76 matches
-
ne-a mărginit cît ne-am umplut de spațiu și de noi înșine, mișcarea are unde urma, Mihăileni și mai sus, dezastrele exclusiv previzibile cînd intervenții în favoarea noastră nu ghicim! nașul-bufniță Punct Oprire Nădejde-Sat, clasice serpentine de cîștig de nivel, văioagă terasată în pitoresc, km 137+300 de la Adjud, satul ales de deasupra, începe desfăcînd cicluri de habitat așa-zicînd primitive, că se închid în țară, nu în sine, cu restul în ruină ecologică, două căprioare la aceeași tufă, smocul alb coada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
de case ce sînt ele, la calea ferată s-ar fi observat mai greu ideația intermediară, lățimea pătrunderii 20-30 m cu tot cu autobuz, încap și clădirile, cîțiva nori rădăcinile lor, traseu turistic pe cruce roșie, chei, serpentine funie în sac pe văioaga pîrîului, la stîncă, Apusenii îi repetă în scris pe ceilalți, punctul marcat i în ei, unde s-a mai tras așa de un autobuz, la zece serpentine pe minut! rulează pădurile prin parbriz sau ne învîrtesc în loc, vorbim cu crestele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
șosete plușate în Dumbrăvioara/Sáromberké, clopotnița au terminat-o de dat cu alb, cît de mică biserica i-am pus și cerdac, religia este și arhitectură, apoi subiecte de cultură laică, oarecare erezii, șase planuri de gri îngrămădesc în munte văioaga, cît răzbește fondul aprins castaniu, km 263+800 orice lucru șoptește "lasă-mă-n pace!" mișcare în ființa clocot din stări, zădărnicirea lor firea noastră, generalizarea obicei de epocă Periș Mureș haltă sinteză-analiză, diferențe de drept de fapt, suferința irațională
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
Prutului pe rîpă, la fel curge decindea, delphinium cavaleri, nemțoaice, le mai zice și găinușe! rămîne cum am stabilit, tăișul deviat peste coline, ce să întorci din spinările lumii! mașinăria macină în gol, cîmpurile pieptoase la răsuciri de văi și văioage, în cap băiatul Două Vîrtecușuri, numai lăsat din sus pui locul pe trai pămîntesc, cimitirul Dumbrava, Cuca, românii în viață pe partide, Durbacă trecut la conservatori, Toader democrat cu crîșma, noaptea pustiei însorite în energia reliefului, trage la declarat dealuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
tulburați în existența lor, de străinii care-i tot iscodesc. „Acești oameni ce trăiesc în sălbăticie văd ceea ce noi nu mai putem vedea: lucruri magice care se-ntâmplă în jur. Trei patru case risipite în cotloanele munților, pe piscuri sau văioage sălbatice ei încă mai trăiesc în locuri de munte unde ca să ajungi trebuie să urci pe poteci de munte de câteva palme, sau să traversezi păduri însingurate și munți nelocuiți „(idem). Un astfel de sat se numește Pliști. Aici mitul
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
bine vândute turiștilor), Roma, prin măreția de odinioară, Londra, prin cea de azi. Zgârâie nori din New York sunt rodul fanteziei, dezrădăcinaților sorții, desțăraților. Satul Giurgioana e astăzi ca o femeie despletită (doar câteva case ... vechi) cu colții sărăciei răsărind dintre văioagele cu salcâmi (leagănul albinelor și legendelor), dintre pădurile Necorița sau Daja, faimoase prin teii (ce frânghii durabile ...!) seculari, prin stejarii ori fagii care hrăneau turme de porci. Dacă n-aș fi păzit porcii la jir sau ghindă, n-aș ști
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
vis pe deasupra văii. La nedumerirea bărbaților, ea a explicat că în nenumărate nopți a stat să asculte cîntecul Dînselor, al Sfintelor femei zburătoare, care venea de undeva din deal, trecea peste creasta pădurii și se stingea mai apoi în adîncurile văioagei și ale nopții. Nu îmi aduc aminte dacă au mai fost și alte comentarii, dacă bărbații au luat sau nu în seamă această mărturisire făcută în treacăt, dar în ceea ce mă privește ea m-a urmărit peste ani cu vigoarea
Vizualitate și metafizică by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12500_a_13825]
-
Victor sunt, între toate, cele mai sumbre. Ce se întâmplă acolo e atât de înfricoșător încât abia poate fi perceput cu ochiul. În funcție de gradul de realitate al scenelor, lumina începe să-și facă loc. Momentul când personajul descoperă, pe viu, văioaga plină de flori e printre cele mai albe. Îl depășește, sub acest aspect, doar o scenă autoreferențială, al cărei protagonist e Baudoin însuși, nedumerit de tranzițiile puse în scenă de Cărtărescu. Peisajele urbane sunt undeva la mijloc. Cenușiul instantaneului fotografic
Un documentar critic by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5113_a_6438]
-
îi generasem, după puterile și mintea mea? întrebare cu răspuns plătit: acești de ambele sexe eroi ai timpurilor noastre discută, se dispută, în eternitate, vor fi pe sticla magică și în 2020, când schimbările de climă vor transforma bărăganele și văioagele noastre - inclusiv cele din regiunea secuiască - în jungle cutropite de uriașe ferigi, bambuși, orchidee, canguri, papagali multicolori, cobre albe și mamba negre. Când Bucureștii vor fi, în mod natural, port la Marea Neagră, mare cu toate conflictele dezghețate. Din ce pricini
In imago veritas by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9672_a_10997]
-
nu ți-ar fi răspuns, pentru că toți nu mai vroiau decât să uite. Între șubele lor, în fundul săniei, se înghesuiau copiii și câte un cățel negru, tremurând din șolduri ca apucat. Își aminteau doar cătunul izolat de lume, într-o văioagă a munților Rodopi, înconjurat de steiuri de bazalt, cu doar o strungă prin piatră, dând spre pășuni înflorite până la marginea vederii și spre rodnice grădini de zarzavat. Satul era ținut la un loc de rudenii complicate, toți erau veri și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
gras, iar țâncii se duceau cu vacile la păscut și acolo făceau lanțuri nesfârșite din cozi de păpădie sau se luptau cu ciomege cu moacă, frumos cojite și-mpodobite. Cerul deasupra era albastru ca o floare cu petale albastru-transparente deschisă peste văioagă. Lângă bordeie era cimitirul, înțesat de cruci mai drepte sau mai aplecate de vreme, scrise cu chirilice tremurătoare. Unele, străvechi, de piatră, erau atât de încărcate de mușchi și mâncate de licheni, încît păreau niște bureți informi, trântiți pe pământul
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
scoțând fuioare de aburi. Câte o femeie, albită cu totul după noaptea mâniei, privea speriată-napoi, făcîndu-și cruce cu limba în gura închisă, dar numai dâra tălpicelor se-ntindea îngustîndu-se, ca o săgeată ce-ar fi arătat spre satul din văioagă, originea nevăzută a întinderilor și a vremii. Mergeau toaiă ziua, iar pe-nserat, când zăpada devenea roz-întunecată, preotul ridica mâna și o mică tabără se-alcătuia din săniile făcute ocol. În mijloc, focul își înălța, ca un zugrav de biserici, miile
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
gospodărești, cu tindă și două odăi, adunate în jurul măreței biserici ca oile în jurul păstorului. Împrejur săpară pământul în parcele lungi și semănară legume, astfel că în vară sătucul era la fel de vesel între verdețuri și araci ca și vechea așezare din văioaga Rodopilor. Primii Badislavi strămutați în Muntenia și deveniți, peste un sfert de veac, regățeni, aveau să trăiască, să plodească, să-și uite limba și s-o-nvețe pe-a celor din jur, să-și întindă pământurile, să-și bea mințile
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
duzină reușea să găsească locul în care spațiul făcea o buclă ciudată, deschidea un sorb neașteptat, prin fibra căruia, descompuși în biți de culoare și tremur ca să fie recompuși apoi, mai strălucitori ca-nainte, la destinație, fluturii norocoși ajungeau în văioaga plină de flori din miezul orașului, de unde nu mai trebuiau să se-ntoarcă niciodată, ca toți ceilalți, în cutiile de sticlă de la muzeu. Acest flux și reflux de fluturi, ca spuma valurilor pe țărmul mării, făcea din București cel mai
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cutie mare, de pantofi, pe care-o avusese-n sacoșă. Câteva clipe fluturele zvâcnise ca un porumbel, dar apoi se liniștise. Cutia dispăru la loc în sacoșă și cei doi, scuturîndu-și hainele de polen și părul de fluturi, ieșiră din văioagă și căutară ușa gardului de nuiele. Duhoarea și-mpuțiciunea erau afară insuportabile. Înaintau prin mațe cu fecalomi pietrificați, prin vărsături și șuvoaie de urină galbenă, izbiți peste obraji de crengi prăfuite. Abia reușiră să răzbată până la maidanul unde se ținea talciocul
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
dacă nu a pățit ceva ieșit din comun în ultimele zile. Iar el ți-a răspuns abia după ce ai insistat mult, amenințîndu-l chiar că te vei ruga la Dumnezeu să fie pedepsit. Într-un târziu te-a condus într-o văioagă adâncă. Acolo zăcea pe jumătate îngropat în nisip un fel de ou metalic. Pe singura lui parte expusă spre cer sufla printr-o țeavă, din când în când, un fel de ceața ciudată. Te-ai mâniat la culme. Sirin nu
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
mai departe, către Apus, marcomanul putea vedea panglica lucitoare a Rhonului, ce părăsea adâncitura lacului, șerpuind, flancat de vechiul drum consular, peste înălțimi îmbrăcate în păduri. Două villa, aparținând, cu siguranță, aristocraților romani, puteau fi văzute odihnindu-se în splendida văioagă mărginită de coline înverzite. La miazăzi, orizontul era închis de lanțuri înalte de munți, iar pe lângă aceștia, munții pe care el împreună cu periculoșii săi tovarăși de drum îi traversaseră până atunci păreau de-a dreptul neînsemnați. Trase adânc în piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un deget, am zărit plăcile de gheață împinse sub mine spre mal. Se stivuiau singure, cu marginile și vârfurile ridicate în sus, se stratificau unele peste altele, alcătuiau șiruri muntoase. Unele aveau un luciu sticlos, altele erau mohorâte, zăpada umpluse văioagele și se adunase în spatele brazdelor. Iar eu priveam de sus de tot la această priveliște arctică, așa cum o cunoșteam din pozele unei cărți. Kabluna - așa se chema cartea. În limba eschimoșilor nitsilni, numele ăsta denumea străinii care ajunseseră până la ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pentru etichetat pe an m-am asigurat... Și peisajul era cam la fel cu peisajul din cărțile de citire, respirând un trecut rural, dar potecile munților Jura, cu pământul ruginiu printre pietre, cu frunzișul uscat și fărâmicios al fagilor din văioage, mă purtau înapoi, tot mai adânc înapoi spre drumurile de care ce duceau de la taberele legiunilor până la Rin. Aceste șiruri de coline, îmi ziceam, fuseseră încă de pe atunci la fel ca și acum, prin urmare ar trebui să văd de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
-l simți în vargă atunci când îl aduci la mal. Mă veți întreba cine-i „Zambilica” și vă voi răspunde că dumneaei nu este alta decât „Dacia”, mașina noastră, cu care, de-a lungul mai multor ani, am intrat în toate văioagele, desișurile și noroaiele, pentru a ajunge cât mai aproape de locul de pescuit, căci astfel, ea ne salva de la multe: când ne era sete, ajungeam la badocul cu apă din pântecul ei; noaptea, când era prea frig sau timp ploios, ne
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
salcâmi tineri. în spatele lor apăru un dâmb arcuit, probabil ridicat cine știe când ca însemn de hotar sau poate chiar ca mormânt. Ne-am urcat pe el și, de sus, am putut să vedem la picioarele noastre o uimitoare, feerică văioagă plină de flori sălbatice. Margarete și gura-leului, cicoare și mușețel, flori pestrițe, desfăcute în toată frumusețea lor, ca într-o pictură naivă. Clara era fascinată, a coborât și a intrat printre florile care îi ajungeau până la mijloc. Se oprea, lua
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
care îi ajungeau până la mijloc. Se oprea, lua câte una în palme și o privea atent, mirosea alta, lua de pe un lujer o buburuză lucioasă și-i dădea drumul să zboare de pe deget... Am coborât și eu. O astfel de văioagă îmi imaginasem când, pe la opt ani, culcat pe canapea, citisem prima carte de basme și când toate acele topografii și personaje fabuloase, muntele de sticlă, Omul de flori cu barba de mătase, Triști-Copil și Inia-Dinia, Pipăruș Patru și Florea-nfloritul
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
petalele multicolore ale mării de flori, ne-am ridicat din aerul nostru verde și, cu ochii strânși, cu florile tremurătoare până la piept, am luat-o înapoi către șosea. Nici 57 nu ne dăduserăm seama cât de adânc intrasem dimineața în văioagă. Am mers un sfert de oră până la dâmb, amețiți de mirosul proaspăt și de puful pe care miile de fluturi albastru electric, roșii, carmin, de culoarea untului, cu striații verzui și punctulețe cafenii îl răspândeau, ca minuscule paiete, pretutindeni. Asemenea
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
de fum a lui Egor. Cum pășeam fără grabă, de mână cu vărul meu, brusc m-a năpădit iar un val de tristețe. Am visat, în acea noapte, o cheie pierdută de cineva în pădure. Tocmai coborâsem lin într-o văioagă unde fagii se făcuseră rari și subțiri, iar pe pământul negru dintre tulpinile lor tăcute se înșirau pete bălțate de lumină albă și galbenă, strălucitoare. Soarele se ivea, orbitor, printre crengile scuturate de-o boare verde de vânt. Coaja copacilor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ars și documentele urmașilor Craiului. Au dat foc și la biserică în noaptea de Înviere. S-au revoltat răzeșii, dar a venit potera și i-a împușcat. Așa s-a făcut grecul stăpân pe aceste pământuri...” Am ajuns într-o văioagă plină de corni înfloriți. Totdeauna m-a minunat mirosul lor amar, vestitor de primăvară și de drum nou. Dintr-o cișmea veche și năpădită de rugină, țâșnește un izvor rece. Am băut și ne-am așezat alături pe o bancă
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]