48 matches
-
singurul vânt care îi bătea din pupa era suflarea grijulie a creatorului. Deși mult mai sofisticat, n-avea soarta plină de romantism a bărcuțelor, pe care le vedeam prin filme plutind pe pârâiașe în jos, săltând, fragile și grațioase, peste vălurele în care se răsfrângea, cu sclipiri mișcătoare de nestemate, soarele de primăvară. Apoi preferințele se îndreptau spre aeroplane. Coala de hârtie era îndoită altfel, colț spre margine de jos în sus, colț spre margine de sus în jos, noi vârfuri
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
văd astfel, ea care era totuși atașată de viață, chiar și la bătrânețe, poate, în felul său mistic continui s-o cred. Mă amuzam valsând în vis cu tata, cel din ultimii ani, în vreme ce provele bărcilor dănțuiau în contratimp peste vălurele care se spărgeau clipocind pe undeva dedesubt, de picioarele debarcaderului. De fapt nici nu mai era vis. Îmi făcea plăcere să fac din valsul meu cu tata cu el, care iubea atât de mult valsurile și mai ales Dunărea albastră
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cu universul de dinaintea creației, cînd duhul lui Dumnezeu plutea peste ape. O să-l pictez pe peretele din spate, de jur împrejurul celor trei ferestre. — O, vai, dar asta e o suprafață foarte mare. — Da, dar o s-o fac în albastru închis cu vălurele argintii. Știința modernă crede că haosul primordial era compus din hidrogen. Nu pot picta hidrogenul, așa că mă voi menține în linia vechii noțiuni ebraice de univers cuprins de ape. Și grecii credeau că totul e făcut din apă. — Știam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cel mai priceput - un bărbat robust, de șaizeci de ani, care urmase cursuri serale de scrierea reclamelor. Cu mîna lui iscusită și o răbdare grijulie, acoperea zidul albastru închis, pe care se afla fereastra ogivală înaltă, cu un model de vălurele argintii. Ceilalți lucrau la detalii mai puțin delicate, dar se străduiau la fel de mult ca el, cu excepția fetei, căreia nu-i stătea capul la înălțimi, ci se așeza în strane mai tot timpul, desenîndu-i pe ceilalți. Toți o îndrăgeau pentru că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
secolele se adunaseră aici în straie de mătase, pînză, blană, pene, lînă, văluri, nailon și piele. Părul le era încrețit în stil afro, retezat în stil roman sau strîns în creștet în stil Pompadour, drept ca la Sfinx sau în vălurele ca la peruci. Găseai decorații de toate felurile și o anume doză de nuditate. Lanark își căută cu privirea hainele, dar nu le găsi. Simți că se odihnise bine, dar Rima încă dormea, așa că se hotărî să nu se miște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fete pe pernele în jurul ringului, și dintr-odată o văzu foarte clar pe Libby. Stătea sprijinită de percuționist, un bărbat între două vîrste, purtînd ochelari cu rame de baga. Trupul ei tînăr grațios și grăsuț vibra dorindu-l și mici vălurele se ridicau împingîndu-i umărul în subsoara lui și un sîn de coasta lui. Lanark merse repede și zise: — Libby, te rog, tu... tu ai fost? — Niup! spuse ea cu o grimasă dezgustată. Bineînțeles că nu! — Totul îmi scapă și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
jos cu mare interes, ținîndu-se de creanga unui arbust țepos și strîmb. O pală puternică de vînt rece împrospătă aerul. Iureșul se transformase în talazuri și gîlgîituri, și în drumul dintre necropolă și catedrală gonea o spumă albă, urmată de vălurele și valuri puternice, cu pescăruși care se scufundau și țipau deasupra. Rîse cît putu de tare, urmărind potopul cu ochii minții, îndărăt, în mersul lui de la rîul de unde pornise, la rîul care își lățea albia spre mare. Obrazul îi fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
că hainele de pe el îl apărau de frig ca și cum acesta nici n-ar fi existat, iar apoi... Viscolul dispăru. Și copacii. Se afla pe o plajă cu nisip. Dinaintea lui se întindea o mare albastră, luminată de soare, care făcea vălurele peste clădirile albe, sfărâmate. De jur-împrejur, răspândite până departe pe marea aceea frumoasă, prea puțin adâncă, departe de tot; spre colinele năpădite de ierburi, se aflau rămășițele unui oraș cândva impresionant. Peste tot plutea nimbul unei epoci incredibile, iar tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
LE FĂCU SEMN OAMENILOR LUI SĂ SE ÎNDEPĂRTEZE. ACEȘTIA SE ÎNGHESUIRĂ CA ÎNTR-UN VÎRTEJ ȘI PUSERĂ ÎN ȘOAPTĂ ÎNTREBĂRI. DAR PESTE MAI PUȚIN DE UN MINUT HEDROCK RĂMASE SINGUR CU NEGATISTUL, ȘOCUL INIȚIAL ATENUÎNDU-SE ÎNTR-O SERIE DE VĂLURELE MINTALE, DUREROASE. DEȚINUT. ÎNTR-UN FEL, FIREȘTE, ȘTIUSE ACEST LUCRU, DAR, ÎNCERCASE SĂ SE CONSIDERE DOAR UN SUSPECT ȘI SPERASE CĂ DACĂ SE PREFACE A NU RECUNOAȘTE ACEST LUCRU, CONDUCĂTORII ARSENALELOR NU AR FACE NEAPĂRAT PUBLICĂ CHESTIUNEA. DE FAPT, ACEST
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
la strapazane. Polileu făcu iarăși o plecăciune și, fără să-i mai privească pe cei doi, porni spre sălcii. Se răsuci cu spatele la ei, își sprijini vioara pe umăr și începu să cânte. O melodie stinsă, întăcută, abia deslușită în clipocitul vălurelelor izbind barcazul. Priviră și ei nedumeriți spre barcaz. Parcă pe ei îi aștepta, pregătit de plecare. Din zidul foșnitor al stufărișului, nu departe de sălcii, începură să iasă, rând pe rând, vâslașii. Salutând și ei, cu reverențe adânci, ca într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
care le ducea la chioșcul său pentru a-și Începe ziua de lucru; celălalt se afla În drum spre serviciu la spitalul ce ocupa o Întreagă latură a vastului campo deschis. Pe apele lagunei trecu alene o barcă mică și vălurelele pe care le iscă se unduiră pe canal În sus și se jucară cu cadavrul, Împingându-l Înapoi spre zidul debarcaderului. Pe când clopotele băteau ora cinci, o femeie din una dintre casele Înălțate deasupra canalului cu fața spre campo deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
lucrurilor Înfrățite. O nouă reverie a intimității, În mișcarea de data aceasta a naturii, se distinge: „Eu mă duc În faptul zilei, mă așez pe malu-i verde Și privesc cum apa curge și la cotiri ea se perde, Cum se-schimbă-n vălurele pe prundișul lunecos, Cum adoarme la bulboace, săpînd malul năsipos. CÎnd o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară, CÎnd o mreană saltă-n aer după-o viespe sprinteioară, CÎnd sălbaticele rațe se abat din zborul lor, Bătînd apa-ntunecată
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
emoția și logica, structura și povestirea sau istoria ei nu fac parte din lumi separate. A descoperi diversitatea nu presupune să anulezi unitatea, dimpotrivă. Totul poate fi transcens. Structurile imuabile ale viului nu neagă istoria evenimențială, dar o reduce la vălurelele de la suprafața apelor. Acestea sunt însă întotdeauna mai adînci. Societățile tradiționale se bazează pe o ordine implicită, durabilă ; societățile actuale valorizează inovația și cultivă novomania, un cult al noului, al schimbării, sunt societăți fracturate, scufundate în imanent și în singularitate
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
avea să fie uriașă; iar În America era În curs de pregătire o adaptare pentru scenă, care, fără Îndoială, avea să mai verse ceva aur În palmele făcute căuș ale lui Du Maurier. Plescăi meditativ În apă cu piciorul, trimițând vălurele care se loveau de ridicătura pântecelui. Își amintea de o epigramă a lui Wilde, din eseul acela, Sufletul omului În socialism, publicat În Fortnighty și care suna cam așa: „Oricine poate fi alături de un prieten la rău, dar e nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
speranța de a mai adormi, rămase În pat, ca supraviețuitorul unui naufragiu aruncat pe nisipul rece al unei plaje pustii, prea ostenit și demoralizat pentru a se târî dincolo de limita fluxului, abia mai păsându-i dacă trăiește sau moare, lăsând vălurelele descurajării să se spargă deasupra sa. Ce Îl supăra cel mai tare era faptul că eșecul umilitor ajunsese sau avea să ajungă la urechile tuturor celor din largul său cerc de cunoștințe. Nu mai exista persoană cu care să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
era rece pentru că fusese dusă În cutie, ea Îi simțea căldura numai ținînd-o În mînă. Ceva, delicatețea, luciul, o făcuse să se gîndească la Helen. Se gîndi acum din nou la Helen În timp ce o scutură pentru a o vedea făcînd vălurele. — Uitați-vă ce luciu are! Uitați-vă la nasturi! Căci nasturii erau din os, delicați ca o azimă, și incredibil de plăcuți la pipăit și la vedere. Binkie Își mută țigaretul dintr-o mînă În alta ca să poată ridica manșetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dorește să cunoască în prezența ambiguității care apare ca o frontieră între natură și artă: "Eu mă duc în faptul zilei, mă așez pe malu-i verde/ Și privesc cum apa curge la coturi ea se pierde,/ Cum se schimbă-n vălurele pe prundișul lunecos,/ Cum adoarme la bulboace, săpând malul nisipos." Apare atitudinea estetică fericindu-se într-o soluție care nu îndepărtează misterul și permite tranziția prin realul dogmatic al imaginarului și al posibilului imaginar în contextul unui real plauzibil. Creația
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
descoperit culcușul pietros și m-am întins în pantaloni și cămașă, scoțându-mi doar pantofii. Mi-am proptit capul de stâncă, astfel încât să pot privi orizontul marcat de o linie întunecată și de una argintie. Apa plescăia sub mine asemenea vălurelelor iscate de înaintarea înceată a unei bănci. De ce plecase James, de ce hotărâse să plece tocmai acum? Să fi fost vreo rațiune imediată, pe care aș putea-o înțelege și eu, sau totul făcea parte din acea existență rotitoare a vărului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dac-ar avea puterea. Acolo ea plutește ca un fluture prin grădini de o frumusețe minunată, bea mierea trandafirilor și doarme în caliciul unui nufăr înflorit pe lac, unda o leagănă dulce, mai blând decât o mamă: Iar din bătaia vălurelelor se înalță melodii necunoscute, ca și când ar cânta mii de copii împreună încet, cât se poate de încet și de dulce. Iar deasupra concertului acestuia suav, vibrează armoniile grave ale vântului ce se pierd prin arbori parcă sunt mii de harpe
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce în raza dimineții mișcă solzii lui de aur. Eu mă duc în faptul zilei, mă așez pe malu-i verde Și privesc cum apa curge și la cotituri se pierde, Cum se schimbă-n vălurele pe prundișul lunecos, Cum adoarme la bulboane, săpând malul năsipos. Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară, Când o mreană saltă-n aer dup-o viespe sprinteioară, Când sălbatecele rațe se abat din zborul lor, Bătând apa-ntunecată
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
a servi ca intermediar între gândire și sunete în astfel de condiții încît unirea lor ajunge necesar la delimitări reciproce de unități. Unirea aceasta dintre gândire și materia fonică este asemănătoare contactului aerului cu suprafața apei, din care se nasc vălurelele: schimbarea presiunii atmosferice produce ondulații la suprafața apei care rezultă tocmai din îmbinarea aerului și apei ca a semnificantului și semnificatului în semn. Sau, lî fel de bine, limba poate fi comparată cu o foaie de hârtie, care nu poate
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
sub copaci că un balaur " Ce în raza dimineții mișcă solzii lui de aur. "Eu mă duc în faptul zilei, mă așez pe malu-i verde Și privesc cum apă curge și la cotiri ea se perde, "Cum se schimbă-n vălurele pe prundișul lunecos, " Cum adoarme la bulboace, săpând malul năsipos.”" (Vasile Alecsandri - Malul Șiretului) "„Lunca, lunca, draga lunca! răi frumos al țării mele, "Mândră-n soare, dulce-n umbră, tainica la foc de stele! "Ca grădinile Armidei, ai un farmec
Râul Siret () [Corola-website/Science/298737_a_300066]
-
este subțire și puțin îndreptat în jos. Piciorușele sunt foarte puternice și au o culoare roz. Penele sunt moi și pufoase, în partea superioară a corpului au nuanțe roșiatice-cafenii, iar în cea inferioară cafenii-cenușii. Tot corpul e acoperit de minuscule „vălurele”, mai accentuate pe marginea aripilor și la capătul cozii, care fac pasărea să pară vărgată. Deasupra ochilor firele de puf iau o nuanță albă, uneori nu prea accentuată. Masculii nu diferă la exterior de femele, și nici tinerele păsări de
Pănțăruș () [Corola-website/Science/314538_a_315867]