366 matches
-
dintre care cele mai importante sunt: Vocabularul bielorus se înrudește, în ordine, cu cel ucrainean, cel polonez și cel rus. Iată câteva cuvinte și expresii uzuale: Substantivele au 6 cazuri (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, instrumental, locativ), la care se adaugă vocativul, mult mai puțin folosit.
Limba bielorusă () [Corola-website/Science/299337_a_300666]
-
E bine că ai venit"), altele sunt consacrate ca nominale, neavând corespondente verbale: "Ferice de tine!" În propozițiile neanalizabile, frecvente în dialoguri, nu se poate distinge o organizare internă. Sunt date de părți de vorbire neflexibile și de forme de vocativ ale unor părți de vorbire flexibile. Și propozițiile neanalizabile pot fi incluse în tipuri definite după unele criterii de mai sus. Propoziții neexclamative enunțiative, pozitive sau negative sunt răspunsurile date de cuvintele de afirmație și negație absolută "Da", "Nu", "Ba
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
după unele criterii de mai sus. Propoziții neexclamative enunțiative, pozitive sau negative sunt răspunsurile date de cuvintele de afirmație și negație absolută "Da", "Nu", "Ba da". Primul poate fi interogativ ("Da?"). Propoziții exclamative sunt date de interjecții și substantive la vocativ: "Ah!", "Mamă!" Din punctul de vedere al statutului față de alte propoziții (vezi mai pe larg despre acesta secțiunea următoare), propozițiile neanalizabile pot fi independente (exemplele din paragraful anterior), coordonate ("Vine sau ba?") sau subordonate ("Sigur că da"). După statutul lor
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
bliži" „mai apropiat” > "najbliži" „cel mai apropiat”. Sunt posibile trei construcții cu grupul de termeni dintre care se distinge unul prin atributul adjectival la superlativ: Dăm mai jos ca exemplu declinarea unuia dintre tipurile de adjective regulate: Observații: La nominativ, vocativ, instrumental și locativ, pronumele personale au numai forme accentuate, iar la genitiv, dativ și acuzativ au forme accentuate și forme neaccentuate. Pronumele de politețe este "Vi", scris de obicei cu inițială majusculă. Formele accentuate se folosesc: La instrumental, persoana I
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
numește complementul: "Čovjek ima snage onoliko koliko mora imati snage da bi izdržao do svojega kraja" „Omul are atâta putere, câtă putere trebuie să aibă ca să reziste până la sfârșitul său”. Complementul indirect poate fi la diferite cazuri, în afara nominativului și vocativului, în funcție de regimul verbului regent: În privința complementului circumstanțial de loc exprimat prin substantiv sau pronume, este de menționat folosirea cazurilor acuzativ și locativ. Primul se folosește cu verbe care exprimă deplasarea spre un loc, al doilea - cu verbe care nu exprimă
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
În lingvistică, se numește vocativ cazul ce exprimă interpelația directă a unei persoane prin folosirea apelativului (nume propriu sau termen de adresare). În limbile cu declinări, acest apelativ primește marca vocativului. Pot avea cazul vocativ în special substantivele nume de persoană. în cazuri rare și
Cazul vocativ () [Corola-website/Science/296748_a_298077]
-
În lingvistică, se numește vocativ cazul ce exprimă interpelația directă a unei persoane prin folosirea apelativului (nume propriu sau termen de adresare). În limbile cu declinări, acest apelativ primește marca vocativului. Pot avea cazul vocativ în special substantivele nume de persoană. în cazuri rare și doar dacă sunt personificate, se pot folosi la cazul vocativ și substantivele ce definesc obiecte neînsuflețite. Este caracterizat prin intonație suplimentară, topică mobilă și virgulă sau
Cazul vocativ () [Corola-website/Science/296748_a_298077]
-
În lingvistică, se numește vocativ cazul ce exprimă interpelația directă a unei persoane prin folosirea apelativului (nume propriu sau termen de adresare). În limbile cu declinări, acest apelativ primește marca vocativului. Pot avea cazul vocativ în special substantivele nume de persoană. în cazuri rare și doar dacă sunt personificate, se pot folosi la cazul vocativ și substantivele ce definesc obiecte neînsuflețite. Este caracterizat prin intonație suplimentară, topică mobilă și virgulă sau semnul exclamării. În limba
Cazul vocativ () [Corola-website/Science/296748_a_298077]
-
folosirea apelativului (nume propriu sau termen de adresare). În limbile cu declinări, acest apelativ primește marca vocativului. Pot avea cazul vocativ în special substantivele nume de persoană. în cazuri rare și doar dacă sunt personificate, se pot folosi la cazul vocativ și substantivele ce definesc obiecte neînsuflețite. Este caracterizat prin intonație suplimentară, topică mobilă și virgulă sau semnul exclamării. În limba română, la singular, cazul vocativ poate fi: În limba română, la plural, în plus față de singular, cazul vocativ poate fi
Cazul vocativ () [Corola-website/Science/296748_a_298077]
-
de persoană. în cazuri rare și doar dacă sunt personificate, se pot folosi la cazul vocativ și substantivele ce definesc obiecte neînsuflețite. Este caracterizat prin intonație suplimentară, topică mobilă și virgulă sau semnul exclamării. În limba română, la singular, cazul vocativ poate fi: În limba română, la plural, în plus față de singular, cazul vocativ poate fi: Gheorghe Constantinescu-Dobridor, "Mic dicționar de terminologie lingvistică", Ed. Albatros, București, 1980, p. 447
Cazul vocativ () [Corola-website/Science/296748_a_298077]
-
la cazul vocativ și substantivele ce definesc obiecte neînsuflețite. Este caracterizat prin intonație suplimentară, topică mobilă și virgulă sau semnul exclamării. În limba română, la singular, cazul vocativ poate fi: În limba română, la plural, în plus față de singular, cazul vocativ poate fi: Gheorghe Constantinescu-Dobridor, "Mic dicționar de terminologie lingvistică", Ed. Albatros, București, 1980, p. 447
Cazul vocativ () [Corola-website/Science/296748_a_298077]
-
oameni", "roată - roți", "fată - fete", "steag - steaguri", "pijama - pijamale". În multe limbi substantivele își modifică forma după caz, marcînd astfel diverse funcții în enunț: subiect, posesor, instrument, obiect, loc etc. În română există cinci cazuri: nominativ, genitiv, dativ, acuzativ și vocativ. Totuși, spre deosebire de pronume, substantivele pot avea numai cel mult trei forme distincte în funcție de caz: formele de nominativ și acuzativ sînt identice și la fel și formele de genitiv și dativ. În plus nu toate substantivele au formă de vocativ.
Substantiv () [Corola-website/Science/299435_a_300764]
-
și vocativ. Totuși, spre deosebire de pronume, substantivele pot avea numai cel mult trei forme distincte în funcție de caz: formele de nominativ și acuzativ sînt identice și la fel și formele de genitiv și dativ. În plus nu toate substantivele au formă de vocativ.
Substantiv () [Corola-website/Science/299435_a_300764]
-
introdusă prin "că", virgula nu se mai folosește: Gerunziile și participiile verbale, cu sau fără determinant, așezate la începutul propoziției se despart prin virgulă: Complementele circumstanțiale așezate între subiect și predicat se izolează de obicei prin virgulă: Substantivele în cazul vocativ se separă de restul propoziției: Interjecțiile cu valoare de adresare directă se separă de restul propoziției: Alt rol important al virgulei este de a separa propozițiile în cadrul unei fraze, de obicei atunci când acestea nu sunt legate de o conjuncție. Propozițiile
Virgula în limba română () [Corola-website/Science/316214_a_317543]
-
totdeauna accentuată, iar adjectivele mai lungi, ca acest exemplu, au accent și pe rădăcina formei de bază. Adjectivele se declina astfel: Formă lungă Formă scurtă Observații: Formele și declinarea pronumelor personale sunt cele de mai jos: Observații: 1. La nominativ, vocativ, instrumental și locativ, pronumele personale au numai forme accentuate, iar la genitiv, dativ și acuzativ au forme accentuate și forme neaccentuate. Formele neaccentuate sunt enclitice, formând un cuvant fonetic cu un cuvant accentuat care le precede. Exemple: "Dajem ți ovaj
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
Acestea pot fi: Sunt și prepoziții compuse din: Prepoziția se folosește înaintea unui grup nominal pentru a forma un atribut substantival sau pronominal, ori un complement. Elementele nominale ale acestuia trebuie să fie la un anumit caz (în afară de nominativ și vocativ), cel cerut de prepoziție. Cele mai multe prepoziții se folosesc cu un singur caz: Alte prepoziții se folosesc cu două sau chiar trei cazuri, în funcție de sens sau de natură verbului regent: Observație: În cazul unor prepoziții există alternanta a ~ ∅. Vocală a este
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
nominativ ("Zovem se Marija" „Mă numesc Marija”), dar poate fi și la alte cazuri: Complementul direct este de regulă la acuzativ fără prepoziție, dar este la genitiv în următoarele cazuri: Complementul indirect poate fi la orice caz, în afară de nominativ și vocativ: În privința complementului circumstanțial de loc exprimat prin substantiv sau pronume, este de menționat folosirea cazurilor acuzativ și locativ. Primul se folosește cu verbe care exprimă deplasarea spre un loc, al doilea - cu verbe care nu exprimă deplasarea spre un loc
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
fiecare zi”), și înaintea verbului în cazul contrar: Svakog dana se viđamo" „În fiecare zi ne vedem”. Locul adjectivelor pronominale Adjectivele pronominale stau de regulă înaintea substantivului din grupul nominal. Numai adjectivul posesiv stă după substantiv, dacă acesta este la vocativ: "Slušaj, prijatelju moj!" „Asculta, prietene (al meu)!” Dacă substantivul este determinat de mai multe adjective pronominale, cel mai aproape de substantiv stă adjectivul posesiv, înaintea acestuia - adjectivul demonstrativ, interogativ sau nehotărât, iar înaintea acestora - adjectivul "sav" „tot” sau "ceo" „întreg, tot
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
în redactarea textelor defilante și a subtitrărilor, precum și situațiile în care textul este scris ocazional sau chiar sistematic fără diacritice, dovadă a dezinteresului și a comodității redactorilor. Cele mai multe greșeli de punctuație privesc folosirea virgulei. Frecvent cuvintele de adresare în cazul vocativ și apozițiile nu sînt încadrate de virgulele necesare ("Toți Doamne și toți trei!", "A fost ucisă Cristina de soțul ei Alexandru?"), iar în enunțurile în care pentru concizie este omis verbul, lipsa acestuia nu este marcată cu o virgulă, așa cum
Elemente problematice ale limbii române () [Corola-website/Science/296532_a_297861]
-
este frecvent descris de artiști greci: în picioare, cu pași mari înainte, cu un fulger nivelat în mâna dreaptă ridicată sau așezat pe un tron în măreție. Numele zeului în nominativ este Ζεύς Zeus / zdeús /. Acesta este încovoiat după cum urmează: vocativ: "Ζεῦ" / zeu; acuzativ: "Δία" / Día, genitiv: "Διός" / Diós, dativ: "Διί" / dii. Zeus este continuarea grecescului de * Di̯ēus, numele zeului proto-indo-european al cerului în timpul zilei, de asemenea, numit * "Dyeus ph2tēr". Zeul este cunoscut în altă denumire ca Rig Veda
Zeus () [Corola-website/Science/296865_a_298194]
-
̯ēus, numele zeului proto-indo-european al cerului în timpul zilei, de asemenea, numit * "Dyeus ph2tēr". Zeul este cunoscut în altă denumire ca Rig Veda ("Tatăl Cerului") sau în sanskrita vedică ca "Dyaus" / "Dyaus Pita"), latină ( Jupiter, de la Iuppiter, care derivă din vocativul proto-indo-european * "dyeu-ph2tēr" ), care derivă de la rădăcina * "dyeu-"("a străluci", , "cer" , "zeu"). Cea mai timpurie formă atestată numelui său sunt în greaca miceniană: "di-we" și "di-wo", scris în Linearul b. El făcea parte din prima generație divină. Era cel mai mic
Zeus () [Corola-website/Science/296865_a_298194]
-
plural, există și rămășițe ale dualului), trei persoane (eu/noi, tu/voi, el/ei), două aspecte (perfectiv și imperfectiv), trei moduri (indicativ, imperativ și condițional), trei diateze (activă, pasivă și reflexivă), șapte cazuri (nominativ, gentitiv, acuzativ, dativ, instrumental, locativ și vocativ) și trei genuri (masculin, feminin și neutru, feminin și neutru schimbând în așa-numit „nemasculin” la plural). Limba poloneză este unica limbă slavă în care atât în limbajul comun cât și literar se poate pune adjective înaintea substantivelor, depinzând de
Gramatica limbii poloneze () [Corola-website/Science/314580_a_315909]
-
iar cea a verbelor, „conjugare”. Există cinci declinări ale substantivelor și patru conjugări ale verbelor. Cele șase cazuri ale substantivului sunt nominativ (folosit pentru subiecte), genitiv (arată posesia), dativ (complemente indirecte), acuzativ (complemente directe), ablativ (folosit cu câteva prepoziții) și vocativ (folosit pentru adresare). În plus, pentru unele substantive există cazul locativ folosit pentru a arăta un loc (înlocuit de obicei cu ablativul), dar acest împrumut de la indoeuropeni este de găsit doar pentru câteva nume de lacuri, orașe, localități și câteva
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
s-a realizat o adevărată „stăpânire romană” la nord de Dunăre. Răspândirea creștinismului în limba latină la nordul Dunării demonstrează romanizarea ireversibilă a populațiilor de substrat. Din limba latină provin termenii de bază ai creștinismului: biserică < basilica; Dumnezeu - Domine deus (vocativul lui Dominus deus); duminică < dominica dies; înger < angelus. Romanitatea din sudul și nordul Dunării a continuat și s-a consolidat în secolele IV-VI. Autohtonii s-au integrat definitiv și deplin în romanitatea orientală, „uitându”-și limba inițială și cea
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
propoziție. Tot fără funcție sintactică sunt interjecții care apar în propoziții analizabile, de exemplu Ia să vedem!". Într-o astfel de poziție pot apărea și interjecțiile de adresare ("măi, mă, fă, bre"), singure sau însoțite de un substantiv la cazul vocativ: Măi Zaharie, nu mai ai tu vreo poștă de cele pe undeva?" (Ion Creangă). După unii lingviști, interjecțiile voliționale folosite independent pot fi considerate propoziții simple constituite numai din predicat. În mod excepțional, există și interjecții părți de propoziție simplă
Interjecție () [Corola-website/Science/309903_a_311232]