233 matches
-
intens, pânditor, și la un moment dat, ne-a sărit în față Pantera. Neagră, lucioasă, agilă și imprevizibilă. Am mârâit la ea amândoi: Ce vrei? Unde mergeți? s-a interesat ea dând din coadă, nervoasă, gata să sară. Ne-am zbârlit amândoi blana. Ce-ți pasă ție? Poate asta-i pădurea mea și n-aveți voie pe aici, a răspuns Pantera. Nu-i pădurea ta. Și dacă ar fi? nu s-a lăsat ea. Dar nu e. Așa că, dă-te la
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
-mă că Regele ajunsese la Platou și aflase mai multe adevăruri... Am ajuns în valea de dincolo de deal, și acolo am întâlnit iarăși Pantera. Neagră, lucioasă, imprevizibilă și ascunsă în iarba înaltă. I-am sesizat prezența și am ciulit urechile, zbârlindu-mi blana albastră. Pantera mi-a sărit în față. Încotro mergi, Albastrule? Ce-ți pasă ție, am mârâit eu la ea. Iar ea s-a dat peste cap și s-a transformat într-o fată brunetă, cu ochelari de soare
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
musai să-i adauge un "Post Scriptum", apărut în aceeași publicație, la 22 noiembrie 1929. Disecând reacțiile la ceea ce a precedat, a ținut să precizeze: "Prima epistolă a trecut aproape neobservată. D. Vaida (atunci ministru de Interne - n.n.) și-a zbârlit mustățile la directorul acestei gazete, a amenințat ca omul la necaz, cu cenzura și cu alte obiecte de tortură și a isprăvit prin a-mi purta mie pică și a ruga ziarele să nu reproducă scrisoarea cu pricina. Cu cea
Un scriitor uitat: Mircea Damian - Cum a scris Celula Nr. 13 și Rogojina by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/8965_a_10290]
-
înainte de moarte. În final urmează apoteoza pe scena mică a unei recunoașteri inițiatice, locale și sortită misterului și discreției ca și fericirea autentică. Știu că în materie de animație important e să discuți despre, de exemplu, cît de convingător se zbîrlește blana pe șoarece, iar cei care s-au ocupat de animație sunt la rîndul lor niște ucenici vrăjitori, însă din film răzbate povestea și mesajul ei. Surpriza serii, ca să zic așa, o constituie chiar Brad Pitt în rolul de regizor
Oameni și șoareci (pentru a nu mai socoti și bucătarul) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9238_a_10563]
-
citească porcul mistreț, însă "la început refuzase energic, spunînd că pe el îl doare doar creația pentru cei mari, dar, mă rog, va pregăti un material la obiect, scurt și tăios, pentru că, după părerea lui (și aici mistrețul deodată se zbîrlise și-și arătase colții), creația pentru gărgărițe de pildă nu se ridică deasupra unei gargariseli... gargariseli." Nu vă ambalați curiozitatea, sîntem între animale... O primă secvență de poezie (volumul I, }oiuri, al dipticului }oiuri și ventuze), cu o nota auctoris
Vizitarea fabulei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9554_a_10879]
-
nu prea mai avea teamă dar era precaut și atent la orice zgomot, la orice umbră sau copăcel care se mișca. Făcea pauze dese dar se depărtase binișor de pădure când Vizanti sa Înfipt pe cele patru picioare, s a zbârlit și a mârâit, era gata de atac. Imediat a simțit că urechea sa stângă este rotită cu durere, fapt care l-a liniștit oarecum. Victor a privit buimăcit În direcția către care era Îndreptat Vizanti, imediat a lăsat targa jos
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
lipeau de corp. În timp ce O priveam, Ea părea că vrea să sară peste pârâul care O despărțea de bătrân, dar nu reușea; atunci bătrânul, fără să-și modifice expresia feței, izbucni în râs, un râs exasperant, de care ți se zbârlea părul, un râs dur, discordant, sarcastic - ecou al unui râs venit de pe lumea cealaltă. Cu sticla într-o mână, tremurând de frică, am sărit de pe scaun. Nu știu de ce tremuram. Era un tremur teribil și plăcut ca și când mă trezisem brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
un bătrân cocoșat, așezat sub un chiparos. Nu-i puteam vedea fața, acoperită cu un fular mare. M-am apropiat încet de el. Înainte să-i fi adresat vreun cuvânt, începu să râdă discordant, sec și înspăimântător, de mi se zbârli părul în cap. Spuse: - Dacă vrei un hamal, l-ai găsit! Ha! Am și un dric. Car morți în fiecare zi și-i îngrop în Șah Abd-ol-Azim, ha! Fac sicrie, am sicrie pe măsura fiecărui om, la fix. Sunt gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
îmbrățișat-o, dar, chiar atunci, draperia neagră, de doliu, care masca intrarea în cameră, se dădu de-o parte: încovoiat, cu un fular legat la gât, apăru unchiul meu, tatăl acestei stricate. Avu un râs uscat, înfricoșător, de ți se zbârlea părul pe cap. Râdea fără să ne privească, dar atât de tare, că-i tremurau umerii. Îmi venea să intru în pământ. Dacă aș fi avut putere, i-aș fi dat o palmă zdravănă cadavrului care ne contempla cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de castravete. Fără îndoială, buzele târfei aveau același gust. În aceeași clipă, îl zării pe tatăl său, bătrânul cocoșat, cu un fular în jurul gâtului. Ieșea din casă. Trecu pe lângă de mine fără să mă privească. Râdea sacadat, oribil, ți se zbârlea părul pe cap. Râdea atât de tare, că-i tremurau umerii. Îmi venea să intru în pământ de rușine. Era pe la asfințit. M-am ridicat, aș fi vrut să fug de mine însumi. Involuntar, am început să merg spre casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în ziua aceea m-am apropiat de mărunțișurile sale și l-am întrebat cât costă vasul. Buzele întredeschise lăsară să i se vadă doi dinți putrezi prin pliul fularului. Începu să râsă: era un râs uscat, teribil, de ți se zbârlea părul pe cap. Îmi spuse: „Cumperi fără să te uiți? Vasul ăsta nu costă nimic, ha? Ia-l, tinere, și să-ți poarte noroc!“ Pronunță cu un accent deosebit: „Nu costă nimic, să-ți poarte noroc!“ Mă scotocii prin buzunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
să-ți poarte noroc!“ Pronunță cu un accent deosebit: „Nu costă nimic, să-ți poarte noroc!“ Mă scotocii prin buzunare și pusei doi dirhami și patru pașizi pe marginea covorului. Râse din nou, cu un râs teribil, de ți se zbârlea părul pe cap. Aș fi vrut să intru în pământ de rușine. Mi-am înfundat capul între mâini și m-am îndepărtat. Întreaga marfă răspândea un iz de rugină specific lucrurilor murdare, stricate, pe care existența le-a aruncat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
să le imprime trăsăturilor mele n-ar fi făcut să subziste semnul lor veșnic? În orice caz, tocmai înțelegeam de ce eram capabil. Devenisem conștient de capacitățile mele. Dintr-odată, am izbucnit în râs. Ce râs sacadat și teribil! Mi se zbârli părul pe cap. Nu-mi mai recunoșteam timbrul vocii. Era ca râsul străin care-mi răsunase de nenumărate ori în urechi. Am început să tușesc. Un scuipat sângeriu, o picătură din adâncul măruntaielor mele căzu pe oglindă. Am atins-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pură calomnie. Cine știe dacă nu era chiar virgină? Am roșit de îndoielile mele, am roșit de mine însumi. Dar asta n-a durat mult: dincolo de ușă se auzi cineva strănutând, apoi un râs înfundat și sarcastic, de ți se zbârlea părul pe cap. M-am cutremurat. Dacă strănutul ăsta nu m-ar fi reținut să reacționez, mi-aș fi dus planul la îndeplinire... I-aș fi tăiat carnea în bucăți și aș fi livrat-o măcelarului din față, care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mort de foarte multă vreme, i-am răspuns. - Mama a spus că dacă n-ar fi avortat, toată casa ne-ar fi rămas nouă. Am izbucnit în râs fără sa vreau, era un râs uscat, înfricoșător, un râs care-ți zbârlea părul pe cap. Nu-mi mai recunoșteam nici măcar sunetul vocii. Copilului i se făcu frică și fugi. Acum înțelegeam plăcerea cu care măcelarul își ștergea cuțitul cu mâner de os de ciozvârtele de oaie, plăcerea de a tranșa carnea macră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
drumul. Am aruncat arma. Liber în sfârșit în mișcări, i-am pipăit trupul: era rece. Ea era moartă... Atunci am început să tușesc, dar nu mai era aceeași tuse. Era ca un râs uscat și oribil, un râs care-ți zbârlea părul pe cap. Tremurând de frică, mi-am aruncat haina pe umeri și m-am dus în camera mea. Apropiindu-mă de lampă, am deschis palma: era ochiul ei obiectul pe care-l țineam așa! Șiroiam de sânge din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
era un bătrân cocoșat, cu capul și fața înfășurate într-un fular; ținea sub braț un obiect sub formă de vas, înnodat cu o batistă murdară. Râdea cu un râs sec și oribil, un râs care face să ți se zbârlească părul în cap. Ieși. M-am ridicat, grăbindu-mă să alerg după el ca să-i iau din nou vasul, batista înnodată; dar bătrânul se îndepărtase cu o agilitate deosebită. M-am întors și am deschis fereastra care dădea în stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
au obișnuit cu lumina puternică, am Început să mergem Într-o direcție oarecare. Vera și-a descălțat pantofii, azvârlindu-i cât colo. Fără ei, abia dacă-mi ajungea până la umăr. — Iubito, i-am zis Încet. Iubito... — Ce-i? s-a zbârlit ea la mine ca o nutrie curentată. — N-are rost să mergem aiurea. Dacă suntem pe o pagină goală, trebuie doar să așteptăm s-o umple din nou. N-o să dureze mult. — De unde știi? Ești cumva scriitor? — Crede-mă, știu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
a lui Dendé, ce ar fi să nu mai faceți pe șeful, dom’ Petrică? Țineți-vă pliscul, gata cu ordinele, și-a dat seama toată lumea cine sînteți, îi aruncă și Gulie o privire tăioasă lui Monte Cristo, căruia i se zbîrlește bărbița de ciudă. Și încă ceva, se trezește și Tîrnăcop din amorțeală, să vă fie clar că din locșorul ăsta n-o să plecați decît cu noi de gît, vrea să completeze, să nu vă faceți iluzii că la spartul distracției
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
mizerie. Cum să nu ți se facă silă de un oraș ca ăsta? Nu e de mirare că nu mai auzi de la nimeni nici un cuvînt bun despre așa o capitală. Cînd să iasă în partea cealaltă, două potăi costelive se zbîrliră la el din dosul unei grămezi de gunoaie. Voi mai lipseați, se auzi spunînd cu voce tare, ia să vedem dacă tot faceți gălăgie, aveți curajul să ieșiți la interval sau doar mîrîiți de la distanță? își împinse mai pe spate
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
lipea de el. Era un om fără umor, altminteri ar fi zâmbit la ideea că-și simte brusc inima ușoară, recunoscând, la șaptesprezece kilometri după Buda, monotonia câmpiei dunărene, Întreruptă brusc de o colină de forma unui degetar, cu brazi zbârliți pe ea. Un drum făcea o cotitură largă, ocolind-o, și apoi o lua În linie dreaptă, spre oraș. Drumul și colina erau acum albe, acoperite cu zăpadă, care atârna În copaci În grămezi mari, asemenea cuiburilor de corbi. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
apleacă peste oală și o sărută. — Noi practicăm nuditatea rituală, zice Mona, cu ochii în podea. Roșește și face un semn cu oala, zicând: Stridie, dânsa e doamna Boyle, șefa mea. În legătură cu Stridie, detaliile ar fi următoarele: părul îi e zbârlit și arată ca un pin lovit de trăsnet, blond, cu vârfurile despicate, sculat în toate părțile. Are un corp tânăr, cu membre care par segmentate - musculoase, dar subțiri la încheieturi, la genunchi, coate și talie. Helen îi întinde mâna și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
acum trag prelata și-o leagă de margini. - O să le urce ei sus, în blocul ăla repartizat, le dau de-o mastică, de-o țuică. Vin și eu mai târziu, femeie, mai am o treabă. Câinele a răgușit urlând, e zbârlit tot, acum scâncește doar și-i tremură pielea pe el. Scurmă cu labele din față în țărnă. Nu l-a recunoscut, și-a arătat colții. - Taci, prostule, terminăm acuș, acuș... uite niște carne... Hai, măi cărăbuș, n-o mai adulmeca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
o poftă nestăpânită izvorâtă din oboseala jocului, Bica le spunea povești. Cele mai îndrăgite erau acelea pe care ea le inventa și în care rolul personajului principal îl întruchipa câinele lup al vecinei de peste drum. Nepoții se înfiorau și se zbârleau de groază când și-l imaginau pe Lup alergând după copiii care nu mâncau, nu dormeau la prânz sau nu ascultau de părinți. În urma teribilei impresii lăsate de poveste, se cumințeau preț de o clipă și digerau în liniște senzațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
făcea notările. Participantele își alegeau câte un nume de gimnastă care să le reprezinte. Pentru numele Nadiei se ducea un adevărat război pe care, din pricina glasului puternic și a forței cu care se lupta, Luana îl câștiga întotdeauna. Ema se zbârlea de ciudă, știind că numele celei mai mari gimnaste din lume trebuia să-l poarte Doinița, cea mai talentată dintre ele, elastică și pricepută, membră a cercului de gimnastică, care îi uimea pe toți cu ceea ce știa să facă. Sfoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]