332 matches
-
meu de bază aveau anumite afinități elective. În cuvinte simple le-am explicat că ni se pregătește ceva cumplit. Cei din zona magaziei au confirmat agitați spusele mele. La aflarea veștii, toată lumea se arătă extrem de speriată și începu să se văicărească, majoritatea dând dovadă de un tipic fatalism mioritic. De peste tot prinseră să se audă smiorcăieli de genul: "Vai de capu' nostru, șefu'!", " Suntem termenați, Șefu'!", " Așa a fost să fie...", " Ce putem să facem noi, Șefu'? Unii om muri, alții
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
că unul din noi ar avea de gând să evadeze. Unde să evadeze? Noi zbieram întrebându-ne ce să facem cu Nandor. Bărbații se chinuiau zadarnic să răstoarne creanga de brad de pe trupul lui turtit și muribund, iară noi ne văicăream. Doi bărbați, cu tot gerul, își rupseră cămeșile ca să-l penseze pe muribund. Nu mai aveau însă, pe cine pansa. Hilde leșinase urlând. Cu un ultim tremurat din tot trupul, Alexandru, cu gura plină de sânge negru, vrând să mai
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
bâigui Descartes, căzând În genunchi. Nu sunt sigur de nimic În acest moment. — Ești raționalist, ce naiba! strigă Napoleon Înăbușit, căutând să muște mâna unui franciscan. — Sunt o bilă de ceară și mi-au promis c-o să mă trateze gratis, se văicări jalnic Descartes. Apoi, În timp ce Napoleon era băgat În sac și bumbăcit, filozoful se chirci, făcându-se din ce În ce mai mic, până când din el nu rămase decât o mingiuță alb-gălbuie cu mustăți și barbișon, care se rostogoli câțiva metri mai Încolo, unde unul
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de a da imediat știrea pe Programul Unu. Semne de slăbiciune, la fel ca ordinele date lui Picioruș de Ghips și Cap de Piatră să se întoarcă în Capitală și să continue represiunile. O să iasă prost, Petrică, încep să se văicărească Bulgarul și Croitorașul, privind înspre cordoanele Armatei care se apropie pas cu pas ținîndu și automatele în cumpănă, flancînd tancul ale cărui șenile scrîșnesc lăsînd urme în asfalt. Nu vă pierdeți cumpătul, n-o să ni se întîmple nimic, încearcă Petrică
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
contact. Dacă șoferul n-o lăsase la locul ei, treaba putea să se complice. Hai ce naiba, că doar nu ești de ieri, de azi, l-a încurajat Monte Cristo chiar înainte să plece, ține scula asta și nu te mai văicări degeaba. L-a bătut pe umăr strecurîndu-i în buzunar un briceag cît toate zilele, care pe lîngă cele două lame era dotat și cu șurubelnițe, foarfece, clești și pensete. Săru’ mîna, au fost ultimele vorbe ale lui Santinelă înainte să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Tot ce pot să spun e: — Ar trebui să-l vezi pe celălalt puțoi. Încă mai răzuim răhățișul ăla special de pe trotuarul din față. Dar dacă mă părăsești, sigur voi muri. — Șefu’... eu... nu mă părăsi... stai cu mine... ne văicărim noi pe o voce care nu-i a noastră. — Nu Încerca să vorbești Bruce, mai tîrziu. SÎnt aici, mă strînge Toal de mînă. Un om de treabă Toal, Întotdeauna am zis-o. Are o expresie În ochi, ca mama mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
subțiri și periculoase, avea o deprindere pentru gesturi simple și rezonabile. Știam că niciodată nu spunea „da“ fără s-o simtă. Știam că... Știam că, atunci când eu, că ea... Știam că, atunci când nu reușeam să mă mai țin și mă văicăream „Dora, nu mai pot,“ Îmi răspundea pur și simplu: „Nu știi să ce? Sigur că poți. Ești extrem de inventiv,“ și Își continua exercițiile, dedicată, cu rigurozitate. Știam că cu cât deveneam mai inventiv, cu atât era mai monosilabică. Știam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de Pall Mall, care te face să duhnești ca dracu’, în caz că nu ți-a spus nimeni asta până acum - iese la iveală faptul că existența înseamnă ceva mai mult decât cuprind categoriile astea dezgustătoare și inutile! Și, în loc să vă mai văicăriți din cauza celui care la paișpe ani refuză să mai calce vreodată într-o sinagogă, în loc să vă tânguiți din cauza celui care a întors spatele glorioasei epopei a poporului său, mai bine ați vărsa lacrimi pentru înseși jalnicele voastre făpturi, zău, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
aceste confesiuni, îi voi spune Harpo. În acești ultimi cinci ani, cu intermitențe, Maimuța s-a zvârcolit pe canapeaua lui Harpo, așteptând să audă de la el ce are de făcut ca să ajungă soția cuiva și mama cuiva. De ce, i se văicărește Maimuța lui Harpo, de ce are ea de-a face întotdeauna numai și numai cu niște căcănari împuțiți, fără pic de suflet, în loc să dea și ea peste un bărbat? Spune-mi, Harpo! Spune-mi ceva! Orice! „Ah, știu că e-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
și îl privi pentru prima dată pe Bull. Alan îl plăcea pe Bull. Fusese unul dintre primii săi pacienți când începuse munca acolo, cam cu patru ani în urmă. Se întâmpla destul de rar să se îmbolnăvească, și atunci nu se văicărea, nici nu cârtea. Era atent la diagnosticul pus de Alan și apoi îi urma întocmai recomandările. Alan și-l imagina pe Bull ca pe un tânăr inimos, simplu și jucător de rugby, adică exact opusul său, un individ egocentric și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
sănătate. Dar mai rău, mult mai rău e că înțelesese anumite chestii profunde și dureroase legate de el, lucruri care îl rușinaseră dintotdeauna. Bietul Bull! Neștiind ce să facă, îmbrățișa frigiderul sau se așeza cu fundul pe termostatul defect. Bântuia văicărindu-se pe coridor, în sus și-n jos; sfărâmă cu lovituri de picior telefonul și scăunelul lui Chippendale. Intră apoi în livingul portocaliu și se jelui statuii cerbului, de parcă ar fi fost vreun idol nordic, un zeu al pădurii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
orice fotografie. Chipul lui Mma Soloi, care stătea alături de el, radia plăcere. Era o femeie care se simțea bine așa cum era - femeia motswana tipică, muncitoare, genul de femeie care întreținea o familie numeroasă, care-și dedicase viața, fără să se văicărească, unei nesfârșite curățenii: curățenia curții, curățenia casei, curățenia copiilor. Asta era fotografia unei eroine; o eroină nedeclarată, dar, totuși, o eroină. Cea de-a treia persoană, Oswald Ranta, era cu totul altă mâncare de pește. Era un bărbat spilcuit, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
fiindcă știau că au ajuns să plătească pentru faptele lor reprobabile. Îi privea când judecătorii îi condamnau la moarte și vedea cum bărbați solizi, puternici, care bătuseră sau înjunghiaseră alți oameni, se transformau în niște copii mici, speriați și se văicăreau că le pare rău pentru toate faptele lor rele, pe care mai înainte tăgăduiseră că le-ar fi înfăptuit. Cu o asemenea ocupație, nici nu-i de mirare că tata și-a învățat fiii să fie cinstiți și să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mele de șifon pârlit. Senzația e că tocmai am câștigat un premiu pentru opera vieții mele. Cum ar fi, iat-o pe Miss America. Vino jos. Și genul ăsta de atenție eu încă-l ador. Dincolo de ușa dulapului, Manus se văicărește cum că simte miros de fum, și te rog, te rog, te rog să nu-l lași să moară. De parcă acum ar putea măcar să-mi pese. Nu, chiar așa e, Manus a vrut să fie incinerat. Pe carnețelul de lângă telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
de navetă. Avea o singură valiză, destul de mare, chinezească și grea drept bagaj, și un copil de trei ani, iar În poșetă pașaportul de plecare definitivă În Germania. Pe peron, Vova Demian strângea În brațe un dosar subțirel și se văicărea ca o muiere: Să mă lași tocmai acum când am intrat În Antologia celor mai bune lozinci! Copilul meu nu va scanda niciodată: Stima noastră și Mândria Ceaușescu-România! Ce nenorocire! Fac ceva pe stima voastră, zise Anita Îl privea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
hîrtie trupul gol mă tulbură. La fel cum m-a tulburat și acum... cîte decenii, Cristoase? "Sau te deranjează că o mai vede pe cea care nu mai ești de peste patru decenii? îmi spune vocea mea de-a doua. Te văicărești c-ai îmbătrînit și nu-mi place". Pe foaia următoare, m-am descoperit fără nimic pe mine, sub subțioara unui bărbat cu ochi galbeni-verzi, apărîndu-mă de grindină. Dedesubt, de mînă, Arghezi: Iar ne găsirăm singuri și tineri la un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de a da imediat știrea pe Programul Unu. Semne de slăbiciune, la fel ca ordinele date lui Picioruș de Ghips și Cap de Piatră să se întoarcă în Capitală și să continue represiunile. O să iasă prost, Petrică, încep să se văicărească Bulgarul și Croitorașul, privind înspre cordoanele Armatei care se apropie pas cu pas ținîndu și automatele în cumpănă, flancînd tancul ale cărui șenile scrîșnesc lăsînd urme în asfalt. Nu vă pierdeți cumpătul, n-o să ni se întîmple nimic, încearcă Petrică
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
contact. Dacă șoferul n-o lăsase la locul ei, treaba putea să se complice. Hai ce naiba, că doar nu ești de ieri, de azi, l-a încurajat Monte Cristo chiar înainte să plece, ține scula asta și nu te mai văicări degeaba. L-a bătut pe umăr strecurîndu-i în buzunar un briceag cît toate zilele, care pe lîngă cele două lame era dotat și cu șurubelnițe, foarfece, clești și pensete. Săru’ mîna, au fost ultimele vorbe ale lui Santinelă înainte să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de grăniceri În rîndurile cărora mulți erau români. Soldații au Început să dezerteze pe capete. S-a pornit o debandadă de bătălie pierdută pe care n-o mai putea stăpîni nimeni. Unii se bucurau că vine sfîrșitul războiului, alții se văicăreau că-i vor jupui rușii. Deportații la muncă au Început să evadeze. Costin printre primii. Valeriu Ruba a rămas mai la urmă, reținut de reputația lui de căpetenie a rebelilor și, În consecință, de teama că, dacă va fi prins
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
este că, atunci cînd pășești pentru Întîia oară Într-un loc necunoscut, bine-i să-ți iasă Înainte un om, nu o muiere. În așa-zisa temniță, au mai fost ținuți o noapte. — Unde ne-ai adus, nană dragă, se văicăreau din cealaltă Încăpere ceasornicarii, ce-ai făcut cu noi? — Io v-am adus, io v-oi duce și de-amu ncolo! — Sloboziți-ne la America, striga ea și bătea cu pumnii-n ușă, nu ne țineți Încuiați ca pe tîlhari
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
fac ei pe groparii televizați doar de amorul artei. Eu nu pricepeam nici în ruptul capului cum Dumnezeu poți lua locul unui mort, dar admiram atitudinea eroică a Ninetei care, în fața morții, iată, nu se dădea bătută, nu lăcrima, nu se văicărea. Și-n vreme ce ninetistele vorbeau despre eroul mort ca despre Făt-Frumos din lacrimă, Nineta întreba obsesiv, scrutându-i pe purtătorii de sicriu: "Care dintre ei îi va lua locul?" Și după ce ninetistele au plecat cu batistele înlăcrimate, în timp ce Nineta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Adriana se îndoia până și de gândurile ei, până și de sentimentele ce le încerca, și nimeni nu putea ghici când anume acele ape tulburi din ea se vor limpezi. Iată dovada: Istorisiri nesănătoase fericirii 127 „Dar, oare, nu mă văicăresc doar?, își zicea ea. Ce tot sunt cu atâtea mofturi la mine? Poate că gărgăunii aceștia ai mei vor trece! Trebuie să fac cumva să-mi potolesc sufletul și să mi-l liniștesc din zbuciumul lui. De fapt, nici măcar nu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
un capăt până la celălalt, era îmbrăcată în straie de doliu, având o expresie de unanimă mâhnire și de regret profund pe chip. Unele femei șopteau către altele lucruri abia auzite, părând foarte preocupate de discuția lor, altele aproape că se văicăreau de-a binelea, dezvelind niște figuri de cumplită amărăciune și scăldate numai de lacrimi prelungi. Era clar: nimeni nu se mai gândea la munca proprie. Motivul tuturor acestora? Angajata de la ghișeul 4 murise. Nefericita întâmplare se petrecuse în sfârșitul de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
rămâne altceva de făcut, decât să rămân un bolnav închipuit, și gata! Dar am s-o scot eu la capăt odată și odată, sper... Țin minte că au fost vremuri în trecutul meu, în care nu știam decât să mă văicăresc până și la apariția celei mai neînsemnate dureri sau neplăceri, ce parcă ar fi dorit ea să mă sâcâie. Acum, am devenit mai selectiv; spun ce mă doare, numai atunci când nu mai am deloc de ales. Dar, observ, tot în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
meșteșugite din piele de pisică sălbatică. Când vorbea, cânta iar când mergea, dansa. -Ehei! dacă ai oleacă de răbdare, vin amuș! zise craiul, în timp ce trăgea înspre el poarta. Dar... ce dor te-a trimis aici? Aracan-di-mini șî di sărăcia me!, văicărindu-se întruna întrebă bătrânul, în timp ce își netezea câteva fire de păr alb, sub nas, în chip de mustață. -Până te-i gândi și-i grăi, poftim intră, își îndemna de zor bătrânul, musafira. Crăiasa cu chip de bătrână a intrat
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]