425 matches
-
presupune o anumită experiență de viață și o treaptă de instruire, oferite generos de universitate. Universitatea - sub auspiciile primului ei rector român, lingvistul Sextil Pușcariu - a fost în măsură să pregătească, să stimuleze și să întrețină creația literară a Transilvaniei, veștejind orice aserțiune răuvoitoare despre capacitatea de originalitate a românilor, născuți, după unii, să fie și să rămână supuși. Universitatea a devenit - demonstrează autorul - un creuzet al creației literare și un cadru stimulator al cenaclurilor, de la cele interbelice până la „Echinox” - „tânăra
La aniversară: Mircea Muthu, transilvanul by Ioan-Aurel Pop () [Corola-journal/Journalistic/2814_a_4139]
-
plînge...). E așa multă durere și așa multe lacrimi încît pînă la urmă, totuși, și naturii o să i se facă milă de Ana și vor plînge solidar: „Taci inimă, taci.../ Nu vezi că iarba plînge lîngă tine,/ Că florile se veștejesc de mila ta/ Și vei cerni luna cerîndu-i lumină?” (Revoltă). Ce-i drept, Ana n-are totdeauna stări coerente (ori sunt prea complexe și-i ea prea iute-n epica lor) și-i greu de spus cum se simte ea
Fete pierdute - O celebritate necunoscută (Ana Carenina) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2380_a_3705]
-
de firescul din totdeauna al stilului în care scrie Nicolae Manolescu"". Contabilizarea reușitelor și neajunsurilor reprezintă o operație laborioasă și responsabilă, care nu poate a nu ține cont și de evoluția autorilor. Creația e percepută aidoma unei plante, care, aproape veștejită la un moment dat, se poate redresa pe neașteptate, poate înflori. Inițial, lirica lui Grigore Hagiu dezamăgește, neoferind altceva decît "spectacolul dezamăgitor al diluției neînfrînate și chiar al confecției, încît cîștigarea pe parcurs de către poet a unei anumite autonomii, prin
Ultimul Cornel Regman (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15869_a_17194]
-
fi promovat fără discernământ forme noi, ce au provocat dezechilibre adânci în societatea românească. Inflația gestului patriotic, carnavalul perorațiilor despre Europa, despre țară și strămoși, sunt expresii ale crizei de creștere pe care o traversa societatea românească. Caragiale le-a veștejit în registru comic și tragi-comic, în vreme ce Eminescu în cel tragic. Tușa discursului său este cert îngroșată, nedreaptă adesea, dar niciodată simplificatoare, iar mărturia sa este cea mai complexă, profundă și tulburătoare din câte s-au rostit vreodată despre ființa românească
Eminescu și modernizarea României by Mihai Dorin () [Corola-journal/Journalistic/15589_a_16914]
-
postum față de familia Stăniloae. Aproape polemică cu o anume cabală fariseică, cu închipuiți exegeți religioși sau mireni, autoarea este drastică privind tentativele piraterești de presă sau de editură (p. 392), cu fel de fel de interviuri confecționate sau istorioare apocrife, veștejind cu severitate gestul unui "discipol" ce a ținut cu orice preț să-l fotografieze pe muribundul Stăniloae, abia conștient pe patul de spital. O punere la punct are loc până și în cazul unei cărți a mitropolitului Antonie, în care
Credința trăită by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16484_a_17809]
-
adică doar ca "spirit de turmă". Băiatul crește, devine bărbat, crede că poate găsi afecțiune cu ajutorul unui ilustru client (ce se vrea a fi urmașul geniului -artist, "posedat de viziunile esențelor lumii", și pentru care; "dragostea paternă copleșea vina viciului, veștejind-o" ), dar rămâne un stigmatizat în încercarea sa de a căuta dragostea sau țărmul părintesc pierdut. Doar numele-i sfânt nu-l poate ajuta pe Ierusalim să șteargă oroarea tabloului uman al impudorii. Într-unul dintre proorocii, profeții sau autointitulații
Profeți mincinoși by Ioana Crișan () [Corola-journal/Journalistic/11899_a_13224]
-
fi nimeni nu știe, M-apropiu de Copilărie Ca umbra de copacul ei... ÎNTÂIUL MEU POEM... Eram copil în Munții din Apus, Mi-aduc aminte ca de-un frate bun De întâiul meu poem ce l-am compus Pe-o frunză veștejită de alun... Păzeam cu grijă mieii pe coline Și ei pășteau din ultima otavă Când a căzut rănită lângă mine Minunea, cea fără sfârșit, din slavă Și-acolo, între palmele-amândouă, I-am descântat, precum un vrăjitor, Ochii mei îmi erau
POEME DE PE MUNTE de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382730_a_384059]
-
cunoașterea prin iubire nu risipește vraja lumii(L.Blaga);lumina divină a credinței,lumina idealului,lumina cunoașterii filozofice,lumina sufletului(L.Rebreanu)etc.Lumina înseamnă un,, Tot’’.Acest,,Tot “cuprinde:Lumină-Naștere-Cunoaștere! Lumea este lumină,iar Lumina din noi nu va,, veștejii Timpul niciodată’’eternizează sufletul omului-viața fiind efemeră! ,,O lumină mirifică și în același timp materială unifică realul cu fabulosul,clipa cu eternitatea,dând existenței o nouă rotație în care triunful e al bucuriei de a trăi’’. (Eminescu:metamorfozele timpului în
ESEU de MIHAELA MIRCEA în ediţia nr. 2330 din 18 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/382761_a_384090]
-
se mai agață nimeni altcineva... Trăirea într-o altă viziune În literatura noastră, Fefeleaga lui Ion Agârbiceanu (din povestirea omonimă) este neîndoielnic unul dintre cele mai semnificative personaje în care se întrupează singurătatea. Cînd vrea să vorbească, cuvintele i se veștejesc pe buze. „- Să creșteți mari, să creșteți mari, răspunde dînsa” copiilor care-o salută în treacăt pe versantul dealului, dar „trage-ntins de căpăstru”. Nu răspunsul la salut, ci îndeletnicirea tragerii timpului înainte e mai importantă. Și repetă urarea, ca și cum
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
în valurile căruia strălucesc ochii morții. 1191. Eleganța este un furt de priviri al luminii din noi. 1192. Romantismul este arta inimii. 1193. Sobrietatea este o petală care știe că odată ce va fi smulsă din floarea ochilor ei se va veșteji. 1194. Ce poate fi mai versatil decât viața? 1195. Amăgirea este calea atât de lunecoasă a pașilor lumii încât te pierzi și cazi în brațele unui Destin apropiat dar străin de tine. 1196. Grația este un joc de lumini divine
Culegere de înțelepciune. In: Editura Destine Literare by Sorin Cerin () [Corola-journal/Journalistic/90_a_406]
-
putea constitui într-o antifrază cu privire la freudism, din moment ce aproape toate obiectele cu protuberanțe sau o textură amabilă atingerii devin prohibite - Joe este pe punctul de oferi exemplul unei reușite reabilitări. Este momentul pe care von Trier îl alege pentru a veșteji îngusta morală burgheză încredințându-i lui Joe o partitură demnă de o activistă furibundă gen Femen la un congres al militantelor feministe. În spirit revoluționar, această Clara Zetkin combinată cu o Rosa Luxemburg a orgasmului plenar apără dreptul la nimfomanie
Sadomasonimfomania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2775_a_4100]
-
manuscrisul din secolul XIX din Muzeul Țării Făgărașului și citat de Mihai Sin, fragmentar, în loc de intoducere: Deoarece picioarele nu mai voiau a suporta trupul, mâinile nu mai voiau a veghia și a vedea pentru celelalte mădulare, începu trupul a se veșteji (...) și din zi în zi a se apropia de moarte. Atunci văzură ele nebunia ce au făcut, se uniră iarăși și se legară strâns, că ce au încercat nu vor mai încerca încă o dată”. O carte despre conjurația mediocrității - „Cea
O carte pentru Nobel: „Ispita izbăvirii” de Mihai Sin [Corola-blog/BlogPost/92535_a_93827]
-
este urât. Sigur, zece ani mai târziu, frontierele interioare ale Europei nu mai sunt atât de imperceptibile, autobuzul dintre Frankfurt și Strasbourg se oprește între țări și, uneori, este și controlat de polițiști, iar zâmbetul fals al vânzătorilor s-a veștejit. Explicația involuției? Probabil, tragedia de la 11 septembrie 2001 și extinderea marii Europe până la Caucaz. Nu insist. Ceea ce contează este că diferențele între noi și ei au rămas acute. Geografic, politic, economic, cu toate controversele și nuanțările, Europa este o realitate
Europa, dragostea mea by Vladimir SIMON () [Corola-journal/Journalistic/6899_a_8224]
-
convențiile uzate, de toate formalismele, de pedanterie (Goethe socotea că pedanteria e "în fond un diletantism"!), Al. Paleologu se pronunță în numele unui "bun simț" intratabil care e naturalețea spiritului. Dispunînd de o solidă formație și informație culturală, nu ezită a veșteji "gustul" teoretizării, atît de curent, "al inventării de teorii și de simboluri și de structuri ritualice", ce îi apare "arbitrar" în extinderea sa peste limitele acceptabile: "Ambiția scientistă în domeniul umanist provine dintr-o confuzie și dintr-o spărtură foarte
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
mergem la țară.../ să ne așezăm sub un copac/ și să credem că e al nostru” (p. 79). Dintre toate aceste „crochiuri definitive”, Ignoranță rămâne, după mine, cel mai bun: „Sub luna plină,/ Salcâmii au înflorit./ O petală s-a veștejit/ pentru că nu știa/ aceste amănunte” (p. 60). Surprinde, în plus, și în poemele citate, și în altele, pe care nu mai am loc să le reproduc, o reorientare a citadinului Traian T. Coșovei către tematizarea spațiilor rustice. Dacă în anii
I did it my way by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2852_a_4177]
-
cu pești roșii în geana de lac artificial, orhidee galbene și mov căscându-și gurile lipsite de parfum în firida de lângă scară și o cascadă miniaturală țârâind în fundul curții, dintre pietre cenușii, teșite. Când ne-am dus noi acolo, se veștejiseră toate. Se trecuseră brusc. Parcă nici n-ar fi fost. Casa de la numărul 14 dormita într-o curte obișnuită, cu tomberon ruginit la intrare. Bălți fără pești. Un furtun spart, sugrumat de pietriș în spatele casei, clipocea pe lângă aleea care ducea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
păianjen vreau să-ți fac/ Un aerian hamac,/ Plutitoare să te ție/ Între vârfuri de copac.// Somn în leagăn să-ți prelingă/ Greierușii câmpenești,/ Praf de lună să te ningă,/ Mâna mea să nu te-atingă/ Să nu mi te veștejești.// Către tine doar să suie/ Gândul vis și gândul viu,/ Trup de fum trandafiriu,/ Între ce e și ce nu e/ Că te am - atât să știu." În rest, simple versificări în cuprinsul cărora prietenia, care le-a prilejuit, revine
O dedicație by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8974_a_10299]
-
și-a supărării Tale, Doamne,/ Care m-ai azvârlit departe/ ca să nu am de Tine parte,/ nici către inima Ta, cale./ Ci zilele-mi sunt, azi, ca oarba,/ prelunga umbră tot mai lungă/ pe care-amurgul o aruncă,-/ iar eu mă veștejesc ca iarba..."( Psalmul 101). Sau un fragment la care orice filolog vibrează, fie via Dosoftei, fie pe calea unui volum ca șalul e șarpele Isadorei: "La apele care curg/ prin Vavilon, acolo stam/ jelindu-ne, întru amurg,/ Sionul când ni
Șerban al Arabiei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9418_a_10743]
-
pentru sănătatea morală a grupurilor mari sau, uneori, chiar mai mult decît atît, prin calitatea sa de diagnostic al unei subtile maladii colective. Atunci cînd arta mai obosește sub povara utopiilor, cînd fervoarea aspirațiilor o istovesc și luminile absolutului îi veștejesc retina, ea se transformă subit dintr-un viguros exercițiu proiectiv într-o vehementă întreprindere reactivă. Transei mistice și vorbitului incantatoriu în limbi, li se substituie, fără prea multe regrete și cu precauții minime, activismul civic, protestul public și denunțul moral
Artistul a ieșit în stradă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9571_a_10896]
-
opta flotare din seria de cincizeci executată zilnic. Se simte în formă maximă. Flotările terminate, ia extensorul din debara, deschide fereastra de la balcon și începe tracțiunile. Energia pe care o degajă îi este diminuată de imaginea lămâiului pitic care se veștejește într-un ghiveci de pe balcon. Ia un pahar, îl umple cu apă plată Evian, pune în el o aspirină efervescentă și o lasă să se dizolve. Până atunci, duce extensorul în debara. De unde revine cu o pungă pe care scrie
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Matilde - ca și cum ar fi interesat pe cineva, în acele momente, cum o cheamă pe ea. Se simte în formă maximă. Odată terminate flotările, Lionel ia extensorul din debara, deschide fereastra de la balcon și începe tracțiunile. Vede lămâiul pitic care se veștejește în ghiveciul de pe balcon. Ia un pahar, îl umple cu apă plată Evian, pune în el o aspirină efervescentă și o lasă să se dizolve. Până atunci, duce extensorul în debara, de unde revine cu o pungă pe care scrie Carrefour
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
nu-l împiedică să se simtă plin de energie. E deja pe covorașul de lângă pat, unde termină de executat seria de cincizeci de flotări. Ia extensorul din debara, deschide fereastra de la balcon și începe tracțiunile. Vede lămâiul pitic care se veștejește în ghiveciul de pe balcon. Ia un pahar, îl umple cu apă plată Evian, pune în el o aspirină efervescentă și o lasă să se dizolve. Până atunci, duce extensorul în debara, de unde revine cu un aspirator cu care culege niște
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
își taie o felie consistentă. O mănâncă pofticioasă. — Foarte bun. Să-mi dai și mie adresa cofetăriei. Lionel continuă să tacă. — Florile astea sunt pentru mine? Îți mulțumesc, ești foarte drăguț, nu trebuia. Oricum, o să le iau, să nu se veștejească. Auzi, n ai și tu o muzică, să ne simțim bine? Ceva de pe la noi? Valurile Dunării, de exemplu? Lionel se ține de masă, să nu cadă: își dă seama că a trăit în prelungiri și că au expirat și ele
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
toți ziceau că că acuma e în luna lu’ septembrie, nu mai e nevoie să-i încerce, că nu se există să nu fie copți. Adevărul este că anul ăsta s-au făcut pepeni. Da. Hai, unu-doi să fie veștejiți. Vezi să nu fie bătuți! S-a zdruncinat, bre, în mașină? Și după ia venit și domnu’ Alecu. Și nevastă-sa stătea în geam să-i dea indicații. Zicea că nu poate să aibă încredere în el, trebuie să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
a plecat involuntar și ochii au fixat un punct de lângă vârful opincilor sale... Un gând greu ca un bolovan îi apăsa creierul și fără voie a îngăimat -în șoaptă - ca un oftat: „Iartă-mă, Costăchele, băiatul tatii!” Nici nu se veștejise perla primei lacrimi și alta îi urmă... Era lacrima părerii de rău pe care o purta în suflet de o viață... Omătul devenise greu de apă. Un soare cu o față veselă privea din înalturi întinderea albă a câmpului... Era
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]