2,833 matches
-
cercul unor confesiuni personale, mulțumindu-se a fi cutia de rezonanță a comunității. În felul acesta viziunea d-sale rămîne în stadiul de mărturie virtuală, în dosarul unui proces ce nu depășește granițele eului propriu. O introspecție amară, o sumbră visare, o așteptare pasivă îl separă de ceea ce ar fi putut deveni acordurile unui militantism: “de-o albă trîndăvie timpu-i legănat/ clipă de clipă se pierde tot mai mult/ gîndul poate-i porni spre ararat/ sfîșiind seninul unui cer ocult// anii
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
legănat/ clipă de clipă se pierde tot mai mult/ gîndul poate-i porni spre ararat/ sfîșiind seninul unui cer ocult// anii-și cer birul cu dobîndă/ timpul în loc să crească - scade/ arătînd în zare o uitare fumegîndă/ precum un șarpe între visări și moarte// frunzișul de cuvinte cade veșted/ în lume se abate o răcoare/ adînc prevestitoare/ așezînd pe creștet/ o împăcată-n sine așteptare” (Timp în scădere). Dar protestul conținut în versurile lui Alexandru Lungu nu e mai puțin relevant, întemeindu
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
De pildă, notele din același august românesc: “27 august (Iași)... O zi grea, păcătoasă! Mai important decât orice pentru mine este să scap de lene, de irascibilitate, de lipsa de caracter”. 17 august (Tecuci)...” Seara m-am lăsat dus de visare și am lenevit. Mai important decât orice pentru viața mea este îndreptarea celor trei vicii: lenea, lipsa de caracter și irascibilitatea...” 28 august. “Am 26 de ani. Am scris câte ceva și m-am gândit la multe... Mai important decât orice
Zamfira și Însemnările artificierului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13041_a_14366]
-
profunde, care avea în față viitorul. Ca aproape toate școlile de acest fel, își avea originea în psihanaliză, însă rupsese orice legătură cu aceasta, elaborând o metodă proprie, o teorie proprie, o istorie proprie, un stil propriu de viață, de visare, de educare a copiilor. Profesorul Andrews zbura acum în Polonia cu o geantă de cărți și o valiză de haine groase - i se spusese că în Polonia decembrie este excepțional de geros și neplăcut. Cu o oră înainte s-a
O povestire de Olga Tokarczuk - Profesorul Andrews în Varșovia by Iadviga Iurașek () [Corola-journal/Journalistic/13013_a_14338]
-
au fiecare ceva specific, ne Întoarcem la Maia Martin, tânăra pictoriță care iubește toate culorile lumii, dar are vocația ineditului. Artistă caută formele esențiale, uneori Într-o presupusă geometrie a spațiului, alteori Într-o sinteză a unor elemente insolite, eliberând visarea și fantezia, Într-o simbioză interesantă a realului și imaginarului. Lumea ei este poetică, dar nu lipsită de umor. Liniile și formele din picturile Maiei tind spre fantastic, neținând seama de reguli stricte. Ea reușește să ne atragă Într-un
MAIA MARTIN Primiţi-mă cu iubire. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Dorel Schor () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1555]
-
de ele. M-am născut la Dunăre și am copilărie la mare. }intuit de orizont, aruncând cu privirea punți peste ape, am rămas toată viața un visător. Marea mi-a deschis întâia oară porțile visului; ea m-a învățat că visările sunt o ipostază a infinitului. Marea și cerul. Dar cerul imprimă visării o dimensiune de altă natură. Infinitul celest e spațial, infinitul marin aparține cu precădere întinderii. De nu ar fi orizontul - și e suficient pentru asta să-ți închipui
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
intuit de orizont, aruncând cu privirea punți peste ape, am rămas toată viața un visător. Marea mi-a deschis întâia oară porțile visului; ea m-a învățat că visările sunt o ipostază a infinitului. Marea și cerul. Dar cerul imprimă visării o dimensiune de altă natură. Infinitul celest e spațial, infinitul marin aparține cu precădere întinderii. De nu ar fi orizontul - și e suficient pentru asta să-ți închipui marea învăluită în pace - călătoria cu gândul și-ar pierde din taină
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
nu contempli vreodată marea fără să îmbrățișezi orizontul, adică fără să cuprinzi măcar și o bucățică de cer, infinitul marin fură ceva și din încărcătura de vis a acestuia. Suntem înclinați să credem că starea de vis - mă refer la visarea trează - e o simplă stare imaginativă, un fel de suspendare a gândirii la nivelul evocărilor conturate numai pe jumătate, pentru ca în acest vag al reprezentărilor să se nască dorurile și formele închipuirii. De fapt, în cel mai fecund înțeles al
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
încarcă gândirea cu vestirile infinitului. Poți desigur rămâne visător pe marginea lacului, a fluviului sau a râului, și poți medita stăpânit de priveliștea dinainte-ți, înfrățit cu ea. Dar o asemenea reverie rămâne de obicei o reverie a apei, în timp ce visările mării transcend substanța care le provoacă, încurajate de inexistența unui al doilea țărm. Reveriile apoi nu sunt decât prin excepție reverii ale infinitului; ele rămân reverii ale licărului, ale luciului, ale volburei, ale undei, ale spumei. Toate acestea ți le
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
poartă, e mobil ca și ea. Când privirea îți alunecă pe întinsul câmpiei, când ajunge acolo unde orizontul o deviază spre profunzimile cerului, conștiința păstrează ceva din certitudinea teluricului, pornești către infinit cu senzația solidei sprijiniri pe pământ. Astfel, aventura visării e scutită de balansul imponderii, pătrunderea privirii în aerian se asociază cu traiectul ascuțit al săgeții și al zborului rândunicii. La marginea mării însă explorările infinitului îți dau sentimentul plutirii, inconștientul introduce în substanța visării ceva din zborul plan al
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
sprijiniri pe pământ. Astfel, aventura visării e scutită de balansul imponderii, pătrunderea privirii în aerian se asociază cu traiectul ascuțit al săgeții și al zborului rândunicii. La marginea mării însă explorările infinitului îți dau sentimentul plutirii, inconștientul introduce în substanța visării ceva din zborul plan al pescărușului, din rotirile lui netezi. Marea e un poem al ritmului. De la murmurul ei, până la pânzele ei colorate, când mai verzi, când mai nisipii, - infinite panglici de apă cu reflexe lent jucăușe - marea toată e
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
țărmul cu marea, în lung legănate rotiri. Reveriile mării, - cele ale mării pe care am cunos-cut-o, marera litoralului dobrogean, sunt deopotrivă reverii ale plăjii, ale stâncii și ale păsării. Ai schimbat unghiul din care o contempli și marea îți modifică visările. în peisajul nud al apei, ea lasă să înainteze îndepărtatul capăt de arc al golfului, pierzându-l în irizări, în stropii microscopici ai valului, în fâșiile de văzduh ale nămiezii sau înserării. De câte ori n-am privit, rătăcind pe râpele înverzite
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
odinioară Trei papuci și Tataia - râpe conturate de galbenul rapiței și de ruginile argilei - de câte ori n-am privit Capul Midia? Linia îngustă de țărm care se avântă în mare nu răpește acesteia nimic din misterele infinitului. Ea numai face ca visarea să-și afle țesută o pânză în plus, care, între tine și azur, vine să-și desfășoare urzeala: un fir de ceață, un fir de argint... Așa cum îi aparține golful, mării îi aparține portul și catargul. Astăzi, norul de fum
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
realitate îți scapă, în ciuda evidenței ei din ce în ce mai concrete, - părea să se insinueze spre țărm ca un sol vestitor al parcurgerii infinitului. Nu știi niciodată de unde sosesc corăbiile, nici încotro se duc. Sunt simple și mișcătoare apariții în lumea reculeasă a visării. Vin de la infinit și pleacă spre infinit... într-o noapte orașul a răsunat din adâncuri. De jos, dinspre mare, urcau spre el, acoperind geamătul geamandurii - sute de glasuri într-un singur glas - mugetele sirenelor de vapor. Urcau spre orașul adormit
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
sunetul sirenelor. în sute de voci, topite într-o singură voce, sute de sirene sunau alarma și dădeau vasului în flăcări ultimul onor. încet, în prelunga lor uriașă tânguire, împăratul Traian pierea. Infinitul devenise roșu. Marea cunoaște reverii diurne și visări ale nopții. Ai crede că bezna, care ucide întinderea și umple adâncimea cu spaime, e potrivnică infinitului. Poate că așa ar fi, dacă luna n-ar veni să presare între polii marini un drum de petale reci de lumină. Pe
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
înghețat atunci până departe. Cine nu a văzut marea înghețată, - nu ziua, când acest spectacol, cu toate că rar, îți poate totuși apărea, în bizara lui întrupare de forme, ca o imaginabilă variantă polară, ci noaptea, sub raza astrului selenar, - acela, în visările sale, rămâne văduvit de cel mai fantastic dintre peisajele mării. Căci atunci când îngheață marea, ceea ce încremenește, ceea ce se lasă surprins de cristalinul clește al gheții, nu e întinderea ci mișcarea, valul. închipuiți-vă valurile în mantia lor de zăpadă, sub
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
basarbeană din preajma începutului celui din urmă mileniu, poemul "politicos" pare mai credibil decît celălalt, mioritic și adiind a trup de viespe și a "trunchi de acadea": În hrubele răsucite de aici, între aceste văgăuni ale uitării, / pitit cu umilință, în visare și frică, la poalele dealurilor, / acum o jumătate de veac a trăit un popor / fără origini și fără conștiință clară a identității sale istorice. / Așa, mai mult o zdreanță de neam, o gloată mai mult, / niște vedenii de oameni dormitînd
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]
-
care, de la o vreme, și-au ascuns aripile? Și cît de tristă e Moldova pe ruinele spumoaselor și atît de nenorocoaselor bătălii: "grădină uitată" în care "merele își rumenesc încet păcatul". Cei neînfruptați din festinul marilor înfrîngeri, pot lua drumul visărilor de la capăt: "noi încă tineri / nu numărăm victoriile trupului / avem iluziile toate la îndemînă / și putem visa frumos lucruri rare". Dar poetul este realist, el știe că aventura descoperirilor senzaționale se poate termina cu înfrîngere, pe care însă orgoliul o
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]
-
este din gânduri de vers, cea de-a doua din drumul lung al frazelor. Pasărea aceasta, în zborul său lin, duce de pe un meridian pe altul legătura cuvântului de lumină al Limbii Române între ziditorii de literatură. În Călător în visare, prefața volumului de versuri Spiralele Adolescenței, spuneam:,,Bun scormonitor în carnea visului/gândului, poeta Elisabeta Iosif a strâns într-un fagure de miere pentru buzele de lumină ale cititorului”... Iată, acum, aș putea spune că: Doamna Elisabeta Iosif a parcurs
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93839_a_95131]
-
cu ritualul cunoscut. Ce rezultă? un Făt-Frumos din... teiu! După Mai am un singur dor (cu refuzul obstinat al mării, cu oceanul furios, dar neputincios a smulge trupul din pămînt), urmează Epigonii, deschis tocmai prin cufundarea „într-o mare de visări dulci și senine”. Mai am un singur dor e de pe la 1882 (publicat prima dată în 1883), dar Epigonii apare în 1870. Ordinea din ediție nu e cronologică, ci simbolic-semnificativă. Sunt mai multe indicii că încă de prin anii 1870 Eminescu
Cu Nicolae Georgescu despre reeditarea antumelor lui Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93768_a_95060]
-
Prin perdele campestre de lumină prin zidul de rocă translucid, timp condensat față în față cuvintele care-au fost cândva unul se privesc degajă ploi de stele, nebuloase fantasme fluide ale războaielor fără șir ale speranței și pierderii absolute ale visării, nedreptății, surâsului impalpabil, cruzimii ale râsului nebun, ale morții și gloriei asemenea, micile invocări de iubire talismanul pentru încă o zi singurătatea abruptă de a te găsi printre cuiburi de foc în prima linie Descifrez ceva din cele ce spui
Poezie by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/12179_a_13504]
-
unui potir se deschide ca o fereastră o cruce de lumină. Clepsidra devine sarcofag, din cruce se desface steaua, din lemnul răstignirii se ridică aripi. Chipul Fecioarei e și el o fereastră, paleta pictorului, care la Alexandru Țipoia devine instrumentul visării și al libertății, la George Țipoia ajunge imagine a sarcofagului, a somnului și a fisurii. Cum anume? Poate că paleta e locul de unde pleacă și unde se întorc să adoarmă, să moară culorile, dar și locul unde realul și idealul
Viața tablourilor by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/12427_a_13752]
-
Se poate spune, cu deplin temei, că Emil Brumaru este un poet ce-și structurează viziunile sub spectrul grației imagistice, al suavității și delicateții, în gesturi lirice lente, somnolente, circumscrise într-un cadru poetic specific, al interiorului somptuos, ce favorizează visarea leneșă, reveria contemplativă: "în edificii vechi de cărămidă/ Pe canapele moi, ca pe ciuperci/ De aur matlasat, mă lăfăi dulce./ Oh, pe plafoane sunt serafi cu vergi// Ce bat la tălpi bezmetice fecioare/ Și uneori la sâni. Căci au greșit
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
pe unul dintre cotoare, trase volumul afară din raft. Cartea se desfăcu uimită, bălăngănindu-și paginile, sumeasă pînă la legătură, mărturisindu-și dedesubturile și scrisul ca o bijuterie nesfîrșită. Orlov o cuprinse; lansîndu-se dimpreună cu ea într-un fel de visare iritată. După o vreme; domolindu-și investigața, potolindu-și graba poftei, cititorul își ridică ochii: - Spune dar... Ce i se va întîmpla operei tale ? - Lucruri spectaculoase. Va rămîne circumscrisă acestui spațu. - O pușcărie livroidă... Oare ce vină au gîndurile tale
Capitis Deminutio by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/13799_a_15124]
-
care le imaginasem pentru eroii mei. Eram în posesia lor, a dramelor petrecute într-un cadru în care răzbătea și ceva din atmosfera Balcicului, a cărui amintire mă obseda. Le urmăream complicata traiectorie a simțămintelor de dragoste, de așteptări, de visări, viața lor sufletească încîlcită. Umpleam paginile scriind cu tot mai mult interes, căci îmi simțeam eroii din ce în ce mai apropiați de mine, de viața mea reală. Îmi păreau tot mai apropiați de sufletul meu, de gîndirea mea, de năzuințele mele, de singurătatea
Evocări spontane by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/13845_a_15170]