120 matches
-
peste cincisprezece volume de traduceri, ediții, antologii etc. Versurile lui P. sunt alcătuite dintr-un amestec, adeseori subtil, de ludic și gravitate, de libertate modernistă și de constrângere la tiparul tradițional, exprimând o concepție panteistă, uneori în tonalitate whitmaniană, totdeauna vitalistă și umanitaristă. Începând cu poeme de avangardă cuminți, ca în Alfabet (1939), sau cu poezii foclorizante, ca în Leroi-ler (1941), va trece după 1944, și pentru că avea o mare ușurință a versificației, către poezia epică festivistă, lozincardă: Tuturor (1948), Neobosita
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288946_a_290275]
-
toate celelalte soluții. Numai că, un sceptic, Cioran nu poate crede în nimic, nici măcar în budismul pe care îl admiră și pe care-l contrapune mereu creștinismului. Ce-i drept, în tinerețe, revolta împotriva creștinismului se hrănea din credințele sale vitaliste, din spiritul său anarhic. Scria în 1936: „Fără vibrațiile unui delir ascuns și stăpânit, totul mi se pare incolor, searbăd, deprimant. Îmi plac religiile păgâne, narcotizante, frenetice, cu excesul lor de voluptate și de groază, cu oracole, orgii; beție, în
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mai tainică și mai întăritoare. Cîmpul are înfățișare paradisiacă sub domnia Cerbului. Se pregătesc elemente ale mitului întemeietor de familie, în baza modelului vegetațional și în speranța belșugului. Floarea cîmpului domină imaginarul rural. Așa că Cerbul patronează renașterea, în toate manifestările vitaliste: De marne de sat, Un cerb s-arătat, C-acolo el știe Locul unde paște, Unde iarba crește, Crește, se-mpletește, În opt găitănește. Unde el s-adapă, Frumos apa-mi cură, Pietrele răsună. Dar voinicul Voinea Pe cerb l-
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
ca pentru noi, a respira, ci a vedea, iar moartea însemna pierderea vederii. Noi spunem "ultima suflare", dar ei spuneau "ultima privire". Mai rău decât a-ți castra dușmanul era să-i scoți ochii. Œdip, mortul viu. Iată o estetică vitalistă. Mai mult decât cea egipteană, cu siguranță. Surpriză: și aici guvernează moartea. Idol vine de la eidôlon, care înseamnă fantoma morților, spectru și abia mai apoi imagine, portret. Acest eidôlon arhaic desemna sufletul mortului care se înalță din cadavru sub forma
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
să meargă și e cuprins de preocuparea lui „pentru ce” și „unde” să meargă); ruptura dintre „particular” și „întreg” (cultura ultimilor noastre decenii este atrasă de primul și evadează nevrotic de-al doilea); ruptura dintre natură și uman (cultura noastră „vitalistă”, fie opune aceste două polarități ale realului, fie le absoarbe în lăuntrul orizontului „biocentric” care întunecă surplusul de tip personologic); ruptura dintre uman și ceea ce depășește umanul (cultura de astăzi întâmpină greutăți să iasă din platoșa umanismului său unilateral care
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
îl definesc pe C. drept un tradiționalist de expresie oltenească, vizibil influențat de „Gândirea” din prima fază (în speță de Lucian Blaga). Așadar, el acordă prioritate elementului originar, arhaic, ca factor regenerator și de autenticitate, cultivând tentația vieții primitive, exuberanța vitalistă trăită cu ardoare și frenezie. „Revărsarea” în natură, voluptatea cufundării în biologic, exaltarea instinctelor vitale vin dintr-o arzătoare dorință de plenitudine, de conectare la ritmurile eterne ale vieții. Sensul complex al tradiției transpare în mai multe straturi. Matricea geografică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286287_a_287616]
-
cele mai de taină ale cosmosului, este transparență între vizibil și cele nevăzute, punte-catapeteasmă ce tăinuie și revelează între sacru și profan, mijlocind ca diacon dialogul mereu triadic.” Volumul de debut, Cum să vă spun, este dominat de o poezie vitalistă, frustă, ale cărei puternice accente expresioniste sunt transpuse într-un limbaj direct, lipsit de subtilități stilistice. Universul liricii sale este acela al satului ardelean, simțit ca loc originar, în care gesturile cele mai mărunte capătă o rezonanță cosmică, ritualică: „Într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
câiniei»” (G. Călinescu), evocând câteva din momentele scurtei existențe a micului animal și durerea la dispariția prietenului patruped. Poetul procedează la antropomorfizarea câinelui, transformat în „interlocutor” tăcut, de fapt în rezonator al unor angoase, exaltări și gânduri proprii cu accente vitaliste, în simbol al ingenuității sufletești. G. Călinescu a opinat că punctul de plecare al ciclului de poeme ar fi fost poemul lui Ion Barbu despre „răpusul câine Fox”, ceea ce pare o exagerare. Barbiene sunt, într-adevăr, câteva rare și răzlețe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288870_a_290199]
-
de reconstituit”. Dacă s-ar avea în vedere doar titlurile majorității plachetelor sale, În prelungirea luminii, Cratere (1981), Lut ars, Heliante (1987), Febra esențială (1997), ori ale unor poeme (Lumină sonoră), s-ar putea conchide că poeta scrie o lirică vitalistă, solară, tentată doar de aspectul diurn al existenței. Însă cu trecerea timpului ea se dovedește mai degrabă o structură lirică anxioasă, bântuită de spaime și viziuni tanatice, încercarea de a prelungi lumina revelației, proprie debutului, continuându-se într-un dureros
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290369_a_291698]
-
sensibility"), sensibilitate modelată de nostalgia centralității și a unei mitologii capabile să explice totul. Aici devine vizibilă apropierea tipologică de expresionism (melodrama este "expresionismul imaginației morale", "the expressionism of the moral imagination", spune Brooks), pe linia acelei tendințe de amplificare vitalistă a eului nu prin eludarea vieții afectelor, ci prin focalizarea asupra substratului lor organic, inconștient. Nu întâmplător, Lucian Blaga sublinia și el într-un eseu de tinerețe faptul că "noul stil" (expresionismul) renunțase la procedeele narativ-descriptive ale romantismului (care folosea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
spre fantazare și spre irealitatea suprarealistă. Împrumutat de la Baudelaire (din care P. a și tradus), viermele ironiei - al deziluzionării, al lucidității în cele din urmă - subminează sentimentalitatea, conferind nota proprie: un fel de tristețe, de conștiință nefericită, atotprezentă în spatele gesturilor vitaliste ori al ștrengăriilor ludice, care, la rândul lor, devin manierism asumat, joc literar și existențial. De altfel, în epigrame, ca și în câteva proze experimentale, P. excelează în capacitatea de asumare a unui tipar, cultivând construcția prozodică savantă, formula prețioasă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
l-a făcut să piardă, desigur, considerația unor scriitori precum Romain Rolland, Stefan Zweig și Hermann Hesse. Dar dincolo de orice contingență, opoziția era de principiu. Reluând antiteza nietzscheană dintre apolinic și dionisiac, și în același timp pe cea romantică și vitalistă dintre spirit și viață, Thomas Mann o completa cu noua semantică a modernității, articulând-o cu măestrie suverană în multiplele sale fațete: creativitatea se opune cunoașterii abstracte, simplitatea originară intelectualității, iar plinătatea tulbure și demonică a vieții purității ascetice a
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Popescu, Marta Petreu, Dinu Flămând ori Virgil Mihaiu), H. aduce ceva propriu: o remarcabilă concentrare, aproape de enunțul eliptic. Despre Lecția de anatomie se poate spune că reprezintă o apologie a livrescului, dar o apologie extrem de discretă, conjugată cu o frenezie vitalistă aproape cotropitoare, exprimată la rândul ei cu delicată voluptate. Fundalul poeziei îl constituie Sibiul natal cu tot ceea ce presupune el (spațiu germanic, interioare tipice, muzica lui Bach, marii scriitori). Undeva, mai departe, ca o legendă, ca un vis de artă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287466_a_288795]
-
conștiințe morale și politice, din ce în ce mai inconcesivă cu anormalitatea și nefirescul. Din notația abruptă și sacadată, mizând pe reluarea obsedantă a unor sintagme, și din comentariul sec, de o ironie severă împinsă la sarcasm, ca și din luxurianța austeră a versurilor vitaliste, ea și-a creat un mod de a scrie recognoscibil în oricare dintre poeme. Cu fiecare carte, poeta și-a adâncit adevărata vocație, obținând treptat sufragiile celor mai autorizați și exigenți critici. În A. se poate recunoaște azi un scriitor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
XIX-lea, un ilustru chimist, Jöns Jakob Berzelius 175, susținea credința într-o forță regulatoare care caracterizează substanțele organice, susținând dualismul cartezian aplicat substanțelor chimice. Chiar și Oscar Hertwig 74 era adept al neovitalismului. Secolul XX renunță definitiv la tendințele vitaliste și neovitaliste. Wöhler contribuie la sintetizarea calciului carbid și dovedește posibilitatea realizării de compuși chimici, egali în valoare cu substanțele organice. Descoperă aluminiul cu un an înaintea ureei, și izolează elementele ytriu, beriliu, titaniu și nichel în stare pură. Descoperă
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
la patrie, la popor) și a participării la devenirea obștească. Rostirea e deseori prolixă, uneori greoaie sau „aspră”, frazarea ideatico-imagistică e mai degrabă descriptiv-narativă, tonul e declamatoriu. Volumele ulterioare atestă o evoluție către limpiditatea expresiei și o atenuare a tentei vitaliste în favoarea unei viziuni intelectual-contemplative. În Floarea soarelui sau Mâna de lucru (1978), persistă „angajarea” din epistole, slujită, însă, mai puțin de mobilizarea patrimoniului istoric și mitologic ancestral și mai mult de referirea la concretul cotidianului. În Alfabetul straniu în care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285640_a_286969]
-
solitudinea, când mândră, când dureroasă, a geniului converg în mitul liric al damnării, al sorții potrivnice, căreia poetul i se sustrage prin proiecția demonică sau demiurgică a eului, prin înălțarea în zonele ideale ale artei, prin integrarea într-o natură vitalistă, frenetică, prin evaziunea în spații exotice sau timpuri apuse și în vis, prin voluptatea senzorială și jocul gratuit al artei-capriciu. La originea configurației specifice a lirismului macedonskian stau reacțiile unei structuri psihice complexe, scindate interior („sunt și culme și abis
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
a semnat și Luca Dan. Volumele Oglinzi fermecate (1930), Ceasul de veghe (1937) și Glod alb (1940) au fost bine primite de critica epocii. Format în vecinătatea lui Tudor Arghezi, D. scrie o poezie aerisită, cu imagini insolite, construind pasteluri vitaliste. Melancolizând ușor, versurile lui imaginează spații stilizate, de o somptuozitate discretă, atinsă, uneori, de miasmele citadinismului. Versurile scrise după 1940 sunt tributare clișeelor propagandei antiromânești duse de regimul sovietic bolșevic. Krasnodon (1950), poem amplu în genul celor compuse de Dan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286718_a_288047]
-
tânărului este expresia unei neîncrederi fundamentale în posibilitatea criticii literare de a da judecăți universal valabile. Comparația cu nihilismul lui Cioran se dovedește potrivită: „Numai că-n vreme ce la Cioran acest scepticism are o bază livrescă și factură filosofică vitalistă și irațională, la Eugen Ionescu el este resortul unor reacții de amărăciune cu prilejul constatării neputinței de a rosti o judecată critică universal valabilă, reacție din care izvorăște un minunat eseu asupra faptului de a scrie critică. Puține pagini din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
față de "exercițiile de admirație" adulatorie. Aș spune că nu, chiar dacă acestea se pot manifesta, desigur, într-o formulă soft. Poate că nu mai trăim epoca în care, în vreme ce vocile temperate și antitotalitare erau foarte puține, intelectuali de seamă propuneau experimentarea "vitalistă" a existenței, asumată de ideologia fascistă și de cea nazistă, lucru valabil inclusiv în spațiul românesc. Poate nu vom revizita timpurile în care expunerile moderate, de pe poziții liberal-democratice, de tipul celei susținute de Raymond Aron, erau inundate de admirația nestăpânită
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
orice alt mit de origine, iar timpul ei este unul tare, în contrast cu cel scurs de atunci până în prezent, ignorabil și eliminat prin reactualizarea cosmogoniei).114 Reînnoirea ritualică are rădăcini și în viziunea arhaică a purității și perfecțiunii originilor, o viziune vitalistă asupra existenței, puterea și vitalitatea aflându-se în perioada de început, pe măsură ce timpul se scurge crescând și distanța față de origine, deci și impuritatea și slăbiciunea vieții. Acest pesimism este însă contracarat de optimismul recuperării ritualice periodice. Pentru ca noul început să
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
pe Campbell un apologet al conflictului ar fi o simplificare vulgară, precum în cazul lui Mircea Eliade, aspru condamnat pentru opțiunile sale politice din tinerețe (discuție care va fi dezvoltată în secțiunea dedicată miturilor moderne). Este mai degrabă o viziune vitalistă, care militează pentru acțiune, din care nu este exclus conflictul. Nu toate creațiile umane ori mitologiile au fost efecte ale conflictului sau l-au avut ca punct central. Dar Campbell oferă exemplul ramurii ierbivore Zinjanthropus a speciei Homo, care a
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
atenția acordată obiectului ca artefact conturează un univers poetic dominat de tristețe, solitudine și dezabuzare. Volumul de debut al autorului, Lumina pământului (1964), abordând o tematică „obligatorie” în epoca realismului socialist (șantierul, noile cartiere, bucuria muncii), oscilează între o poezie vitalistă, de celebrare a vieții (Pâinea) și o melancolie inexplicabilă, provenită din simpla înregistrare a situațiilor cotidiene și a obiectelor concrete (Elegie pentru o lingură de lemn, Amintire). Volumul Piatra (1968) reia și adâncește caracteristicile dominante ale unui imaginar naufragiat în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285141_a_286470]
-
de toute connaissance possible (1943), Introducere în filosofia dreptului (1944), Resorturile psihologice ale evoluției umane (1947), aceasta din urmă ca primă parte a unei proiectate antropologii filosofice de anvergură. El este întâiul gânditor român care încearcă să definească o „metafizică vitalistă”, într-o teorie generală a existenței umane. S-ar putea observa și o axă a unei filosofii morale și practice, constituită, în principal, din Cartea omului practic (douăsprezece scrisori filosofice) (1916), Supremația credinței pure în viața sufletească și socială (1939
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
artă își au existența ca atare în procesele mintale ale celor ce le creează și ale celor ce le contemplă”, prin ele trăiesc ca „gesturi complexe ale vieții noastre interioare”, ale elanului vital general, completând ceea ce S. numește „o concepție vitalistă a frumosului”. Iar întregul proces estetic se datorează faptului că eul, „unitate sintetică decupată dintr-un total masiv și continuu”, are tendința permanentă de a se reintegra în acel tot, prin imitație, afectivitate, prin comunicare verbală, gestuală, grafică. SCRIERI: Cartea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]