148 matches
-
la școală câțiva ani, numai pentru a avea cu cine să mă bat, am fost brancardier la un spital de boli mintale, am furat, am fost pește, mi s-au născut niște copii de care nu știu absolut nimic, am vagabondat țara În lung și În lat, am dormit până și În veceuri publice, am făcut treisprezece ani de pușcărie pentru crimă, dar ce-ți spun toate astea? Le știi foarte bine. Ți le-am mai povestit. -Mi le-ai mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
sau cea care-i dădea câte ceva de mâncare. Fata, ținea În mâini, ca pe o carte deschisă, o bucată de carton pe care scrisese cu litere de tipar: ,, Nu sunt bolnavă, nu sunt murdară, nu am deficiențe mintale: cerșesc și vagabondez pentru că numai așa pot să cunosc lumea. Vă mulțumesc!,, S-a apropiat de ea, a făcut-o să râdă spunându-i că el e un cerșetor care cunoaște lumea...de când lumea, și, i-a admirat frumusețea și neobișnuita fragilitate. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
potrivește lui mai bine. Eu nu cred că armatele de vagabonzi cerșetori care umplu țara au vrut de bună voie să fie cerșetori. -Ce naivă ești! Mie nu mi-a lipsit nimic, nu m-a Împins nimeni; am pierdut tot, vagabondez și cerșesc de aproape trei decenii.,, -Poate și tu suferi ca și mine de sindromul vagabondajului. Nu pot să dorm decât cu privirea la cer. Nimeni și nimic nu mă poate ține În loc. Să nu te sperii dacă am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
bună voie, dar până la urmă nu-și mai aduce aminte cum s-a Întâmplat exact, dar nimeni nu i-a mai spus de atunci să părăsească ,,locuința,,. Kawabata a fost cel care l-a adus aici, În plină iarnă, după ce vagabondase aproape un an prin țară, dormind pe unde apuca și cheltuindu-și banii din cerșit.. Cel care locuise Înainte, murise lăsând spațiul liber. De mult, Antoniu renunțase la casa confortabilă plină de cărți și de obiecte care-i aduceau aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a trebuit să moară, pe mormanul de cârpe din magherniță, plâns de mine și de câinele lui Ben, care, nu se știe de ce, a vrut să plece odată cu el, spre groapă.. Plăcințica avea soarele și luna În ea. Putea să vagabondeze până la sfârșitul zilelor, că Dumnezeu s-ar fi Îngrijit să-i lase acolo, În suflet această lumină. S-a plictisit să dăruiască vagabonzilor părticele din această lumină și s-a hotărât să se reintegreze, Ăașa se cheamă gestul eiă, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
sfâșie hainele. Înjura, blestema, și-l lovea cu pumnii lui grei peste cap, cu o furie Înspăimântătoare. Antoniu a rezistat loviturilor, și s-a luptat ca un sălbatic, cu o forță de care nu s-ar fi crezut În stare. Vagabondase printre declasați, perverși, bețivi, dormise laolaltă cu ei sau În preajma lor, dar niciodată nu fusese agresat sexual. Era o limită a degradării, pe care n-o simțise pe propria piele. Forța de-acum, venea din mânie și dintr-o acumulare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Ar fi vrut să i se ofere un prilej de a dovedi că nu e bolnav, că mintea Îi e perfect normală. Nu simțea nici o satisfacție să strălucească În fața lui Johns... Hoinărind printre gardurile de nuiele, Își lăsa gîndurile să vagabondeze. Era o grădină luxuriantă, care ar fi fost o Încîntare pentru un copil, dar era rezervată exclusiv unor adulți căzuți În mintea copiilor. Ici-colo, cîte-un măr bătrîn și parcă sălbatic se Înălța peste vreun boschet de trandafiri, peste vreun teren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Rowe puse repede receptorul În furcă. Ce bine-ar fi fost ca ea să nu fi răspuns, să fi fost prea departe de telefon - undeva la capătul scărilor, sau chiar În stradă! Dacă nu și-ar fi lăsat imaginația să vagabondeze atîta, Rowe n-ar fi aflat niciodată că formase numărul Annei Hilfe. Ieși năuc din cabină pe strada Bayswate. Avea trei posibilități - dintre care cea mai rezonabilă și mai cinstită era să anunțe poliția. O altă posibilitate era să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
trebuie să privim toți lucrurile În față, până și eu. — și ce-i de făcut? — Nu știu. Chiar n-am nici o idee! Câțiva stropi de ploaie băteau ușurel darabana pe acoperișul de zinc dinspre grădină. Pata turcoaz a unui nor vagabonda În depărtare pe cerul Jakartei, altfel lipsit de culoare. Uneori, la sfârșitul anotimpului uscat, e o vreme ca asta, când sunt așteptate primele ploi. Pică doi-trei stropi grei pe brațe, cerul se Întunecă, s-ar zice că se termină seceta
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
elev... perpetuu! Până când, întrebai tu? Mereu! Îți răspundeam eu. Dar tu cum de ai absolvit școala vieții? Eu îți răspundeam, derutat, că te obosești să judeci tocmai tu, cel mai încet în această activitate firească și țâncilor. Dragul meu, acum vagabondez privind curios pe geamuri la școlari neterminați ca tine. Și ai tăcut (Gustav a tăcut), convins că aveam nu numai dreptate, dar și un grad superior pe treapta învățăturii, din moment ce renunțasem de bună voie la stereotipia metodologică a călăuzirii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
spiritului tău revoluționar. Ce s-o mai lungim, te-ai învîrtit de minune în viață, dacă te gîndești la ce-ai fost, și ce-ai ajuns, Geniule, dintr-un interlop care nu știa nici să scrie și să citească, care vagabonda pe străzi și înfunda pușcăriile, cînd la Doftana, cînd pivnița Văcăreștilor, tiran, șef de stat, academician, doctor, și chiar dacă țara asta se numește România și e o adunătură de secături fără cultură întocmai ca tine, asta nu-ți diminuează cu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
făcut? nu-i vine lui Roja să-și creadă ochilor, doișpe roșu, punct ochit, punct lovit! Ori ai mîncat rahat din belșug cînd erai țînc, ori e ceva necurat la mijloc. Nici prin cap să nu-ți treacă c-o să vagabondezi și-n seara asta, nu-l slăbește Delfina cu cearta, țîșnind în direcția bucătăriei, dîndu-i un brînci între coaste, ridicînd capacul unei cratițe aflate pe aragaz gata să dea în foc, punînd mîna pe o lingură lată de lemn, începînd
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Atunci bea vodcă. Bărbații vorbesc verzi și uscate, beau cu lăcomie și mănîncă salamul ultimului musafir. Noi plecăm în Spania, l-au anunțat tovarășii de masă. Ce să faceți voi acolo? Lăsați copii, neveste, neamuri și vă duceți aiurea, să vagabondați pe acolo? Se dau salarii foarte mari în construcții. Noi sîntem ultra calificați și avem căutare. Parcă eu n-aș avea căutare... Cu meseria mea mă hrănesc oriunde. Atunci hai și tu cu noi. Discuțiile se prelungesc, se vorbește despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ceva mai sus de genunchi. În acel moment, Rîmbu a înghețat. Ochii i s-au bulbucat, gura a rămas căscată și a înțepenit total. Enervată puțin, fata pleacă nervoasă, grăbindu-se ca să-l găsească treaz pe Eugen, un handrălău care vagabonda prin tîrg. În urmă, Rîmbu căuta să dezlege ascunsele mistere ale femeii. Oare o fi pus mîna intenționat? Mai meditează și trage concluzii. Nu și-a dat seama. Cum să țină mîna care (chițcăie) a atins... Înfometată de chimie, Diana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ce serait parfait. Tant pis pour l'oeuvre capitale qui est loin d'ętre terminée. (J'aurais pourtant bien aimé écrire le sixičme volume: La Mčre)."16 Panait Istrati a fost legat sufletește de mai toate țările prin care a vagabondat în arzătoarea dorință de cunoaștere socială și umană, însă i-au fost mai dragi România, Franța, Grecia și Egiptul, numit "a patra mea țară". Cetățean al lumii și scriitor universal, a îmbogățit patrimoniul mondial cu opere rezistente la mușcătura dinților
Panait Istrati, scriitor român, scriitor francez, scriitor grec? by Maria Cogălniceanu () [Corola-journal/Memoirs/7501_a_8826]
-
ai "inteligenței afective", au fost stârpiți cu înverșunare. Meritul i-a revenit "președintelui prezidiului", "identificat de masele democratice cu Dumnezeu". În final, melancolizat, copleșit de o profundă tristețe, scriitorul uită să mai fie ironic, e doar meditativ: "Dar Duhul evacuat vagabondează prin lume și își caută, chinuind necontenit pe bieții oameni, alt lăcaș". Mulțimea lobotomizată a estului european își caută și acum facultățile extirpate. Eseul-ficțiune merită citit și recitit, ca să știm ce s-a întâmplat cu noi. Ne-a spus-o
Vasile Voiculescu, subversiv by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/14901_a_16226]
-
de transport precum și telefoane mobile, atacând sistematic satele din sudul țării. Dealtfel, statisticile arată că numai în cursul anului 1997, și numai în București, s-au săvârșit peste 38.000 infracțiuni. Drogurile. În București, este greu să nu observi aurolacii vagabondând prin centrul orașului: după părerea doctorului C. Bengescu, șeful secției „Toxicomani” de la spitalul Al. Obreja din București, românii au depășit fază în care foloseau droguri ușoare, si in curand vor depăși țările cu tradiție. Conform săptămânalului francez VSD din 27
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
a se izola de lumea din jur. Încerca să-și pună ordine În gînduri. Vasăzică, Albu dispăruse și familia lui urma să plece din țară. Oare s-o fi Întors acasă? Și nevasta lui l-o fi iertat? Sau poate vagabondează pe undeva cu mintea dusă, cerșește, doarme prin tufișuri sau prin intrările metroului ca atîția alții pe lîngă ale căror drame trecem fără să le vedem. Poate nici nu mai există. Nu e prima oară că dispare, spunea nebunul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
parte. Eu și Nunu trăiam în camere separate. El lucra pe terasa mare a vilei, într-un miros de terebentină care venea chiar și în visele mele. Eu obișnuiam să mă duc la plajă să fixez marea și după-amiezile să vagabondez de-a lungul plajei până la Mangalia. La întoarcere beam cu Nunu și prietenii lui pe terasă până în zori. În timpul vagabondărilor la Mangalia l-am întâlnit pe Simon din Franța. Era singur pe țărmul pustiu și hrănea pescărușii în lumina roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
hai-hui, plin de mulțumire, dus de o briză plăcută. Cam pe la 50 de ani o întâlnise pe Rita. Fusese o iubire de la prima vedere! Iubire care se stinsese treptat - pentru că iubirii, asta o știa el de mult, îi place să vagabondeze ici și pe colo, nimeni neputând s-o stăpânească și să-i dibuie cărările. Ca mulți alții, Feifel se arsese de multe ori. Fără să devină scrum. Pe perioade scurte, iubirea îl încălzise și, hrănise, lăsându-l mereu înfometat. Capcană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de loc, dar de ce își ascunde privirea după ochelari negri? Feifel nu avea nici un răspuns. El însuși ar fi vrut să pună niște ochelari negri între ferestrele sufletului său și lumea de afară. Dezamăgit, părăsi sinagoga înainte de terminarea serviciului divin, vagabondând fără sens prin oraș. Bău câteva beri într-un bar, încercând în zadar să converseze cu doi bărbați care se așezaseră la masa lui. Pe la ora șapte, se întoarse acasă cu picioarele grele ca două bucăți de plumb. Urcă scările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
rol. Mi se Întâmpla chiar să roșesc, pentru prima dată de când mă știam. Partenerul meu, pe de altă parte, ofta din greu de plictiseală; pe scurt, nu aveam nici o satisfacție. Bărbatul pe care Îl Întâlnisem În New York, acel bărbat care vagabonda prin Bowery, s-a gândit imediat la amândoi și a Început să facă apel la fete de la cluburi, pe care Keiko Kataoka nu le cunoștea deloc. Dar chiar și așa au intrat din nou În impas. După cum Îmi explicase Keiko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
apa aduce la țărm vestigii ale trecutului, câte un ciob sau un fragment de frescă într-o arhitectură veche și cu un scris necunoscut timpurilor actuale. “Apa nu se aseamănă protectorului nisip, acest leagăn arămiu, acest soare între dune,/ apa / vagabondează printre pietre, le fisurează, ia cu sine/ fragmente minuscule, provoacă / spărturi mai mari, / descompune reliefurile colorate. / Ea este stăpâna răsuflării Egiptului, debordantă și / posesivă, un adânc albastru-verzui cu locuitori puțini, sub suprafață abia se / păstrează trăsăturile / unui chip, visul palid
RECENZIE LA CARTEA ROSEI LENTINI TSUNAMI ŞI ALTE POEME . TRADUCERE: EUGEN DORCESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361115_a_362444]
-
Deocamdată, sînt un fel de „forme fără fond”. Știu foarte bine că „formele” sînt necesare, că ele modelează de fapt fondul dar, pentru aceasta, ar trebui, pe de o parte, ca ele să fie bune, pe de alta, să nu vagabondeze decenii în șir în căutarea fondului care ar trebui să le dea conținut, pentru că acesta se fuge, cum spunea Blaga despre o mie de ani din istoria noastră, în afara istoriei și se ascunde în peșteri și păduri. Chiar dacă acestea nu
DESPRE MODERINITATEA ŞI MODERNIZAREA ROMÂNIEI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 231 din 19 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364701_a_366030]
-
eternității. Rămânem în fond doar pescărușii, purtați mai mul de vânt decât de zborul lor, știind totuși că la picioarele lor va rămâne pe veci îngenuncheata marea. Se scurge căldură din privirile oamenilor, pierdute fără sens, doar cu țel impus vagabondează în subconștientul lor visele care nu s-au împlinit și care poate nu se vor împlini niciodată. Simplul om este supus altor oameni, supuși și ei la rândul lor altora și nu avem habar unde se termină eternul lanț, poate
CELULA MEA NEBUNA CONTINUARE IV de SILVANA ANDRADA în ediţia nr. 1909 din 23 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/348623_a_349952]