15,959 matches
-
navigarea în cadrul produsului prin intermediul unui dialog facil și prietenos" (ici.ro); "un instrument software complet, facil și chiar ieftin (domino.kappa.ro); "mentenanță (sic!) și suport tehnic facil" (microsoft.com/romania). Răspîndirea termenului e susținută de existența familiei sale lexicale: verbul a facilita, substantivul facilitate (mai ales la plural: facilități) circulă la fel de mult în limbajul tehnic, și datorită corespondentelor lor din engleză (mai ales a lui facility ). Mai puțin așteptată și mai puțin convingătoare e utilizarea tot mai frecventă a lui
Facil de zis... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14700_a_16025]
-
stîns, și șî, șină șînă, ține țîne, țiui țîui, ziua zîua etc.; multe substantive prezintă transformarea lui î în i prin trecerea de la singular la plural sau de la masculin la feminin: cuvînt-cuvinte, jurămînt-jurăminte, mormînt-morminte, sfînt-sfinte-sfinți etc.; în cursul conjugării unor verbe i devine î; a vinde-eu vînd-tu vinzi-ei vînd etc. Din aceste motive științifice, mi se pare absurd să scriu cu â din a.
De ce scriu cu î din i by George Pruteanu () [Corola-journal/Journalistic/14685_a_16010]
-
spus "cu plac", adăugînd că "îi face plac" să mă întîlnească fiindcă avea despre mine excelente referințe. A folosit și un plural: "Placurile mele sînt jocurile logice și bricolajul". Am încercat să-i explic profesoral că substantivul derivat regresiv de la verbul a plăcea s-a păstrat doar în expresii: după bunul (și nu răul) plac, a face pe plac, a fi pe plac. Și-a notat conștiincios cu stiloul Mont Blanc într-o agendă elegantă, apoi a vrut să știe de ce
Placul by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14727_a_16052]
-
de marmură holbat, pleznit de cine știe ce lovitură. Fizionomii roase de timp, desfigurate, lucrate de timp ca de propozițiile scurte, nervoase ale lui Tacit înmuindu-și stiletul în apă tare, umanizând portretul printr-un defect, sau când singulariza caracterul printr-un verb picat în frază ca trăznetul, adăugându-i culoarea epatantă a adjectivului... Arta romană, pe urmă Piramidele chinezului. (Va urma)
Reflexe pariziene IX by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14724_a_16049]
-
net/forum); "Acasă ar trebui să fie pentru oricine acel loc unde se simte comfortabil, unde gîndește că poate lăsa o amprentă" (romania.org/forum) etc. Cuvîntul are o tipică istorie de du-te-vino în spațiul lingvistic european: provenind dintr-un verb din latina tîrzie - confortare (din con + fortis) - , confort are la început - în italiană, în franceză - , sensul "întărire (morală), sprijin, consolare"; în italiană, acest sens s-a păstrat pînă azi (în conforto). Termenul a fost preluat timpuriu de engleză, unde a
Comfort by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14750_a_16075]
-
nu vine din persoană I a indicativului latin. E un cultism, adică o forma propusă de latiniștii secolului al XIX-lea. Indicativul moștenit este s (cu vocală de sprijin, is), iar sînt vine din sînt, persoana a treia plural a verbului. (Origine mult mai probabilă decît sintunt propusă ulterior de Al. Rosetti.) Cum se poate observa, toata chestiunea latinității e oțioasa. Rămîne aceea a caracterului ca atare al ortografiei noastre: fonetica sau etimologica? De la Maiorescu s-a impus tendința fonetica. Spre
Cum scriem by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14761_a_16086]
-
monografica a unei biografii. O biografie pecetluita de vitalitate, de făgăduințe, de asprimi, de imaginație dar și de tragică simplitate a unei renunțări, nelăsate să fie renunțare, chiar cu prețul gustului amar al întârzierilor, ca într-o mare scenă a verbului râvnit să mai prelungească viața, condensat într-o iluzie. Mă gândesc la lupta editorilor de a pune în mâinile scriitorului prima lui angajare directă cu viața, volumul de poezie Oră fântânilor, într-o culme a contrasensului existențial. Scriitorul se sfârșește
Literatura si evenimente by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14772_a_16097]
-
un proces de calomnie. "Răutățile" ce se spun despre galonatul scriitor spaniol în se pot înscrie, daca optam pentru o lectură în cheie etică, într-un spectru destul de larg, ce s-ar întinde de la înțepătura amicală - între doi maeștri ai verbului coroziv -, pînă la injurie. Umbral susține, bunăoară, ca Cela i-ar fi furat ideea unui eseu despre înjurături, scriind Dicționarul secret. Ni se mai spune că omul care avea să fie înnobilat de Regele Spaniei cu rangul de Marchiz de
Cela: un cadavru de lux by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/14782_a_16107]
-
imagistic care-l descrie, dezamorsîndu-l, absorbindu-l precum un burete. Deplețiunea morală se compensează datorită plinului formal devenit substanță reprezentativă. În așa măsură încît pînă și motivul ezoteric e relativizat, compromis prin distorsiunea sa calofilă, prin infestarea (însămînțarea?) lucrurilor cu verbul poeticesc: "Șterge mai întîi, cu palma,/ praful stelar stîrnit de Taur,/ unghia taie în cretă apa și cerul,/ buricul degetului lasă un soare sterp./ Apoi cuvintele sale încep/ să vibreze în lucruri" (Anestezie /II/). Cuvintele tind a se substitui lucrurilor
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
poezia modernă și postmodernă a promovat-o. Așa stau lucrurile, din păcate, și poeții care se sustrag acestei rostiri a sacrului dau dovadă de o lipsă de responsabilitate nu numai în fața cuvintelor cu care lucrează, ci chiar în fața Logosului, în fața Verbului care a stat la întemeierea lumii și a Cosmosului" (pag. 44). Chiar ignorând eticheta atât de radicală aplicată poeziei contemporane, nu se poate face abstracție de faptul că cel ce emite astfel de judecăți de valoare (postulate, nu justificate) se
Clujul literar by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/14815_a_16140]
-
rebele/ vișine putrede/ capcane de fum/ îmi făceau curte de peste drum/ pompa funebră/ camuflată de zăpada resemnării" (Oraș de sticlă). Sau printr-o deschidere a poeticii înseși către asociația inconfortabilă, ostentativ inospitalieră: "Discursul ca pelteaua nu mai ajunge/ Pînă la verb, nici pînă la pămînt/ Să-i liniștească piciorul cînd pantoful o strînge/ Și cînd toți nasturii de la rochie zboară în vînt/ Ca niște bezele strivite de parfum/ În farfurii de cuvinte papagali se fac scrum/ Gîndacii din toate părțile dau
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
totdeauna să țină pasul cu realitatea limbii actuale. în limbajul curent, nu e nici o îndoială că termenii cei mai uzuali ai cîmpului semantic sînt substantivul drog (folosit mai ales la plural - droguri; corespunzînd fr. drogue, it. droga, engl. drug etc.), verbul a se droga și participiul drogat, -ă, folosit cu valoare adjectivală și mai ales ca substantiv ("drogații din parc"). Dicționarul explicativ (DEX 1996) nu reflectă însă această situație: pentru drog oferă două sensuri, dintre care primul e foarte parțial și
Droguri și lexic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14878_a_16203]
-
pune în prim plan (în dezacord cu uzul curent) un înțeles științific neutru - să fie ecoul unui tabu de dinainte de 1989, al prudenței generale în fața lucrurilor periculoase. în același dicționar (care reia în aceste puncte prima ediție, din 1975) definiția verbului fixează totuși mult mai corect semnificațiile: a (se) droga e în primul rînd "a administra sau a lua stupefiante". Conceptul nu lipsește deci din dicționar, fiind reprezentat de termenul stupefiant; dar și pentru acesta, genul proxim al definiției este "substanță
Droguri și lexic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14878_a_16203]
-
distanțare" față de obiect. Un gen de ascet al rațiunii de iluministă factură (nec plus ultra), căruia i-ar veni greu, dacă nu de-a dreptul cu neputință, a se apropia de poezie pe calea contactului nemijlocit, emoțional, care ar disprețui verbul frumos, seducția stilistică, cozeria impenitent divagantă, în măsură a cristaliza în eseu. Și cu toate acestea, în pofida profilului său cu indenegabile trăsături raționalizante, Șerban "cel Rău" se află în siajul criticii "impresioniste" a lui E. Lovinescu și a emulilor mai
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
își au explicații în nevoia modernilor de a-și împrospăta viziunile prin întoarcerea deliberată la simțirea naivă". Cu atît mai mult cu cît încă Baudelaire scria, în cuprinsul unui text referitor la poezia lui Théophile Gautier: "este în cuvînt, în verb ceva sfințit (quelque chose de sacré) care ne oprește a face dintr-însul un joc de hazard. A mînui în mod savant o limbă înseamnă a practica un fel de vrăjitorie evocatoare". Spre a consemna, în altă parte, "efectul magic
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
greșite ("O poezie interesantă, dacă o mai șlefuiești va fi chiar bună însă ai grijă la gramatică, în special la formele perfectului simplu. în rest... e bine"). Altele implică elemente lingvistice în aprecierea de tip stilistic: "în final ai un verb la persoana a treia (...); eu zic că dacă tot ai mers cu persoana întâi în ultimele versuri să-l interiorizezi și p'ăsta"; "în prima strofă sunt substantivele articulate hotărât. Părerea mea subiectivă și interpretabilă ca rea voință ar fi
Comentarii de poezie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14928_a_16253]
-
a ticăloșit o lume și un ambient. Scuză, oare, pentru ce a urmat? Despre imaginea României în ultimul deceniu al veacului ce trecu, propulsându-ne într-un nou mileniu, ne lipsește darul descripției, vâna unui Dante, râca unui Jonathan Swift, verbul lui Arghezi, dar, ca supraviețuitori - căci, atenție, numărul celor care au pierit altfel decât prin glonț este cu mult mai mare decât s-ar bănui - constatăm numai discrepanța dintre ceea ce expunea multicolorul album al eternei și fascinantei de muls Românii
Obsesiva, irepresibila imagine by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14945_a_16270]
-
numai de șpăgari" (EZ 2318/2000, 1); "patru ani de pușcărie pentru judecătorul șpăgar" (brasov.monitorul.ro/ arhiva/ 12.06.20001), din diminutivul șpăguță ("Nici o șpăguță, nimic, nici un verzișor? Păi e posibil să avem asemenea pretenții?" - domino.kappa.ro) și verbul a șpăgui: mai rar, pentru că se folosesc mai mult locuțiunile (a da/ a lua șpagă), dar pe care îl găsim totuși în texte, de exemplu la participiu - "Ultimul buticar taxat, amendat și șpăguit" (arhiva Curierului Național).
Șpaga by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14979_a_16304]
-
chiar apariția fiindu-i tîrzie; originea sa e controversată: după unii lingviști reprezintă o evoluție internă, de tip romanic, în vreme ce după alții ar reflecta o influență slavă, manifestată în texte culte). în prezent, perifraza de viitor anterior (formată din viitorul verbului a fi și participiul verbului de conjugat) este menținută în fondul pasiv al cunoștințelor lingvistice ale vorbitorilor mai ales prin școală. E important totuși de precizat că toate aceste considerații privesc asocierea dintre o formă și o semnificație temporală: așa cum
"Va fi fost" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15296_a_16621]
-
originea sa e controversată: după unii lingviști reprezintă o evoluție internă, de tip romanic, în vreme ce după alții ar reflecta o influență slavă, manifestată în texte culte). în prezent, perifraza de viitor anterior (formată din viitorul verbului a fi și participiul verbului de conjugat) este menținută în fondul pasiv al cunoștințelor lingvistice ale vorbitorilor mai ales prin școală. E important totuși de precizat că toate aceste considerații privesc asocierea dintre o formă și o semnificație temporală: așa cum am mai arătat și altă
"Va fi fost" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15296_a_16621]
-
la întâmplare. 1. Versul cel mai arid Observând structura morfologică a cuvintelor care compun acest vers, nu se poate să nu fii izbit de caracterul absolut arid, non-poetic, al acestui început de poem. Expresie devenită celebră, acest vers cuprinde trei verbe și un adverb: un imperfect al indicativului (nu credeam), un prezent al subjonctivului (să-nvăț), un infinit scurt (a muri) și un adverb de timp (vreodată). Nici o figură de stil, nici o imagine, nici o eufonie. O asemenea textură verbală poate fi
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
metrului antic invită, de la început, la acceptarea unui anumit tip de lirism caracteristic sensibilității clasice a Antichității. Personal, susțin că această sensibilitate este de tip intelectualist, întrucât favorizează latura noțională a cuvintelor. De altfel, având în vedere morfologia acestora - trei verbe, plus un adverb - nici nu se putea să fie puse în valoare alte fațete, sau valențe, ale cuvântului (ale oricărui cuvânt), cum ar fi imaginea sau sunetul. Versul citat este atât de prozaic, atât de despuiat de orice figuralitate, încât
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
de vedere politic susținător al Imperiului german și naționalist, E. Jünger s-a simțit atras încă de pe băncile școlii de literatura fin-de-sičcle franceză. Rimbaud a reprezentat un punct de reper pentru el. Les voyelles sintetiza o întreagă discuție despre "alchimia verbului": "A noir, E blanc, I rouge, U vert, O bleu: voyelles,/ je dirai quelque jour vos naissances latentes." Critica literară a remarcat în opera lui Rimbaud percepția sinestezică specifică simboliștilor, corespondențele între culoare, sunet și miros dintr-o perspectivă strict
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
și numerale: cam trist, cam departe, cam zece; de fapt, poate proiecta ideea de aproximare, de ezitare sau atenuare asupra unui grup sintactic - cam cu greșeli, cam pentru asta - sau chiar a unui enunț, în care nu vizează neapărat numai verbul predicat (Cam doarme). Folosirea adverbului e veche: nu puține citate care să-l conțină se pot aduna, de exemplu, din Letopisețul lui Neculce, unde cam apare în forma (curentă în limba veche) can: "era o samă din ficiorii lui can
"Cam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15421_a_16746]
-
și cam bune" (romani.co.uk); cînd însoțește un element precis, care nu poate fi aproximat, de exemplu un numeral ca doi: Nu știe ce să spună despre el, dar ne-a dat cam două adrese" (antena 1), sau un verb care nu admite gradația - "a cam plecat", "s-a cam însurat"; cînd intră în contradicție cu un alt segment al enunțului - "e cam (prea) tîrziu" (ziua.net); "un pic cam devreme, deși cam tîrziu" (provincia.ro). De altfel, ironia (asociată
"Cam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15421_a_16746]