KorAP: Find »[drukola/base=vizetă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 ...8 >

182 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298

tinetă acolo În care aruncam apa... și dup-aia le luam și le duceam la capătul coridorului. Și mi s-a-ntâmplat Într-o zi că stăteam pe bancă și, rezemat așa, am adormit. Și s-a uitat milițianul pe vizetă, m-a văzut și, când am ieșit afară după ce-am pus gamelele-acolo, am văzut că-nchide ușa și-mi zice: „Bă, banditule, de ce dormi?”. „Păi”, zic, „n-am dormit”. „Băi, mai mă și minți?” Și-mi arde câteva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
de jos și trebuia să mă țin de perete... Și eram tânăr Încă la vârsta aceea, că aveam douăzeci și ceva de ani, da’ așa slăbisem cu toții, că eram numai schelete... Și ziceam: „Dacă cineva s-ar uita acuma pe vizete de-afară, care n-a fost În situația asta, ar zice: «Ăștia sunt nebuni, ăștia nu-s oameni normali»”. Cât ați stat la Aiud? Ne-au ținut acolo la Aiud vreo doi ani de zile și de-acolo ne-au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
În funcție de evenimentele internaționale. Noi suportam ce neajunsuri aveau ei pe plan internațional. Gardienii care erau pe secție câte doi-trei pe nivel erau foarte vigilenți... Purtau cizmele Încălțate În niște târlici și când mergeau nici nu auzeai... Veneau la vizor, la vizetă, și aveau o dexteritate..., și te prindeau. „Ce faci acolo, băi?” Dacă te vedea cu un ac făcut sau cu o scobitoare sau o sticluță, imediat: „Cum te cheamă?”. Te nota și te trezeai că te duce la subsol sau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
se desfășura, În aceste condiții, o zi normală? Se dădea deșteptarea la ora 5 și din momentul ăsta n-aveai voie să stai culcat sau rezemat până la ora zece seara, când se bătea un clopot. Erai vizitat În permanență la vizetă și căutat să te prindă În defect... În timpul ăsta, În liniștea celularului, Îi auzeai pe unii care țipau, răcneau. Diferite stări nervoase, diferite psihologii... Unii suportau mai greu, alții mai ușor, În funcție de temperamente. Era și asta o suferință În plus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
și am făcut multă izolare. Prima izolare am făcut-o la puțin timp după ce am ajuns, În septembrie 1957. În fiecare cameră se făcea de serviciu. Erau doi deținuți care trebuiau să spele pe jos și, atunci când venea masa, prin vizetă, prin deschizătura din ușă, trebuiau să o primească și să o dea la fiecare. De pe hol eram serviți de deținuți de drept comun, că exista o grupă care pregătea mâncarea, care spăla, care curăța și făcea serviciile de afară, inclusiv

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
de mâncare În gamelă. Și fiecare gardian avea metoda lui, sadismul lui, și Încercau câte ceva numa’ ca să facă rău... Se distrau, de fapt. Și unul din gardieni, atunci când venea mâncarea și se băga gamela... avea obiceiul să Împingă gamela pe vizetă În așa fel Încât să nu ai timp să o iei. Și mâncarea era fierbinte... Dacă o luai atunci când o Împingea, ca să nu te frigi, o scăpai și se ducea pe jos. Și el se distra... Vă amintiți numele acestui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
am blocat și, În loc să se verse gamela În cameră, s-a vărsat pe cizmele lui. A Început să țipe de acolo! Și i-am spus: „Până când nu-mi dai și porțiile care s-au vărsat, nu primim mâncarea”. A Închis vizeta, s-a făcut liniște... Care a fost reacția colegilor de celulă? Nu eram singurul. Erau anumite situații când deținuții se revoltau pentru că nu aveai ce să faci. Eu Însă am fost un rebel, probabil, tot timpul... A trecut puțin... și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
neîmpliniți, am zis: „Ce face? N-ați Învățat nimic În anii de Închisoare. Aveți impresia că ei nu-și iau măsuri sau ceea ce fac cu noi nu-s măsuri speciale și că vom fi liberi? Vor trage În noi pe vizetă”. Este greu să tai speranța cuiva, oricât de mică ar fi ea. Și nu uit că părintele mi-a zis următorul lucru: „Ce știi tu, mă, căcăciosule?”. Exact astea au fost cuvintele. Sigur că am tăcut, dar am avut dreptate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
Înainte, că vor trage În noi. N-au reușit să intre În cameră la frontieriști, dar au adus tunuri cu apă și, cum n-au reușit să-i scoată nici așa, le-au aruncat gaze lacrimogene. Au tras și pe vizetă, au rănit, au Împușcat, deci s-a adeverit Întocmai ce am spus eu. Știți cumva cine a tras? Erau simpli gardieni sau au fost și comandanți? O, toți! Și Securitatea de la Cluj a venit. Eu știam că venise la Gherla

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
cap și altul Într-un cap... Era o viață severă, În primul rând. Era un program de dimineață până seara. Deșteptarea era la 5 și stingerea la 9. Dar lumina, becul, niciodată nu se stingea. Erau ușile de fier cu vizetă, te urmărea gardianul, să asculte, să vadă ce faci. N-aveai voie să stai decât pe marginea paturilor. Toți, și ăia de sus, și ăia de mijloc. Să vorbești aveai voie, dar Încet și să nu faci scandal. Nu aveai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
fixam un punct și făceam planul aeromodelului. Da’ la un moment dat, nu mai puteam răbda și-am luat săpunul și desenam pe pătură... Și cel cu care eram vecin, efectiv a crezut c-am Înnebunit. Caraliu’ se uita pe vizetă... Și-ntr-o zi, după o perioadă de vreo două săptămâni de liniște, sunt chemat la anchetă. Și mă Întreabă anchetatoru’: „Ce faci toată ziua?”. Zic: „Domne, stau și mă gândesc”. „Și desenezi?” „Da, mai desenez.” Ce știu eu ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
unul pe altul... Ei, și comandantu’ nou, Dumitrescu sau Constantinescu, ne-a adunat pe toți și a ținut primul discurs pe care l-am auzit eu În pușcărie... că altfel auzeai numai cum urlau la tine când intrau sau pe vizetă. La Gherla ați fost vreodată la izolare? Am avut o perioadă, Între 14 ianuarie și 14 august 1964, când am stat și la izolare. Nu mi-au spus de ce, dar am aflat când am fost eliberat, că de la niște denunțuri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
deșteptarea, stai În picioare, pe o bancă sau pe pat, da’ nu culcat, și asta până seara la 22. Noaptea trebuia să stai cu mâinile afară, iar dacă-ți băgai mâinile ’năuntru, te atenționa: „Scoate mâinile afară!” Băga capul pe vizeta aceea și: „Banditule, mâinile afară!”. Și scoteai mâinile afară. De două ori, a treia oară: „Banditule, scoală-te Îmbracă-te și te plimbă!”. Și În fiecare noapte mă plimbam, și ziua nu dormeam... Am ajuns așa de slab, Încât aproape

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
muncă. La Mircurea Ciuc nu făceai nimic toată ziua, aproape să-nnebunești... Și trebuia să faci ceva. Mai povesteam Între noi, mai stăteam culcate, da’ n-aveai voie ziua să te Întinzi și ne ascundeam unde nu se vedea de la vizetă, că de-acolo te pândeau. Și pe unde nu se vedea În colțuri ne mai vâram și ne mai culcam și peste zi. Și În ajunul primului Crăciun pe care l-am făcut acolo am colindat... Nu vă spun că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
Pișcari 1, și mai era unu’, căpitanul Șartou, da’ celălalt nume nu i-l știu, dar știu că era din Baia Mare. Mai rar așa un gardian să vă ajute... Vai de capu’ meu! Să vă spun: vine la mine la vizetă, În 29 iunie, și mă Întreabă: „Trag clopotele la biserică, dar oare pentru ce?”. El o fost credincios, o fost om cu frică de Dumnezeu... „N-aș putea da seama pentru ce.” „O fi ceva sărbătoare?” „Nu știu.” Zice către

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
Virgil, pă Tămăior.” „Bine, Îți aduc eu țigări când ți-oi aduce și medicamentele.” Mă gândeam că astea Îs vorbe de popă bat... Cum mi-o da el țigările cu gardianul lângă el? Și prima dată mi-o băgat pă vizetă o legătură de țigări, că nu era’ la pachet numa’ vărsate. Și zic: „Măi fraților, câte vreme o ține din ele nu vă bateți capul, luați-le, și când or trece alea dau alarma la fabrică să ne trimeată măgăreața

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
unul nu. Și de-acolo, de unde era caloriferul ăla, vinea un șoarece. Apoi ce rămânea din mâncare... Îi păstram. Și dacă mâncam arpacaș, Îi dam și lui câte un pic, că vinea și mânca... Și m-o văzut gardienii pe vizetă și o zis că, de-i mai dau mâncare..., m-or băgat la izolare... la șo’reci... Și cum am lucrat la telefoane, aveam o căciulă de-ale cu clape, sistem de-ăla rusăsc, da’ nici n-am mai adus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
mirosă că Îi foc și chestii În cameră... Și-apoi o-nceput pompierii să le baje apă, da’ n-o reușit, că ăștia o băgat toate saltelele-n geamuri și n-o putut băga. Pă urmă, locotenentul-major Istrate o deschis vizeta și o tras cu automatul În cameră și-atunci i-o demoralizat... Și-apoi gardienii o Împins ușa și paturile alea de le-or pus ei la ușă și o intrat Înăuntru. Dup-aia i-o scos afară, i-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
spital, l-o făcut bine și mina i-o făcut și proteză. Am stat multă vreme..., mai mult de șase luni, În cameră cu el. Și-avea patul așa, și-aici era ușa, și gardianul nu mă putea vedea pe vizetă nicecum. Și io În fiecare zi dormeam până la ora șepte... Da’ la cinci trebuia să te scoli și să șezi pe bancă... Da’ gardienii nu prea aveau voie să deschidă ușa până când se făcea apelul, și pă vizetă nu mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
vedea pe vizetă nicecum. Și io În fiecare zi dormeam până la ora șepte... Da’ la cinci trebuia să te scoli și să șezi pe bancă... Da’ gardienii nu prea aveau voie să deschidă ușa până când se făcea apelul, și pă vizetă nu mă putea vedea. Mai țineți minte nume de gardieni de la Gherla? Nu... Că tăți avea poreclă... Cu noi În fabrică era unu’, mi se pare că-l porecliseră deținuții „Bubi”. Și era maiștri civili... Era unu’ la sala de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
nepotul lui Pache, acela care scria cântări bisericești. Am vorbit multe-multe cu el, că nu eram de acord, În sensul că el În fiecare zi avea o rugăciune... Să ducea În unghiul mort al celulei, să nu fie văzut de la vizetă, și se ruga... Știi? Și Își făcea rugăciunea la perete și, printre altele, Îl invoca pe Dumnezeu și pentru a-i distruge pe comuniști, să-i facă praf și pulbere... Și nu știu ce. Și i-am spus: „Părinte, nu vă supărați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
erau numai somități, numai foști demnitari ai României: fostu’ ambasador În Rusia, Camil Demetrescu, fostu’ atașat În Italia, Costică Torosian, preasfințitul episcop Dragomir, 33 dă popi... În camera asta, tot ca să-și bată joc de ei, mâncarea se servea pe vizetă, pe o gaură făcută În ușă și În gamelă. Și trebuia să te miști repede. Ori toți acolo erau foarte bătrâni, erau fosile, domnule... Aveau toți Între zece și 15 ani de pușcărie executați deja... Și... m-au numit pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
prind ăștia și mai iau vro bătaie dracu’ pe-aici!”. Și-am bătut În ușă. Prima dată vine Ștefan ăsta cu Bărbuică... Era noaptea, peste 12 noaptea... Trop-trop pe sală... „Care bați, mă?” „Eu, la 48, domne!” Și vine, deschide vizeta: „Bă, futu-ți dumnezeu’ mă-tii! Vrei să te omor În bătaie? Ce mă deranjezi?”. „Domnu’ locotenent”, zâc, „venim de pe drum, n-am mâncat de două zile. Făceți-vă pomană, poate a mai rămas pe la bucătărie ceva arpacaș..., ce-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
o dubă și ne-a dus la Constanța. Pe drum Însă io am transpirat de-am dat cre’ că cinci-șase kile de apă jos prin transpirație... Când ne-a băgat acolo la Spitalu’ Județean, tot așa, pregătit pentru deținuți, cu vizete la uși, cu tot, ne-am bucurat și noi de puțină odihnă... Am stat o săptămână și ceva acolo... A doua zi a vrut să mă trimeată Înapoi, că, datorită transpirației, zic eu, și eliminării apei ășteia din corp... n-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
regim? Când a murit Stalin eram În Galați. A tras cloapete, că auzeam cloapetele trăgând... Știu că la moartea lui mai era câte un milițian mai bun dintre aceia care ne păzeau pe sală. Și cum era ușa, avea o vizetă de aia mică, băgam castronul, ne punea mâncarea și ne băga iară Înapoi. Și mai Întreba câte unu’ de ce trage cloapetele mereu, și i-a spus că a murit Stalin... Atâta am auzit, că trăgeau cloapetele, da’ nu rețin În

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]