KorAP: Find »[drukola/base=verină & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 ...7 >

153 matches

Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732

praxemică și al reglării sensului, se pot deschide, pe terenul lingvisticii, căi care să permită progresul în acest domeniu. Capitalizarea în limbă a ansamblului categoriilor lexicale alcătuiește, după unii cercetători, logosfera. V. actualizare, logosferă, program de sens, praxem. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN CATAFÓRA. Termenul a fost folosit pentru prima oară de K. Bühler, în 1934. Catafora este o relație complexă ce se stabilește între o expresie referențială (expresie cataforică sau, pe scurt, cataforic) și un segment lingvistic care apare după

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
la mai mulți referenți a numelui comun, și constituie modul de semnificare al numelui propriu, iar nominația conferă statutul de individ prin ea însăși. V. definiție, etnometodologie, praxem. BENVENISTE 1966; DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. RN CÎMP. Deși element al limbii generale cu o semnificație foarte concretă, cuvîntul cîmp, însoțit de determinări, are o mare întrebuinațare în terminologiile unor științe, precum fizica, matematica și lingvistica, prin valorificarea unei semnificații derivate și

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
perspectivă, se obțin rezultate favorabile, ca în cazul praxemului din semantica prototipurilor sau din studiile cognitive asupra percepției și categorizării. V. lexic, logosferă, relativitate, stil al limbii, vocabular. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. RN CÎMP DISCURSIV. Cu determinări pentru a-i preciza domeniul de aplicare, cuvîntul cîmp este utilizat în lingvistică pentru a distinge domenii cu un anumit tip de structurare, deși sintagme precum cîmp lingvistic, cîmp conceptual, cîmp

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
etapă. Un alt nivel arată că spațiul este înțeles ca fiind continuu, ca o formă nesegmentabilă, iar limba spațiului este atunci centrată pe semiotica situației, în care sînt solicitate mărcile spațiale și personale. V. actualizare, categorizare, percepție, reprezentare. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN COLINGVISM. Colingvismul a fost introdus de R. Balibar în articolul L'institution de français. Essai sur le colinguisme des Carolingiens à la République (1983), și definit, prin opoziție cu noțiunea de "plurilingvism", ca asocierea, pe temeiuri politice, a

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
specifice, provenind din altă limbă (precum, de exemplu, plurale grecești sau latine adoptate de engleză sau de germană, unele folosiri ale prepozițiilor din română după model francez etc.). V. bilingvism, diglosie, interculturalitate, multilingvism, transfer. DUBOIS 1973; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; BUSSMANN 2008. RN CONTEXT. Contextul unei entități oarecare este în principiu tot ceea ce înconjoară acel element. Cînd vorbim despre o unitate lingvistică (de natură și dimensiuni variabile: fonem, morfem, cuvînt, frază, enunț), contextul acesteia poate fi de natură lingvistică

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
al schimbului. Reprezentările implicate de indicii de contextualizare oferă informații pe care subiectul le poate extrage din ambianța fizică sau care îi sînt furnizate de textul conversațional. V. context, inferență, interacțiune, schimb. MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; BUSSMANN 2008. RN CONTRAARGUMENT. Prin definiție, contraargumentul este un "argument care se opune altuia", avînd în vorbirea obișnuită sinonime precum replică și ripostă. Componentele acestui cuvînt oferă, de altfel, destulă transparență sub aspectul semnificației (contra + argument), dar și indicația

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
etc.); f) este structurată în sensul alternării diverselor intervenții ale participanților; g) se caracterizează prin consubstanțialitatea comportament social /comportament lingvistic și, din această perspectivă, poate fi interacțională, dar și ilocuționară. V. etnometodologie, ilocuționar, interacțiune, schimb. KERBRAT-ORECCHIONI 1995, 1996; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; ROVENȚA-FRUMUȘANI 2004; GA 2005. LC COOCURENȚĂ. Dacă ocurența este prezența unui element al limbii într-un enunț, coocurența, prin însăși structura termenului, indică prezența în același context sau enunț a unor elemente distincte (de

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
cunoașteri comune pentru interlocutori, ceea ce nu se întîmplă întotdeauna, de exemplu, în situațiile de interculturalitate și, în consecință, nu pare operantă în toate situațiile. V. context, interacțiune, pragmatică, schimb, situație de comunicare. MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN COREFERINȚĂ. Prin termenul coreferință se înțelege situația realizată de relația pe care o au două semne lingvistice, situate în două poziții ale lanțului vorbirii, care trimit la același obiect extralingvistic, adică au același referent. Potrivit acestei perspective, este

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
posibilitatea distingerii unui cotext imediat și a unuia amplu, astfel încît cotextul unei fraze este format din frazele vecine, în vreme ce cotextul unui capitol (de roman) este alcătuit din capitolul anterior și cel posterior. V. cadru, context, text, textualitate. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. RN COVERBAL. Trăsătura coverbal se aplică fenomenelor (gesturi, mimică, schimburi de priviri etc.) care însoțesc mesajul verbal și sînt constituenți ai actului de comunicare. De altfel, gestualitatea coverbală este uneori denumită gestualitate

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
în contradicție cu indicii verbali, aceștia sînt primii care provoacă impresiile dominante, iar aceste comportamente au o incidență crucială asupra derulării interacțiunii, motivînd seriile de corespondențe între interlocutori, chiar și în planul verbal. V. actualizare, gestualitate, interacțiune proxemică. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; BUSSMANN 2008. RN CREAȚIE ȘI CREATIVITATE. În înțeles general, creația este faptul de a realiza ceva prin transformarea sau combinarea unor elemente existente. În acest proces, elementele deja existente își pierd de obicei identitatea inițială, iar rezultatul este diferit

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
mijloacele limbii realizate în cadrul incidenței limbii cu realitatea, unde se articulează practica și folosirea limbii. Pe de altă parte, discursul modalizează relația pe care o stabilește cu realitatea, gradînd nivelul de realitate atribuit reprezentării. V. dialectică, realism, subiectivitate. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN CRONOGENEZĂ. În teoria lingvistică a lui G. Guillaume, fondată în 1929, cronogeneza este o operație mentală de dispunere a timpurilor verbale prin actualizarea limbii în discurs. Într-un enunț precum El va veni joi, imaginea-timp produsă de verbul

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
o manieră dogmatică, ea poate reprezenta un model sugestiv și, de aceea, pe baza lui, praxematica poate descrie topogeneza ca actualizare a imaginii-spațiu prin trei etape, mărcile principale fiind, de data aceasta, actualizatorii substantivului. V. actualizare, cronoteză, topogeneză. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN CRONOTEZĂ. Prin cronoteză se înțelege fiecare dintre cele trei operații ale cronogenezei sau actualizării imaginii-timp de către verb. Prima cronoteză corespune modului cvasinormal (infinitiv și participiu), a doua este conjunctivul și a treia indicativul. V. actualizare, cronogeneză, topogeneză. DETRIE

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
RN CRONOTEZĂ. Prin cronoteză se înțelege fiecare dintre cele trei operații ale cronogenezei sau actualizării imaginii-timp de către verb. Prima cronoteză corespune modului cvasinormal (infinitiv și participiu), a doua este conjunctivul și a treia indicativul. V. actualizare, cronogeneză, topogeneză. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN CUNOAȘTERE. Ca orice substantiv cu bază verbală, cuvîntul cunoaștere are două semnificații de bază, una care indică o activitate (sau un proces) și alta care redă rezultatul acestei activități (sau proces). Prin urmare, prin cunoaștere se înțelege mai

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
dă informații îndeosebi timpul verbal. Descendența se articulează cu incidența și cu decadența, astfel încît, la imperfect, de exemplu, reprezentarea timpului implicat ca fiind conversiunea incidenței în decadență este la originea reprezentării ei descendente. V. ascendență, aspect, incidență. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN DESCRIERE. Cuvîntul descriere face parte din metalimbă și are mai multe accepții. Pe terenul lingvisticii, are semnificația de "reprezentare structurală a frazelor unui discurs, a morfemelor ce alcătuiesc frazele, a fonemelor ce alcătuiesc morfemele, a regulilor de combinare

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
structurare de conținuturi și de forme lingvistice, iar nu o desfășurare de etape ale acestor conținuturi și forme. V. dialectică, discurs, gramaticalizare, limbă, sincronie, variație, vorbire. SAUSSURE 1916; DUBOIS 1973, GREIMAS - COURTES 1993; COSERIU 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001, DSL 2001; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. RN DIAFONIE. Introdus pentru a preciza conceptul de "polifonie", de către E. Roulet, în 1985, termenul diafonie desemnează un caz particular de component al discursului, și anume, reluarea și integrarea discursului interlocutorului în

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
monologului, care presupune enunțuri produse de un singur locutor, și el se utilizează în creația beletristică, în primul rînd în operele dramatice, dar și în numeroase opere epice. V. dialog, dialogic, dialogism, gen de discurs, monologal, tipologie textuală. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN DIALOGIC. Deși este folosit uneori cu semnificația adjectivului dialogal, în a n a l i z a d i s c u r s u l u i, dialogic are un sens deosebit, fiindcă trăsătura "dialogal" este în

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
enunțător, prin suspendarea validării indusă de condițional, se aplică la un enunț modalizat deja ori într-un avertisment atribuit unui alt enunțător: Verificarea de azi este o etapă a examenului. V. dialog, dialogal, dialogism, monologism. MOESCHLER - REBOUL 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; VARO - LINARES 2004. RN DIALOGISM. Conceptul "dialogism" a fost definit de M. Bahtin și a devenit fundamental pentru cercul întemeiat de el, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, pentru a viza relațiile pe care

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
Bahtin, conceptul de "diglosie" poate fi asociat celui de "plurilingvism" social, fiind strîns legat de factorii sociali și de condițiile socio-politice, în afara cărora nu se poate realiza o investigare discursivă obiectivă. V. bilingvism, dialogism, contact între limbi, polifonie. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002 VARO - LINARES 2004. CC DILEMĂ. Termenul dilemă se află în relație cu: echivoc, alternativă, încurcătură, amfibolie. În vorbirea uzuală, cuvîntul este folosit pentru a denumi o situație în care se află cineva cînd trebuie să aleagă

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
acestea sînt reprezentate de vorbirea directă, vorbirea indirectă, vorbirea directă legată și de vorbirea indirectă liberă, modalități ce permit reproducerea sau relatarea lanțului comunicativ. V. discurs raportat, enunț, limbaj, text, vorbire. HARRIS 1952; BENVENISTE 1966; MOESCHLER - REBOUL 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. RN DISCURS RAPORTAT. Prin sintagma discurs raportat se înțelege o modalitate de relaționare a discursurilor, prin care, într-un discurs (discursul de citare), se integrează un alt discurs (discursul citat), atribuit

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
original ca fiind cuvintele proprii unui locutor. De aici, se produce o departajare a punctelor de vedere practice și a experienței într-o simbioză în care domină cînd angajarea practică (empatia), cînd efectul (ecoul). V. actualizare, dialogism, etos. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; BUSSMANN 2008. RN ENTIMEMĂ. În mod obișnuit, prin entimemă se denumește o specie a silogismului în care una din premise sau concluzia nu este exprimată explicit. Aceasta presupune că, în redarea cu mijloacele limbii, premisa respectivă sau concluzia este

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
care se preocupă printre altele de toate elementele care fac referire în discurs la propria funcționare a codului în context și prin raportare la emițător (deixis, modalități, argumentare, implicit etc). V. context, discurs, enunț. BALLY 1932; BENVENISTE 1974; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; ABLALI - DUCARD 2009. RN ENUNȚĂTOR. Persoana care emite enunțul, responsabilă pentru maniera de organizare a acestuia și pentru conținutul cognitiv vehiculat. Numit și emițător, enunțătorul este protagonist al scenei de enunțare, V. locutor, discurs, enunț, enunțare

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
ENUNȚĂTOR. Persoana care emite enunțul, responsabilă pentru maniera de organizare a acestuia și pentru conținutul cognitiv vehiculat. Numit și emițător, enunțătorul este protagonist al scenei de enunțare, V. locutor, discurs, enunț, enunțare. BALLY 1932; DUBOIS 1973; BENVENISTE 1974; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; ABLALI - DUCARD 2009. RN EPISTEMOLOGIE. Prin epistemologie se înțelege o ramură a filozofiei care se ocupă cu teoria cunoașterii, adică natura și izvoarele cunoașterii, extensiunea și valabilitatea ei. În această perspectivă, epistemologia reprezintă analiza modurilor de

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
epistemologiei, avînd în vedere numai obiective ce țin de știința limbii. Cu toate acestea însă, rezultatele cercetării lingvistice au deseori ecouri valorificabile din punct de vedere epistemologic. V. axiomatică, coerență, ideologie, problematică, teorie. D. FILOZ. 1984; FLEW 1984; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO ETEROGENITATE. Strîns legată de conceptele de "dialogism" (la M. Bahtin), "polifonie" (din teoria polifoniei enunțiative a lui O. Ducrot, continuată de reprezentanții școlii scandinave) și "interdiscurs(ivitate)", noțiunea definește o trăsătură fundamentală a limbajului prin care, într-un

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
acestor sensuri trebuie considerat din perspectiva unei ierarhii cognitive, însă nu subordonat acesteia, adică fără o apreciere strictă din perspectiva unei astfel de ierarhii. V. actant, denotație, ideintitate narativă, ipseitate, narativitate, referință. MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN FIGURĂ. În retorică, cel care folosește discursul trebuie să instruiască, dar și să emoționeze și să placă. Pentru realizarea acestor finalități, utilizatorii acestui tip de discurs folosesc figurile. Acestea sînt schimbări intenționate ale sensurilor, de la un cuvînt la

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
discurs, trebuie rafinate procedeele de abordare a gestualității în funcție de statutul care i se atribuie, cu precauția de a nu-i exagera sau diminua rolul în cazul situației avute în vedere. V. coverbal, oral, pragmatică, proxemică. GREIMAS - COURTES 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. RN GHILIMELE. Ca semn de punctuație, ghilimelele pot avea funcții diferite în scrierea limbilor, iar uneori pot exista diferențe în istoria scrierii aceleiași limbi sau chiar într-un anumit moment al ei. De aceea, pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]