stereo, fără nicio tranziție sau preaviz. În dezbaterile televizate, se întâmplă să fie invitat și câte
Cum am renunțat la televizor () [Corola-blog/BlogPost/338167_a_339496]
-
de clare, așa de tehnice? Păreau îmbrăcate în hainele unei întregi științe. Era sunetul clar ca un cristal, notele erau perfecte. Dar de ce oare, nu se mai auzea printre ele clipocitul apei peste pietrele râului? Unde era foșnetul curgerii norilor, vâjâitul vântului obosit sau geamătul căii însângerate a cerului, la trecerea Lunii? Unde dispăruseră bătăile inimii pământului, scurgerea sângelui, ce umplea arterele muzicii cu focul viu, până la epuizare? Toate acestea vioara de lemn nu le regăsea în acele sunete. Ce se
LUMINA ARMONIEI (ESEU) de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 132 din 12 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/344284_a_345613]
-
Găsești că nu e de neconceput Să-apară și iarna cu toanele ei! Clopotul toamnei Stau pomii încremeniți în scoica zării Și vârfurile-ntind s-asculte-un zgomot, Ce răbufnește viu în poala depărtării, Și-acoperă pământul ca un clopot. Străbate orizontul cu vâjâit și zel, Aruncă pe dealuri a toamnei velință, Culege frunzele, trofeu le ia cu el, Și sună solemn clopotu-i de biruință. Pomii îmi șoptesc întorși de vânturi Că se lasă pătrunși de sevele reci, Și când se-apleacă înspre pământuri
POEME DE TOAMNA de ELENA NEGULESCU în ediţia nr. 2168 din 07 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379458_a_380787]
-
de France, pe fotoliul său de la Academia de Inscripții, septuagenarul, octogenarul, nonagenarul (subl. n.) stătea ca un înțelept al vechimii pe marmura băncilor ateniene. Afară ceața se întindea și se strângea înapoi, picături cădeau din neguri, urlete de sirene și vâjâituri de motoare tăiau un aer gros și obscur, strigăte nervoase trimeteau unde spre fereștile sălii, iar el stătea liniștit, străin de toate aceste deșănțări ale unei vremi triste și chinuite și în colțul gurii zâmbea o ușoară lumină răsfrântă din
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
i se pare lui ca paiele și arama, ca lemnul putred! Fiicele arcului nu-l pun pe fugă; pietrele din praștie se prefac în pleavă cînd dau de solzii lui. Ghioaga, în socoteala lui, e ca o trestie și de vîjîitul lăncii își bate joc“... Aceasta să fie oare creatura? Chiar ea? Pe semne că profețiile nu se împlinesc totdeauna, căci leviatanul acesta, cu coada tare ca o mie de coapse, se dăduse la fund ca să-și vîre capul sub munții
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
urce pe catarg într-o stare de semi-trezie), fie că așa era felul lui, oricare ar fi fost explicația, fapt este că, abia se cocoțase la postul lui de veghe, cînd se auzi un strigăt, urmat de un fel de vîjîit; iar cînd ne-am ridicat privirile am văzut o fantomă care cădea prin văzduh; cînd ne-am uitat în jos, am zărit doar un mic vîrtej alb, de bulbuci, pe marea cea albastră. Colacul de salvare - făcut dintr-un butoiaș
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
manifestat și fenomene luminoase (o aureolă boreală etc.). În numărul său din 12 ianuarie 1838, ziarul “România” scria că: “în seara zilei de 11 ianuarie, ora 9 fără un sfert, clătinarea pământului a fost precedată de un șuierat și un vâjâit care au înghețat inimile tuturor de spaimă. Domnul Alexandru Dimitrie Ghica, împreună cu o mare parte din boierime și protipendada orașului București și reprezentanții țărilor străine, se aflau la teatru, unde trupa franțuzească reprezenta piesa “Angelo”. La cele dintâi semne ale
SENZAŢIONALA CONSTATARE A UNOR RENUMIŢI SEISMOLOGI: ANIMALELE PREVESTESC CUTREMURELE! by VASILE VĂSÂI () [Corola-publishinghouse/Science/262_a_498]
-
rulment și O’Malley prinde un rulment de un arbore de distribuție. Arborele de distribuție se Învârte prin sală până când o mână se Întinde și-l dă jos ca să-l prindă de blocul motor, care acum devine din ce În ce mai excentric, cu vâjâitul lui de țevi și cu penajul palelor de ventilator. Wierzbicki lărgește un rulment și Stephanides strunjește un rulment și O’Malley prinde un rulment de un arbore de distribuție, În timp ce alți muncitori Înșurubează filtrul de aer (șaptesprezece secunde) și atașează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ținându-mi echilibrul. Mi-am Întins mâinile lateral și am pășit țanțoș, În stilul Olgăi Korbut. Dar nu puneam prea multă inimă. Și eram prea Înaltă ca să fiu Olga Korbut. Mai târziu, la un moment dat, a ajuns la mine vâjâitul unei bărci cu motor. Mi-am umbrit ochii cu o mână, ca să privesc peste apa tremurândă. O șalupă trecea În viteză. La volan era Rex Reese. Cu pieptul gol, bând bere și purtând ochelari de soare, ambala motorul la maximum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
simțul de orientare în spațiu. Din timp în timp, câte un poteraș, care pierdea la sorți trăgând paiul cel scurt, își apropia cu precauție urechea de gura tâlharului, pândindu-i ultima suflare. Dacă își încorda atenția, putea să audă un vâjâit spiralat, un vârtej marin, un vuiet stins și îndepărtat, ca atunci când închizându-ți ochii îți lași urechea sărutată de gura sidefată și netedă a unei cochilii. Zlota își dădu duhul abia când capul i se desprinse de trupul butoiului, rostogolindu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
vreunui roman devine important, nu trebuie prea multă bătaie de cap din partea autorului ca pentru domnul Jianu el să trăiască ca un om veritabil, și cel mai mic gest, cea mai mică vorbă - mai ales aici, căci e întovărășită de vâjâitul valurilor - pentru sufletul lui potolit ia aspecte catastrofale. Despre amica lui, madame Pitpalac, am o impresie nelămurită. Cel puțin nu o poți cântări de la prima vedere. Ioana mi-a reprezentat-o în două chipuri diferite. La București îmi vorbise des-pre
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
zgomotoase îndepărtate, trecură pe deasupra capului lui și șterseră copacii din interiorul împrejmuirii. Craig își întoarse gâtul și privi uimit cum dispăreau în direcția aerodromului său personal. Motoarele gălăgioase scoteau acum sunetul atenuat, de neconfundat, al aparatelor pe cale de a ateriza. Vâjâitul elicelor se auzi din ce în ce mai încet, amuți cu totul; apoi un pârâit de motoare mai mici: jeepuri, le recunoscu Craig cu o tresărire. Jeepuri! Transportate de avioane. Un comando aeropurtat! Și Anrella era acasă. Coborî pripit, biciuit de acest gând. De cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
simțul de orientare în spațiu. Din timp în timp, câte un poteraș, care pierdea la sorți trăgând paiul cel scurt, își apropia cu precauție urechea de gura tâlharului, pândindu-i ultima suflare. Dacă își încorda atenția, putea să audă un vâjâit spiralat, un vârtej marin, un vuiet stins și îndepărtat, ca atunci când închizându-ți ochii îți lași urechea sărutată de gura sidefată și netedă a unei cochilii. Zlota își dădu duhul abia când capul i se desprinse de trupul butoiului, rostogolindu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
s-o ucidă. Îmbrățișându-și fiul a realizat că ea era prima fată de care-i plăcea. Și asta după mulți ani în care nimeni nu-i mai plăcuse. Acum Pearl a auzit plânsetul unei femei, șoaptele unui bărbat și vâjâitul vântului. Trupul lui Zach apăruse pe malul apei ca și când ar fi fost un om căzut din cer. Iar ea făcuse ceea ce trebuise să facă. La fel ca atunci când își reparase acoperișul cu nuiele și noroi sau când trăsese într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
înălțau negre dincolo de apă și iazul sta neclintit, ca o oglindă uriașă, cu luna în fund și c-o dâră de lumină albă din fund până la mal. O pace întinsă stăpânea văzduhul: de departe, dintr-un colț al iazului, venea vâjâitul înăbușit al unui opust. Când se despărțiră, popa zise cu limba grea: —Poate-l chema Vasile, poate-l chema Dumitru... cine știe!... chiar-chiar de bună-samă... numai Dumnezeu știe! Da! întări primarele, numai Dumnezeu! Și se despărțiră. Popa apucă, pe gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
intrat în pământ!... Și mă privea crunt, parcă scrâșnea. În ochii verzi jucau raze apoase. Mâna stângă, neagră, noduroasă, se ridicase spre mine. Voia să mai zică ceva, dar deodată ochii, sticlind, i se înălțară și mânile cuprinseră pușca. Un vâjâit ca de vânt trecea pe sus. Un stol mare de rațe se învălui deasupra noastră. Puștile trăsniră, umplând de tunete adânci pădurile bătrâne de sălcii. Țipete ascuțite și mirate de găinuși răspunseră din trestii, câteva rațe căzură greu în stropi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]