116 matches
-
licență sau după rețete proprii, de la băuturi și țigări pînă la mașini de mai toate mărcile. Ca să ajungi în Antalia ai nevoie de avion. Costisitor, dar comod. Pe coasta Mediteranei au înflorit, în doar cîțiva ani, numeroase cluburi, în care vilegiaturiștii și personalul formează o comunitate care, vreme de una sau mai multe săptămîni, nu intră în contact cu nimeni altcineva (decît dacă țin morțiș să viziteze cluburile vecine). în club ai orice: cazare, mîncare, plajă, bar, fast-food, minimarket, piscină, jocuri
Turcia pe care n-ați văzut-o by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Imaginative/15401_a_16726]
-
faze, reacții, poze, strigăte, mușterii, pierde-vară, rumorile străzii etc. Stahl are astfel impresia că face o „literatură folositoare”, adică documentară. Dar observația cotidiană intră frecvent în alianță cu licența poetică. Nici o contradicție: autorul, spre a observa cât mai bine, devine vilegiaturist în propriul oraș, numit din acest motiv Bucurestenbad, și își ridică o privire băștinașă (fixată așadar prin tradiție în caldarâmul străzii) ațintind-o turistic spre fațadele clădirilor - cu un impuls antropologic aparent inversat față de arhiconsacrata observare participativă. Surprinde specificul unui
LECTURI LA ZI by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Imaginative/13591_a_14916]
-
urmași; ca un preludiu la ceea ce, probabil, se va întâmpla în toată țara, un funcționar dintro instituție aflată pe un teritoriu comparabil cu cel mai mic domeniu al coroanei a impus, acolo, propria sa lege. Prin Stațiune patrulează soldați înarmați. Vilegiaturiștii s-au împuținat; asta nu înseamnă că nu sunt destui; înainte veneau în exces. Vremea a devenit neobișnuit de aspră: verile excesiv de reci și de ploioase, iar iernile geroase și tot mai lungi; nimic nu mai este ca altădată. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
închis pentru că Actorul s-a dovedit un denigrator și un ingrat. (E lăsat în continuare să țipe doar pentru a se expune ridicolului: un singur contestatar e ceva caraghios.Ă Cazinoul și Hipodromul, marile ctitorii ale Magistratului, adună mii de vilegiaturiști, indiferent de sezon. Cei mai mulți joacă pe sume ce dau localnicilor frisoane. Vizitatorii mai zgârciți sau dornici de pitoresc evită Hotelul, locuind în gazdă; cei săraci nu sunt prea bine văzuți, dorm în vale, sub un șopron sau în gară, li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Este liber să plece oricine, însă rar se avântă cineva mai departe de câteva zeci de kilometri, de-a lungul văii, la un descântător. Căutătorul de aur - și mai sărac la întoarcere - aduce vești de dincolo de munte. Cele purtate de către vilegiaturiști sunt contradictorii, iar jurnalul tipărit în Stațiune minte. Și Actorul le-a fost, cândva, în grații, dar, de multă vreme, orice spectacol al său a devenit o batjocură. Nu mai are nimic sfânt. E în război cu toată lumea. Unii, dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
O să-i pice prost romanul ăsta. Ultimul, pentru amândoi. Actorul își toacă forțele într-o luptă deschisă. S-a transformat într-un scandalagiu, va obține efecte contrare. Reținerea Magistratului - care nu răspunde unui descreierat - face impresie bună, mai ales asupra vilegiaturiștilor, adevărații săi susținători. Cu banii lor stăpânește. Magistratul e garanția stabilității, târgoveții știu. Îl urăsc pentru că le-a impus disciplină și austeritate. E problema lor, eu am un război special. Voi scrie cu evenimente, sunt un autor complet. Unic; nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
da lovitura, unii vor scăpa de Magistrat, așa cred. Aurul ferește de orice. Până atunci, acolo unde apa râului este mai puțin adâncă, sute de oameni, cot lângă cot, sită lângă sită, se apleacă, se ridică, tremură convulsiv, scuturând ciururile. Vilegiaturiștii privesc de pe culmi; jos, în șuvoiul rece ca gheața, fiecare mogâldeață se gândește cu spaimă că vecinul s-ar putea să fie mai norocos. Cel din dreapta. Sau cel din stânga. Sunt la un pas, nimic nu este exclus: ciururile aproape se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
regulă. Mai ales că Magistratul pregătește o Ordonanță prin care va interzice o asemenea activitate până la toamnă. Se apropie Carnavalul și pregătirile nu sunt pe măsura evenimentului; totodată, neglijați de către gazde, preocupate mai mult să vânture nisipul, tot mai mulți vilegiaturiști părăsesc Stațiunea înainte de încheierea sejurului. Continuând așa, se anunță un dezastru; Magistratul nu-și poate lăsa concetățenii neajutorați; și el simte că nu e lucru curat la mijloc. Uneori, își spune că e doar o întâmplare. O lună proastă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Nici o dată nu este aidoma celei bătute de orologiul de la Primărie. Sunt favorizat de soartă: îmi îngrijesc livada și scriu un Tratat! Sunt mai presus decât oricare dintre concetățenii mei. Când îi văd năvălind bezmetici, din reverență în reverență, asupra vilegiaturiștilor proaspăt sosiți, mă cuprinde greața. Cred că li s-a ascuțit incredibil auzul. Sau simțul mirosului. Simt apropierea trenurilor de la zeci de kilometri. Zgomotul imperceptibil al roților. Fumul locomotivei încă neieșit. Anticipează orice întârziere: nici ei nu au nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
care nu o mai suporți. Noaptea trecută ai visat că te aflai în Stațiune. Personajele nu te cunoșteau. Încercai, exasperat, să te prezinți, să le spui că tu ești Creatorul lor, că întâlnirea voastră era inevitabilă. Au crezut că ești vilegiaturist. Sau un șarlatan, încă unul. Te-ai trezit nervos. Ar fi fost interesant un dialog oniric, deparazitat de glasul Sursei. Ești singur; nu peste multă vreme, vei deveni un bătrân arțăgos. Nu-ți va mai intra nimeni în voie: vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
ultima cifră, dacă o va rosti cineva! Totul e cifră, există un Cuvânt-Cifră!” Se țicnește din zi în zi, dar nu se poartă, noaptea, brambura, pe drumuri. Ar mai fi flăcăii, au ibovnice, dar nu de aceștia este interesat Magistratul. Vilegiaturiștii, prevăzători, au început să plece. Se duce de râpă Stațiunea. Au murit câțiva oameni în ultima săptămână; au prezentat simptome asemănătoare rabiei. Poate nu e decât o meningită, un focar izolat care va fi stins. Dar azi, într-o zonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
să priceapă, înainte de toate, că boala e produsă de chiar mintea sa. Dacă are dubii, va fi internat; cei care înțeleg se vindecă de două ori mai repede. Au fost și cazuri de însănătoșire spontană. În Stațiune e, acum, liniște. Vilegiaturiștii sunt iarăși liberi; mai sunt trei la Urgența Lazaretului, forme rebele, s-a prescris o medicație forte. Nu li se dă drumul încă, ar contamina din nou așezarea; dacă ar pleca de tot, molima s-ar întinde și în Regat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Copiile - puține -, poate niște falsuri, au dispărut; posibilitatea ca Domeniul să devină un fel de Memfis ori Delfi - așa cum ar fi zis nu știu cine - mi se pare exclusă. Chiar dacă în Stațiune au apărut valuri de pelerini. O invazie. Niște neisprăviți. Adevărații vilegiaturiști vin tot mai rar. Străzile au început să pută a căcat, gardurile sunt mereu ude; graiului gutural de aici i s-a adăugat unul vulgar. Castelanul înlocuiește un rău cu altul. Prefer Ordinea Magistratului: îi cunosc slăbiciunile... FILOZOFUL. Bine că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
un plic nelipit, dovada unei încrederi deosebite din partea Castelanului -, Mesagerul nu s-a împotrivit: „Dacă doriți să vină Inspectorul...” Magistratul știa bine povestea cu pădurarul ciuruit de către Intendent. Și mai aflase de la egiptologul cu care tot stă de vorbă - un vilegiaturist cu anul - că șarpele fără cap este, probabil, Apofis, semnul Haosului, iar înscrisul Kikau Khasut înseamnă Guvernatorul Țărilor Străine, mai întâlnise sintagma într-o carte despre magie și într-o istorie a credințelor, nu era o născocire. Cât despre pasăre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Primar, fără Magistrat, numai cu pești uriași, intrând și ieșind pe uși și pe ferestre, Biserica, a cărei turlă se va ridica singulară peste ape, Cazinoul, din care - după spusele unora - se vor auzi muzici; alții - noaptea - vor zări lumini. Vilegiaturiști - tot mai mulți - desfătându-se cu priveliștea unui oraș răsfrânt din unde; gândindu-se la vieți subacvatice; se va naște o legendă. Iarna, imaginea va fi estompată de un strat de gheață, nu se vor zări decât forme vagi. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Se pregătește, în felul lui, să distrugă Stațiunea. Și, pentru a-i crea un motiv în plus, îi pregătești o surpriză. MAGISTRATUL. Într-o bună zi, s-ar putea să apară, iarăși, Castelanul, poate veni oricine în locul lui; în afara unui vilegiaturist plecat nu de mult - așa a răspândit cineva vorba -, nimeni nu știe cum arată. Poate acela a fost chiar Mesagerul, care mi-a trimis avertismentul său. Chestia cu Intendentul încurcă și mai mult lucrurile... Sfânta Treime! Pătrime; nu știu câți într-Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Guvernatorul Țărilor Străine - KK - să o scape! CaCa! E vremea să năvălească lupii. Ningea; era Zăpada mieilor, când s-au năpustit lupii albi. Au gonit de-a lungul Stațiunii, spre prânz, vreme de un ceas, poate mai puțin, sfâșiind opt vilegiaturiști și șase localnici, din care doi omuleți. Soldații Garnizoanei și Gărzile au răpus paisprezece fiare: haita, după părerea multora, număra peste o sută. După ce sălbăticiunile au dispărut în alb, târgoveții s-au repezit, imediat, să se răzbune pe lupii liliputanilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Castelanul te urmărește până-n pânzele albe, la propriu. În Stațiune nu se mai întâmplă nimic. Romancierul s-a cumințit. Comitetul Cetățenesc parcă așteaptă ordine de undeva. Despre Castelan nici o veste, poate că nici nu a înviat; Caravella doarme toată ziua, vilegiaturiștii aidoma și nici Filozoful nu se mai preocupă de iepurii săi și nici de Tratat, moțăie toată ziua în cafenea; nici despre Actor nu se mai știe nimic. Surprins, constat că nu mai doresc putere, bani, femeie... O să pierim de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
spectatorilor, cruțați; degetul gros al Magistratului parcă înțepenise-n sus! Poate că învinșii doar făceau pe vătămații, luptătorii - toți - fiind vorbiți, dinainte, să nu-și taie beregățile orice-ar fi. Chiar Magistratul îi încuraja în prefăcătoria lor! Târgoveții luaseră foc; vilegiaturiștii li s-au alăturat. „Să moară! Să moară!” strigau la un loc, dar și cel de-al șaselea înfrânt a scăpat. Și al șaptelea, al optulea. Toți zece. „Să intre Spartacus!” a urlat cineva. „Spartacus! Spartacus!” au reluat privitorii, siguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Dar o făcea în schimbul unui lucru: semnătura ei, fără condiții și alte pretenții, pe actul de divorț. A doua pală puternică de vânt, însoțită și ea de un nor dens de praf, măturase plaja, alungând și pe cei mai îndărătnici vilegiaturiști spre adăpost. Nu doar zarea dinspre apus, ci și aceea dinspre nord se întunecaseră atât de mult, de parcă o perdea de arbori imenși ar fi crescut fără veste în vecinătatea stațiunii. Peste noi alergau nori zdrențuiți, încălecându-se la diferite
MEDEEA DE PE ISTRU (2) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 564 din 17 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/366788_a_368117]
-
pp. 85 - 89), eroină-Viorică «trecută cam de multișor de cincizeci de ani», «o femeie butucănoasă, cu obrajii ruginii și [cu] mustăți oxigenate; de peste treizeci de ani trăiește de pe urma unei cămăruțe cu pereșii scorojiți, pe care o pune oricând la dispoziția vilegiaturiștilor», cerând un preț exorbitant, «o sută de lei pe zi» (p. 85), pentru că ea, pe când a fost la Veneția, „plătise chirie tot ce adunase în șase ani“; povestirea (a 8-a), Căruțașul (pp. 90 - 100), își pro-jetează în prim-plan
POETUL MIRON ŢIC ŞI PROZATORUL NICOLAE ŢIC de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2353 din 10 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370606_a_371935]
-
femeie trădată în dragoste, Emilian mă întrerupea imediat și-mi demonstra că apa mării nu-i decât o soluție salină, cam nouă la sută clorură de sodiu, dacă nu mă înșel... Seara ne plimbam pe faleza care era plină de vilegiaturiști veseli și bronzați. Luna își prelungea palida lumină peste băncile adăpostite în umbra unor castani bătrâni și discreți. Mi-a plăcut metafora și am repetat-o cu plăcere. - Tinere, m-a apostrofat Emilian. Luna asta a ta nu luminează de
SCHIŢE UMORISTICE (41) – ANASTOMOZA de DOREL SCHOR în ediţia nr. 2108 din 08 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340449_a_341778]
-
rolul băiețelului meu cel obraznic, cel care turna dulceața în galoșii musafirului-narator! Așa-zisul meu fiu avea numai cu trei ani mai puțin ca mine, dar tare mai era mititel și pirpiriu! Spectatorii, adică părinții noștri și încă vreo câțiva vilegiaturiști, ne-au aplaudat furtunos performanța. Aveam 12 ani. Toate aceste experiențe mi-au lăsat amintiri de neșters. Sub influența lor, și stimulată de dragă mea „Tante Sophie", alias Madame Sophie Stéphane, profesoara mea particulară de franceză, cu care luăm lecții
TEATRUL ÎN VIAŢA MEA de ADINA ROSENKRANZ HERSCOVICI în ediţia nr. 1498 din 06 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374710_a_376039]
-
în punctul unic unde este posibilă creația cosmogonică ori literară (...). Asistăm la un proces treptat de depersonalizare: eroii nu sunt capabili de inițiative individuale, gesturile lor fiind comandate, inspirate“23. Conform clasificării lui Sorin Alexandrescu, există trei planuri temporale: al vilegiaturiștilor, „robiți clipei“, al Dorinei, trăind o „eternă reîntoarcere“ a evenimentelor, și al lui Andronic, atemporal, veșnic. Primul timp ar fi profan, celelalte două, forme ale sacrului. b) deschiderea într-un spațiu transcendent paradiziac) în: La umbra unui crin, care inițial
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
de Însemnele regalității, Napoleon devine imens: simbolul secolului său, o minte pentru viitor. Individul puternic este Întotdeauna simplu și calm. Din moment ce două livre de titluri de noblețe nu mai pot Înlocui totul, din momentul În care fiul nelegitim al unui vilegiaturist milionar și un om talentat au aceleași drepturi ca și fiul unui conte, e limpede că singurul lucru care ne deosebește este valoarea noastră intrinsecă. Așa au dispărut diferențele din societatea noastră: nu mai există decât nuanțe. Cunoașterea uzanțelor, eleganța
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]