47 matches
-
al senectuții care tinde să aplatizeze toate sentimentele - și cele bune și cele rele? Dar alții, dar alții... Intelectuali, scriitori, oameni nu lipsiți de fantezie... Mai bine, totuși să nu evoc cazurile dezolante care abundă în societățile noastre, cazurile de vindictă, lovituri sub centură, răniri cu vorba și cu fapta - toate sub imperiul mîniei, a vanităților oarbe, violenței, invidiei, setei de putere și glorie, adesea tot atîtea componente ale urii; să-mi amintesc mai degrabă de cei, asemeni marii poete, nu
Între dragoste și ură by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/9599_a_10924]
-
acum ea dusese la ureche instrumentul turcoaicei, ascultând ceva cu o atenție mărită, ca orice ins, complet înstrăinat de tot ce se vede în jur, când se lasă să cadă în vidul vrăjit al auzului sau poveștilor... (Fragmente din romanul Vindicta în pregătire la Ed. Cartea Românească.)
Asfințit cu ghioc (VII) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12005_a_13330]
-
cu pământul bătătorit sau nivelat, pavat cu „lespezi” cu care puteau fi înzestrate, din nou, numai orașele - era o obișnuință a locuitorilor acestora. Vindeca - vindico era eliberarea, scăparea, răscumpărarea romană care te salva de datorii, pedepse sau chiar de sclavie ( vindicta liber factus), situație care iarăși nu avea cum să se întâmple decât în preturile romane; Solz - lamele mici de tegument ale peștilor sunt denumite astfel după asemănarea cu monedele de aur romane (solidus) emise începând sub Constantin. Metaforă de orășeni
Goți și români by Ion Mihai () [Corola-journal/Journalistic/3391_a_4716]
-
PDL nu este suficientă pentru rezolvarea problemelor interne cu care se confruntă partidul. Dacă această cooptare s-ar fi făcut dintr-o reală dorința de unificare, aș fi salutat-o cu entuziasm. Pe fondul profundei diviziuni a partidului și al vindictei meschine practicate de sicofanții lui Blaga ea este însă mai degrabă ca un plasture lipit pe o rană nevindecata, netratata și chiar nespălata. În plus, mi se pare ridiculisima această proliferare de prim-vicepreședinți. Funcțiile din BPN se aseamănă cu
Theodor Paleologu a identificat prezidențiabilul plauzibil al PDL by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/36562_a_37887]
-
va vota. Ca apoi să aflu că cel mai înfocat susținător public al poetului înainte de realegerea acestuia în vechea funcție a fost prietenul meu. Mai știu și alte povești despre el și despre alții - povești în care răzbat răutatea, ura, vindicta, necinstea. Dar nu contează. Contează mai degrabă exemplele inverse - atâtea câte le cunosc, (din fericire există și ele, chiar dacă puține) cele ale unor scriitori și gânditori (fie laici, fie credincioși) de o probitate morală exemplară excluzând orice fisură între operă
Operã și artist by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/7945_a_9270]
-
de lucrări de lux. Ipoteza era slăbită prin ceea ce știa Pomponescu despre caracterul dârz al primarului. O speranță nebună era aceea că un descreierat va pune dinamită la baza construcției și o va arunca în aer. Astfel de imagini ale vindictei măguliră sufletul lui Pomponescu. Ele nu se realizară. Într-o zi, însă, ministrul fu chemat la o întrunire de preoți și atunci găsi de cuviință a face o declarație vagă, de toți înțeleasă. lată cuvintele sale: - Tradiția noastră religioasă ne-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de susținere ale patriei erau Armata și Biserica. Adevărul mai era că membrii guvernului se arătau foarte sceptici cu privire la eficacitatea sentinței, desfășurarea campaniei militare indicând un succes aproape sigur, măcar temporar, al infiltrației germane, prin urmare se expuneau unei posibile vindicte, formulate în mesaje sinistre, pe care le primeau mereu în scris sau telefonic. Întrucât îi privea, s-ar fi mulțumit cu publicarea sentinței, însă factorul decisiv se împotrivea. Dădură deci autorizație Hangerlioaicăi și unuia din părinții lui Tudorel (tată sau
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
străinătate era soluția cea mai nimerită. Ex-ministrul surâse melancolic. . - Unde locuiești? Întrebă Gulimănescu. . - Acasă la mine. Ce întrebare! . - Poate că nu strica să fi transferat averea pe numele altuia. Se vor confisca averile foștilor demnitari. Pomponescu izgoni cu mâna spectrul vindictei. . - La catedră te-ai întors? . - Nu, zise Pomponescu. Sunt în concediu. - E mult mai bine. Te-ai fi expus manifestațiilor ostile. De altfel, mi s-a spus azi la minister că va ieși în curând în Monitor decretul de destituire
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
efectele alimentației excesive și totuși „consumă exagerat, sfidând prescripțiile medicale” (344). Am impresia că paginile 124-137 (mama eroului În bucătărie, loc simbolic, unde se pregătește hrana, unde fierb amintirile) se constituie În centru secret al cărții, spațiu al vinei, al vindictei parodizante, acolo unde frumusețea e o „sfidare”. Parodia eucharistiei o legitimați splendid În ultimul epilog, unde e vorba de interdicția de a mânca din pomul cunoașterii. Datoria de a mânca, adică de a transcende condiția edenică spre condiția umană, responsabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
zeu (dar... "Cum? Tu zeu și eu muritoare?" se interesează, candidă, Isis, înainte de a afla că poate fi canonizată și ea); pînă una-alta, Osiris are ce are cu etiopienii ("Pe etiopieni o să-i belesc de-o să mă țină minte vindicta bonum și-o să mă întorc să zidesc piramide și o să zidesc temple pînă o să mă satur"; în tabăra etiopienilor se creează panică ("Hauăleu, ce-o vrea ăsta de la sărăcia noastră" se întreabă tuciuria Aso, "Și nu mi-e de neatîrnare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
-n suflet, sau cum a ajuns pe acest pământ pustiu în care îi pregătise exilul un sicriu, el se simte aproape de pragul veciniciei (V 3). Ultima întâlnire cu Ibis, care și-a consumat întreaga existență în pustietoarea lui sete de vindictă (Și-ai dat o viață-ntreagă pe-un dor de răzbunare ?.../ Orb ! În mormânt de ură tu însuți te-ai închis), îi amintește că atunci Când omul pogoară spre mormânt/ Cuvântul de iertare e ultimu-i cuvânt. Poetul le solicită geților să
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
sclavului însoțită de conferirea cetățeniei (Printr-un decret, cel dintâi de acest fel, el a fost proclamat liber și cetățean roman, cu drept de vot în tribul pe care și-l va alege. Eliberarea deplină se mai numește și azi vindicta, după numele lui Vindicius - II, p. 45). Mai târziu, de dragul adevărului istoric, el îl va îndemna pe sclav să se ducă la Publicola pentru a-i spune ce a aflat despre complotul monarhist : vrei să ruinezi faima lui Plutarc ? (II
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
vii, fără intervențiile altor indivizi și fără contribuția celor ce-i învinseseră în luptă, ci prin simpla sugestie a unicității vinovăției lor. Deci fata lui, care dorea să-și răzbune tatăl, începu să o protejeze pe mama, din porniri de vindictă, aducându-i suplimente de hrană, cutii cu medicamente trimise de englezi, pachete cu jucării și cu ciocolată, dăruite de americani, oblojind-o, întremând-o, uneori salvând-o de la violurile soldaților sovietici, ale căror victime cădeau nemțoaicele, totdeauna și mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ar povesti un film sau o piesă de teatru. Și iar mă conving de faptul că sufletul românesc nu este purtător de ură, nu este setos de răzbunare. În cuvintele omului de rând nu există acele sintagme ale ferocității, ale vindictei perpetue. Cuvintele sunt mai degrabă ale iertării, ale împăcării, ale resemnării. Un mare dar al sufletului românesc, dar, în egală măsură, o mare slăbiciune a vieții românilor. Din această împăcare cu răul, cred, obediența, resemnarea cu care ne mlădiem după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
legea unei solidarități și a unei "cumințenii" acuzate, inamovibile. Sub această acțiune echivocă, în același timp bunăvoință și impostură, crevasele familiei "protejate" se adîncesc, caracterele se disparizează, conflictele se ascut, capul familiei afectat de eșec devine țintă de sarcasm și vindicte, membrii familiei oscilează între panică și înverșunare contestatară, și-o iau în cap, cum s-ar zice, și numai bătrîna, croită dintr-un aluat cu o altă valoare, să-i spunem perenitate, și tradiție, rămîne pînă la un punct autoportantă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de nevoia unei depline armonizări cu lumea din jur, cu această Europă care-și reface, ea însăși, structurile sub ochii noștri. E un ceas mare al istoriei, ceasul demnității regăsite. Să nu-l irosim în vorbărie inutilă, în intrigă și vindictă! Pentru istoricul care îmi place să cred că sunt, ceasul acesta e un îndemn la restituția deplină a duratei noastre, cu toate mizeriile și vicisitudinile ce o grevează, căci istoria rămâne o condiție indispensabilă a cunoașterii de sine. Dacă poporul
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
o găsim în manuscrisul 2257, ca și răspunsul conceput de Eminescu: "O revoluțiune în idei, în care se naturalizează generația cea nouă". Iar această revoluție nu trebuie să fie o simplă negare a trecutului imediat, cu atât mai puțin o vindictă, nici "a răsturna lucrurile cu sus-n jos", ci un efort masiv, stăruitor, competent, de a limpezi spiritele și a pune la lucru tot ce poate contribui la asanarea corpului social. Justiția și dreapta măsură revin ca un laitmotiv. Să
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
numai se curăță noroadele". Suferința, "divina necunoscută", după o expresie celebră, e un factor al istoriei. Suportabilă, cât timp nu pare absurdă, ea nutrește la limită explozii ce purifică, instituind noi echilibre, dacă nu cade în exces de voluntarism și vindictă. Epoca regenerării, la care ne-am referit îndeosebi, e plină de învățăminte din acest punct de vedere. "Pentru popoare, ca și pentru individ, suferințele nu sunt totdeauna pierdute; ades ele sunt menite de a le întări energia, de a le
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
foarte puțini, pot pretinde cu seriozitate că vedeau efectiv capătul tunelului. O serie întreagă de obstacole de ordin moral-social împiedică mereu o discuție calmă, sinceră și onestă pe această temă acută. Ea este făcută parcă să satisfacă toate complexele și vindictele vieții literare. O spun totuși din nou și cu energie: dacă este vorba de un proces, întâi al sistemului și șefilor lui, apoi al executanților și colaboratorilor. Circulă de altfel și un alt mit sau, dacă vreți, un semi-mit, al
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
zgomotos, întărâtat, în clișee de țipătoare melodramă. Sminteala continuă la bal, unde suita de quiproquouri, de păruieli și bastonade e la locul ei. Un bal mascat, cum nu se poate mai nimerit pentru aceste personaje de carnaval. O tragedie a vindictei râvnește a fi Năpasta (1890). Atmosfera, încă de la primele replici, se anunță apăsătoare, sumbră și ea devine într-adevăr insuportabilă, prevestind un sfârșit funest. Anca, soția cârciumarului Dragomir, e o femeie ale cărei trăiri s-au concentrat într-un unic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
legea unei solidarități și a unei "cumințenii" acuzate, inamovibile. Sub această acțiune echivocă, în același timp bunăvoință și impostură, crevasele familiei "protejate" se adîncesc, caracterele se disparizează, conflictele se ascut, capul familiei afectat de eșec devine țintă de sarcasm și vindicte, membrii familiei oscilează între panică și înverșunare contestatară, și-o iau în cap, cum s-ar zice, și numai bătrîna, croită dintr-un aluat cu o altă valoare, să-i spunem perenitate, și tradiție, rămîne pînă la un punct autoportantă
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
anii negri ai detenției. Momente fugare din drastica recluziune se întretaie cu scene din viața frământată, măcinată de suspiciuni și îngrijorări a exilului românesc din capitala Franței. Autorul, care își investește în epicul atent condus propriile, bântuitoare, amintiri, respinge soluția vindictei, a răfuielii cu uneltele mărunte ale marilor tartori, de la noi și de oriunde. El semnalează sfidătoarea impostură a „oficinelor care rescriu istoria țărilor din Est în anii ’50-’60”, a căror imundă strategie este aceea de a „machia minciuna”, ferind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]