55 matches
-
pe care tot ei îl cântau din poartă în poartă, tocmeau trăsurile, puneau muierile să scoată din ladă covoarele țesute cu o iarnă înainte, probau stațiile de amplificare, care aveau, și așteptau prima duminică de după Paște, Duminica Tomii. Îi vedeai vălurind cu ochii zăpada lui „femartie”, așteptând pe cea a mieilor, înghesuiți în căruțe, printre instrumente, doar basul, ca o antenă, părea să nu țină cont de înghesuială și împingea gerul mai sus cu un cap de om. Ba nu zici
DEŞTEPŢII DE VINERI PÂNĂ LUNI de MARIN TRAŞCĂ în ediţia nr. 584 din 06 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/340883_a_342212]
-
Ediția nr. 735 din 04 ianuarie 2013 Toate Articolele Autorului lovit pe stradă învelite în ziar două pâini pe jos * noi și luna toată marea e a noastră scaldă nocturnă * ies din casă îmi iau umbra și pornesc la drum * vălurind aerul cascada îngână ibricul roșu * gândindu-mă la ea un flutur alb vine spre mine * după primii pași mirosul de busuioc umple grădina * în grădină cu labele pe masă: ce scrii prostănacule? * din volumul Poeme cu ochii ingusti Referință Bibliografică
POEME HAIKU de ION UNTARU în ediţia nr. 735 din 04 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342341_a_343670]
-
învârtit pe malurile ei toată viața: aici am crescut, am învățat, m-am maturizat, am locuit, am îmbătrânit sub oblăduirea Dunării. Trebuia s-o cunoști bine însă, ca să-i devii prietenă. Dunărea a fost întotdeauna, câmpia mea. Marea de spice vălurind în băiata razelor. Spațiu nesigur, alunecos, gata să te răstoarne. Dar și spațiu de taină, de grație, loc de contemplare a zenitului și nadirului. Asta e: rădăcinile mele se află în Dunăre. Rădăcini de apă, de fum, de cenușă. Așa cum
CU ŞI FĂRĂ TIMP DESPRE DUNĂRE. FRAGMENT DIN CARTEA: PRIVIND ÎNAPOI CU SPERANŢĂ [Corola-blog/BlogPost/343661_a_344990]
-
dacă viața ar fi un covor de flori cu petale catifelate peste care să poți călca cu ochii îndreptați spre cerul albastru, cu mâinile ridicate în semn de rugăciune... Trag în piept mireasma blândă a florilor, adusă de un vânticel vălurat prin preajmă. Aerul lui cald, unduitor, îmi dă o stare de plăcută amețeală. Câteva păsări ciripesc, cântă legănându-se pe ramuri. Din gâtlejurile lor mici țâșnesc triluri în cinstea primăverii sosite. Razele soarelui vibrează precum râsul îngerilor fericiți printre ramurile
FEMEILE ȘI FLORILE de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2258 din 07 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377598_a_378927]
-
a vibrat pentru prima dată sufletul ei, sub ochii blânzi ai „măicuței”(bunica), învăluită în dragostea mamei pe care o adoră, în cântul gureșelor rândunele atunci când liliacul e potop de floare, în unduirea ierbii-n miez de vară pe dealuri vălurate de dogoare - făclii de maci de doruri grele,-aprinse, dar și în ruginiul toamnelor sublime și în splendoarea cetinilor ninse. Însă tremurul ingenuu al sufletului de copil s-a preschimbat ... Citește mai mult „AUTOGRAF”! Nici că se putea găsi un
GEORGETA RESTEMAN [Corola-blog/BlogPost/374945_a_376274]
-
a vibrat pentru prima dată sufletul ei, sub ochii blânzi ai „măicuței”(bunica), învăluită în dragostea mamei pe care o adoră, în cântul gureșelor rândunele atunci când liliacul e potop de floare, în unduirea ierbii-n miez de vară pe dealuri vălurate de dogoare - făclii de maci de doruri grele,-aprinse, dar și în ruginiul toamnelor sublime și în splendoarea cetinilor ninse. Însă tremurul ingenuu al sufletului de copil s-a preschimbat ... X. GEORGETA RESTEMAN - POEMELE IUBIRII, de Georgeta Resteman , publicat în
GEORGETA RESTEMAN [Corola-blog/BlogPost/374945_a_376274]
-
dulce răzbunat... Cu șoapte și cu țipăt de pasăre pierind, Renaște-mi înstelarea furtunilor din sânge, Îneacă-mă în lacrimi când stelele se-aprind, Zidește-mă în tine, la pieptul tău mă frânge Sau leagă-mă-n fuioru-ți de plete vălurind Și-atuncea chipul nostru pe cer se va răsfrânge. PRIVIREA TA DE ÎNGER... Privirea ta de înger e marea mea durere, Crepusculul de flăcări și zarea tremurând, Și roua de pe lujer, și liniștea ce-mi piere Un freamăt sunt, un
TROIENE DE SPERANŢĂ (POEME) de CRISTIAN PETRU BĂLAN în ediţia nr. 1911 din 25 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375181_a_376510]
-
dulce răzbunat... Cu șoapte și cu țipăt de pasăre pierind, Renaște-mi înstelarea furtunilor din sânge, Îneacă-mă în lacrimi când stelele se-aprind, Zidește-mă în tine, la pieptul tău mă frânge Sau leagă-mă-n fuioru-ți de plete vălurind Și-atuncea chipul nostru pe cer se va răsfrânge. PRIVIREA TA DE ÎNGER... Citește mai mult ÎNFRUNTĂ-MĂ...Înfruntă-mă cu trupul robit de puritate,Pietros, fragil și aprig, râvnit de-al meu păcat,Căci sunt o spiță-a roții
CRISTIAN PETRU BĂLAN [Corola-blog/BlogPost/375193_a_376522]
-
-se de viața reală. Eforturile creației îl epuizează, el se sacrifică, își sacrifică viața, existența. Din acea perioadă datează și lucrările „Irișii” - flori albastre, numite la noi „stânjenei” -, răsărite din pământul roș-cărămiziu, ce-și desfășoară fragilele și capricioasele lor petale, vălurind printre frunze verzi rectilinii, cu lujeri verzi ce se ridică spre galbenul solar al fondului, și „Noaptea înstelată” cu mari vârtejuri astrale peste un mic sat. Cu ajutorul fratelui Vincent a participat la Salonul Artiștilor Independenți din Paris unde a expus
GALBENUL SOLAR AL LUI VAN GOGH de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2268 din 17 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375695_a_377024]
-
zece ani. Îi tot repingelea. Destul de buni pentru a merge prin Manhattan. Avea foarte mare grijă de lucrurile lui, Își Împăia costumul cel bun cu hârtie de mătase, punea calapoade În pantofi, deși pielea era strânsă de vârstă și purtat, vălurind de zbârcituri. Tot acei pantofi pe care domnul Sammler Îi purtase În Israel, În vara lui 1967. Nu numai În Israel, ci și În Iordania, În deșertul Sinai și În teritoriul sirian În Războiul de Șase Zile. A doua lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Atunci era în vară, în cea mai puternică lună a verii, secerișul pe terminate, seceta din acei an își vădise tăria, calul alergase pe lungul drum comunal ridicând praful ascuns de pământul uscat - acum era în octombrie, începuseră ploile, negura vălurind peste câmpie. Dimineața asta era ceva mai limpede, frunzele uscate de vântul de cu noapte. Lung le aduna grămezi, cu mătura făcută din crengi legate cu sfori și sârmă; când isprăvi lucrul, trase aer, adânc, în plămâni, încrucișă mâinile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de minunare mare - și iar veneau școlarii, cu patruvocile lor, cu gurile-covrig ațintite la mâna tatei bătând măsura Învățătorește și dând intrările ne-pricepute de părinți, apoi Începeau să adie femeile, povestind ca un lan de grâu, copt și plin, vălurind dulce, aromitor, de sub broboade de lână, cum e cu mireasa-ceea când Își ia ziua-bună de la frați și de la mumă, de la frați, de la surori, de la grădina cu flori și iar veneau copiii, cu clopoțìii și după ei veneau flăcăii satului, spunând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
arzând și scânteind în toate culorile, între ele, declinând pe boltă, marea cometă alburie își flutura pletele prevestitoare de cataclisme, potopuri, incendii, dezastre. Sub stele, foarte adânc, pe strada mea care părea un fund de fluviu, se mișcau alte lumini, vălurind ciudat. Călcând cu tălpile goale peste cărămizile aleii, printre tufănele și trandafiri, am ieșit la poartă. Cu lanterne, felinare sau lumânări în mâini, se îndreptau spre câmp sute de oameni, în grupuri mici sau unul câte unul forfecați în toate
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
că șiroaie de apă sunt gata să i se prelingă pe tot corpul. Un tunet năpraznic sfărâmă liniștea apăsătoare ce se așternu deasupra pământului ca o descătușare de forțe, în căderea mânioasă a ploii. Alte tunete mai îndepărtate, cutremurară văzduhul vălurind peste crestele negre ale norilor. Și, fulgerele nu mai conteneau... spintecau cerul cu un tăiș sclipitor de secure. Iorgu simțea răcoarea dureroasă a geamului pe fierbințeala frunții, de-i venea să plângă... Fața îi era scăldată în lacrimi. Acum, putea
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
pentru o clipă!.. murmură el. Dar, nu... nu se poate!.. Timpul nu se mai întoarce. Așa a hotărât Dumnezeu, la începutul neînceputurilor, după Geneză, în Sfatul Sfintei Treimi. Clopotele de la Biserică începură să bată, rar cadențat, risipindu-i gândurile, și, vălurind văzduhul, ca și cum ai arunca o bucată de piatră în oglinda unei ape liniștite... Parcă asculți clopotele deniilor... parcă ogoarele, pădurile și izvoarele jelesc... Era în ziua de Sf. Mucenic Dumitru izvorâtorul de Mir... -Mi-ar face bine să pot plânge... să
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
șaptelea și cel din urmă rege al orașului București!! Suflul de apă țâșnea zglobiu și neîncrezut, parcă din căpătâiul strâns în trei degete al unui furtun subteran și, curând, pânza subțiratecă a Bucureștioarei acoperi, în diagonală, jumătate din străduța Perone, vălurind și încrețindu-se în căutarea celei dintâi guri de canal. Aceeași străveche gură de scurgere, pe care Ho diábolos, Genel și Spectrul, interpretând rolul marelui Profesor Mircea Eliade, o folosiseră întorcîndu-se din interbelica întîlnire copleșitoare cu Ulpiu Sargețius Galopenția... 388
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu renunță, puse amândouă tălpile pe treapta ceea înghețată ținându-se ăi mai strâns de bara ceea. I se păru că visează și chiar dacă știa că este aievea, i se părea că este vorba despre altcineva. Zăpada albă se vedea vălurind în jur și la câțiva metri sau zeci de metri, cine mai știe, se ridica pieziș drept în sus, ajungând sus de tot la poalele cerului bănuit undeva departe. I se părea că merge agățat de cine mai știe ce
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
ființă se prefăcu într-un strigăt pe care-l sfărâmă între dinți... îl înăbuși cu pumnii în piept. Închise ochii strâns... strâns. Și, loviturile imimii în pieptul ei rămâneau în urechi ca bătăi de clopot. Clopotele continuau să bată rar, vălurind văzduhul, ca și cum ai arunca o piatră în oglinda apei liniștite. Plecă... plecă luând cu ea scânteia de viață care țâșnea din amintirea mamei și bunicului ei. Din poarta cimitirului, mai aruncă o privire tristă către mormintele înghițite de desișuri... După ce
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
anonimat, prinși doar în arhivele îngălbenite ale școlilor. Cine leo mai scotoci !?... Între colinele vălurite din partea stângă a văii Bârladului sunt bulucite așezări sătești, probabil răsfirate la începuturi, dar aglomerate astăzi în preajma centrului administrativ. Pe după câteva înălțări cutezante de pământ, vălurind între galbenul lutos și negrul de humă, stă așezat într-un cuib cu vedere doar înspre soare, satul Dodești. Pe aici m-a purtat destinul prin anii 1973-1975, când, împreună cu Theodor, am făcut mai întâi o vizitare a locurilor, unde
Victor Ion Popa și comuna Dodești by MIHAI APOSTU () [Corola-publishinghouse/Science/91678_a_93472]
-
trecut - spuneți-i rădăcină sau temelie. Poate e nevoie și de o floare - ale sale, dintru ale sale. Motiv pentru care eu pun mereu Ziua mediului În relație cu trestia, aceea cu „coama“ legănată de adierea vântului, același care-i vălurează apa de la picioare, căci această zi Înseamnă sau trebuie să Însemne În primul rând protecția sărbătoritului pentru a nu deveni un comemorat. Iar această plantă o face În mod remarcabil, așa fragilă cum e... Merită puțină iubire, nu? Și, paradoxal
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
apoi, alții... și, alți cocoși se porniră în tot satul. Focul încă pâlpâie scăpărând în răstimpuri roiuri zglobii de scântei roșcate. În noaptea limpede, presărată cu praful de aur al stelelor, se mai auzi o vreme doar ecoul cântecului lor, vălurind... apoi, tăcerea se lăsă peste tot întinsul... Peste tot se așternu o liniște deasă, că-ți puteai asculta bătăile inimii... doar greierii mai țârâiau tremurat. În liniștea nopții, din depărtare se auzi un găgăit ascuțit apropiindu-se din ce în
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
oare, n-am întârziat; să mă grăbesc !”. Deodată, dangătul clopotului de la Mitropolie, care bătea jumătate de oră, vibră aerul atât de aproape, de parcă m-ar fi lovit în piept cu ceva. Cloptul bătu rar, cadențat, de două ori, la rând, vălurind văzduhul, ca și cum ai arunca o bucată de piatră în oglinda apei liniștite. Am tresărit. „Oare n-am întârziat..!”, repetai ca o mașinărie stricată. „ - Nu, nu... mai este până la zece..!” îmi șopti rar, un gând. De-a lungul gardului înalt, de
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
răsfrângeri, guști astre umede pe bolta cerului de gură. Te dor mușchii degetelor neastâmpărate (falange, falangete, falanguțe!) de atâta foială lucidă. Nu o ațâțare de țărțămuri personale, ci o strădanie de dăruire. Poți împărtăși, în sfârșit, vârtejul sufletului, secretul plasmei vălurind întruna pelicula vie a celulelor... Transcrii, învârtindu-te ca titirezul, pe hârtia lucioasă, lustruită de dulgherii geloși, înșiri povești clocind de mult timp în tine... Copilăria îți apare iarăși firească... joci țurca și poarca la Belcești, te scalzi în găuri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
remarcat ca trăsături definitorii ale personalității lui Nicolae Gane idealul moral și liniștea sufletească, spre care a tins în toate împrejurările biografiei sale, diversă și complexă, chiar dacă la o privire de suprafață pare ca albia unui râu care curge lin, vălurind lunci verzi și crânguri cu priveliști însorite. Gane realizează o frescă autobiografică, sentimentală, uneori, neutră, alteori, însumând, sub semnul narațiunii fluente și al umorului sănătos, pagini potrivite pentru cunoașterea copilăriei, adolescenței, tinereții, a etapelor activității literare și politice, dar și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mare. Altfel spus, zona de tranziție Între două negentropii e materializată de un element mort din punct de vedere biologic, entropic, nisipul. Aici ar trebui o paranteză: anume, acolo unde e doar nisip, un pustiu de pildă, el se va vălura formând dune, semn că, neavând Încotro, devine el Însuși o negentropie, chiar dacă mai redusă, permițând o viață destul de vizibilă. Revenind la plajă, m’am Întrebat: cum e posibilă trecerea de la negentropia mării la entropia plajei, iar de la aceasta la negentropia
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]