480 matches
-
gând se așează un sărutdoar poetul adună ninsori din cuvânt.Ce să-ți răspind la tăcerea mea,mă gândesc la metafora născută din femeieadânc poem adus prin vremeviața...când am realizat că am trupîn gândul nins de un sărut.... XXVII. VĂGĂUNI DE LUT, de Petru Jipa, publicat în Ediția nr. 2198 din 06 ianuarie 2017. Mă doare inima, în fericirea ta, driadă pe culmi de munți adun și spun mica baladă. Închis în văgăuni de lut, stingher am ascuns luna în
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381599_a_382928]
-
trupîn gândul nins de un sărut.... XXVII. VĂGĂUNI DE LUT, de Petru Jipa, publicat în Ediția nr. 2198 din 06 ianuarie 2017. Mă doare inima, în fericirea ta, driadă pe culmi de munți adun și spun mica baladă. Închis în văgăuni de lut, stingher am ascuns luna în mister și cerul am ascuns în depărtare să nu zăresc nimic din căutare, și verdele de câmp a fost ascuns în curbura dintre munți, apoi am privit peste întinderi vii tăcerea frunzelor ce
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381599_a_382928]
-
am ascuns în depărtare să nu zăresc nimic din căutare, și verdele de câmp a fost ascuns în curbura dintre munți, apoi am privit peste întinderi vii tăcerea frunzelor ce-s mii. Să fug, să fug, și să sărut prin văgăuni de purpură și lut sălbatic printre mici pantere luciul răsărit din vrere înconjurat de zânele stelare peste întinderea de depărtare. O, voi minunate gânduri terne tinerețea s-a pierdut în vreme pe drumul acesta, pe-aci, prin vâgâuni de lut
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381599_a_382928]
-
voi minunate gânduri terne tinerețea s-a pierdut în vreme pe drumul acesta, pe-aci, prin vâgâuni de lut, copii. Citește mai mult Mă doare inima, în fericirea ta, driadăpe culmi de munți adun și spun mica baladă. Închis în văgăuni de lut, stingheram ascuns luna în misterși cerul am ascuns în depărtaresă nu zăresc nimic din căutare,și verdele de câmp a fost ascunsîn curbura dintre munți,apoi am privit peste întinderi viităcerea frunzelor ce-s mii.Să fug, să
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381599_a_382928]
-
luna în misterși cerul am ascuns în depărtaresă nu zăresc nimic din căutare,și verdele de câmp a fost ascunsîn curbura dintre munți,apoi am privit peste întinderi viităcerea frunzelor ce-s mii.Să fug, să fug, și să sărutprin văgăuni de purpură și lutsălbatic printre mici pantereluciul răsărit din vrereînconjurat de zânele stelarepeste întinderea de depărtare.O, voi minunate gânduri ternetinerețea s-a pierdut în vremepe drumul acesta, pe-aci,prin vâgâuni de lut, copii.... XXVIII. FRICA, de Petru Jipa
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381599_a_382928]
-
Acasa > Literatura > Proza > FLOAREA Autor: Adriana Papuc Publicat în: Ediția nr. 1891 din 05 martie 2016 Toate Articolele Autorului Floarea Am deschis ochii în satul de pe valea Gumei,pe marginea căruia curge liniștit pârâul Câinelui făcându-și loc prin văgăuni și mușcând din maluri ori năvălind în grădinile oamenilor când nu mai are loc în matcă.Satul sărac se întinde pe dealuri și se lasă apoi spre vale trecâd pârâul de o parte în alta printr-o mulțime de poduri
FLOAREA de ADRIANA PAPUC în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384189_a_385518]
-
mutaforme. Au luat înfățișări de oameni ca să ne studieze. Sunt bine organizați și foarte determinați să ne transforme în fiare veșnic hăituite...Monștrii vin să ne extermine pacea sufletelor, iubirea de libertate încrederea și credința. Se ivesc pe neașteptate, din văgăunile lor neștiute, inoportunându-ne în momentele când ne credem în siguranță și lăsăm garda jos, să gustăm clipele de libertate și pace, atât de efemere în aceste vremuri tulburi. Lovesc lansând blitzuri ca acesta, după aceea dispar în infernul de unde
VIZIUNEA TERORII de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2113 din 13 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384258_a_385587]
-
și, după câțiva ani , a murit. Am venit apoi la Budapesta, în timpul acela mergea foarte bine comerțul...Ideea lui Deleș a fost să vină undeva la țară și a ales aceste locuri. Și Deleș m-a claustrat aici, în această văgăună, instituția căsătoriei e cea mai oribilă intituție de pe pământ!” Și eu, săracul, care ardeam de nerăbdare s-o iau pe Agneta! Ce aud din gura acestei femei? Nu se poate să fie așa, dar n-am vrut s-o contrazic
ÎNGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS -FRAGMENT-CONTINUARE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1716 din 12 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378228_a_379557]
-
un uncheș uitat de Domnul pe pământ - așa era de bătrân. Acesta avea să povestească cum un fulger gros ca pe mână se lăsase de sus unind pentru o clipă pământul de cer, ca să sfredelească tina și să dispară în văgăunile iadului, nu înainte să aprindă florile și iarba sfarogite de lângă troiță. Și moșneagul mai povestea cum niște vâlvătăi înalte se ridicau aidoma unui rug jur-împrejurul troiței, eliberând spre cer puzderii groase de scântei și cum, în sfârșit, începuse a turna
TROIŢA de ANGELA DINA în ediţia nr. 1528 din 08 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377250_a_378579]
-
să alunece / pe ele însele cînd a atins pardoseala era / un bărbat tînăr neînceput de viață dar / terminat de moarte în verdele apoteozei / ochii lui de noapte sorbeau ziua reziduală / din ochii celorlalți pe măsură ce toți se / uscau el cobora în văgăuna nespusă înainte / de a fi și s-a prelins într-o ceață ce / dispăru în și din interior ca orice bucurie". Între rațiune și vizionarism se interpun elemente ale concretului cotidian, menite a limita tendința de abstragere fără rest a
Un romantism ermetizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7756_a_9081]
-
de-a surda, ca un lup la lună. Urla până răgușea de-a binelea, și-atunci băga-n răcori pe oricine dacă voia, și pentru asta nu-i trebuia mult să stea pe gânduri: un tufiș întunecos, o râpă, o văgăună găsea oriunde. Avea închipuirea vie și puterea sau slăbiciunea asta, care era o boală când nu și-o putea alunga, îl hărțuia întruna, trăgând spaima după el. Asta e! Închipuirea. Toate pornesc din închipuire... Gândul i se opri retezat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
unii îi zic Gropniță iar alții Peștera Liliecilor? Virgil tăcu mai multă vreme, uitîndu-se prin Bărzăun spre un gînd al său, apoi închise dintr-un ochi și zise mai mult în șoaptă: Oare... oare n-o fi ascunzînd vreo taină văgăuna aia?... De ce s-o fi temînd lumea de ea? Ei, de ce... Tu te iei după alde Vlad, ori după babele și moșnegii care mai cred în draci?... Ce taine să ascundă?... Eu, pînă nu văd exact despre ce-i vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
De ce zadarnic?... Ce vorbă-i asta? Așa-i, cum spun eu, a ridicat el vocea împletită cu un tremur aparte. Cînd ne întorceam de la peșteră, Ilinca și-a dat de 4 ori cuvîntul de onoare că nu mai intră în văgăuna aia nici dacă ar ști că acolo stau ascunse comorile lui Ali-Baba și ale celor 40 de hoți. Și, continuă Bărzăunul foarte amărît de-o asemenea perspectivă, dacă nu vrea să mai meargă Ilinca, nu mai merge nici Virgil... nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
voastră le amenința viitorul, nu mai este nici ea, au demolat-o ca să construiască alte blocuri, În care vor locui copii mai favorizați În felul acesta decât ei. Cine știe unde au ajuns frații Holeră, În ce cămin de nefamiliști, În ce văgăună din Simileasca, În țigănie. Și nici casa babei Didina, care v-a primit pe toți În noaptea cutremurului din ’77, ca să dormiți la adăpost, să nu cunoașteți frica de moarte, nu mai e. Și nici casa derbedeului ăla de Vijulan
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
cui stă să-i asculte, că altele sunt de fapt în inima lor... Fiecare dintre cei trei monștri, mutanți ai timpurilor noi, reprezintă o variantă tipologică tare, în aceeași serie artistică (nu și morală) cu Ioana Olaru. Socoliuc stăpânește peste văgăuna provincială numită Măgura, terorizându-i și dresându-i pe toți, mai puțin pe nevastă-sa, deloc intimidată. Mai e un om care pare în afara zonei de influență și dominație tiranică a lui Socoliuc: un fel de sfânt aflat la Ulmoasa
Sectorul suflete (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8780_a_10105]
-
numită Măgura, terorizându-i și dresându-i pe toți, mai puțin pe nevastă-sa, deloc intimidată. Mai e un om care pare în afara zonei de influență și dominație tiranică a lui Socoliuc: un fel de sfânt aflat la Ulmoasa, o văgăună a văgăunei, care face, zice-se, minuni. Dar minunea convertirii primarului nu-i va reuși. Într-o scenă de mari tensiuni și efecte, relatată, ca toate celelalte din Măgura, în scrisorile plângăcioase ale lui Iustin către Ioana, îl vedem pe
Sectorul suflete (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8780_a_10105]
-
terorizându-i și dresându-i pe toți, mai puțin pe nevastă-sa, deloc intimidată. Mai e un om care pare în afara zonei de influență și dominație tiranică a lui Socoliuc: un fel de sfânt aflat la Ulmoasa, o văgăună a văgăunei, care face, zice-se, minuni. Dar minunea convertirii primarului nu-i va reuși. Într-o scenă de mari tensiuni și efecte, relatată, ca toate celelalte din Măgura, în scrisorile plângăcioase ale lui Iustin către Ioana, îl vedem pe bietul Benedict
Sectorul suflete (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8780_a_10105]
-
macină pașii călătorilor" (}inut).Un prisos de încrîncenare și cruzime, de țipăt, sfîșiere, blasfemie e totuși o dovadă de maniheism stînjenitor. Se ajunge la un manierism al violențelor, redundant: "de-aș avea spirt în cap și ochii mei / ar fi văgăuni în care viperele năpîrlesc,/ mi-aș da foc blestemînd cu o mînă și cu cealaltă / aș stăvili amarul să nu-mi curgă-n blid" (Amintirea poetului). Avem a face astfel cu un final de ciclu. Satul idilic al lui Alecsandri
Un poet crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8960_a_10285]
-
întărea și mai mult albul omătului, de mai vedeam cât de cât pe unde călcam. Când obosea cel din față, trecea în coadă. Ne-am rânduit noi așa o bucată de veme, dar abia am ajuns în mijlocul pădurii, într-o văgăună. Eu mergeam în fața celorlalți, iar cobzarul venea în coada șirului. Da’ numai ce mă trezesc cu el lângă mine, trăgându-mă de mânecă. „Ce-i cu tine, Stane? Că m-ai speriat!” Mă uit mai bine la el. Avea ochii
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
în gură? DĂNILĂ: Grija măselelor lui n-o purta tu. Mai bine hai și fă ce ți-oi spune. Îl duce mai într-o parte) Ascultă ici, Codârlic puișorule. Privește bine spre surpătura aceea, unde se zărește, așa, ca o văgăună între copacii căzuți. Vezi? CODÂRLIC: Tocmai acolo, în fund? DĂNILĂ: Chiar așa. Acolo-i sălașul bunicului meu. Intră înăuntru. Ai să-l găsești hodinindu-se, cum se cade să facă orice bătrân. Cată a-l gâdila olecuță pe la mustăți cu codița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
posibil să se schimbe ceva? întreabă Bătrînul, dînd buzna în bucătărie, tăind aerul pînă la locul său din capul mesei. — Roja spune că totul depinde de telefonul ăsta, reia Gulie, privind din nou în direcția holului ca în gura unei văgăuni. Pînă la urmă tot o să pună cineva mîna pe ei, începe să se gîndească oprindu-se locului în dreptul pervazului, dînd la o parte perdelele de la geam, privind prin sticla prăfuită în stradă, descumpănit de tabloul indivizilor care brăzdează trotuarele în
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
am întors cît am putut de repede la locul crimei. Din tot cotețul nu mai rămăsese nimic, fusese împrăștiat de la un capăt la altul al bulevardului, făcut terci, măcinat sub șenilele tancurilor. În jur nici țipenie, pustiu ca într-o văgăună. Geamurile sparte de la Dalles aduceau cu niște forme de jivine negre, infernale. M-a cuprins o frică nemaipomenită cînd mi-am dat seama că totul se ducea de rîpă chiar sub ochii mei. Nu mi-am putut da niciodată seama
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cozonaci ne face/ Și noi învățăm cu spor/ Când e pace“. Ce minciună! 9. Patria e un borș cu știr Sunt ca un fel de ceață. Lumina veiozei, scara blocului, chipul lui Filip. Ceața aceea mohorâtă care apare dintr-o văgăună a muntelui, mai întâi furișându-se, încă plăpândă, încă străvezie, ca apoi, pe nesimțite, să se umfle, să se ridice, rece, sticloasă, opacă, până te acoperă cu totul (un fel de respirație vie, tăcută și amenințătoare), până ce lucrurile din jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Alunecă pe pardoseala udă, dar se ridică numaidecît și Începu să zgîlțîie ușa cabinei. Nu reuși s-o deschidă, căci era, bineînțeles, Încuiată. Păru dezorientat, neștiind ce să facă: parcă simțea nevoia să se ascundă Îndărătul unei uși, În vreo văgăună... — Dă-mi, te rog, un penny ca să deschid cabina - se milogi el, Întorcîndu-se cu fața spre Rowe. În clipa aceea, sirenele Începură să sune sfîrșitul alarmei. Era un zgomot Învăluitor, venind parcă de pretutindeni: Rowe avea impresia că Însăși pardoseala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
tipărite; tot așa până la sfârșit. Filele au fost tipărite pe o singură parte; apoi, au fost împăturite și legate, de parcă ar fi fost complete. Iată că romanul acesta, atât de bogat în senzații, ți se prezintă dintr-o dată sfâșiat de văgăuni fără fund, de parcă dorința de a reda deplinătatea vitală ar revela golul de dedesubt, încerci să sari peste lacună, să reiei povestirea, agățându-te de bucata de proză ce vine după ea, destrămată ca marginea filelor separate de coupe-papier. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]