524 matches
-
43 de ani o femeie de 16 ani, Androgina Faustina Morosina (onomastică de canțonetă crasă), căreia i-a dăruit trei copii ilegitimi, în ciuda amănuntului matrimonial că madona era deja căsătorită cu un altul. Cum astfel de încorsetări morale sunt vreascuri veștede în calea iubirii, Bembo și-a urmat inima păstrîndu-și deopotrivă scaunul bisericesc, într-o armonie grație căreia principiul imaculat al iubirii celeste s-a îmbinat cu jugul slăbiciunilor lumești. Volumul este o suită de trei cuvîntări, presărate pe alocuri cu
Perorație calofilă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2522_a_3847]
-
Apoi, mai tîrziu, Eminescu se trezește la realitate, regretînd gestul. Amîndoi realizează faptul că se iubesc. Poetul îi dărui de ziua ei de naștere un caiet mic cu poezii (din care nu lipseau Cu mine zilele-ți adaogi, Despărțire, Foaie veștedă și amintita mai înainte Atît de fragedă) în manuscris. Era, de astă dată, nu un semn de dragoste, ci de omagiu, ultima poezie fiind considerată de ea inspirată. Peste cîteva lecții, Eminescu îi mărturisește, totuși, Mitei iubirea, deși știa bine
Eminescu și Mite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16160_a_17485]
-
neferecate, Uitarea deplină din conștiința nefericirii, Tradată e viața pe notele noptii fără de lună, În zbor mărginit mă rotesc, am pământul in situ, Am zâne-n priviri cu și fără de albă cununa, Trăind neiubite, doar bătrânețea, perpetuu, Căci toamna e veștedă privită prin geam, Iar glonțul de tine mi-e schijă- n aripă, Mi- e teamă să mai socot că vreodată te am, Doar primăvara în mine din nou se-nfiripă. Silvana Andrada Tcacenco 05.12.2016 ... Citește mai mult PĂMÂNTUL
SILVANA ANDRADA [Corola-blog/BlogPost/381528_a_382857]
-
neferecate, Uitarea deplină din conștiința nefericirii,Tradată e viața pe notele noptii fără de lună,În zbor mărginit mă rotesc, am pământul in situ,Am zâne-n priviri cu și fără de albă cununa, Trăind neiubite, doar bătrânețea, perpetuu,Căci toamna e veștedă privită prin geam,Iar glonțul de tine mi-e schijă- n aripă,Mi- e teamă să mai socot că vreodată te am,Doar primăvara în mine din nou se-nfiripă.Silvana Andrada Tcacenco 05.12.2016... XXIII. TOATE CELE CARE
SILVANA ANDRADA [Corola-blog/BlogPost/381528_a_382857]
-
îngerii când plâng. Victorioasă, primăvara iese din pântecul iernii ca un prunc, vine peste ochii însetați de soare, pictând vise: ‚În pântecele iernii te-am așteptat/ Cu ochii mei însetați de soare,/ Gânduri printre gene au lăcrimat/ Pictând vise în veștedă floare.” (Primăvara) Sunt convinsă că peste foarte puțin timp ne vom întâlni în următoarea carte pentru că acei cititori care o cunosc deja vor primi spre lectură exact ceea ce așteaptă și nu vor fi dezamăgiți iar aceia care nu au descoperit
UN ZBOR FRUMOS PRIN POEZIE, CU ARIPI DE ÎNGER de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1899 din 13 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384140_a_385469]
-
am acceptat bucuroasă. Plimbarea alături de un prieten fie el și câine, fiind de preferat solitudinii din punctul meu de vedere. Cel puțin aveam cui adresa o vorbă. Astfel se face că el acum îmi călca pe urme răscolind covorul frunzelor veștede, neliniștit mirosind urmele micilor sălbăticiuni ca: iepuri, arici,veverițe fazani și chiar vulpi ce-și făcuseră sălaș prin desișul pădurii. Figaro în ciuda taliei mari era un câine tânăr și uneori doctorul când mergea la vreo partidă de vânătoare cu amicii
CÂND VINE TOAMNA LA CURTIS DE VADO de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1962 din 15 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383633_a_384962]
-
Că Cerul coboară-n umbră plumburie, văl cernit să pună naturii pustie. Copacii își pun lacrimile în frunze, pe drum către moarte rătăcind confuze. Bătute de soartă le spulberă vântul, în agonie grăbindu-le sfârșitul. În plânsul rubiniu de frunze veștede pun doruri stinse de patimi și regrete. Nostalgică privesc plânsul Toamnei prin geam. Dar văd o nouă viață în fetuși din ram. Cu alai de gânduri și idei noi mă-ntorc să creionez destin cu-al naturii soroc. Că-n
PLÂNSUL RUBINIU de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1381 din 12 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383715_a_385044]
-
vin de Sărbători Pascale. Vinul de lacrimi îl torn la rădăcina Copacului cu frunze îngălbenite. Din frunze ruginii încerc să scriu NINA. Dar vântul le duce în zări nesfârșite. Furtună de lacrimi din Cer se pornește, Să ude copacul cu veștede ramuri. De mană cerească se-nalță și crește... În El să cuprindă cât mai multe neamuri. Pe Doamna Poeziei, azi o priveghem, Că multora ne-a fost ca o mamă bună. La făclia artei mai bine să veghem, Să nu
IN MEMORIAM, NINA CASSIAN de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1933 din 16 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380160_a_381489]
-
Ediția nr. 1969 din 22 mai 2016 Toate Articolele Autorului Melancolie.... În noaptea tristă, care-mi cerne pașii Și ușor îi ascunde-n întuneric, Dansul nevăzut al lunii -ncurcă bașii Fredonați de vîntul dezlănțuit , feeric... Stau ș-ascult încet, cum veștede frunze Fosnesc sub a gândurilor durere, În liniște, pictez pe nevăzute pânze O fărâmă de iubire care piere... Am iubit un gând care s-a destrămat, Am sperat că undeva sufletul pereche Nu mai vrea să rămână-n anonimat Și
MELANCOLIE... de MARIANA CIUREZU în ediţia nr. 1969 din 22 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378272_a_379601]
-
cretă, pește vânt, scriind scrisori cu dangăt de pământ Și tu adormi, să poți să te mai minți ca-n colbul vieții, răscoliți de nori, părinții întorc timpul, rând pe rând, și apa din izvoare, așteptând să-și spele părul veșted de ninsori. Ei vin plecând și pleacă nevenind în pasca aburita, în liniștea de ieri când mirosea a mama, mai mult ca nicăieri, când mirosea a tata, ... Citește mai mult Se coace grâul pe sub amintiri,se face fum țărâna din
CAMELIA RADULIAN [Corola-blog/BlogPost/378114_a_379443]
-
Se vindecă timpul. Timpul mă va face atât de frumoasă că nu vei avea vreme să stai limpede, nici neînvins că speranța, nici prea departe de candele, dragul meu. Foșnește alunul e vremea șerpilor, picura dragostea ca ceară, că ploile veștede. Cum de nu am știut mai demult cum de nu am înțeles că nimic nu e pururea? Nimic, nici aceasta dovadă că suntem, nici numele pe care ni-l șterge nisipul, apa mării, sarea spălându-ne. Dumnezeu știe câte licori
CAMELIA RADULIAN [Corola-blog/BlogPost/378114_a_379443]
-
care nu se mai pleacă. Se vindecătimpul. Timpul mă va face atât de frumoasăcă nu vei avea vreme să stailimpede,nici neînvins că speranța,nici prea departe de candele,dragul meu.Foșnește alunule vremea șerpilor,picura dragosteaca ceară, că ploile veștede.Cum de nu am știut mai demultcum de nu am înțeles că nimic nu e pururea? Nimic, nici aceasta dovadă că suntem,nici numele pe care ni-l șterge nisipul,apa mării, sareaspălându-ne.Dumnezeu știe câte licori am băut,ce
CAMELIA RADULIAN [Corola-blog/BlogPost/378114_a_379443]
-
frunză lunecă sfâșietor aproape suspendată pe spiralele în declin, prevestește locul de calcul unde-mi va atinge umbra din apă. Marele Vag, ca o exasperare îmi înmiește simțurile, și prin el eu urmăresc în locul de contact al toamnei cum o veștedă celulă din viața mea decade și o alta se naște în locul ei. Din ce explozie de ceruri vine acest prisos de viață să se așeze în rănile de fiecare clipă? Leneș îmi umblă peștele prin toată umbra din apă, se
Neconsimțitoarea nimfă by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8216_a_9541]
-
care crede. "Să facem din nebunia noastră o lume de carne. Să coborîm valorile duhului nostru în viață, și să luptăm veșnic alături de ele. Vom vedea atunci uriași în morile de vînt și castelane în slujnicele cîrciumilor. Viața decolorată, monotonă, veștedă va ajunge frămîntată de diavolești și dumnezeiești porniri. Vom fi creștini, pentru că vom înstăpîni viața duhului în locul vieții trupești și sociale. ș...ț Eroismul propriu-zis nu se împlinește cu doruri sau nostalgii. Eroi sînt cei ce actualizează continuu și intens
Feminizarea democratică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8461_a_9786]
-
-n somn,/ în destrămare. Răgazul ce ți-l cer e viața,/ nădejdea mea oftată și durută./ Ești punctul meu de lacom sprijin/ în peștera din care vii tăiat în două/ ca o stalacmită.// Nu simt în tine frumusețe,/ pe cât un veșted vânt pornind,/ plural al simțurilor, auz în pipăire,/ miros în dezbinare. Prin tine vocea/ mi-aș recăpăta-o, și gustul rămuros./ Lichid copil de cuarț, fraged ca melcul/ imaginându-și zborul. În solzi, în zale, în armuri mă oglindești indiferent
Necititele by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7752_a_9077]
-
cum sta în amurg, la izvor aplecat, veni un mistreț uriaș și cu colții îl trase sălbatic prin colbul roșcat. - Ce fiară ciudată mă umple de sînge, oprind vînătoarea mistrețului meu? Ce pasăre neagră stă-n lună și plînge, ce veștedă frunză mă bate mereu?... - Stăpîne, mistrețul cu colți ca argintul, chiar el te-a cuprins grohăind sub copaci. Ascultă cum latră copoii gonindu-l... Dar prințul răspunse-ntorcîndu-se: - Taci. Mai bine ia cornul și sună într-una. Să-mi suni pînă
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
de ceară" e, scris de o pictoriță, la urma urmei, exact versul care dezleagă secretul acestei culori în care viața se simte, dar nu se vede. Locul verdelui vital e luat de mulajul în albastru de peruzea. Care nu e veștedul, ci aproape-griul, culoarea fără substanță a unei eternități bolnave. Culoarea toamnelor sentimentale, chemate în cadențe fragile, care știu că se repetă, și pariază pe refren: "Te uiți cum mușcă toamna din verdele pădurii,/ Cum fiecare frunză e o inimă bolnavă
Floare rară by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6896_a_8221]
-
și eu.// știți, nu-i adevărat nici că stelele au colțuri - / le-am văzut eu cu ochii - pe onoarea mea!,/ erau rotunde, buhăite și murdare/ și niciuna din ele nu mișca." O, poeți, timpul contemplației a trecut, lăsînd în loc o veștedă nebunie revoluționară, care nici măcar nu mai surprinde pe cineva. Iată, în disprețul unei întregi tradiții de adio, cu regii complicate, cuvinte drămuite, gesturi pritocite îndelung, ultimele Rînduri pentru un eventual deces: " Pe acest pat cineva a trăit orizontal o viață
Cu pușca și cu praștia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8132_a_9457]
-
dornice să își trăiască iubirea neîmplinită. Totul are o înrâurire magică asupra lui Miron, iar acesta se lasă - în cele din urmă - prins în mrejele femeii pe care, a doua zi, o găsește metamorfozată într-o creatură hidoasă, cu ,,părul veșted, nasul ascuțit și gura pungă". Un ceremonial funerar de o sobrietate încăpățânată Din Mistreții erau blânzi rămân vii în mintea cititorului secvențele în care Condrat se îndârjește să-i sape fiului mort o groapă în duna mustind de apă, spre
Scrierile lui Ștefan Bănulescu, în câteva eșantioane by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/6953_a_8278]
-
lemn și în zid se născu o breșă direct către treptele de ardezie. Vila avea cupole rotunde, ca niște sâni de fosfor, bombați spre cer și terase turcoaz, cu mouches arabies 6, era plină de leandri și de glicină aproape veștedă, fiindcă anotimpul glicinei trecuse. Săbiile de yucca și imortelele galbene, împreună cu iarba ploilor, adusă din oaze, dădeau conacului un aer sălbatic și o splendoare din altă lume. "Aici o să locuiesc?" Dacă vrei... dar trebuie să mă suporți și pe mine
Istoria romanțată a unui safari by Daniela Zeca () [Corola-journal/Journalistic/6977_a_8302]
-
polenul albastru înveninat al pelinului, de parfumul pătrunzător și iute al frunzelor de stejar, lepădând acum din lăbuțele vlăguite, alături de mirosul viu al sângelui scurs din ghearele tocite, aromele macerate de ghindă, ferigi și ciuperci cărnoase, adierea amară a pelinului veșted și cea uscată și-necăcioasă de praf și cenușă înăbușită în izul bâhlit al bălților căptușite cu blana zbârlită a păpurișului gras, peste care micile vietăți își scuturaseră flăcările cozilor în salturi iuți și sincopate. "Ce-i asta!? începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și a "fratelui Nimeni" și a "vărului Nicăieri" care se confundă prin lipsa lor de ființă și, mai ales, prin dorința lor comună de a înșela promisiunea morții: Mie mi-a spus că viața lui o să cadă ca o frunză veștedă, ca o zăpadă, și acum, iată, nici o urmă, nici un semn. De altfel, orice poet care se respectă este un pedagog al morții, ne învață cum să murim, de câte ori într-o viață și în ce moduri posibile. Genialul vers eminescian "Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
țin minte că preumblându-ne, odată, la începutul unei toamne, Maria (care nu mai este) cu mine, printre bătrâne edificii timișorene Jugendstil (!), am dat cu ochii de-o fereastră de la etajul II sau III, în preajma Primăriei Vechi, în care lâncezea un veșted elev, ca la vreo 14 ani, ce, fără să fie exoftalmic, ci numai maladiv și palid, în strai albastru, "era" Rilke! Dar, fie și dacă, liebe Ioana, "... schrecklich ist jeder Engel", ca unul care ține, în principiu, de ceea ce se
Șerban Foarță către Ioana Pârvulescu by Șerban Foarță () [Corola-journal/Journalistic/8924_a_10249]
-
eșuată, Marjan se întoarce acasă. Dacă pentru Marjan cariera de profet se sfîrșește destul de repede, în schimb, ghidul moral al fetei îl reprezintă bunica ei care-și pune seara în sutien flori de iasomie, iar dimineața o ploaie de flori veștede împrăștie mireasma. Am menționat acest detaliu pentru că face parte din acele lucruri intraductibile ca și parfumul, de neînlocuit, mai puternice decît orice partizanat. Decisă să-și trăiască viața în patrie, Marjan trece printr-un moment de apatie, apoi peste unul
Comment peut-on etre Marjan? by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9014_a_10339]
-
de blană și nu te mai obosi între zgomotul sinistru al ceasului de dimineață și miezul nopții, ca-ntr-un cerc ce se strânge mereu. Cauți motivații, orele pierdute și minutele, pentru a le smulge îndatoririlor tale... Te scuturi floare... veștede petale Iar ochii tăi nu sunt ferești, ci numai scuturi. Nu te mai simt, bătrâne om, nu te mai simt. Te scuturi floare, fără de săruturi, te scuturi... Așa mă știu, de când mi-aduc aminte, tot singur, tot fugind după Idei
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]