125 matches
-
sau nehotărât: Mi se cuvine aceasta, Mi se cuvin toate. Subiectul urmează verbului: „Poate că-i convin tuspatru craii cărților de joc.” (M. Eminescu) Schimbarea poziției atrage după sine manifestarea unor valori stilistice: „Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie.” (M. Eminescu) Verbele admit opoziția de număr, în funcție de situația morfologică a subiectului; când acesta este interior propoziției: „Om de pădure sunt și-mi place frunza.” (L. Blaga) „De-atunci în haina morții
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-mi place/nu-mi convine această atitudine. Ca și verbele personale, verbele impersonale relative realizează nuclee predicaționale bimembre, care se înscriu, însă, în interiorul opoziției categoriale de persoană numai la persoana a III-a: „Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie, Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie.” (M. Eminescu) „Ne place să umblăm / ca întrupările fumului.” (L. Blaga) Verbe tranzitive - verbe intranzitivetc "Verbe tranzitive - verbe intranzitive" Caracterul tranzitiv sau intranzitiv al verbului determină modul specific și gradul de extindere
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
legănându-și trupul șerpuitor, sprijinindu-se pe coadă, lățindu-și capul și fluturând-o amenințător.” (O. Paler, Viața, 55), „Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos, Cum ușor ca din cutie, scoate lumile din haos Și cum neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață Că epocele se-nșiră ca mărgelele pe ață.” (M. Eminescu, I, 140) Marcarea identității specifice a complementului predicativtc "Marcarea identit\]ii specifice a complementului predicativ" Întemeindu-se pe o relație de dublă dependență, identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mă cutremur/ Atârnă viața mea de veci". Ca și cum atingerea modifică calitățile intelectului "Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci/ Ca să mă faci să-mi ies din minți//...Viața -mi pare-o nebunie/ Sfârșită făr-a fi-nceput// În toată neagra vecinicie/ O clipă-n brațe te-am ținut".(Te duci). Clipa de inițiere căreia-i este tributar poetul este capabilă să constituie măsura procesului de cunoaștere, năzuință a pătrunderii în univers. Discursul rostirii se întrerupe în momentul despărțirii, rostirea fiind ca
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
mă cutremur/ Atârnă viața mea de veci". Ca și cum atingerea modifică calitățile intelectului "Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci/ Ca să mă faci să-mi ies din minți//... Viața-mi pare-o nebunie/ Sfârșită făr-a fi-nceput// În toată neagra vecinicie/ O clipă-n brațe te-am ținut"718. Clipa de inițiere căreia-i este tributar poetul este capabilă să constituie măsura procesului de cunoaștere, năzuință a pătrunderii în univers. Discursul rostirii se întrerupe în momentul despărțirii, rostirea fiind ca la
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
can ziua cea dentâi, / Cum izvorau lumine. În acest „adânc“ originar, Luceafărul redevine spirit pur, formă paradig matică, inalterabilă și eternă, redevine Hyperion - „cel care merge deasupra“. El adre sează o rugă pătimașă Demiurgului, cerândui săl dezlege de greul negrei vecinicii, în schim bul mistuirii până la cenușă în vremelnicia unei clipe de iubire. Răspunsul Demiurgului îi revelează lui Hyperion faptul că nici în lumea de jos nu există repaos, că moartea e și ea relativă, fiindcă oamenii se nasc spre a
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
fi însoțit încă din adolescență pe Eminescu: "...Ai știut tu, scumpe frate, că pământu-i o ruină? Că-i o sarcină viața? Că-i martiriu să trăiești? Ai știut tu cum că moartea e un caos de lumină, Ca la finea veciniciei te-aștept stelele cerești? De-a vieții grea enigmă ție-acuma nu-ți mai pasă, Căci problema ei cea mare la nimic o ai redus, Pe când nouă-ncă viața e o cifră nențeleasă Și-n zădar cătăm răspunsul la-ntrebarea
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
de accentul vorbelor tale, eloquen tul meu Beldișor, care ți nesocotești Într-atât Însușirile! În corda rea mea s-a topit deodată și am simțit dulceața oboselii, sfâr șeala ceea care te-ar face să nchizi cu bucurie ochii pentru vecinicii. Dragul meu, noutatea e elementul care mă face să trăiesc cu atâta intensitate, să vibrez de toate emoțiile de parcă aș fi vizitată de un duh sfânt sau stăpânită de un diavol... Dragul meu Beldișor, trebuie să-nchid scrisoarea asta fară
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
în care stai e și vreo doamnă? [...] Cinci e același? Nu te-a decepționat încă? Acum sunt singură în toată casa. Lina e iar la masă la Stana. E liniște, parcă și în casă ninge demn și liniștit ca pentru vecinicie, cum ninge afară. Acum încep să mă îmbrac să plec la mama lui Mircea [Eliade]. Cum voi ajunge până acolo? Îți pot spune: La fin à ce soir. Îți întind cu ochii umezi botul meu de câine bătrân și bătut
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
al cuvântului”. Adevărul este de partea lui E. Lovinescu. Preocupat de acuratețea formei, P. este un îndemânatec meșteșugar al versului cizelat cu migală, ca în lirica parnasiană din care și-a făcut un model. Dincolo de trufașa profesiune de credință („Pe vecinicia prinsă într-un vers,/ Trufaș am pus sigiliul meu de aur”), palpită în stanțele din volumul Sigilii de aur (1916) un „cald fior”, tremură o „lacrimă”, tresaltă porniri de „voluptate”. Iubirea îi inspiră trubadurului reverii de „cioplitor de stele”, îi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
suvenirele tinerețelor lui, în conștiința datoriei împlinite, în dragostea copiilor ce-i vor perpetua ființa și cu deosebire în impresiunele ce nasc din contemplarea marelor spectacole ale naturei, care ne fac să uităm neajunsurile unei vieți trecătoare față cu misterioasa vecinicie. Acolo este marele izvor de mângăiere, numai trebuie să știe omul ceti în cartea naturei și să-i înțeleagă cuvântul. Așadar, iubite cetitor, iată cu cine ai onoarea de a face cunoscință: Sunt născut la poalele munților Carpați în micul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ai cărei reprezentanți Vă înconjoară aici, jură de a nu cruța nici silințe, nici sacrificii pentru a consolida Tronul și Dinastia Măriei Tale și a lucra împreună cu Măria Ta la nobila misiune ce Vă este dată de a stabili pentru vecinicie mărirea și prosperitatea României. Trăiască Măria Sa Carol I!". Iar Principele Carol, tânăr, cum era, plin de vigoare, cu o figură energică de om hotărât, rosti cu voce tare și fermă în auzul deputaților și a tribunelor pline, următoarele cuvinte întocate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
rușineze și mai mult parcă de copilăreasca mea speranță. Totuși, o dată reinstalat, înscris din nou în cataloagele ei prăfuite, prins ca într-o capcană fără nici o ușă de scăpare, mi-am zis: la urma urmei, un an nu-i o vecinicie, și, deoarece Dante a revenit din Infern la lumina soarelui, voi reveni și eu de la școală acasă la lumina ochilor vecinei mele. M-am opus, deci, pe răbdare, neputând face altfel, și am început să înșir din capăt zilele cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
acestea toate, și protecție în fața slujbașilor de tot felul ai domniei. în satele numite „Slobozii”, numai mănăstirești la început, în secolul al XVlea, urmate de un determinativ ca să nu se confunde, se așezau țărani fără pământ, care fuseseră „trași” la vecinicie (dependența personală față de proprietar), foști răzeși care și-au pierdut proprietatea, clăcașii secolului al XVIII-lea, declarați prin Așezământul lui Constantin Mavrocordat, liberi ca persoană, dar fără „de moșie”. O Slobozie, zisă a Domniței (Slobozia Domniței), din fostul ținut al
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
cum nu stă apa care curge. Sarcastică ca și tata, [...] Avea pretenții de nobleță [...] Foarte greu prindea ură pe cineva, dar odată prinsă, prinsă era. Când ținea la om sau femee, ținea, dar și când îi ura, urâți erau pentru vecinicie 310. În prozele eminesciene, portretele mamei nu sunt propriu-zis niște portrete făcute după regula clasică, conturate, definite ca atare, ele au mai degrabă consistența unei amintiri dragi, dezbrăcată câteodată de amănuntele realului, iar altă dată aceste amănunte definesc o atmosferă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
vremea însăși, cu tot ce se-ntîmplă-n ea, dar vremea la un loc, asemenea unui izvor a cărui ape se întorc în el însuși, ori ase menea roții ce deodată cuprinde toate spițele, ce se-ntorc vecinic. Și sufletul nostru are vecinicie-n sine - dar numai bucată cu bucată. Închipuiește-ți că pe o roată mișcată-n loc s-ar lipi un fir de colb. Acest fir va trece prin toate locurile prin care trece roata învîrtindu-se, dar numai în șir, pe când roata
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l poți prinde cu mâna - este umbra ta. Pe o vreme vă puteți schimba firile - tu poți să dai umbrei tale toată firea ta trecătoare de azi, ea-ți dă ție firea ei cea vecinică, și, ca umbră înzestrată cu vecinicie, capeți chiar o bucată din atotputernicia lui Dumnezeu, voințele ți se realizează, după gândirea ta... se-nțelege, împlinind formulele, căci formulele sunt vecinice ca cuvintele lui Dumnezeu pe care el le-a rostit la facerea lumei, formule pe care le
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
adâncimile fără de margine... unde merg? unde? În luntrea neagră e culcat, și capul lui mare în perini de matasă, bolnavul rege Tla; în jurul naltei sale frunți - o cunună de flori de mac... de flori a uitărei și a somnului... Peste vecinicia undelor zboară luntrea lui, până ce dintr-o parte și dintr-alta a Nilului se ridică grădinele pendente... Două pe maluri, deasupra lor, ca pe umeri de munte, iarăși două, și-n nălțimele scărilor iarăși două... Erau scări urieșești ridicate la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
eram mișcare, eram toate (subl. în text), căci toate (subl. în text) o dată le cuprindeam". Într-un cadru cu hipotexte detectabile în viziunile ascensional-paradiziace ale lui Dante, companioana de drum a eroului devine Elena cea timpuriu pierdută, "sufletul lumii, stăpâna veciniciei". În muzica astrelor, intonată, straniu, chiar de femeia în alb, eroul își uită promisiunea inițială, aceea de a n-o atinge, și, întocmai precum Orfeu, nerăbdător să atingă trupul moartei Euridice, o sărută. Cum însă nu există nici un Hermes care
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
studiului se oprește asupra cuvintelor-cheie, ca ochi și mai ales asupra lui adânc, "al cărui nucleu semantic a întins valențe afective în toate direcțiile". Sintagma stilistică împreună cu noapte sugerează "neantul, haosul primordial, genunea, neființa", ca în scrisoarea I ("Noapte-adâncă a veciniciei el în șiruri o dezleagă") sau în La steaua: Tot astfel când al nostru dor/ Pieri în noapte-adâncă." Adjectivul e folosit și adverbial, "condensând în el un nucleu semantic mai încărcat" (Luceafărul) și substantivat, evocând "un spațiu necuprins, un abis
Momentul Eminescu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/17039_a_18364]
-
a se întinde pe mai multe existențe. O enigmă care nu provoacă, ci, asemenea tuturor cărților - care cititor, în fond, nu se mulțumește cu ce află despre personaj, căutînd mai departe? - se închide într-un aristocratic pact de neagresiune: "o vecinicie să ne fi întâlnit, tot mai lesne i-ar fi scăpat lui o destăinuire decât mie o întrebare. Dealtfel nici nu țineam să aflu ceva: ce mă privea pe mine?". Să fi crezut, naratorul acestor rînduri, scriind pentru poză, de
Confuzii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7487_a_8812]
-
Situația românilor din Timoc“; „Soarta românilor din Timoc“ („O problemă scoasă de destin la răspântia istoriei și care nu se poate rezolva decât prin împlinirea ideii de unitate a tuturor românilor“); „Trăiască România Mare cu Banatul și Timocul alipite pentru vecinicie! Deschis și răspicat românii cer dreptul la viața cea adevărată și istorică“; „Banatul unitar și românesc! Torontalul are dreptul la o reparație istorică“. Generalii Ion Antonescu și Corneliu Dragalina erau declarați cetățeni de onoare ai Timocului. Reprezentanții românilor din fosta
Agenda2005-33-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/284080_a_285409]
-
a veșniciei: „Omul are în el numai șir, ființa altor oameni viitori și trecuți, Dumnezeu le are deodată toate nemuririle ce or veni și au trecut; omul cuprinde un loc în vreme. Dumnezeu e vremea însăși; și sufletul nostru are vecinicie, dar numai bucată cu bucată”. Se exprimă ideea spațiului nemărginit: numai Dumnezeu stăpânește nemărginirea, pentru om spațiul este „tot ca vremea, bucată cu bucată, poți fi în orice loc dorit”. Este prezent mitul faustian: Ruben este Satana, iar Dan face
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
ARBORE] Ca flamura cea neagră gândirea vă e tristă. (după o pauză) Un singur lucru-acuma la Dumnezeu aș cere, Ca să mă-nvețe-o vrajă, să-mi deie [o] putere Să pot descrie vouă al vieței mele vis Și-ntreaga vecinicie din sufletu-mi închis. Visarea mea cernită întoarce câteodată A vremei uriașe înfricoșată roată, Cu secolii săi palizi, cu stinsele-i popoare Ce-nchinau idoli monștri și le zideau altare. Când sufletu-mi e[-o] noapte bătrână și tăcută, Cu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
flamura cea neagră gândirea vă e tristă. Și de ce să nu putem... de ce? O, Vodă, Vodă, a intrat în inima voastră nencrederea-n popor. Nu cer de la Dumnezeu decât ca să pot, c-un farmec adânc și neștiut, să-ți arăt toată vecinicia sufletului meu. Adeseori m-adîncesc în noaptea acestui suflet bătrân și rece, în marea lui cea adâncă și întinsă... căci alta-i lumea ce-o vezi [cu] ochii - și-aceea tristă, și alta-i lumea ce-o vezi în oglinda speranței
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]