53 matches
-
limba își vorbește: ceștea ce prin ceste părți lăcuiescu, carii s-au amestecat cu alte multe feliuri și limbi, au ceia, căci tot în locul lor acolo să află. însă orice va fi de aceasta nu știu. Iar cum mult mai varvari sunt acei de acolo, adevărat iaste și pentru starea și tăria locului aceluia, pentru că departe sunt de oamenii cei politici și mai iscusiți. Unde dară, precum sunt aceia, așa și limba mai vârtoasă (adică grosolană, n.n.) și mai varvară le
Ungurește by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11073_a_12398]
-
să mângâi ca o boare, în simultan vădindu-mă torid, Sau, inspirat de nopți seducătoare, Ghibaci am fost ferestre să deschid... Eheu, condorii bărbăției, unde Vor fi rămasu-mi prinși în vreun pojar! Nebănuind și-ntr-înșii că pătrunde Cel aquilon al timpului varvar. Pe-atunci știa virtutea să mă-mbete - Cu ce jinars? -, făcându-mă să cred Că pot fărma trufia de sloiete A stâlpnicului Ianus-monoped... Eheu! Eheu! Și iată-mă-s în van că Invoc aliura oțului de-am fost, în timp
Poezie by Gheorghe Azap () [Corola-journal/Imaginative/11179_a_12504]
-
aduc aminte de rochia Ilenei: binemirositoare, Însă nu de numai-a-Dudei. De la Ileana nu doream rochie, ceream aici. De care Duda n-are - nu-i destul de mare. Îi și spun. Ea nu pricepe. Se ghemuiește lângă mine, dar numaidecât zice că varvarii de țânțarii intră pe-peste tot, și prin față și pe dedesubt; zice că suntem prea mulți, doi, pentru o singură Învelitoare, așa că să fim numai unul - din pricina țânțarilor-varvarilor. Zice că, mai Întâi, să mă așez la ea În poală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-un: chicot. De aici, din calidor o văd, o miros, o simt cu pielea udă pe la trup o simt și o aud pe la trup, când ne aveam noi bine pe la trup, În apă - zice, cu ochii mâțați, taman ca Tecla: - Varvarule! Măi varvarule ce ești tu la vrâsta ta...Așa zicea ea, de i-am zis În gândul meu: Varvara, Tecla nu-mi zicea așa, doar apropia pleoapele, mâțește. Da, bre; Îmi zicea Varvarule!, când, În apă, o făceam și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
De aici, din calidor o văd, o miros, o simt cu pielea udă pe la trup o simt și o aud pe la trup, când ne aveam noi bine pe la trup, În apă - zice, cu ochii mâțați, taman ca Tecla: - Varvarule! Măi varvarule ce ești tu la vrâsta ta...Așa zicea ea, de i-am zis În gândul meu: Varvara, Tecla nu-mi zicea așa, doar apropia pleoapele, mâțește. Da, bre; Îmi zicea Varvarule!, când, În apă, o făceam și eu, ca omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
zice, cu ochii mâțați, taman ca Tecla: - Varvarule! Măi varvarule ce ești tu la vrâsta ta...Așa zicea ea, de i-am zis În gândul meu: Varvara, Tecla nu-mi zicea așa, doar apropia pleoapele, mâțește. Da, bre; Îmi zicea Varvarule!, când, În apă, o făceam și eu, ca omul, pe la trup. Taman cum Îi zicea una lui unu, mai an, În vii - n-am văzut cine, ce: poate bărbat și femeie, poate ibomnici, poate abia atunci se Întâlniseră, În vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ne-am apropiat, să nu ne simtă și să ne bată că nu le dăm pace să șadă cum se șede - și ziceam că atunci am auzit o femeie, șezută bine de bărbat: Îl Îndemna cu cuvinte, Încuviința, Îi zicea: Varvarule!, l-am Întrebat după aceea pe băietan de ce-i zicea așa ea lui, ce Înseamnă cuvântul și el mi-a spus, a zis că varvari sunt Turcii și Tătarii și Lehii și Liftele-păgâne, ceia de-i Învățăm noi la școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
am auzit o femeie, șezută bine de bărbat: Îl Îndemna cu cuvinte, Încuviința, Îi zicea: Varvarule!, l-am Întrebat după aceea pe băietan de ce-i zicea așa ea lui, ce Înseamnă cuvântul și el mi-a spus, a zis că varvari sunt Turcii și Tătarii și Lehii și Liftele-păgâne, ceia de-i Învățăm noi la școală, că năvălesc și ne dau foc și ne iau În robie fetele și femeile și, când se-apucă să le pângărească pre ele, ele strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Tătarii și Lehii și Liftele-păgâne, ceia de-i Învățăm noi la școală, că năvălesc și ne dau foc și ne iau În robie fetele și femeile și, când se-apucă să le pângărească pre ele, ele strigă, cu glas mare: «Varvarule! Nu mă mai năvăli, că mă doare!» « Parcă ziceai că barbarii șed cu fetele și cu femeile noastre - de ce să le doară, când șezutul nu doare?» « Știi tu mai bine decât ele?», m-a repezit băietanul. «Când te năvălește varvarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Varvarule! Nu mă mai năvăli, că mă doare!» « Parcă ziceai că barbarii șed cu fetele și cu femeile noastre - de ce să le doară, când șezutul nu doare?» « Știi tu mai bine decât ele?», m-a repezit băietanul. «Când te năvălește varvarul te doare, bre! Câteodată varvarul nici nu mai descalecă de pe cal, o robește pe femeie din galop, acolo, sus, pe șă o năvălește - de-aceea...» «A-ha», am zis eu, nepricepând nici poziția, nici restul. Dar omul cela din vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
că mă doare!» « Parcă ziceai că barbarii șed cu fetele și cu femeile noastre - de ce să le doară, când șezutul nu doare?» « Știi tu mai bine decât ele?», m-a repezit băietanul. «Când te năvălește varvarul te doare, bre! Câteodată varvarul nici nu mai descalecă de pe cal, o robește pe femeie din galop, acolo, sus, pe șă o năvălește - de-aceea...» «A-ha», am zis eu, nepricepând nici poziția, nici restul. Dar omul cela din vie care ședea cu femeia... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
năvălește - de-aceea...» «A-ha», am zis eu, nepricepând nici poziția, nici restul. Dar omul cela din vie care ședea cu femeia... Nu era nici Turc, nici Tătar, nici năvălitor, era de-al nostru - ș-atunci de ce-i zicea ea: Varvarule?», am Întrebat. «Toți suntem - și acela și tu și eu...» s-a bătut peste piept, «toți suntem varvari!» «Poate tu, eu nu prea, nu...», am Îngăimat, cuprins de teamă. «Dar nu-nțeleg», l-am abătut eu pe năvălitorul meu prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
care ședea cu femeia... Nu era nici Turc, nici Tătar, nici năvălitor, era de-al nostru - ș-atunci de ce-i zicea ea: Varvarule?», am Întrebat. «Toți suntem - și acela și tu și eu...» s-a bătut peste piept, «toți suntem varvari!» «Poate tu, eu nu prea, nu...», am Îngăimat, cuprins de teamă. «Dar nu-nțeleg», l-am abătut eu pe năvălitorul meu prieten mai mare, «femeia de sub el nu plângea, nu se plângea, ba chiar cu drag Îi zicea, când Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
tu, eu nu prea, nu...», am Îngăimat, cuprins de teamă. «Dar nu-nțeleg», l-am abătut eu pe năvălitorul meu prieten mai mare, «femeia de sub el nu plângea, nu se plângea, ba chiar cu drag Îi zicea, când Îi zicea: Varvarule! - de ce?» Când ai să mai crești, ai să afli», m-a asigurat prietenul, scuipând printre dinți. «Fumeia-i fumeie: -i place să fie oleacă izghită, bușită, blenduită; nu zice nu, dac-o sparii on chic, o răpezi - ba chiar de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
răpești, cum se zice, când furi fata; și-o năvălești, așa, de-a călare... Așa spun oamenii: fumeia tre’ bătută pe dinafară, până zice: Dușmanule, nu mai da, că mă omori!, și dup-aceea tre’ bătută pe dinlăuntru, până zice: Varvarule, mai dă-mi, că mă omori...» Am plecat În fugă de lângă băietanu-cela: spunea cuvinte foarte rele despre femeile noastre. Varvara mea Îmi zicea mie varvar de desmierdare, de alintare - de prietenie, nu de dușmănie. La urma urmei, nu eu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nu mai da, că mă omori!, și dup-aceea tre’ bătută pe dinlăuntru, până zice: Varvarule, mai dă-mi, că mă omori...» Am plecat În fugă de lângă băietanu-cela: spunea cuvinte foarte rele despre femeile noastre. Varvara mea Îmi zicea mie varvar de desmierdare, de alintare - de prietenie, nu de dușmănie. La urma urmei, nu eu o năvălisem pre ea, ci ea venise către mine, tot stropindu-mă; ea mi-a zis s-o fac pe la trup, din apă și ea m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
s-a lăsat ea În genunchi; și ea m-a Îndemnat să sug țâță de la sfârcurile de sus, cele cu cafeniu și după aceea ea mi-a dat sfârcul de jos, cel zmeuriu; și-mi zicea, În ureche, că sunt varvar - la vârsta mea cea crudă. A doua zi În zori am pornit În trap spre vâltoană, colbul era Încă umed, ierburile, buruienile Înrourate. N-am găsit-o de la Început și mi-am zis că prea de dimineață venisem, ea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fusese și dup-aceea, uite-așa, nu mai fusese; venise, mă stropise, eu o făcusem pe la trup, ea plecase, gata făcută pe la trup și suptă frumos. În vulvoană. După Încă o săptămână, mi-am zis că ea nu-mi zisese: Varvarule, așa și pe dincolo, fiindcă nu șezusem bine-bine cu ea, cum șezusem cu Tecla și cu Bălana și, cu Duda și cu, Într-un fel, domnișoara Tuza. Și de-aceea. Bine, nu șezusem cu ea, dar o făcusem eu pe-pe-peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
bine tot ce au fetele mele. Din calidor se vede mai bine decât văzusem cu ochiul trupului. În calidor, nimeni nu-mi zice să mă uit În sus, că nu se cade, că nu știu ce, dar când te crești, Îți zice varvar și-ți mai cere. Din calidor le văd și le tot văd și le văd toate și de tot, câte una, câte una-n una; pe rând și În cor - dar nici o clipă contopindu-se, confundându-se. Fiecare-i fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
lanțul policandrului ci s-au făcut nou;... al doile policandru tij (de asemeni n.n) de la Ion Nacu”. Apoi “ci s-au mai cheltuit cu paraclisul Sfântului Ștefan... lemnul catapetezmii, săpatul catapetezmii, zugrăvitul catapetezmii,... pardositul Sfântului Ștefan și a Sfintii Varvarii i meremet di pardositu a bisăricii cii mari, stranile la Sfântul Ștefan; în total 4118 lei și 90 bani”, la care se adaugă “lefi ci s-au dat la școală”. 180 lei s-au dat lui Costandin dascalu pe un
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
de Kotzebue și momentul de prefacere modernă a societății moldovenești”, prezentat în ședința Academiei Române din 26 mai 1934 unde citează printre hârtiile judecătorești care privesc judecata Epitropiei BogdanPaladi cu călugării de la Răchitoasa - Tecuci, fapte care trădează comportarea unui judecător”, crud, varvar și neomenos (Memoriile secțiunii istorice, seria III, Tom XV, București, 1934, p.219 335): „Astăzi nu se caută dreptăți, ci cine dă la bani, acela are dreptățile. Călugărul negr eșit că poate da, dar epitropia fiind îngrădită de pravili și
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
acestea, societatea românească de la sud de Carpați nu a suferit pierderi foarte mari, dovadă mărturiile din Diploma ioaniților (1247). După o mie de ani de năvăliri pustiitoare, autohtonii au știut să se protejeze, apoi să se adapteze practicilor vexatorii ale "varvarilor" asiatici. Așezările rurale predominau și aici, la sud de Carpați, ele se aflau mai ales pe malul râurilor și în văi. În regiunile subcarpatice (până la 800 m), populația era densă, concentrată, în special între 400-600 m. La câmpie, acoperită de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
trubadurescă: "O, ce veste minunată,/ sunt chemat la judecată./ Spiță/ de străveche viță,/ marchiza păienjeniță/ luni solie mi-a trimis/ cavaleri cu zapis scris;/ marți,/ pilaștrii zăceau sparți;/ miercuri,/ eram strâns în cercuri;/ joi,/ închis în buduroi/ intrai pe pământ varvar;/ vineri, gol, fără stihar,/ sâmbătă, în ierihon,/ eu în strană, ea-n amvon./ Prin tălmaci de la fanar,/ îmi plâng soartă și amar:/ sunt un păcătos morar/ într-un crin lângă eden/ și-al fantasmelor polen/ macin, doamnă, din amor/ pentru-ocnașii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a românilor. Inconveniența populațională este soluționată prin colonizarea teritoriului deșertat în urma stârpirii dacilor, cu romani aduși din Roma și din peninsula Italică: "Ca să nu rămâe acea țară pustiită și pentru ca să aibă tari și credincioși oameni, carii despre părțile acelea ale varvarilor să fie zid și apărare împărăției, din Roma și din Italiia, din toată starea și din toată ceata, boiari, ostași, cetățeni și coloni au așezat în Dachiia împăratului Traiian" (Micu, 1995, p. 36). Maior reiterează originea italică a primilor coloniști
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
munți și păduri pe unde s-au stâns în urmă și ecsistenția lor" (Albineț, 1845, p. 7). Curios este faptul că pentru daci, munții și pădurile au însemnat, ultimamente, mormântul existenței lor, în timp ce pentru coloniștii romani, refugiați din calea "furiei varvarilor", aceiași munți și păduri au însemnat "azilul" naționalității lor. Iată ce spune Albineț câteva pagini mai încolo: "O mare parte din colonistii rămași în Dacia s-au tras mai cu samă pe la strâmtori și munți, unde au înformat staturi subt
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]