11,806 matches
-
Rodica Zafiu S-a observat, de mai multă vreme, că anumite alternanțe fonetice cu rol gramatical nu se mai produc în română - cel puțin în limba standard - în cazul împrumuturilor moderne. Cum vorbirea necultivată are totuși tendința de a continua să le aplice, alternanțele sînt percepute în genere ca un fapt nu atît arhaic, cît popular. Cuvinte cu alternanțe - vocalice sau consonantice - sînt folosite azi cu intenții umoristice, parodice, ca exemple de forțată
"Silicoane", "riboane", "armagedoane" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15539_a_16864]
-
masculinele filolog, pedagog, geolog sînt înregistrate femininele fără alternanță: filologă, pedagogă, geologă; alte cuvinte compuse după același model - teolog, politolog - apar fără formă de feminin. E sigur că femininele cu alternanță, formate de la toate cuvintele citate din serie, există în vorbirea familiară. Uneori le găsim chiar atestate în scris: "Teoloaga care boxează" (Ziua 12, 1994, 7). în dicționarul academic se găsesc și exemple mai vechi - de exemplu pedagoaga, la Galaction (DLR, Tomul VIII, Litera P). Se poate aminti aici - datorită asemănării
"Silicoane", "riboane", "armagedoane" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15539_a_16864]
-
și dziceri sînt foarte smintite...." (s.n.). E interesant că în scrisul său literar Budai Deleanu nu se îndepărtează prea mult de asemenea principii de raționalizare a limbii; pare să le aplice, cel puțin în parte, în țiganiada, cu diferențe între vorbirea personajelor ("mie așa-mi pare, vere") și cea a naratorului ("pe țigani armează"), cu admitea reluării, dar evitarea anticipării ("te vei mai arăta mie"). Un ecou al disputelor pro și contra-raționaliste apare la A. Lambrior, care evocă (în Introducere la
"Pleonasmul legiuit" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14495_a_15820]
-
proba contextului, verificarea compatibilității, e de multe ori neconvingătoare. Fenomenul are însă și un alt aspect: pe cît sînt de greu de disociat la nivelul global al limbii asemenea raporturi sinonimice, pe atît de simplu funcționează ele în uz, în vorbire, în stilurile individuale. Probabil că fiecare dintre noi a observat la un moment dat, într-o vreme ascultîndu-și profesorii, eventual urmărindu-și propriul scris sau al persoanelor cu care poartă o corespondență mai frecventă, că există opțiuni ferme și inconștiente
Adesea, adeseori, deseori... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14523_a_15848]
-
cu adesea ("mai adesea", "foarte adesea", "prea adesea", "cel mai adesea") și extrem de puțin probabile cu celelalte ("mai deseori", "foarte deseori", "prea deseori", "cel mai deseori" - ?). Toate cele trei forme sînt asociate mai curînd scrisului, unui stil cult, supravegheat; în vorbirea colocvială pare mai firească locuțiunea de multe ori. Adeseori e mai lung; între adesea și deseori, primul mi se pare mai eufonic, dar această judecată e determinată subiectiv; oricum, selecția ar putea fi determinată uneori de structura ritmică diferită (amfibrah
Adesea, adeseori, deseori... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14523_a_15848]
-
sordidă este surprinsă în toată plinătatea ei: personaje mărunte, purtând adesea nume cacofonice de o transparență naivă, se perindă prin paginile cărții, prinse într-o pletoră de intrigi, antrenate în dialoguri care încearcă să mimeze la modul satiric idiosincrazii de vorbire, dar care rămân, totuși, artificiale, "contrafăcute." Intrigile confecționate, amintind de scenariile de duzină din filmele americane, nu reușesc să rețină atenția decât prin violența limbajului sau a faptelor prezentate. Singurul amănunt care persistă în memorie după lectura cărții îl reprezintă
Kitsch și cacofonie by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14539_a_15864]
-
mai știu că dacă cineva era leneș de tot și vreai să-ți bați joc de el, ziceai: ăsta doarme dimineața lung că n-are pantofi... Cât mă silesc eu... cât m-am zbătut să fiu domn, să am o vorbire mai aleasă, și chiar când se întâmplă să scriu, copilăria petrecută la Urziceni își scoate din când în când capul, pe veci molipsită de limbajul viu al Genovevei, femeia-șarpe al cărei glas îl ascultam pieriți în cătina roșcată. (Memorii din
Urziceni by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14627_a_15952]
-
politică" anti-latinistă (de fapt, cei din Transilvania, mai ales I. Budai-Deleanu, erau profund implicați în ideologia latinizant-istorică a Școalei Ardelene) ci o atitudine de scriitor, literat, dornic de a fi citit și înțeles de contemporani (chiar dacă uneori cădeau în excesele vorbirii ardelenești). Am putea spune, în termenii de astăzi, că aceștia ar fi fost "populiști", în timp ce latiniștii puriști manifestau un istoricism "elitist". Aceste două tendințe se continuă și în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Excesele latinismului lui A
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
să scriem... "Cum vorbim" (revista lui Al. Graur). Da, am făcut-o (chiar cu interes filologic), fără să ne gîndim prea mult la intențiile subterane, nici la consecințe. În definitiv, sînt era o formă verbală ereditară, cea care apărea în vorbirea țăranilor etc. Cît despre Romîn, Romînia... (Am avut atunci ocazia să auzim pe Emil Petrovici regretînd că pe firme stătea scris "piine" și nu "paine" - cu un argument apropiat de cel folosit de apărătorii lui "â" după 1989: fonetic, a
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
folosire a limbii române de către persoane și în cadrul unor activități sau instituții publice; e greșit să se vorbească de locuri publice, fiindcă și strada, de exemplu, e un asemenea loc și nu e o bună idee să încercăm să reglementăm vorbirea străzii și e complet nerealist să stipulezi printr-un prim articol general că, fie și numai cei care vorbesc și scriu în interes public, trebuie să fie corecți și clari, și să aibă proprietatea termenilor, "conform normelor academice în vigoare
Legea Pruteanu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14640_a_15965]
-
uitate. Aruncă instrumentul pentru totdeauna, la fel cum Leandru cam tot pe atunci părăsise chirigia, sătul de munca aceea și prea plin de atîta frică și de banii cîștigați. Treptat Despina își însuși ritmul lui la mîncat, preluîndu-i cu spor vorbirea și mersul, învăță să-și folosească ochii cu repeziciunea amețitoare pe care el o folosea și erau momente cînd avea impresia că în fiecare zi a sa trăia două zile. Dar, în cursul acelor învățături în pădurea din preajma lacului, ei
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
susținut prin confruntările recunoscute ale unui împătimit, la rândul său, al documentului, deținător al unor originale "din colecția noastră", cum ar fi articolele despre Isaia Duhu. Frumoasă demonstrație privind originea poreclei lui Isaia Theodorescu, de căutat într-un automatism de vorbire al celui în cauză. Dar iată că în textul În amintirea lui Creangă, publicat în "Chemarea" din martie 1938, Dumitru Furtună anunță victorios descoperirea a zece cereri scrise de seminaristul Creangă, în cirilice, între 1853-1858 "pentru susținerea fraților săi preoți
Mărturii despre Ion Creangă by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14039_a_15364]
-
melodice lipsesc, iar linia este fragmentată în replici - "un parlando vertiginos" care păstrează însă elanul și plastica melodicității. Spațiul muzical este animat de o infinită varietate de ritmuri, armonii, culori timbrale, motive melodice (unele țâșnite de-a dreptul din inflexiunile vorbirii); puținele intermezzi lirice înclină balanța de la râs la emoția sauvă (splendidele arioso-uri ale tinerei perechi de îndrăgostiți, "nocturna" din final). Așa cum remarca în cuvântul introductiv regizorul Cristian Mihăilescu, artiștii "trebuie să cânte ca în marile partituri verdiene, dar, în
Un succes de durată? by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/14070_a_15395]
-
Să ai așa ceva... Celălalt a tăcut, înțelegător, pe urmă a întrebat unde, iar primul a precizat în familie. Dădusem deseori de acest cuvânt prin ziare, prin cărți, la conferințele, cuvântările, analizele cu luări la mișto, de pe la t.v., dar în vorbirea curentă, de zi cu zi, în cele câteva sute de vorbe strict necesare întrebuințate ca să trăim cu toții de azi pe mâine, nu. Nu auzisem până atunci. Era ca o premieră lingvistică. Astfel că îmi încordai și mai mult auzul... Sigur
La persoana întâi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14088_a_15413]
-
lișițe și de rațe sălbatece al limbajului general folosit. Ce mă frapase pe mine în vagonul acela nou de metrou ce mirosea încă a vopsea și în care parcă și vocabularul pasagerilor din el se primenea, e că, în uzul vorbirii curente, iată, intrase, așa dar, nu prin efracție, ci în chip firesc, fără să mi se pară nici caraghios, nici pretențios, cuvântul purtând până mai ieri un ștaif de-o palmă. De la latinescul dissentio, deci, de unde în franceză dissention care
La persoana întâi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14088_a_15413]
-
doar, ușurel, să te declari numai în disensiune. Eventual cu o persoană șubrezită nu numai de atâtea experiențe contrare, de atâtea belele ori contradicții trăite ori rostite, el fiind de fapt un ins cinstit, un simplu cetățean, cum zice în vorbirea sa veșnic dată la rindea străvechiul dialectician Ion Iliescu...
La persoana întâi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14088_a_15413]
-
fost împrumutat la noi în vremea fanarioților, probabil în îmbinări de cuvinte unde își mai păstra înțelesul dintâi din greaca veche, acela de "precis, bine stabilit, convenit". În greacă, rhetós își are obârșia în aceeași rădăcină cu unul din verbele vorbirii (eíro "a spune, a zice") și se înrudește de aproape cu alte cuvinte precum rhétor "vorbitor, cel care cuvântă, ins priceput în arta cuvântării" și rhetoriké ștékhneț "meșteșugul cuvântării frumoase, retorică", eíron "prefăcut, unul care spune mai puțin decât are
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
zice") și se înrudește de aproape cu alte cuvinte precum rhétor "vorbitor, cel care cuvântă, ins priceput în arta cuvântării" și rhetoriké ștékhneț "meșteșugul cuvântării frumoase, retorică", eíron "prefăcut, unul care spune mai puțin decât are în minte" și eironeía "vorbire prefăcută, care nu dezvăluie întru totul gândirea cuiva". Dintre termenii aceștia, au intrat în română ca împrumuturi neologice retor, retorică, ironie, pe care însă vorbitorii nu îi mai pun în legătură cu ritos. Cum s-a ajuns totuși la forma greșită rituos
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
aprofundate, în urma cărora să dispunem de o "hartă" obiectivă și cît mai detaliată a pronunțării reale a limbii române actuale, în diferitele sale contexte și registre de uz; ținîndu-se cont de diferiți parametri sociolingvistici și de variațiile de tempo ale vorbirii. Asemenea cercetări ne-ar permite să stabilim în ce măsură pronunțarea recomandată ca singura corectă se folosește cu adevărat: unde, cînd, de către cine. Și totuși, chiar pînă la realizarea unui mare proiect, cred că putem aminti sau presupune cîteva lucruri simple. În
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
în 1946, apărut în 1959, retipărit în 1994): Pe lîngă rostirea cu diftongi și cea cu vocalele în hiat, există, într-un număr mare de cuvinte, o rostire nestabilizată, variind de la individ la individ și chiar la același individ, după cum vorbirea e mai îngrijită sau mai neglijată, mai repede sau mai înceată, mai solemnă sau mai familiară. Dacă întrebi pe mai mulți români culți dacă pronunță gre-u-ta-te, de patru silabe, sau greu-ta-te, de trei silabe, răspunsurile vor fi diferite
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
cartea cu el. Ce poți păstra? Despre ce se poate vorbi? Despre copilărie? Să ne ocupăm de psihologie sau independent de poezie? Dar fiecare analiză e o situație. O situație abstractă și de aceea de preferat unui dialog de bucătărie. Vorbirea în interiorul unei forme. Formele își trasează liniile paralel cu realitatea și numai din această cauză pot fi recunoscute câteva lucruri. Pe aceste trasee ne târâm în patru labe și tragem cu coada ochiului și când prindem o imagine, merge direct
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
în întrecere cu timpul, au transferat județul în propriile buzunare, feudă cu toate șansele de a deveni ereditară. Fixându-se pe bărbați de preferință corpolenți, cu triple bărbii, popular numite gușă, de-o palmă mai late decât fruntea, lenți la vorbire și cu dificultăți a coborî din jeep-uri neasistați, presa a bombardat cu nume - parcă predestinate, dar să nu ne legăm de ele - scontând pe efectul, să recunoaștem ieftin că, pe cât e județul mai sărac, pe atât mai bogat jupânul
De disparitione baronorum by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14160_a_15485]
-
Și se dă un filmuleț, și reporterul întreabă despre măsurile guvernului, dacă sunt bune sau rele, și răspunsul vine tăios-bosumflat: știe ei ce face! Am aflat ce gândește omul de pe stradă? Nu sunt sigur. Sigur sunt însă de faptul că vorbirea agramată face adesea cea mai bună casă cu conformismul politic: știe ei ce face! Dar să-l lăsăm în pace pe omul de pe stradă, care în fond e o victimă: victima școlii proaste pe care a urmat-o și a
Cine aprinde beculețul? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14203_a_15528]
-
peste arcul timpului". Cititorul trebuie să se mărginească a dispera în bulboana complicată a metaforei, poetul eșuând în tentativa lui de vânzător, de Iudă fără destin, până la urmă prea mult sentimentală. Sinucigașul ratează, și foarte bine că ratează, prin multă vorbire, prin rătăcire în meandre de imagini, autosuprimarea. Își lasă viața să curgă, revolta să i se aprindă în direcția altei revelații, care întârzie însă, motivul prețului reapărând, cu aceleași hibe, în alt ipostas metaforic: "Ar trebuie să tac,/ Mâna aripă
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14210_a_15535]
-
izvorîte din sentimentul de sufocare în universul verbal.(...) Cum trebuie să fie poezia: accesibilă sau ermetică, cu «mesaj» sau gratuită - asta-i o chestiune secundară. Exercițiu sau revelație, totuna. Ceea ce-i cerem este să ne izbăvească de sufocarea, de chinurile vorbirii. Cînd reușește, ea ne aduce, pentru o clipă, mîntuirea". Din acest punct de vedere, al artei verbale concepute ca o grație, ne apare firească racordarea la celebra teză a lui Valéry referitoare la versul inițial, "inspirat", care constituie embrionul poemului
Un poet despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14197_a_15522]