81 matches
-
penultimul înainte de declanșarea ostilităților împotriva Poloniei, oferea un spectacol impresionant. Pe drumurile de acces spre Katowice, regimentele poloneze de artilerie erau masate în adîncime, fiecare om așteptînd cu frîul în mînă ordinul decisiv, în timp ce sub cupola de sticlă a gării viermuiau, văitîndu-se și lăcrimînd, familiile ce părăseau orașul printre îmbrățișările celor care mergeau la luptă și cei care plecau îngrămădindu-se în trenuri ce trebuiau să-i ducă spre un loc ce părea de o securitate provizorie, spre Rusia... La cîteva
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
ce, eu am murit? Când oi muri, atunci port doliu, până atunci, nu!” Deci Caian în două ipostaze! Minune! Luați « ca spectacol », pentru că realmente « sunt de toată comedia », este o destindere « fantastică » să-i asculți și să i privești cum « viermuiesc » prin bănci și pe sub bănci. De-ar ști ei că sunt « eroii » acestor pagini pentru a ne înveseli?! Ce mai faceți? Unde ați petrecut Paștele?... Mi-e atât de dor de Bârlad și-am suferit mult la gândul că a
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
fără să le observ. și-așa se mai scurgea o zi, iar seara mergeai la culcare fără ca nimic să se fi lămurit în mintea ta. Iar când căutai să descâlcești încă o dată în mod lucid cele întâmplate, îți simțeai creierul viermuind, la un pas de nebunie. Totuși, trebuia să adormi fără să te mai gândești prea mult, scoțându-ți mintea din priză, căci în zori începea o nouă zi plină de alte nimicuri cu umbre însemnate. Oare te poți odihni când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
dovada că limba nu îngăduie să faci orice din ea. Căci, spre deosebire de „ceruri“, „fricile“ tocmai că nu-s defel poetice. Sunt, dimpotrivă, surde, înfundate, nu se deschid spre nimic, obturează vederea, lucrurile din exterior se răcesc până la încremenire, lăuntrul însă viermuiește, se istovește și se mănâncă pe sine înnebunit, se încinge până la incandescență. Fricile le cunosc de la mine însămi și de la alții din România lui Ceaușescu. Mi-au fost băgate în oase după ce-au fost „clocite“ cu grijă (adică plănuite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
bun păgubaș cu diferența ostenelei, răsplătit fiind cu prisos de frumusețea ce m-ia fost dat să văd pe culme. Acolo, chiar pe punctul cel mai nalt al muntelui, am găsit un otel minunat, încăpător, înzestrat cu tot confortul, unde viermuia o sumedenie de lume din toate țările și de toate neamurile. Ajunsesem cam spre sară și nu bine am intrat într-o odaie, ca să ne scuturăm puțin de colb, că deodată auzim sunând cornul Alpilor, care anunța oaspeților asfințitul soarelui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Cu Ponta urcat în avion, cu greșelile astea care sunt de neînțeles, o să trecem peste ele că Ponta a făcut foarte multe lucruri bune până acum la guvernare. La ce te aștepți? Îți imaginezi că dacă intri într-un bazin viermuind de crocodili te miri că te mușcă crocodilul? Crocodilul face ce știe el să facă. Părăsești terenul de joc și lași singur pe domnul Băsescu, te miri că domnul Băsescu tace, nu mușcă?. Nu, dânsul face ceea ce face. Domnul Băsescu
Bogdan Chirieac: Traian Băsescu a dinamitat privatizarea CFR Marfă by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/35853_a_37178]
-
pe un șantier? De cînd? De ce? Mă demolează cineva? Ceaușescu n-a murit? Doamne, nu mă lăsa îmi șoptesc, tremurînd, în barbă. Și dau draperia la o parte. Privesc și simt cum uluiala crește, crește, crește. O armată de muncitori viermuiește în curticica vecină, gard în gard cu mine, adică, în imediata mea intimitate. Casele din această parte a Bucureștiului, de lîngă Parcul Carol și autogara Filaret sînt plantate și cocoțate una în coasta celeilalte. Atîția bani aveau, la începutul secolului
Zodia disprețului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9510_a_10835]
-
pornit să prindă marele pește vietatea văzută de întreaga obște seara bărbații s-au întors cu mâinile goale îmbătrâniți și gârbovi și cu opțiunile politice schimbate Mesaj de îmbărbătare Dimineața au găsit în cutiile poștale scrisori cu rânduri ilizibile literele viermuiau se acuplau oamenii erau nedumeriți înțelepții locului ridicau din umeri bătrânul cantor obișnuit să vadă scrisul ascuns sub pete de ceară tâlcuia înflorirea intempestivă a prunilor nimeni nu a înțeles era mesajul de îmbărbătare trimis de viitorul șchiop de timpul
Poezie by Petre Stoica () [Corola-journal/Imaginative/15267_a_16592]
-
e... Spun așadar data, luna, mai 15, era la Val... spitalul, Val-de-Grâce... Ce departe e Val!... Nu vreau să vă pierd în amintirile mele... Revin la tânărul de lângă zid, flaimucul ingrat... Nu vi-l descriu în profunzime, nu merită osteneala... Viermuiește cu mâna prin buzunar... nu e grav... toți tinerii viermuiesc cu mâna prin buzunar... un revolver? o erecție? Mai bine să-i zic din nou de acnee... Vreo loțiune bună?... Aiurea! n-are rost! N-ar mai pleca de-aici
Louis-Ferdinand Céline by Irina Negrea () [Corola-journal/Journalistic/4938_a_6263]
-
spitalul, Val-de-Grâce... Ce departe e Val!... Nu vreau să vă pierd în amintirile mele... Revin la tânărul de lângă zid, flaimucul ingrat... Nu vi-l descriu în profunzime, nu merită osteneala... Viermuiește cu mâna prin buzunar... nu e grav... toți tinerii viermuiesc cu mâna prin buzunar... un revolver? o erecție? Mai bine să-i zic din nou de acnee... Vreo loțiune bună?... Aiurea! n-are rost! N-ar mai pleca de-aici... Sunt gaulliști... toată familia... Dar bineînțeles! E la modă... Ura
Louis-Ferdinand Céline by Irina Negrea () [Corola-journal/Journalistic/4938_a_6263]
-
ghintuită/ a țevilor lui. și doar i-am spus vulpii:/ adună toamnă de toamnă cărările pașilor/ lui. toamnă de toamnă și frunză cu frunză/ cărările pașilor lui.// dar cîtă despărțire sub tîmpla căruntă/ a serii sub gesturile ei sub care viermuiesc/ încă un milion de gesturi cu aluri aproape/ omenești. cînd buzele ei stau livide în jurul/ cuvîntului adio. cînd treptele pe care dispare/ sînt lacrimile mele coborînd nefirești în gîtul/ de metrou al cămilei" (toamnă de toamnă, frunză cu frunză). De
Sociabilitate și solitudine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16980_a_18305]
-
-și mai recunoaște condiția, atît de integră sub aspectul poetic. Un impuls exclusiv moral, purificator, îi imprimă gestul evadării din materie, precum dintr-un mediu al "păcatului": "am încuiat focul și apa/ lipăitura lor pe podeaua pămîntului/ timpul s-a viermuit/ mi-am ascuns sufletul prescurtat/ și am ieșit la răscruce/ n-am steag decît lance/ sînt singur am încuiat focul și apa/ cui mă predau? (Ritual șcapitulareț). Neavînd cui a se "preda" poeticește vorbind, damnatul năzuiește la o "izbăvire" de
Obsesia materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12025_a_13350]
-
Cristian Teodorescu Cam trăgea curentul în geamie. Muezinul Iusuf, tînăr, tinerel, contractase un reumatismum care îl chinuia noaptea, de viermuia în pat și ofta așteptînd să-i treacă durerile. Nu se ducea la doctor, spera că Profetul îl va ajuta. I-a destăinuit imamului că îl sfredeleau niște dureri prin oase, iar imamul i-a recomandat niște cataplasme cu frunze
Trandafirul Profetului by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7375_a_8700]
-
în flăcări. Parcă luase foc din toate părțile odată, căci corturile, maghernițele și toate dughenele trosneau învăluite de un fum gros și devorate de limbi vineții de flăcări care lingeau cerul. Vitele se zbăteau și mugeau îngrozite în obor, târgoveții viermuiau să-și scape marfa cumpărată sau rămasă nevândută, urlând între timp după soațe și copii. Cai înhămați alergau bezmetici cu chervane în flăcări, pârjolind holdele din jur. Urmau să crape într-un târziu, cu crupele arse, cu botul în spume
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
iertarea pe buze și cu osânda în inimă. Căci nu se poate spune că mila a pierit, nu, nici pomeneală, de dimineață până seara nu vorbim decât de ea. Numai că nimeni nu mai este declarat nevinovat. Pe leșul nevinovăției viermuiesc judecătorii, judecători de toate soiurile, cei ai lui Hristos și cei ai lui Antihrist, laolaltă înfrățiți în carceră. Căci nu trebuie să-i împovărăm numai pe creștini. Și ceilalți sunt vârâți până-n gât în toată treaba asta. Știți ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
piatră surie pe care au picat mulți picuri grei de ploaie, găurindu-le.” Obrajii ei iau aspectul unui peisaj, cu „părăiașe adînci”. Este curios cum, printr-un straniu izomorfism, trupul femei, chipul ei, ia chipul tărîmului de piatră, în care viermuiesc cu toții, iar în acest chip al tărîmului se înscrie batjocura, care astfel nu mai e sentimentul unui singur și simplu suflet împietrit, ci e felul de a fi al celor confundați cu acest ținut, care o poreclesc și o mint
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
urcă într-un autobuz Cinșpe aurolaci ies de la o cantină socială și se urcă în primul autobuz venit în stație. Desigur, ei s-ar putea să fie mai mult de cinșpe. Însă nu îi poți socoti. O hoardă de aurolaci. Viermuiesc, nu stau locului, se agață de bare ca maimuțele antropoide de liane, se dau huța, se hârjonesc sub privirile (evident îngrozite) ale pasagerilor. Ale autohtonilor. Senzația e că autobuzul va fi deturnat. Mai ales că e foarte proaspăt în memorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
pozne cu vitejia lui și să-și vadă mai departe de țurcă și de arșice. Mai ascult câteva clipe tăcerea foșnitoare a casei pe care auzul meu crispat a trezit-o, așa cum lupa microscopului trezește dintr-odată nenumăratele viețuitoare ce viermuiesc neliniștite într-un strop de apă. Și, de aproape, mult prea de aproape, încât tresar, bătăile neașteptate ale pendulei. Da, nu mai este mult și soneria are să înceapă să sune fără întrerupere, la intrare, întind mâna spre pomiera de bronz
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Marea Poartă de Răsărit, drumețul e izbit de-un vuiet de chiote, de țipete, de strigăte care se apropie și-l înconjoară într-o clipită. O mie și una de nații sub o mie și una de înfățișări îl roagă viermuind în jurul lui ceva. Ce? Să cumpere. Ce? N-apucă drumețul, amabil și ușor stânjenit, să cumpere o acadea de-o para sau, mă rog, o chiftea, că, techer-mecher, cu o temenea, i se oferă halva, baclava, ciulama, beizadea, iofca, peltea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
asemănătoare. Oamenii din locurile înalte păstrează o discreție remarcabilă în raporturile lor verbale; fraza lor e înflorită altfel, în armonie cu linia munților, cu limpezimea apei și a cerului. Aici, în bălți, Dunărea amestecă toate aluviunile; la țărmul ei au viermuit neamurile; sub soarele ei copleșitor pasiunile au o violență necunoscută aiurea. Vorbele anumite erau proclamate cu o plăcere neasemuită, ca și cum ar fi cuprins în ele o savoare rară. Sudălmile care vizau linia ascendentă și colaterală feminină erau așa administrate, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răspunde: „Privesc. Nu vreau nimic“, iar ochii îi sclipesc straniu sau cel puțin mie mi se pare că îi sclipesc straniu, dar, la urma urmei, nu văd ce e rău în a sta și a privi lumea de afară cum viermuiește, mă rușinez de gândurile mele, mă retrag, mă prefac mai mult că mă retrag sau că îmi continui treburile și îl pândesc de la distanță, din pragul ușii ori din celelalte camere, cum se apleacă din nou înainte, cu palmele întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pământul. Era o liniște adâncă, așternută ciudat după traversarea vacarmului marelui bazar În care, cu mulți ani În urmă, aproape că se pierduse Împreună cu Anda și cu Nogodar. Lui Amir i se păru că liniștea aceea nu aparține lumii care viermuia dincolo de poartă, În imensul oraș al apusei civilizații arabe, ci că are ceva din masivitatea și răcoarea unui munte ascuns. Doar În locurile unde spiritele muntelui ocroteau Înălțimile mai putea fi simțită o asemenea liniște dincolo de care sufletul singur putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
o ignorăm. Sint cuprins chiar de spaima că oamenii se vor trezi. Că iminența morții să nu fie molipsitoare și toți să dispere ca-n clipa de sfîrșit a lumii. Iar peisajul să se spargă. Orașul să devină un ghem viermuind de urlete, demență și rugăciune. „-Stai liniștit”-mă domolește tînărul Doctor. „Sfîrșitul lumii si Judecata de Apoi nu vor avea niciodată loc pentru că omenirea învață același lucru generație după generație. Nu se va maturiza niciodată. E construită în așa fel
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
a lăsat să pier și mă ia lîngă El. Să nu fiu singur. Dar, ce contează? Am Puterea asupra lumii noastre. Și ce beție: să lași puterea liberă, fără rost, înfruntînd ultime, vînturile și de aceea să exclami peste trupurile viermuind dulceag: „-E Pace pretutindeni!” V. din spital observ cum acele indicatoare o iau razna. „-Cedează inima!”-țipă reanimatorul. „-Nu,“-răspunde Doctorul stîrnind mirarea celor din jur: „-E diavolul lui. Îl scutură din cînd în cînd.” Trupul depășește criza și becurile
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și nu se pot cunoaște niciodată? Cîndva, urmează, totuși, să crapi de unul singur sau, și mai rău, să rămîi cu un trup inert în brațe. O structură organică ce trebuie îmbălsămată și îngropată adînc pentru că pute și începe să viermuiască. La ce bun trupul care împiedică sufletul să se unească?” V. din spital îl văd pe tînărul Doctor care ar vrea să protesteze. Să-i reproșeze tînărului V. că nu poate fără acesta. Căci grija față de trup e doar, propria
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]