75 matches
-
la apogeul puterii lor, cucerind Asia Centrală, coasta Africii de Nord și Spania. De asemenea, Al-Malik a arabizat statul, înlocuind funcționarii greci și perși cu arabi. Cucerirea Iberiei a început când maurii (în principal berberi alături de câțiva arabi) au invadat Iberia vizigotă creștină în anul 711, sub conducătorul lor berber Tariq ibn Ziyad. Ei au debarcat la Gibraltar pe 30 aprilie și s-au îndreptat spre nord. Forțelor lui Tariq li s-au alăturat în anul următor cele ale superiorului său Musa
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
în anul 800. Originea numele provine de la o marcă pe frontiera de est a Regatului de Asturias, protejată de castele, turnuri și castre. Comitatul de Castilia, mărginită la sud de Montes de Toledo, a fost repopulată de locuitorii cu origini vizigote din Cantabria, Asturias și Vasconia. Primul contele de Castilia a fost Rodrigo în 850, vasal al regilor Ordoño I din Asturias și Alfonso al III-lea de Asturias. Ulterior, regiunea a fost împărțită, astfel Alava, Burgos, Cerezo și Lantarón, și
Regatul Castiliei () [Corola-website/Science/319106_a_320435]
-
secole. După căderea Imperiului Roman de Apus, "solidus"-ul a continuat să circule câtva timp la franci, iar numele său s-a menținut și a devenit, în limba franceză, prin evoluție fonetică, sol, iar apoi sou. Vizigoții au emis monede vizigote, imitând solidus-ul și tremissis. Pe monedele romane apar abrevieri. De notat că "V" latin se transcrie fonetic [u]. Iată câteva abrevieri folosite: Un exemplu îl aflăm pe moneda din dreapta, emisă sub Domițian: IMP DOMIT AVG GERM S C (IMPerator
Monedă romană () [Corola-website/Science/322356_a_323685]
-
desen subțire, / Ovale, verzi, cuprinse-n negre fire, / Cu clopoței, cu ciucuri, cu lumini. Cu trandafiri pictați, cu flori de crini, / Cu valsuri, cu parfum de liliac. / Chineze, cu dragon și vârcolac, / Franceze, cu perechi dansând gavote, / Bárbari, cu imagini vizigote". Suntem în plin spectacol de curiozități! Spectacole mult prea lungi sunt de găsit, de asemenea, în cele 7 Poeme din 1968 și în alte cicluri. Vălmășagul de imagini din Turnul Babel (peste 600 de versuri) configurează un "babelism" în perpetuitate
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
că după alți învățați de mai înainte, goții erau numiți mai degrabă geți . Când vizigoții vor intra, în a doua jumătate a secolului al V-lea, în Spania, legendele și miturile geto-dacilor se generalizează, intrând în spiritualitatea spaniolă, prin regatele vizigote întemeiate în Spania. Cassiodor, secretarul regelui ostogot Teodoric, care scrie „Historia Gothica” în secolul al VI-lea, desăvârșește identitatea geți-goți, fiind susținut de opera lui Dio Chrysostomus. Opera lui Cassiodor s-a păstrat într-un rezumat, făcut din memorie, la
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
a unei alte religii monoteiste, mai activă în plan militar și politic. Ordinea imperială e înlocuită cu o alta, în care nu mai este loc pentru valorile bizantine, imperiul restrângându-și treptat teritoriul la orașul-stat Constantinopol. Spre deosebire de Italia ostrogotă, Spania vizigotă, Galia francă unde au continuat să funcționeze o parte din instituțiile romane, cărora li s-au suprapus instituțiile germanice ale cuceritorilor , în spațiul nord-dunărean aceiași germanici nu s-au putut fixa în absența fie și a rudimentelor de putere romană
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
depășite și, dacă în secolul al V-lea și în prima jumătate a secolului următor în regatul vizigoților n-au apărut scriitori importanți, tocmai din cauza devastărilor provocate de invazie, începînd cu a doua jumătate a secolului al VI-lea, cultura vizigotă produce personalități, ale căror scrieri conțin motive și idei autonome și originale; producția literară a regatului vizigot începe mai tîrziu, după cea din regatul franc, va continua cu energie și vivacitate pe toată durata secolului al VII-lea, cînd în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din bazilica Sfîntului Martin de la Bracara. Bibliografie. Ediții: PL 72; Martino di Braga, Contro le superstizioni. Catechesi al popolo (De correctione rusticorum), ediție îngrijită de M. Naldini, BPat 19, Firenze, 1991. 2. Leandru din Sevilia Printre scriitorii minori din Spania vizigotă îl putem aminti pe Leandru, originar din Cartagina, fratele mai mare al faimosului Isidor, episcop de Sevilia; Leandru a fost călugăr și a desfășurat o intensă activitate de convertire a vizigoților. El a fost sufletul conciliului din Toledo care a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și Cassian referitoare la educația călugărițelor. A murit în 600 sau 601. Bibliografie. Ediții: PL 72. Traduceri: BTP 66, 1987 (Lettera alla sorella Fiorentina: O. Giordano). Studii: L. Navarra, Leandro di Sevilia..., Japadre, L’Aquila, 1987. 3. Exegeți în Spania vizigotă a fost cultivată și exegeza biblică, deși într-un mod nu foarte original (ceea ce înseamnă că în această țară începuse renașterea unei culturi atente la asemenea probleme „științifice”); avem așadar un Comentariu mistic (cu un conținut tradițional) al Cîntării Cîntărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Bibliografie. Ediția: MGH, Auct. Antiquiss. 11, 1: Chronica Minora 2, 1, 1893 (Th. Mommsen). 5. Isidor de Sevilia Fără îndoială, dintre toți scriitorii regatului vizigot, cel mai important este Isidor de Sevilia, a cărui personalitate, încadrată în contextul culturii Spaniei vizigote, este emblema acesteia și constituie, în același timp, punctul de sosire al culturii precedente și momentul crucial al civilizației epocii sale; grație lui Isidor și autorității sale, respectate chiar și de regii vizigoți, cultura creștină din Spania s-a dezvoltat
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
compune o operă Despre datoriile privitoare la Biserică (De ecclesiasticis officiis); titlul Despre datorii ne trimite la Ambrozie și poate chiar la Cicero; e prezent în această scriere și Tertulian, ce pare să fi fost citit destul de mult în Spania vizigotă. Isidor e și autorul unei Reguli monastice (Regula monachorum) al cărei conținut e legat de cel al cărții a treia din Despre datorii: avem de-a face aici, cum observă Fontaine, cu un respect exagerat pentru reguli, care devine aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sus sau în jos pînă la liniile extreme. În secolul al VI-lea, va pune în umbră celelalte scrieri, ajungînd uneori foarte asemănătoare cu unciala (atunci se va numi semiuncială). După căderea Imperiului Roman s-au dezvoltat scrierile naționale: scrierea vizigotă, lombardă, merovingiană, irlandeză, anglo-saxonă, dar, cu toată expansiunea acestora, minuscula carolingiană se prezenta ca un factor de unificare. Această scriere a luat naștere din alăturarea semiuncialei și a semicursivei, de la una împrumutînd claritatea și regularitatea, de la cealaltă agilitatea și suplețea
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
ei fuseseră depășite și, dacă în secolul al cincilea și în prima jumătate a secolului următor în regatul vizigoților n-au apărut scriitori importanți, tocmai din cauza devastărilor provocate de invazie, începând cu a doua jumătate a secolului al șaselea, cultura vizigotă produce personalități cu o anume greutate, ale căror scrieri conțin motive și idei autonome și originale; producția literară a regatului vizigot începe mai târziu, după cea din regatul franc, însă va continua cu energie și vivacitate pe toată durata secolului
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
bazilică a Sfântului Martin de la Bracara. BIBLIOGRAFIE Ediții: PL 72; Martino di Braga, Contro le superstizioni. Catechesi al popolo (De correctione rusticorum), ed. M. Naldini BPat 19, Firenze 1991. 2. Leandru din Sevilia Printre scriitorii minori (sau mărunți) din Spania vizigotă îl putem aminti pe Leandru, originar din Cartagena, fratele mai mare al faimosului Isidor, episcop de Sevilia; Leandru a fost călugăr și a desfășurat o intensă activitate de convertire a vizigoților. Într-adevăr, el a fost sufletul conciliului din Toledo
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și Cassian referitoare la educația călugărițelor. A murit în 600 sau 601. BIBLIOGRAFIE Ediții: PL 72. Traduceri: BTP 66, 1987 (Lettera alla sorella Fiorentina: O. Giordani). Studii: L. Navarra, Leandro di Sevilia..., Japadre, L’Aquila 1987. 3. Exegeți În Spania vizigotă a fost cultivată și exegeza biblică, într-un mod nu foarte original, bineînțeles (dar aceasta înseamnă oricum că în această țară începuse renașterea unei culturi atente la aceste probleme „științifice”): avem, așadar un Comentariu mistic (deci cu un conținut tradițional
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
vestiți. BIBLIOGRAFIE Ediția: MGH, Auct. Antiquiss., 11, 1: Chronica Minora 2, 1, 1893 (Th. Mommsen). 5. Isidor de Sevilia Fără îndoială, dintre toți scriitorii aceștia, cel mai important este Isidor de Sevilia, a cărui personalitate, încadrată în contextul culturii Spaniei vizigote, este emblema acesteia și constituie, în același timp, punctul de sosire al culturii precedente și momentul crucial al civilizației epocii sale; grație lui Isidor, grație autorității sale, respectate chiar și de regii vizigoți, cultura creștină din Spania s-a dezvoltat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și compune o operă Despre datoriile privitoare la Biserică (De ecclesiasticis officiis): titulul Despre datorii ne trimite la Ambrozie și poate chiar la Cicero; e prezent în această scriere și Tertulian ce pare să fi fost relativ citit în Spania vizigotă. Isidor e și autorul unei Rânduieli monastice (Regula monachorum) al cărei conținut e legat de cel al cărții a treia din Despre datorii: avem de-a face aici, cum observă Fontaine, cu un respect exagerat pentru reguli care devine aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Séville et la naissance de l’Espagne catholique, Beauchesne, Paris 1994 (cu trimitere la studiile precedente ale aceluiași autor). Alte studii: B. Blumenkranz, Juifs et chrétiens dans le monde occidentale (430-1096), Moutar, Paris 1960; B. Saitta, I Giudei nella Spagna Vizigota da Reccaredo a Sisebuto, în Studi Visigotici..., „Quaderni Catanesi” nr. 2 (1980), 221-263 și nr. 5 (1983), 79-146; J.N. Hillgarth, La conversion de los Visigodos..., „Analecta sacra Tarraconensia”, nr. 34 (1961), 21-46. Dacă Grigorie cel Mare, așa cum am văzut mai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unde predomină elementul franc, urmează graiurile provensale, cu predominarea elementului vizigot, și cele franco-provensale, cu numeroase elemente burgundice. După aceea, vin graiurile italiene, în special cele nordice, care posedă cuvinte ostrogo-tice și lombardice și, în sfîrșit, cele iberoromanice, cu elemen-te vizigote, vandalice și suebice. În afară de cuvinte propriu-zise, limbile romanice occidentale posedă un mare număr de toponime și antroponime de origine germanică, precum și cîteva sufixe. Româna prezintă în ceea ce privește elementele lexicale de origine veche germanică o situație aparte, specialiștii con-siderînd, în marea lor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pe care Teodosius îl așezase alături de succesorul său Honorius, pentru a apăra astfel Occidentul, reușește să stăvilească pentru o vreme valul barbar. Dar, după ce Honorius îl asasinează în 408, nimic nu se mai poate opune înaintării către Roma a armatelor vizigote. Trei ani la rînd, în timpul verii, Alaric asediază capitala Imperiului. În cele din urmă, în 410, reușește s-o supună pră-dînd-o, fără a o distruge sau a masacra populația. Traumatismul moral al locuitorilor Romei este, însă, același. Sperînd să devină
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
acest timp, Imperiul de Apus a încetat, oficial, să mai existe. În cursul secolului al V-lea, împărații se succed vertiginos, puterea aparținînd în fond generalilor barbari, care comandă armata Italiei. Lui Ricimer (456-472), fiul unui suev și al unei vizigote, îi urmează skirul Odoacru care, pentru a-și întări puterea, a distribuit soldaților săi o treime din pămînturile Italiei. El este cel care, după ce a cucerit Ravenna, îl depune, în 476, pe Romulus Augustulus, ultimul împărat al Occidentului. La Constantinopol
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
simplu "servitor al servitorilor lui Dumnezeu", el nu cedează întîietatea Romei, trimițînd clerici misionari în provinciile occidentale și afirmîndu-și vocația de păstrător al adevăratei doctrine. Grigore cel Mare este, însă, mai ales apostolul convertirii și al evanghelizării barbarilor. În Spania vizigotă, regele Reccared abjură arianismul încă din 587, sub influența episcopului Leandru de Sevilla. În Italia, regele longobard Agilulf, soț al unei prințese bavareze catolice, se convertește, în 603, la credința romană și-și botează fiul. În Anglia, Grigore trimite un
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
tovarășii săi le-au realizat copii îngrijite. În lucrarea sa, Institutiones, el s-a străduit să alcătuiască un program de studii în două cicluri, trivium și quadrivium, al căror principiu de clasificare a rezistat în tot timpul Evului Mediu. Regatele vizigote au fost și ele, în secolele al V-lea și al VI-lea, centre de salvare și reînnoire a culturii antice. Toulouse, apoi Toledo, au jucat, rînd pe rînd, acest rol, dar mai ales la Sevilla s-a dezvoltat, la
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
său, alături de jurâmîntul de credință și învestitură, primul dintre cele trei momente ale ritualului de intrare în vasalitate, așa cum s-a cristalizat acesta în secolele X-XII. Primele mențiuni despre "recomandare" datează, după unele opinii, din secolele VI-VII, în Spania vizigotă și într-un document din Galia merovingiană intitulat Formularul lui Marculf, dar fixarea definitivă a obiceiului pare a fi avut loc în a doua jumătate și la finele secolului al VIII-lea, cînd semnalările documentare se înmulțesc. Inițial, "recomandarea" nu
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
discipolii săi aveau școala la poalele lui Mons Carpend, aproape de Porta Capena 30. În secolul al VI-lea însă, școlile Romei au dispărut rând pe rând31. Și tot astfel au stat lucrurile în Galia Meridională. După două decenii de stăpânire vizigotă, în 508, Provența a intrat, ca și Italia, sub puterea ostrogoților. Ambele neamuri de barbari i-au protejat pe educatori și cărturari 32. Ennodius a evocat câțiva pe care îi compara, din punctul de vedere al erudiției, cu „cei mai
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]