347 matches
-
de pildă o cunună de lauri brodată cu fir de aur. Cele trei reprezentații dirijate pe atunci de însuși Offenbach s-au desfășurat cu un mare succes de public și presă - vienezii preferau, se pare, muzicalitatea și volubilitatea offenbachiană gravității wagneriene. Având în vedere admirația aproape idolatră de care se bucura, compozitorul a revenit cu plăcere la Viena, având astfel ocazia să facă cunoștință în 1863 cu Johann Strauß, pe care l-a încurajat să scrie muzică de operetă. Veșnica rivalitate
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
să scrie muzică de operetă. Veșnica rivalitate cu Wagner s-a manifestat și în 1863, când opera romantică a lui Offenbach "Nimfele Rinului" a ajuns să fie reprezentată pe scena de la "Hofoper", care refuzase cu puțin timp înainte un proiect wagnerian. Vienezii nu au apreciat însă nici opera lui Offenbach, care includea atât un vals din "Le Papillon" cât și cântecul patriotard "Vaterlandslied", compus la Köln în 1848. Posteritatea le va da dreptate, compozitorul va folosi singura melodie care avusese succes
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
cauză ( nefastă !), un Re portaj cu ștreangul de gât (1943). îl așezăm cu pioșenie, și îngă duință literară, lângă cel al cehului Julius Fucik. Autorul - tată l-a intitulat De ce, Doamne, de ce ? Textul în totalitatea lui trimite parcă la muzica wagneriană, din Walkiria (1856) a ilustrului compozitor german, din sec. al 19-lea. Iar confesiunea zguduitoare a scriitorului este, de ce nu?! - ca o Rugăciune (1907), de Brâncuși, așezată în Cimitirul de la Buzău. Am invocat doar trei ipostaze de opere și capodopere
Editura Destine Literare by Virgil Pătrașcu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_196]
-
Arimateea a adunat sângele lui Isus din rana provocată de centurionul roman Longinus. Graalul ar fi fost păstrat într-un loc ascuns, până ce a fost găsit de eroul Perceval („Parsifal”, care la rândul lui va fi personajul unei alte opere wagneriene). Mitul a fost pus în circulație de literatura cavalerească din ciclul breton al „Cavalerilor Mesei Rotunde”, în care discipolii regelui Arthur (Artus) pornesc în căutarea potirului sfânt (Graalul). În Cetatea Montsalvat această cupă, ce ar avea puteri terapeutice miraculoase și
Lohengrin () [Corola-website/Science/307568_a_308897]
-
Artists", 1887). Shaw este atras de teatrul realist al scriitorului norvegian Henrik Ibsen și scrie eseul "Chintesența Ibsenismului" ("The Quintessence of Ibsenism", 1891), devine admirator al muzicii lui Richard Wagner, pe care îl apără împotriva publicului englez refractar în cartea "Wagnerianul perfect" ("The Perfect Wagnerite", 1898). Încă din 1885 Shaw a început să scrie o piesă de teatru în colaborare cu William Archer, dar ei nu s-au putut înțelege și piesa a fost abandonată. Shaw a extras schițele inițiale și
George Bernard Shaw () [Corola-website/Science/297897_a_299226]
-
numărului mare de decese violente. Recenzii negative au venit de la "Detroit Free Press" („plicticoasă și neterminată”), "Entertainment Weekly" („stângace și imatură”, „o pădure impenetrabilă de nume ... plină până la refuz de sintaxe sufocante”), și "The Guardian" („un erou derivat din cei wagnerieni ... într-o căutare cvasi-simbolică”). Alți critici au făcut diferența între două tipuri de audiență. Tom Deveson de la "The Sunday Times" a spus că „deși fanii lui J.R.R. Tolkien vor fi încântați, alții vor găsi Copiii lui Hurin greu de citit
Copiii lui Húrin () [Corola-website/Science/314764_a_316093]
-
cu morunul antediluvian din proza cu titlul omonim, al lui Vasile Voiculescu. Metafora revelatorie - „Câmpie de trupuri zvâcnind” -, un vers mediană din poemul La Roma, lâgă Columna Traiană, este premonitorie pentru informația din ultima strofă, care urcă puternic În tonalități wagneriene: „Vuietul acestui câmp, / mă Învăluie, mă doare.../ Și o clipă, mă cheamă / acolo-n vâltoare”. Aici, metafora, ca În atâtea zeci de exemple, are suficienți indici contextuali, Însă ea rămâne nucleul enunțului formulat - alăturarea prin suferință, asumarea acestuia, deci luare
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1446]
-
curentul de aer ieșind din gura cântărețului nu trebuie să facă flacăra lumânării să se miște. În afara stilului și al epocii "bel canto", metoda interpretativă poate fi folosită pentru a cânta chiar în alte stiluri, așa cum ar fi în verismo, wagnerian, verdian sau în diferite stiluri moderne, unele dintre ele nefiind exact conectate cu muzica clasică, așa cum este stilul interpretativ al soliștilor cunoscuții sub numele generic de crooners. Studii geografice sugerează că tehnica vocală italiană "bel canto", precum metode similare dezvoltate
Bel canto () [Corola-website/Science/311259_a_312588]
-
jumătate a secolului XIX. Câteva momente și fenomene muzicale semnificative din acea perioadă sun: Liszt și poemul simfonic ca gen al muzicii cu program; lied-ul strofic cultivat de Brahms și alții; Liszt și școala de la Weimar legată de creația wagneriană, în contrast cu centrul de la Leipzig, reprezentat de Mendelssohn și susținut de Robert Schumann. În acest context s-ar situa și creația lui Nietzsche, cea pianistică și liedurile, dar și măsura în care "Also sprach Zarathustra" este poem simfonic. Între liedul "Die
Friedrich Nietzsche () [Corola-website/Science/297518_a_298847]
-
L E P O S T E C E B R IS E N C O ? nevoia de reevaluări numai atunci puterea democrației Apostoiu, alătură, cu un final parcă când se cere imperativ. George O mică paranteză: atipici cum ne wagnerian, secvența despre Titu Apostoiu, fiind în apele lui ideale, a place să fim, multiculturalismul în Maiorescu. Omul senin și spiritul văzut multe acte de cultură de pe România este susținut nu de stânga, critic. Adică un popas despre planeta noastră înțelegând
ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_46]
-
Arrigo Boito după celebra piesă Othello a dramaturgului englez William Shakespeare. Că și în cazul ultimei sale opere, Falstaff, a cărei premieră absolută a avut loc la Teatro alla Scală din Milano, la 9 februarie 1893, se observă influență clară wagneriana, trecerea de la operă bazată pe arii și tehnică de interpretare "bel-canto" la genul cunoscut ca fiind opera simfonica. Premiera operei a avut loc la Milano, la Teatro alla Scală, în ziua de 5 februarie 1887. Durată operei: cca 2 1
Otello (Verdi) () [Corola-website/Science/307626_a_308955]
-
coloratură, la soprană lirică și la soprană dramatică, ceea ce i-a permis să-și lărgească treptat repertoriul cu rolurile de bază din operele ""Don Carlos"" și ""Otello"" de Verdi, rolul Tatianei din ""Eugen Oneghin"" de Ceaikovski și chia două roluri wagneriene, Senta din ""Olandezul zburător"" și Elsa din ""Lohengrin"". De-a lungul întregii sale cariere, Virginia Zeani a fost călduros omagiată pentru calitățile sale excepționale de dinamism teatral, vitalitate și sensibilitate. Vocea sa demonstrează o mare flexibilitate, emisă cu o remarcabilă
Virginia Zeani () [Corola-website/Science/298701_a_300030]
-
s-a transformat mai târziu într-un scurtmetraj artistic pentru Bienala de la Veneția. S-a alăturat proiectului muzical Inelul nibelungilor după Richard Wagner la Opera Națională Letonă cu "Walkiria" în 2007. A pus în scenă ultimele trei opere ale ciclului wagnerian, obținând recenzii pozitive în revistele muzicale și de operă. Succesul obținut în regizarea operelor lui Richard Wagner i-a deschis lui Kairišs drumul către o carieră internațională în regia de operă. El a fost invitat la Komische Oper Berlin, Oper
Viesturs Kairišs () [Corola-website/Science/335163_a_336492]
-
bătaia vântului" , "Întoarcerea regatei". Pictează la Roma "Orvieto". Creează capodopera "Ulise înfruntându-l pe Polifem", care produce un șoc puternic asupra opiniei critice. Dincolo de anecdotica mitologică sau de unele armonii clasicizante, tabloul impune prin sonoritatea triumfală și înmărmuritoare de apoteoză wagneriană, diafanizată totuși, căptușită cu aur și purpură. "Pilat spălându-și mâinile" (1830) introduce deja unele nuanțe din tonalitatea și atmosfera "interioarelor" de la Petworth. Lordul Egremont îl invită să locuiască la castelul său din Petworth. În 1830 realizează vignetele la volumul
Joseph Mallord William Turner () [Corola-website/Science/303884_a_305213]
-
lui 1865, când, din cauza cheltuielilor mari, a fost silit de către guvern, familie și cetățeni să-l expulzeze din Bavaria. Prietenia lor a continuat totuși câtăva vreme. Între 1865 și 1870 au avut loc la Teatrul Național din München premierele operelor wagneriene "Tristan und Isolde", "Maeștrii cântăreți din Nürnberg", "Aurul Rinului" și "Walkiria". De prin 1872 Ludovic al II-lea a început chiar să ceară să i se prezinte operele lui Wagner singur, fără alt public în afară de el. La 11 mai 1866
Ludovic al II-lea al Bavariei () [Corola-website/Science/315306_a_316635]
-
compoziție într-o singură parte, amintește mai degrabă poemul simfonic. În Franța, Hector Berlioz, Camille Saint-Saëns și Gabriel Fauré au compus în genul denumit "sonată ciclică" sau "sonată tematică". Importanța sonatei în semnificația sa clasică a reprezentat tema disputei dintre ""wagnerieni"" și ""brahmsiani"". Pentru aderenții săi, Brahms era considerat modelul de urmat în forma clasică, în timp ce Wagner și Liszt au suprimat granițele dintre genurile clasice, considerate arbitrare. Compozitorii din secolul al XX-lea au urmat căi diverse în creațiile lor. Unii
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
În muzică impresionismul a fost impus de Claude Achille Debussy din dorința de purificare a muzicii franceze și realizarea unei muzici naționale. Este compozitorul care a creat impresionismul cu un etos francez. Cunoscând muzica extern orientală, modalismul, musorgschian și stilul Wagnerian, Debussy a furnizat elemente preluate selectiv și a creat un nou stil cu particularități de limbaj și estetică proprie. Alt reprezentant al impresionismului este Maurice Ravel. Impresionismul literar a apărut în literatura de limbă germană ca reacție împotriva naturalismului, considerat
Impresionism () [Corola-website/Science/297828_a_299157]
-
posedă un timbru penetrant. Subreta este un tip de soprană cu un timbru dulce și delicat, de regulă existent numai la sopranele tinere (având tendința să se modifice odată cu vârsta). Soprana spinto se apropie de cea dramatică. Tipul de soprană wagneriană este rareori întâlnit, presupunând un volum și un timbru foarte puternice, capabile să se producă în fața unei orchestre de mari proporții; numele este dat de cel al compozitorului german Richard Wagner, autor de roluri de operă foarte solicitante. Kirsten Flagstad
Soprano () [Corola-website/Science/314834_a_316163]
-
prea superiori morali, prea delicați (ca societate dar și ca indivizi) n-au putut face față lumii brutale din jurul lor, dispărând din istorie. Autorul concluzionează că un lucru este sigur: Creta minoică („vis schubertian într-o lume cutremurată de acorduri wagneriene”) a fost una din cele mai frumoase aventuri ale rasei umane și civilizația ei, deși scurtă, a rămas un punct luminos în istoria zbuciumată a omului. "Teme legate de cetățile Micene, Tirint, Pylos și Gla." Micene se află pe o
Terra - planeta vieții () [Corola-website/Science/319386_a_320715]
-
new element at that time: “The personal distillation of the director was the modern substitute for the whole complex of social and theatrical factors that hâd once made theatre the great collective art. Reinhardt illustrates this process în its baroque, Wagnerian aspect. Vsevolod Meyerhold illustrates it în its constructivist, Marxian aspect.”[23] Nevertheless, the spectators, mainly workers, were perplexed and offended by the strânge staging and the non-linear narrative. Soviet critics followed them by asking for simple plots, characters that are
Teatrul ca muncă şi muncitorul de teatru () [Corola-website/Science/295675_a_297004]
-
silabă, în timp ce sunetele curg șuvoaie, malismatic, convocînd întreaga atenție a receptorului). Cele cinci tipuri de raporturi au fost puse în evidență consecutiv, bunăoară de către genurile declamației religioase (a) recitativele de nuanță impresionistă din Pelleas și Melisande de Debussy (b) drama wagneriană (c) verismul italian (d) ori misele secolelor 16-17 (e). 7) Există un conflict latent între muzică și textul însoțitor? O ierarhie ce se cade a fi respectată? Gluck, de pildă, își propunea să oblige muzica să servească textul. Mozart, din
Pretextele muzicii cu text by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11037_a_12362]
-
seară memoriei acestei mari glorii a artei lirice franceze. Cu decenii în urmă Regine Crespin și-a cucerit celebritatea întruchipând inclusiv marele rol al Brunhildei, cea mai mare dintre walkirii. A fost prima voce franceză invitată să cânte la festivalul wagnerian de la Bayreuth. Protagoniștii recentului spectacol de la Aix Simon Rattle - la pupitrul dirijoral al celebrei "Berliner Philharmonie" - în compania unei distribuții internaționale de o mare unitate, de un incredibil profesionalism. Comentatoarea spectacolului amintea faptul că aceeași partitură a mai fost prezentată
Sezon estival la Paris by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/9479_a_10804]
-
cam imobilă. Iar acolo unde s-au dorit accente comice ele au semănat prea mult cu un clipit complice către galerie (Adriana Alexandru). Iar al doilea cuplu (Valencienne și Camille), care în momentele sale de conflict este tratat muzical "aproape wagnerian", cum spunea un comentator, este privit numai în cheie comică și cam dezechilibrat prin excesul de gesticulație al Simonidei Luțescu și inerția tenorului Călin Brătescu. Convingător, în rolul mai mult vorbit al Ambasadorului, basul Mihnea Lamatic, cu un comic bine
Văduva putea fi mai veselă by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/12816_a_14141]
-
cu totul special al prozatoarei suedeze în literatura de evocare a lumii copilăriei. Prin editarea libretelor operelor lui Richard Wagner traduse de St. O. Iosif (Rienzi, Olandezul zburător, Tannhäuser, Lohengrin), F.-S. adaugă o contribuție prețioasă la stabilirea principalelor ecouri wagneriene în cultura română. SCRIERI: Emil Gârleanu, București, 1968; Tânărul Maiorescu, București, 1974; Minunata călătorie a Selmei Lagerlöf în lumea lui Nils Holgersson, București, 1988. Ediții: Anton Bacalbașa, Din cazarmă, pref. edit., București, 1957; Calistrat Hogaș, În munții Neamțului, pref. edit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286993_a_288322]
-
Paris, continuându-și studiile cu o bursă a Eforiei Școalelor. În 1860 scrie lucrarea Einiges Philosophische in gemeinfasslicher Form, cu care dobândește, la 17 decembrie, și titlul de licențiat în litere la Sorbona. Conferențiază despre vechea tragedie franceză și muzica wagneriană (Die alte französische Tragödie und die Wagnersche Musik) la 10 martie 1861, în cadrul Societății Filosofice din Berlin, al cărei membru corespondent era și la a cărei revistă, „Der Gedanke”, va colabora cu câteva articole. Conferința o va repeta la Paris
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]