288 matches
-
(n. 15 iulie 1803, Montpellier; d. 16 august 1874, Munchen, Bavaria), viconte, a fost un istoric francez. Vicontele s-a născut la 15 iulie 1803, la Montpellier. Era fiul lui Jean-Baptiste Bernard Viénot de Vaublanc, care, pe vremea aceea, avea funcția de "«Inspecteur aux Revues»". Și-a făcut o parte din studii la liceul "Louis-le-Grand" de la Paris. A
Vincent-Victor Henri Viénot de Vaublanc () [Corola-website/Science/311753_a_313082]
-
moartea socrului său, la 25 mai 1555, el a devenit rege al Navarei. Ca șef al Casei de Bourbon, el a fost primul prinț de sânge. Prin căsătorie a devenit conte de Foix, de Bigorre, de Armagnac, de Périgord și viconte de Béarn. S-a spus că Ioana a fost foarte îndrăgostită de el, însă acțiunile lui ulterioare au dovedit o loialitate mică față de ea. Regatul Navarei era ocupat de spanioli din 1512 iar Antoine a încercat rdstabilirea acestui lucru. A
Antoine de Navara () [Corola-website/Science/324764_a_326093]
-
la divorțul din 1694. Regina Anne, care a urcat pe tronul britanic în 1702, l-a făcut pe George cetățean englez în 1705, Cavaler Garter în 1706 și i-a acordat titlurile de Duce de Cambridge, Conte de Milford Haven, Viconte de Northallerton și Baron Tewkesbury. În 1708 George a participat la Bătălia de la Oudenarde, a luptat în avangardă și a fost aruncat de pe cal, dar n-a fost rănit. La 22 august 1705, la Hanovra, George s-a căsătorit cu
George al II-lea al Marii Britanii () [Corola-website/Science/312469_a_313798]
-
anchetă a medicului legist a ajuns la concluzia că Diana a fost ucisă în urma unui accident de mașină, șoferul fiind orbit de blițul paparazzilor care o urmăreau pe prințesă. Diana a fost cea mai mică dintre fiicele lui John Spencer, Vicontele Althorp, mai târziu al VIII-lea Conte Spencer și a primei lui soții, Frances, Vicontesa Althorp (fostă Onorabilă Frances Burke Roche și apoi Frances Shand Kydd). La 1 iulie 1961, la 6.45 seara, Diana Frances Spencer s-a născut
Diana, Prințesă de Wales () [Corola-website/Science/299480_a_300809]
-
blestemul națiunii". S-a convertit la romano-catolicism de la anglicanism în 1663. Printre descendenții ei se include și Diana, Prințesă de Wales. Născută Barbara Villiers, în parohia St. Margaret, Westminster, a fost singurul copil a lui William Villiers, al II-lea viconte de Grandison și al soției sale Mary Bayning, moștenitoarea lui Paul Bayning, I viconte Bayning. Bunicul patern a lui Barbara, era frate vitreg cu George Villiers, Duce de Buckingham. În 20 septembrie 1643, tatăl ei a murit în războiul civil
Barbara Palmer, Ducesă de Cleveland () [Corola-website/Science/327414_a_328743]
-
se include și Diana, Prințesă de Wales. Născută Barbara Villiers, în parohia St. Margaret, Westminster, a fost singurul copil a lui William Villiers, al II-lea viconte de Grandison și al soției sale Mary Bayning, moștenitoarea lui Paul Bayning, I viconte Bayning. Bunicul patern a lui Barbara, era frate vitreg cu George Villiers, Duce de Buckingham. În 20 septembrie 1643, tatăl ei a murit în războiul civil englez, datorită unei răni din bătălia de la Newbury, unde lupta de partea regaliștilor. El
Barbara Palmer, Ducesă de Cleveland () [Corola-website/Science/327414_a_328743]
-
fiind ducele de Saint-Simon, ale cărui „Mémoires” (acoperind perioada dintre 1690- 1723) sunt faimoase pentru portretele personajelor sale și oferă o sursă neprețuită de informații de la curtea lui Louis al XIV-lea. Un alt mare memorialist francez a fost François-René, viconte de Chateaubriand, care și devotat ultimii ani din viață scrierii unei cărți intitulate "Mémoires d'outre-tombe" (1849-50; "Memorii de dincolo de mormînt"). În secolul al XX-lea mulți șefi de state sau lideri militari și-au descris experiențele în memorii. Printre
Memorii () [Corola-website/Science/299141_a_300470]
-
devotat ultimii ani din viață scrierii unei cărți intitulate "Mémoires d'outre-tombe" (1849-50; "Memorii de dincolo de mormînt"). În secolul al XX-lea mulți șefi de state sau lideri militari și-au descris experiențele în memorii. Printre acestea figurează și memoriile vicontelui de Montgomery (1958), ale lui sir Winston Churchill, și cele ale generalului Charles De Gaulle's "Mémoires de guerre" (1954-59; Memorii de război). La noi, după ce au cunoscut o dezvoltare deosebită în epoca pașoptistă (memoriile unui participant la evenimentele din
Memorii () [Corola-website/Science/299141_a_300470]
-
de justice" (o sesiune specială a Parlamentului din Paris) îl declară pe rege major. Încoronarea are loc la 7 iunie 1654 la Reims însă afacerile politice sunt în mâna cardinalului Mazarin în timp ce Ludovic își continuă pregătirea militară cu mareșalul Franței, vicontele de Turenne. Spre deosebire de regii contemporani, de exemplu cei din Anglia, Ludovic a avut posibilitatea de a-și alege politica și miniștrii fără a privi la parlament. Putea lua rapid hotărâri. Nu era obligat nici să-și justifice acțiunile, nici să
Ludovic al XIV-lea al Franței () [Corola-website/Science/298942_a_300271]
-
fost educat de profesori particulari împreună cu fiii vărului său, Georg al II-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt, la Marburg. În 1648 el și-a rupt piciorul și și-a petrecut convalescența la Bad Pfäfers. Când mareșalul Henri de la Tour d'Auvergne, Viconte de Turenne a apărut în imediata apropiere, Frederic a fost trimis de mama sa să poarte negocieri pentru siguranța Homburg. Turenne a găsit prințul atât de cuceritor încât a vrut să-l ia imediat în armata sa și să plătească
Frederic al II-lea, Landgraf de Hesse-Homburg () [Corola-website/Science/335887_a_337216]
-
scria: „Când ne-am apropiat de cascadă, am fost loviți de uimire, ce auzisem despre acest fenomen, mințile noastre nu puteau înțelege ...” În luna august 1821, în timpul vizitei regelui George al IV-lea în Irlanda, Richard Wingfield, al V-lea viconte de Powerscourt, a plănuit un atentat sinucigaș. Un baraj, în amonte de cascadă, ar fi urmat să fie deschis ori dăramat, în timp ce cei doi s-ar fi aflat undeva mai jos, pe un podeț în apropierea cascadei, puhoiul de apă
Cascada Powerscourt () [Corola-website/Science/327729_a_329058]
-
fie deschis ori dăramat, în timp ce cei doi s-ar fi aflat undeva mai jos, pe un podeț în apropierea cascadei, puhoiul de apă urmând sa-i spulbere. Însă regele nu a putut părăsi banchetul de la Casa Powerscourt, zădărnicind astfel planurile vicontelui.
Cascada Powerscourt () [Corola-website/Science/327729_a_329058]
-
cetății Évreux de la Canalul Mânecii, care era asediat de ducele Ioan de Bedford. Cu toate acestea, Évreux a capitulat înainte sosirii unităților franco-scoțiene. Comandanții erau indeciși cu privire la continuarea ostilităților. Scoțienii și unii comandanți inferiori francezi insistau la darea luptei imediat. În contrast cu vicontele de Narbonne și alții comandanți superiori, care nu uitaseră "lecția de la Azincourt", aceștia fără tragere de inimă răspundzând apelurilor conaționalilor și aliaților. În cele din urmă, aliații au ajuns la compromis, decizând să atace cetatea engleză de la frontiera din Normandia
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
englezilor, a nimerit în fața convoiului britanic. Flancul drept al englezilor, cu toate acestea, era slab apărat, creând un pericol mai mare. În acel moment, scutierii lui Bedford, păstrându-și sângele rece, față de furiosul atac frontal al francezilor, au răsturnat cavaleria vicontelui de Narbonne. Bătălia sângeroasă a durat aproximativ 45 de minute. Rămășițele corpului francez au fugit în panică spre Verneuil, mulți înecându-se în șanț, inclusiv contele de Aumale. Oprind hărțuiala, Bedford și-a întors trupele înapoi pe câmpul de luptă
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
moartea lui Richelieu în 1642 a încercat anularea căsătoriei sale în speranța unei căsătorii cu Mademoisellelle du Vigean, până când ea a intrat la Carmelite în 1647) În 1644, a fost trimis cu întăriri în Germania pentru a-l ajuta pe Vicontele de Turenne. În finalul Bătăliei de la Freiburg (august) armata franceză a câștigat o mare victorie asupra bavarienilor comândați de Baronul Franz von Mercy. Campania din vara anului 1645 s-a deschis cu înfrângerea Vicontelui de Turenne de către Baronul Franz von
Ludovic al II-lea de Bourbon () [Corola-website/Science/320545_a_321874]
-
Germania pentru a-l ajuta pe Vicontele de Turenne. În finalul Bătăliei de la Freiburg (august) armata franceză a câștigat o mare victorie asupra bavarienilor comândați de Baronul Franz von Mercy. Campania din vara anului 1645 s-a deschis cu înfrângerea Vicontelui de Turenne de către Baronul Franz von Mercy în Bătălia de la Mergentheim dar acest lucru a fost reparat prin victoria de la Nördlingen în care Mercy a fost ucis iar Ducele de Enghien rănit. Capturarea orașului Philippsburg a fost cea mai importantă
Ludovic al II-lea de Bourbon () [Corola-website/Science/320545_a_321874]
-
au reacționat cu o ostilitate nedisimulată. Deși marile puteri recunoșteau că Imperiul Otoman se află într-un proces de dezintegrare, ele nu știau cum să gestioneze acest proces, (o problemă cunoscută în epocă drept „Chestiunea Orientală”). Ministrul de externe britanic, vicontele Castlereagh, se temea de complicațiile pe care le-ar genera un asemenea eveniment. Temeri asemănătoare erau împărtășite și de ministrul de externe austriac, prințul Metternich, iar împăratul Rusiei, Alexandru I, considera că numai păstrarea "status quo"-ului putea asigura pacea
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
fiind ale sale. În anul 1618, numele „” figurează în registrele „Ghildei” (breslei) pictorilor orașului Antwerpen, cu mențiunea „maestru”. În anul 1620, pictorul acceptă invitația de a veni la Londra, formulată de două personalități ale curții regale engleze, contele Arundel și vicontele Purbeck, fiul lordului Buckingham. La Londra, începe să execute portrete și are ocazia să admire tablourile lui Tiziano, care se găseau în colecțiile englezești. Începând cu anul 1620, regele Iacob I îi acordă o rentă anuală în valoare de 100
Antoon van Dyck () [Corola-website/Science/309169_a_310498]
-
prim-ministru de la asasinarea predecesorului său în 1812. Liverpool a condus partidul său la trei alegerile generale victorioase înainte de 1826. Liderul conservator al Camerei Comunelor înainte de 1822, când s-a sinucis,a fost Robert Stewart. El a cunoscut titlul de viconte de Castlereagh, până când a moștenit aristocrația tatălui său irlandez și a devenit al doilea marchiz Londonderry în 1821. Londonderry a fost înlocuit ca lider de George Canning, care a rămas lider al Camerei Comunelor în 1826. Partidul Whig a continuat
Alegeri legislative în Regatul Unit, 1826 () [Corola-website/Science/319622_a_320951]
-
luptă, crezând că totul este pierdut. Manchester a rămas acolo, dar numai în fruntea propriului său regiment de infanterie din ariergardă. O singură brigadă scoțiană izolată care fusese în dreapta liniei întâi și formată din regimentele earlului de Crawford-Lindsay și ale vicontelui de Maitland au stat în calea lui Lucas, care a lansat trei șarje împotriva lor. În a treia șarjă, calul lui Lucas a murit, iar el a fost luat prizonier. În spatele lor, generalul Lumsden a reușit să rearanjeze parte din
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
sânge" și lider huguenot în timpul Războiului Religiilor. Bunicii paterni au fost Louis d'Orléans, Duce de Longueville, conte suveran de Neuchâtel, Prinț de Chatel-Aillon, și Prințesa Johanna de Baden-Hochberg, contesă suverană de Neuchâtel. Bunicii materni au fost Charles de Rohan, viconte de Fronsac și Jeanne de Saint-Séverin. Françoise a avut un frate mai mare, Léonor d'Orléans (1540-1573), care s-a căsătorit în 1563 cu Marie d'Estouteville (1539-1601), cu care a avut copii printre care și Henri I, Duce de
Françoise d'Orléans (1549–1601) () [Corola-website/Science/333904_a_335233]
-
maternă, Claude de Thoury de Rohan, a fost metresa regelui Francisc I al Franței. Françoise s-a născut la 5 aprilie 1549 la Châteaudun, Franța. A fost singura fiică a lui François d'Orléans, marchiz de Rothelin, prinț de Chalet-Aillon, viconte de Melun, și a Jacqueline de Rohan. Tatăl ei a murit la 25 octombrie 1548, la mai puțin de șase luni înainte de nașterea ei. De la naștere a fost cunoscută drept "Mademoiselle de Longueville". La 8 noiembrie 1565, lae Château de
Françoise d'Orléans (1549–1601) () [Corola-website/Science/333904_a_335233]
-
avea 6 sau 8 ani. Eleanor sau Aliénor a fost cel mai mare copil din cei trei ai lui William al X-lea, Duce de Aquitania și a soției acestuia, Aenor de Châtellerault. Aenor a fost fiica lui Aimeric I, Viconte de Châtellerault și a soției acestuia, Dangereuse, care a fost și metresa lui William al IX-lea, Duce de Aquitania. Căsătoria părinților ei a fost organizată de către Dangereuse și bunicul ei patern, Trubadurul. Eleanor a fost numită după mama ei
Eleanor de Aquitania () [Corola-website/Science/311642_a_312971]
-
Pentru a evita acest lucru, Francisc al II-lea a recunoscut-o oficial pe Anne ca moștenitoare a domeniilor sale la 10 februarie 1486, însă problema căsătoriei ei rămânea o chestiune diplomatică. Anne a fost logodită de mai multe ori. Vicontele Ioan al II-lea de Rohan, aflat de asemenea în linia de succesiune a tronului breton, a oferit cu sprijinul mareșalului Jean IV de Rieux un dublu mariaj pentru fii săi François și Jean cu Anne și sora ei Isabelle
Anne de Bretania () [Corola-website/Science/317480_a_318809]
-
argint. Rusia a pre luat mai târziu controlul peninsulei și geopolitice strategice Port Arthur. Tratatul a fost elaborat de John W. Foster, fostul secretar de stat american, și consilier al dinastiei Qing. A fost semnat de contele Ito Hirobumi și vicontele Munemitsu Mutsu din partea împăratului Japoniei și Hongzhang Li si Jingfang Li, în numele împăratului Chinei. Înainte de a fi semnat tratatul, Li Hongzhanga fost atacat de un extremist de dreapta japonez pe 24 martie: el a fost concediat de la tratative și rănit
Tratatul de la Shimonoseki () [Corola-website/Science/319932_a_321261]