70 matches
-
spațiu și timp. Și nu vreau să fiu o umbră. Nu vreau să am umbră. Dar vreau să fie ea. Ea, umbra mea. Umbra care să-mi ascundă neputința. Iar pașii mei să-și găsească răcoarea în maternitatea umbrei. Când văioagele vor dispărea sub verdele vieții. Când curgerile vor înceta. Eu însumi să pot fi Ea. Sau Ea să-mi dea umbra care să-mi apere maternitatea. Și pretutindeni să găsesc răcoarea. Răcoarea sufletului însetat. Și trupului înfierbântat. Și tălpile fierbinți
SALAMANDRA de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362727_a_364056]
-
-mi dea umbra care să-mi apere maternitatea. Și pretutindeni să găsesc răcoarea. Răcoarea sufletului însetat. Și trupului înfierbântat. Și tălpile fierbinți de căutare. Și dorințelor mele. Și bărbăției mele. De aceea trebuie să-mi bucur încă tălpile de răcoarea văioagelor umede. - Doamne! Ce este? Negrul se întrerupse brusc. Pete de aur și lumină laolaltă cu cele de un negru strălucitor, arămiu și roșu. Și toate-s în mișcare. Se mișcă maternitatea? Nu. nu-i ea. E o salamandră ce-și
SALAMANDRA de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362727_a_364056]
-
talpa piciorului meu s-abate peste culorile-n mișcare, strivind cu disperare și spaimă. Spaimă de culori. Nu mai vreau culori, vreau puritatea negrului matern. Și talpa continuă a strivi. Urzicături dureroase-o străbat. Mă cutremur și cad. Pe fundul văioagei e bine. Mă cufund în răcoarea pământului. Deasupra e cerul. Și frunzele. Da, frunzele. Se înroșesc brusc și cad, acoperindu-mă de foarte multe frunze. Și cerul pălește, iar frunzele continuă să cadă. În trup, răcoarea pătrunde tot mai adânc
SALAMANDRA de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362727_a_364056]
-
frunze. Și cerul pălește, iar frunzele continuă să cadă. În trup, răcoarea pătrunde tot mai adânc. Tot mai adânc. O simt alunecându-mi de-a lungul picioarelor. Iar frunzele cad. Și crengile sunt goale. Tot mai goale și negre, de parcă văioaga s-ar fi urcat spre cer. Iar eu tot mai rece. Frunzele cad și iar cad, de parcă ar vrea să-mi dăruiască pe veci maternitatea. Și dorm, așteptând o nouă înflorire a negrului matern. -------------------------- Gheorghe Andrei NEAGU Focșani, 15 septembrie
SALAMANDRA de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362727_a_364056]
-
coborât din releul de oțel pe care l-a escaladat mai degrabă ca să își confirme statutul, veselia grupului coboară treptat în nuanțe de concentrare îngrijorată. Campingul odată părăsit, comitetul se afundă în pădurea brăzdată de râpe tot mai adânci. Iarna, văioagele astea devin inegalabile pârtii de sanie. Valurile de pământ cresc pe măsură ce panta generală se înclină spre nord. Gașca trece cu respirația tăiată pe lângă poieni cu rugi de zmeură și de mure, în care orice fâșâit de frunză primește interpretări de
Elogiul maidanelor () [Corola-blog/BlogPost/338233_a_339562]
-
care mă propulsează din curbă în curbă.Toată muzica, în tandem cu scârțâitul cauciucurilor, se prăvălește în prapastie, odată cu un amestec de criblură și pietricele. Pit-stop. Nimeni nu știe încă de ferma asta de după Sinaia. E pierdută undeva într-o văioagă, la o aruncătură de băț de șosea. E ținută de o familie de greci rătăciți în război, care au preferat prunele și merele portocalelor și smochinelor. Souvlaki-ul e de excepție. Nu există ceva mai plăcut decât soarele de prânz de la
Toamnă târzie de 1969 () [Corola-blog/BlogPost/338026_a_339355]
-
publicat în Ediția nr. 1293 din 16 iulie 2014. UN DRUM AL MEMORIEI REFLECȚII ASUPRA PROZELOR LUI MARIN PREDA Altă proza notabilă este „Calul” - de un realism crud, în care, Florea Gheorghe își duce animalul bătrân la moarte, într-o văioaga și acordându-i o ultimă favoare: îi dă apă să bea pe saturate din jgheabul de la fântână, cât poftește, fără să-l mai suduie. Cu o falsă mânie însă, de fapt, o rămășită de tandrețe pentru animalul care-l slujise
CEZARINA ADAMESCU [Corola-blog/BlogPost/374683_a_376012]
-
bănuiește, pe parcursul povestirii, deznodământul groaznic pentru cal, pentru că ... Citește mai mult UN DRUM AL MEMORIEIREFLECȚII ASUPRA PROZELOR LUI MARIN PREDAAltă proza notabilă este „Calul” - de un realism crud, în care, Florea Gheorghe își duce animalul bătrân la moarte, într-o văioaga și acordându-i o ultimă favoare: îi dă apă să bea pe saturate din jgheabul de la fântână, cât poftește, fără să-l mai suduie.Cu o falsă mânie însă, de fapt, o rămășită de tandrețe pentru animalul care-l slujise
CEZARINA ADAMESCU [Corola-blog/BlogPost/374683_a_376012]
-
dacă nu a pățit ceva ieșit din comun în ultimele zile. Iar el ți-a răspuns abia după ce ai insistat mult, amenințîndu-l chiar că te vei ruga la Dumnezeu să fie pedepsit. Într-un târziu te-a condus într-o văioagă adâncă. Acolo zăcea pe jumătate îngropat în nisip un fel de ou metalic. Pe singura lui parte expusă spre cer sufla printr-o țeavă, din când în când, un fel de ceața ciudată. Te-ai mâniat la culme. Sirin nu
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
-mă, cu ani în urmă, la Tranqua, pe cînd lucram pe vasul comercial „Dey-ul din Alger“, am fost poftit să-mi petrec o parte din vacanța-mi arsacidiană în singuratica reședință a regelui Tranquo, pierdută printre palmieri, la Pupella - o văioagă nu prea depărtată de capitala regatului, poreclită de marinarii noștri „Bamboo-Town“, adică orășelul de bambus. Printre numeroase alte însușiri alese, nobilul meu prieten Tranquo avea și o dragoste pioasă pentru toate obiectele barbare; el își încropise la Pupella o colecție
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mai departe, către Apus, marcomanul putea vedea panglica lucitoare a Rhonului, ce părăsea adâncitura lacului, șerpuind, flancat de vechiul drum consular, peste înălțimi îmbrăcate în păduri. Două villa, aparținând, cu siguranță, aristocraților romani, puteau fi văzute odihnindu-se în splendida văioagă mărginită de coline înverzite. La miazăzi, orizontul era închis de lanțuri înalte de munți, iar pe lângă aceștia, munții pe care el împreună cu periculoșii săi tovarăși de drum îi traversaseră până atunci păreau de-a dreptul neînsemnați. Trase adânc în piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
studiem puțin terenul - a propus comandantul grupei de avangardă. ― Pentru asta trebuie să ajungem în preajma caselor. Te rog, ia patru oameni - să fie cei mai buni și bine înarmați. Apropie-te cât de mult poți de cocioabe. Vei pleca prin văioaga din dreapta. Are vegetație care permite mișcarea. Ai la dispoziție treizeci de minute. Comandantul grupei de avangardă a executat ordinul cu rapiditate. ― Voi, cei rămași, ochii în patru la orice mișcare - le-a ordonat Dumitru. Cele treizeci de minute acordate cercetașilor
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
misterioase, câinii, păsările, grajdurile, grâul ca lan, grâul ca boabe (copt sau cu lapte în el), tufișurile, pâraiele, vițeii cu botul crud, mânjii, răstoacele, și toate acestea chiar și astăzi, în ciuda necontenitei schimbări a peisajului nostru, care modifică toate aceste văioage, șipote și cavalcade, nu numai ca viziuni ale unei imaginații idilice, ci și ca psihologie a locuitorilor, fie ei moșnegi sau fete tinere. Făcătorii de cuvinte cei mai numeroși s-au recrutat, cum lesne se poate deduce, din curentele sămănătoriste
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
de fum a lui Egor. Cum pășeam fără grabă, de mână cu vărul meu, brusc m-a năpădit iar un val de tristețe. Am visat, în acea noapte, o cheie pierdută de cineva în pădure. Tocmai coborâsem lin într-o văioagă unde fagii se făcuseră rari și subțiri, iar pe pământul negru dintre tulpinile lor tăcute se înșirau pete bălțate de lumină albă și galbenă, strălucitoare. Soarele se ivea, orbitor, printre crengile scuturate de-o boare verde de vânt. Coaja copacilor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
două săptămâni de când venisem din Lisa. În noaptea precedentă, mă visasem pe Calea Secii, cu vacile. Mali, mai vicleană, se strecurase printr-o spărtură a gardului în livezi și, tîrîndu-și clopotul prin iarbă, ca să-mi înșele vigilența, coborâse într-o văioagă. Strigasem din adâncul plămânilor, să mă audă Mali, iar răcnetul meu fioros reușise să sperie întreg internatul. Dimineața, la micul dejun, eram arătat cu degetul și am auzit multe comentarii răutăcioase pe seama "sălbăticiei" mele. Nu-mi plăcea deloc că devenisem
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Să trăiești, Aurică! Dar, de când mă domnești tu pe mine, măi?” “Așa vine vorba, Paule dragă. Ce mai faci?” “Păi, am fost pe acasă, pe la Folești, și-acum către cealaltă casă, la N” “N-ai mai ieșit, dom’le din văioaga aia? Eu credeam că ai să stai acolo numai până ce-ți faci stagiatura și, când colo, tu te-ai legat pur și simplu de târgu’ ăla mpuțit” “Nu-i chiar așa. Nu e un oraș ca toate orașele, poate nu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
să mă încălzesc; contactul cu marea avea să mă spele, în sfârșit, de el. Am pornit, deci, pe cărarea care făcea un mic ocol până la niște trepte măcinate de timp și după ce am străbătut o mică râpă salbăticită și o văioagă presărată de cioturi negre, ca de oase carbonizate în lumină, m-am pomenit pe o mică plajă, mușcată de valuri și plină de pietre, situată chiar în dreptul azilului. Nu era încă vremea pentru baie. M-am descălțat, mi-am răcorit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să mă încălzesc; contactul cu marea avea să mă spele, în sfârșit, de el. Am pornit, deci, pe cărarea care făcea un mic ocol până la niște trepte măcinate de timp și după ce am străbătut o mică râpă sălbăticită și o văioagă presărată de cioturi negre, ca de oase carbonizate în lumină, m-am pomenit pe o mică plajă, mușcată de valuri și plină de pietre, situată chiar în dreptul azilului. Nu era încă vremea pentru baie. M-am descălțat, mi-am răcorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la locul său, fiecare călugăr se ocupa cu ceva. Se ducea drept la bibliotecă și relua cititul de unde îl lăsase acum o zi, chiar dacă nu-i deslușea înțelesul. Îi era teamă. La început, când arunca pietre în stejăriș sau în văioage umbroase, pentru o clipă se întrevăzuse ca unul din acei șerpi care în momentul în care năpârlesc, își leapădă vechea piele unde se nimerește pe drum, la poalele unui copac, sau în mărăciniș. Având un alt nume, el n-ar
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
acel moment Tommaso ar fi putut să agrementeze cu glume și chiar cu născociri faptele, și tot ar fi fost crezut. Dincolo de hotarele Calabriei m-am descurcat cu greu: priveliștea era pârjolită și cenușie, încremenită. Soarele ardea scorojind costișele și văioagele, în timp ce pământul scrâșnea din dinți. Am străbătut kilometri după kilometri fără să găsesc măcar un șipot de apă, un izvor cât de mic, fără să zăresc un singur copac. Așa trebuie să fi fost deșertul de care vorbește Biblia, chiar dacă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
bine vândute turiștilor), Roma, prin măreția de odinioară, Londra, prin cea de azi. Zgârâie nori din New York sunt rodul fanteziei, dezrădăcinaților sorții, desțăraților. Satul Giurgioana e astăzi ca o femeie despletită (doar câteva case ... vechi) cu colții sărăciei răsărind dintre văioagele cu salcâmi (leagănul albinelor și legendelor), dintre pădurile Necorița sau Daja, faimoase prin teii (ce frânghii durabile ...!) seculari, prin stejarii ori fagii care hrăneau turme de porci. Dacă n-aș fi păzit porcii la jir sau ghindă, n-aș ști
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
-l simți în vargă atunci când îl aduci la mal. Mă veți întreba cine-i „Zambilica” și vă voi răspunde că dumneaei nu este alta decât „Dacia”, mașina noastră, cu care, de-a lungul mai multor ani, am intrat în toate văioagele, desișurile și noroaiele, pentru a ajunge cât mai aproape de locul de pescuit, căci astfel, ea ne salva de la multe: când ne era sete, ajungeam la badocul cu apă din pântecul ei; noaptea, când era prea frig sau timp ploios, ne
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
multe sate (în diverse județe); Alba denumește un județ, două pîraie și două sate; Albești numește o movilă, două pîraie și treisprezece sate (în județe diferite); Aluniș (sau Alunișu, Alunișul) denumește nu mai puțin de optsprezece sate, o culme, două văioage, trei vîlcele și patru vîrfuri de munți sau de dealuri etc. Numele de locuri cunosc o antonimie sui generis, subsumată funcției de individualizare și identificare. Este vorba de nume care evidențiază opoziții de mărime, vechime, situare geografică etc. între topicele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nu susțin această presupunere. Apropierea de fag se poate face în satele romînești de lîngă pădure, pentru care fagul este „arbore ocrotitor“; de la fag s-a creat denumirea locuitorilor satului, de făgărași, spre deosebire de făgași (evitîndu-se astfel și omonimia cu făgaș „văioagă“), așa cum locuitorii altor sate se numesc, în loc de vlădeni, vlădăreni. Pădurile fiind de fag, era necesar un diminutiv, derivat cu sufixul -aș de la colectivul făgar (cf. Fogar de la 1300, care redă, prin corespondența fonetică obișnuită, fonetismul romînescului făgar), o altă posibilă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
salcâmi tineri. în spatele lor apăru un dâmb arcuit, probabil ridicat cine știe când ca însemn de hotar sau poate chiar ca mormânt. Ne-am urcat pe el și, de sus, am putut să vedem la picioarele noastre o uimitoare, feerică văioagă plină de flori sălbatice. Margarete și gura-leului, cicoare și mușețel, flori pestrițe, desfăcute în toată frumusețea lor, ca într-o pictură naivă. Clara era fascinată, a coborât și a intrat printre florile care îi ajungeau până la mijloc. Se oprea, lua
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]