293 matches
-
oameni alergând în toate direcțiile. Cineva își făcea loc c-un felinar roșu în mână. Oamenii se adunau alergând din toate părțile. Se îmbrățișau. Gesticulau. Pe la geamuri se aprindeau lumini. În toată piața, de undeva dintr-o clădire făcând să zbârnâie geamurile, se auzi vocea solemnă, patetică și vibrantă a crainicului: Români! S-a-ncheiat armistițiu! strigau oamenii. Regele l-a arestat pe Antonescu! Trăiască! Ura! Urra! Trăiască! Piața exploda în lumină. Frisoane scurte îi străbătură corpul. Se-mbrăcă repede și coborî și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
acaparator...), colegă ce mi-a devenit apoi soție. Cum în 1962 nu eram căsătoriți încă, am stat separați, într-o casă alături de-a ei, găzduit de-o baborniță cu rude la București. Nu dorea să se expună bîrfei ce zbîrnîia cu lux de amănunte pornolirice la țară... Asta nu ne împiedica să ne vizităm unul pe altul, în timpul nopții, fiind vecini de potecuță strîmtă. Versurile șiroiau de pofte, parcă aș fi ținut în brațe o femeie tănără" D.P.: Din nou
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
ca o halebardă, încât, de departe, omul și unealta par că susțin o convorbire... Deodată, firul aruncat în Mureș și bățul înfipt în pământ se scutură și vibrează cu putere, semn că nu-i de joacă. Guta întinsă la maximum zbârnâie, bățul se apleacă încoace și-ncoa, se-ndoaie, apa se agită ca niște perdele smulse frenetic în lături, lăsând să se vadă, când spinarea, când burta albicioasă a prăzii, și trece uneori un sfert de oră, trece aproape un ceas
Arad,1963(din carnetul de reporter, variantă) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9587_a_10912]
-
-o deseori înaintea vieții. Portretul său din paginile romanului este seducător: "George era un calin, un degustător al apropierilor înfrigurate, înjumătățite de ezitări și veghe, un bărbat dezolat de sistematica erosului, un însetat de echivoc și de nesigur, o antenă zbârnâind pe margini de prăpăstii". Este omul care "nu poate trăi multă vreme într-un mediu sterilizat de ideile subtile, de bucuriile gândirii ascuțite și nuanțate, de întorsăturile inteligente de cuvânt și de frază", dar care știe să aprecieze ca nimeni
Scriitorul și lumea lui by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/7713_a_9038]
-
a lungul durerii, cu pasul greu, iarnă măsurată precis cu compasul cu privirile și atingerile mele de gheață cu sângele tău catifelat, susurând în cămăruțele inimii mele. tu ești odihna vieții mele de coride, de poștalioane de ceață, de săgeți zbârnâind odihna mult așteptată cu lumină, cu îmbrățișări de mușchi cald de copac, cu furnici cărând fărâmituri de pâine către buzele noastre. nouă în primul loc: găsești că ploaia ușurează așteptarea ta, apele curgând în partea de sus a cerului tău
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
căzătoare. casa de la țară casa mea de la țară a fost conac, apoi școală, apoi numai locuința bunicii în curtea ei, cu mișcări ușoare de verde, nu se mai joacă nimeni cu excepția pisoilor și roiurilor de amintiri, pe care le auzi zbârnâind când intri pe poartă. la capătul scării lungi, podelele strâmbe îmi amintesc de primii pași, nesiguri dar, destul de mult, și de viața mea de acum, în tangaj ferestrele vechi se deschid tot către interiorul meu amețitor. aș vrea să te
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
câțiva becuteci de tine și îți dă puțină lumină, cât să nu te orbească, ochii tăi au înghițit fântâni de întuneric deja, zărești puțin pereții colțuroși ai prăpastiei pierderii-dragostei și din traseul potecuței tale mai departe, aripile insectei de lumină zbârnâie pe ton baritonal, realizezi că această mică ființă are toate calitățile să găsească desaga-fără fund, atât de prețioasă pentru tine, dar nu să o care, este prea grea desaga ta pentru o biată insectă strălucitoare, ea se pare că este
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
umerii cu mierea albinelor superpolenizatoare, simți cele patru perechi de aripi ale fiecărei albinuțe zbătând în oasele umerilor tăi, vibrația cuprinde și buzele tale, care continuă incantația de seară, brruuu, hurrr, errr, brruu, hurrr, errr. nu te clintești acum, când zbârnâie sufletul tău odihnit. șase în al cincilea loc: regretele și remușcările trec, doi pui de vultur harpagornis, pe care îi ții cu tine, te apucă cu gheruțele lor mici de obraji, ei nu au forța să zgârie, doar aduc sânge
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
șira spinării și o teamă inexplicabilă Îmi cuprinse dintr-o dată Întreaga ființă. Trăgeam cât puteam de ușă. Tălpile (deși În apă) Începuseră să-mi ardă. În spate percepeam vagi șuierături. Am reușit să ies cu sforțări supraomenești. Soneria de la intrare zbârnâi isteric. M-am gândit că putea fi mama (care venea uneori să-și bea cafeaua la mine), ori poate ca era Paulina, nenorocita de domnișoară bătrână, cu Început de amnezie și față de pește-sabie (asta și datorită nasului ei prelung, cu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
răzbăteau dintr-acolo șters, În surdină. Fereastra era animată de zvâcnetele șerpișorilor de lumină, ce se zbăteau pe sticla Întunecată. Un tremur Îmi zgudui Întreg trupul și o stare de amețeală pusese din nou stăpânire pe mine. Soneria de la intrare zbârnâi isteric. M-am gândit că putea fi mama (care venea uneori să-și bea cafeaua la mine), ori poate ca era Paulina, nenorocita de domnișoară bătrână, amnezică și cu față de pește-sabie (asta și datorită nasului ei prelung, cu care Împungea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și pârlit” - gândea Gheorghe Amnar. „Trebuie să trecem și pe la moș Dumitru și pe la Pâcu, să le urăm să petreacă sărbătorile cu bine. Am să vorbesc cu Hliboceanu ca să le tragem un colind ca la niște gospodari ce sunt!” - îi zbârnâia prin cap lui Cotman. „Mitrel abia mă așteaptă să-i pregătesc buhaiul. Că de! Îi băiat mare de-acum și merge cu uratul” - medita Mitruță, cumpănind în mână durda gata încărcată... „Poate fimeia mea a mai duce-o până după
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
ordinul final și ceru liniște cu un gest larg. Toți tăcură. În timp ce se gândea ce pedeapsă să-i aplice lui Elvis, pe care-l ura În mod secret pentru numărul mare de imitatori pe care-i lăsase În urmă, geamurile zbârnâiră ușor. Când deschise gura - găsise o pedeapsă cumplită, dar dreaptă: să-l silească pe Elvis să asculte ultimul album al lui Ștefan Bănică Jr. -, câteva bubuituri Înfundate făcură ca podeaua să se clatine, și atunci, aproape simultan, ochii tuturor se
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
mârâia vreo douăzeci de secunde la circa 1200 rpm, lăsând ușor discursul la ralenti, Încât aveai impresia că motorul i se va Îneca, și o dată Îl auzeai, În liniștea generală, după detunătura abil potrivită a unui rateu, turându-și vocea până zbârnâiau geamurile. În punctul de intensitate maximă al cuvântării, s-a făcut auzit Îndemnul „Revoluție sau pană!“, care-a fost reluat din toate supapele de toți cei de-acolo, iar El Té a cerut continuarea revoluției până la capăt, care capăt nu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
insectă cum seamănă un stropitor de grădină cu Olga Kordunova. Nu era o muscă, ci o minune tehnologică: un spion zburător, dotat cu o cameră miniaturală de filmat, prin care fusesem urmărit tot timpul. O altă muscă tocmai Își făcea zbârnâind intrarea În cameră pe fereastra deschisă. Am ridicat ochii și m-am uitat spre apartamentul lui Kuznețov. Acesta era În balcon, cu o telecomandă În mână și, la rândul lui, privea În direcția mea. Deși nu avea cum să mă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
o pauză lungă, dar, ca să nu încarce și mai mult atmosfera, se bagă sub cearșaf, lăsîndu-l pe Radu să-și reverse furia pe ce apucă, așa cum face uneori la spital, ca, apoi, să se liniștească. *** Toată noaptea telefoanele orașului au zbîrnîit, s-au dat dispoziții, s-au luat măsuri, iar spre ziuă tractoarele cu lamă au ieșit pe străzi înaintea autobuzelor. Convoiul curselor, de la cinci și un sfert, spre "Valea Brîndușelor", a găsit deja pîrtie, deschisă cu greu de lamele a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mâncărimile de felul ăsta e că niciodată nu se mulțumesc să rămână într-un singur loc. De exemplu, de câteva rânduri încoace, am din ce în ce mai acut sentimentul că drăcia aia (acum e ca un fel de bâzâit) a început să alunece zbârnâind pe gât (s-a oprit puțin și s-a făcut nod), pentru ca, exact în momentul în care scriu, să se fi proțăpit din nou zdravăn și ca lumea (de data asta fumegând) fix în coșul pieptului. Trebuie să mă înțelegeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
smulse. „Ce faci, iubitule?” îmi zâmbește un cap blond. - Ce faci, dragă? repetă Carina. Ce pedalezi ca apucatul? *** Luni Coastele-mi îmboldesc plămânii, umărul stâng seamănă cu un macaz înțepenit de frunze uscate. Când încerc să-mi dezdoi spinarea, vertebrele zbârnâie și revin cu greu la locul lor. O durere înfundată, apărută în tâmple, începe să mi se plimbe prin tot corpul, escaladează spre cerebel, alunecă-n stomac, unde mă scurmă aciditatea, circulă prin duoden, zgândărind vreo două zgaibe pe-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de pe soclu, rămas însă cu șeaua lipită de fund, alerga gol-pușcă și cu tabloul lui Mao în brațe prin palatul Roznovanu, la oră de vârf. - Știi cine e? Dacă-ți spun, nici nu-ți vine să crezi! Îți dai seama?! zbârnâie cu excitarea unui client de cabine cu filmulețe deocheate, loc de monede și geamuri împroșcate. - Nu-mi spune... - Da, se știa mai demult, dar abia acum a izbucnit scandalul, a dat doamna Pârvulescu totul pe față, n-a mai suportat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pînă nu verifica singur, cu ochii și chiar cu pielea sa nu-și putea permite că-i laie ori bălaie. Sigur că le-a scăpat. Păi nu vezi, dom'le, că nu doar Dimineața scrie despre Cocoș? Toată lumea, toate foile, zbîrnîie reporterii ca bondarii în jurul lui Cocoș și toate gazetele sînt pline ochi. Cumnatul lui Cocoș; O femeie de lume îndrăgostită de Cocoș; Trei morți după întîlnirea cu Cocoș. Un interviu cu Cocoș. Cocoș e bolnav, dar nu-i pasă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
zi și noapte, a clipit cu prefăcută uimire, "încotro, șefule? Voiam să te scot la un schwartz!" S-a prefăcut nemulțumit. ,,Ei, fir-ar să fie, iar mă cheamă Mihail, cine știe ce-o fi visat astă-noapte și acum îi zbîrnîie creierașul, treci Bîlbîie de-l mulțumește." Și a trecut pe lîngă el fără să mai fie curios de-a vedea cum se transformă mirarea prefăcută într-una adevărată. Să fii chemat de Mihail însemna un eveniment care de obicei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tot felul de fleacuri, amintindu-și, îndeosebi amintindu-și, despre vremea cînd se petrecea de minune la Hariton, despre plimbările cu trăsura ori despre posibilitățile de a reînvia comerțul de băcănie în așezare, a pălăvrăgit de fapt, în vreme ce mintea îi zbîrnîia analizînd toate posibilitățile de a pleca pe furiș din Vladia. Ajunsese rău de tot adjutantul Popianu, dar se străduia măcar să iasă la liman. Și chiar în acea noapte a plecat de-a dreptul prin vii, cățărîndu-se pe buza rîpei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Și agită lama cuțitului spre toți cei prezenți în hol. O legănare rapidă a brațului, un tremur și-un zvâcnet al mușchilor ei, și cuțitul s-a înfipt în spătarul unui scaun Empire din celălalt capăt al încăperii. Lama cuțitului zbârnâie înfiptă în catifeaua albastră, mânerul încă vibrează. Din spatele camerei lui video, Agentul Ciripel spune: — Asta așa, ca memento. Cora Reynolds linge încă lip-lip covorul lipicios cu limba ei roz de velur. Contele Calomniei scrie ceva în carnețel. — Așadar, doamnă Clark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pare că aici sunt grozave, seceta produce o sete necunoscută, cumpăna fântânii se apleacă supusă, căldările se întorceau pline dar apa nu stingea setea, setea de capăt. Nici vinul. Vinul întărea dorința de iarnă, de alb, de odihnă. Acordeonul țiganului zbârnâie până târziu. Fetele jucau fie cu băieții de la fermă, fie două câte două, în jur via foșnea nemulțumită. Ele adormeau gândindu-se la cine știe cine. Una cunoștea dorința celeilalte, se știau toate între ele și echilibrul părea de nezdruncinat. Șoaptele pluteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ațipise, poate, spera ea, cu timpul va reuși să capete acea simplitate a muntencelor. Atâta doar că în mintea ei totul se petrecea ca în ceață, o noapte fără nici un sfârșit, cu gesturi greoaie, molatice, cu neputință. Doar ceasul când zbârnâie pe noptieră anunță că începe o nouă zi. Nu te mai duce, îi spuse hotărât mama într-o dimineață la micul dejun. Așezat la locul lui în celălalt capăt al mesei tatăl mesteca zahărul în cana cu ceai. Privea atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
greșeala în carte, Căci noi oameni sîntem, de îngeri departe". Cum se minuna în versuri, la 1806, Ioan Ștefanovici Paroh Bolgarseghiului, mă minunez și eu. Greșeli au fost, greșeli sînt încă. Dar lipsa de profesionalism e strigătoare la toate cerurile. Zbîrnîi de nervi. De cîte ori n-am corectat și iarăși corectat: Solului nu soțului; mistic nu mitic; slovă nu slavă. Sînt mai sensibilizată eu de greșelile de tipar? Oi fi, dacă o glumă de lynotipist mi-a terciuit existența. Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]