236 matches
-
mai bine este să te parfumezi cu două ore înaintea interviului. O mireasmă ușoară este mai mult decât suficientă, având în vedere că interviurile se țin, de regulă, în încăperi mai mici. * Goliți-vă buzunarele! Fără chei sau mărunțiș care zdrăngăne la orice pas. * Nu mestecați gumă și nu fumați în timpul interviului. * Fiți atenți chiar și la cele mai mici detalii, de aceea e bine să evitați pantofii scâlciați de prea mult purtat, cu tocurile ferfeniță și/sau nelustruiți. Mulțumim doamnei
Cum să-ţi faci publicitate : ghid practic testat by Dan Ştefanov [Corola-publishinghouse/Administrative/938_a_2446]
-
le arunce În față disprețul, lehamitea pe care i-o inspirau, dar știa el să fie subtil? Va avea forța de a o Întâlni pe Ionela, dacă sărmana fată va mai fi În stare să dea ochii cu el, să zdrăngăne din chitară În timp ce el Își va citi producția mediocră? Va ști să Întâm pine ironia gregară a celorlalți fără să izbucnească, fără să fugă, să se Întoarcă la singurătatea lui obsedată de neatinsele delicii ale iubirii la care Încă visa
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
sau două,/ abia s-a întors întrebătoare spre tine...// pe-atunci plecai ca-n somn spre un front/pe care să-l hrănești laolaltă cu alții,/ pe nesimțite săpai în suflet tranșee,/ în trecere dezamorsai ani și grenade/ sub cerul zdrăngănind de gamele/ și întinderi pomădate cu un roșu noroc// pe-atunci te duceai în război pentru o fată/ pe care un soldat ungur a invitat-o la dans" (În patruzeci) Cu acest poem (plasat către finalul volumului) în minte ar
A muri mai departe by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9833_a_11158]
-
Bach nu se născuseră în Grecia și nu folosiseră din fericire buzuki în operele lor. Ea dădu din cap în semn că nu-l aproba. Însuflețită, americanca din grupul lor luă instrumentul din mâna lui Zorbas și-ncepu să-i zdrăngăne corzile. Se iscă un vacarm de nedescris. Adepții muzicii clasice se înfruntau cu cei ai muzicii populare. Fiecare vorbea pe limba lui, fără să dea atenție celorlalți. Eleni, intrigată de hărmălaie, își făcu apariția pe terasă: - Dacă o țineți tot
Filippos Filippou Moartea lui Zorbas by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/9260_a_10585]
-
a umple golul care o chinuise toată viața, deși viața ei era demnă de invidiat, mulți chiar o pizmuiau, era sănătoasă, talentată, cânta la vioară ca nimeni alta, dar viața ei se stricase în mare măsură din această pricină. Cât zdrăngănise cuminte la vioară, interpretând fidel din clasici, avea prieteni cu duiumul, o și copleșeau cu laudele lor, nu era zi să nu audă cât este "de bellă, de florelinte", dar cum a început să se lase în voia arcușului ascultând
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
gaz și nevoia de a cuceri și stăpâni Universul, de a avea acces la eternitate prin fragila portiță a plimbărilor în spațiul cosmic și prin realitățile virtuale, trăim schizoid și scindat fără să putem răspunde la întrebări fundamentale. Sandei a zdrăngănit la pian până s-a săturat. Maria doarme fericită cu mâinile pe piept. Și-o amintește zburând prin pădure cu o expresie de fericire întipărită pe față. În ziua în care a văzut-o pe Maria alergând prin pădure cu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pe față. În ziua în care a văzut-o pe Maria alergând prin pădure cu acea expresie de fericire pe față a luat act de lumea în care avea să locuiască de atunci încolo. Până în acea zi amintirile erau confuze. Zdrăngăne la pian și se gândește că i s-a urât să stea în această peșteră, i s-a urât să respecte interdicțiile impuse, demult, de mama ei și chiar de Maria. Experiența de la râu a fărâmițat lumea în care trăia
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
găsim la șapte, la Costi, să-ți marc banu'." Da, mă, acolo." " Și vezi dă sticla aia..." Nea Vasile nu reacționează în niciun fel, făcându-se că, din cauza zgomotului, n-a auzit. Virgil nu mai comentează și ambalează motorul de zdrăngăne geamurile clădirilor din jur. Apoi pornește țanțoș cu camionul de zece tone prin centrul capitalei noastre atât de europene. Intră pe bulevard ca un zmeu. Un Bentley și o Alfa Romeo frânează, făcându-i loc, șoferii acestora înjurându-l cu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ocol caroseriei, oprindu-se în dreptul portbagajului pe care îl deschide cu podul palmei făcînd să-i scîrțîie balamalele. Ce mai vechitură, se gîndește, descoperind lada de scule pitită sub un preș mizerabil. O apucă de mîner scoțînd-o la iveală, o zdrăngăne lovindu și-o de coapsă, balansîndu-se incomodat, pășind greu, în timp ce domnul Președinte îl urmărește în oglinda retrovizoare cum se apropie. — Nu sînt deloc superstițios, zice domnul Președinte jucîndu-se cu manivela portierei, ridicînd și coborînd neliniștit geamul, dar crezi că ar
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
seama despre ce e vorba, o fi fost încuiată ușa de la intrare și n-au avut încotro decît să spargă geamurile ca să poată intra. Aranjați-vă ținutele, o să dăm ochii cu niște doamne, le spune Roja scuturîndu-și cizmele de praf, zdrăngănind grilajul de fier din fața intrării, hai și voi, că sînteți plini de pămînt, le ordonă. Curistul și Părințelul se încolonează în urma sa, încep să-și netezească mînecile pardesielor, să-și îndrepte gulerele cămășilor, să pocnească din călcîie, de parcă ar fi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
decât oricând, mă aflam Între cele două tabere. Dinspre cimitir nu se auzea nici un sunet, ceva de așteptat, probabil, dar de data asta nu distingeam nici măcar vagabonzii care, de obicei, Își făceau veacul În preajma zidului lung de cărămidă. Nu tu zdrăngănit de oale de tinichea deasupra focurilor ilegale, nu tu galimații, șuturi brutale sau scâncete de câine. În schimb, cu atât mai multă larmă din direcția opusă: ferestrele care dădeau spre piață erau deschise și vietățile - păsările de curte, copiii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Am Înțeles. Șeful meu nu părea Însă convins. Încercă să zâmbească din nou, de data aceasta, mai cu succes. N-ați văzut... Se răsuci și pierdu șirul. Mi-am dezlegat repede bicicleta și m-am Îndepărtat pedalând, roata din spate zdrăngănind cu furie pe piatra cubică. Persoana pe care-o văzusem lângă d-l Stegemann chiar Înainte să dau colțul, nu era nimeni altul decât tipul pe care-l recunoscusem În cinematograf: tânărul de la Fundația pentru Cercetări Sexologice, cel cu tenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
se transformă În sceptisicm: — Iubire, zici tu? Era nevoie de mai mult de-atât ca să mă mut aici. N-o să mă las pradă sentimentalismelor, pentru simplul motiv că Jupp a fost primul. La douăzeci de metri de mine, tramvaiul trecu zdrăngănind. Am rupt-o la fugă. Și acum? Sărind pe platformă, m-am strecurat Înăuntru, vârându-mi mâna printr-un mâner de piele legănându-se. Cadavrul avea să fie Îngropat În Kolberg, În ciuda celor Întâmplate aici? Lângă mine stătea un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
se auzi un „Da?“ moale. Ușa a fost deschisă și nu se vedea nimic. Sau, mai bine zis, nu vedeam decât un contur Învăluit Într-o aură de lumină. Manetti stătea după un birou, cu spatele la un geam deschis la care zdrăngăneau calm niște jaluzele venețiene, răsucite ca să intre lumina. Din cauza iluminatului fragmentat, sau probabil pentru că polițista tocmai se materializă, cât ai clipi, chipul ei rămase umbrit și indescifrabil. — Doamnă inspector - șef, domnul Knisch. Domnule Knisch, doamna Îi inspectorul - șef. — Knisch? Manetti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
una albă, apoi Anna strigă destul de tare: — Știu ce faci acolo, Anton! Josef Își lipi buzele de tub și nu-i dădu nici o atenție, dar următorul țipăt al Annei Îl făcu să tresară: — Ești la seif, Anton! Ea Începu să zdrăngăne iar clanța, până când nu avu Încotro și lăsă flacăra să scadă din nou, ca să strige la ea: — Taci! Nu glumesc! Îți sucesc gâtul, japiță bătrână ce ești! Vocea ei scăzu, dar o putu auzi totuși cu destulă claritate. Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
putut apăsa pe taste, poate sărind pe ele de la Înălțime, n-aș fi putut niciodată să bag coala pe tambur - șobolanii nu sînt prea buni la manevrat butoane - sau să acționez brațul metalic ce făcea carul să revină cu un zdrăngănit În poziția inițială. Aflasem din filme că o mașină de scris emite, de fapt, un soi de muzică, și știam că eu unul n-aveam s-o aud niciodată cu urechile mele, nici ping-ul acut al reușitei de a ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
cu care le duceau la groapa de gunoi. Acest lucru s-a Întîmplat cîteva săptămîni la rînd. Străzile erau pline de fum și de praf și de mugetul mașinilor, și din cînd În cînd, cînd un vîrrr zdrang făcea să zdrăngănească ferestrele magazinelor, și asta era dinamita. Pentru șobolani, pacea e foarte asemănătoare cu războiul, așa că majoritatea lor și-au văzut de viață, cum au putut mai bine. Șobolanul obișnuit nu vede mare diferență Între o clădire aflată În picioare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
zbor, stând la coadă la controlul pașapoartelor și la vamă. Avansezi ținând cartea deschisă în fața ochilor, când cineva ți-o smulge din mână și, ca la o ridicare de cortină, vezi înșirați în fața ta polițiști împopoțonați cu banduliere de piele, zdrăngănindu-și armele automate, poleiți cu vulturi și epoleți. — Dar cartea mea..., scâncești, întinzând cu un gest de copil o mână neînarmată spre bariera autoritară de nasturi strălucitori și guri de foc. — Confiscată, domnule. Cartea asta nu poate intra în Ataguitania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
nimic de spus. Trage aer în piept și se crispează: — Interviurile, asistența psihologică, terapia de intervenție, totul o ținea langa. Camioneta încetini și sări de pe asfalt, intrând pe pietriș sau pe-un drum de pământ, și se mai hurducă și zdrăngăni puțin, apoi se opri. Așa de săraci eram. Încă pe platforma camionetei, îți dezlipeai mâinile de pe față, și iată că stăteam pe loc. Praful și balega se așezau. Tatăl lui Brandy deschidea ușița din spate și te vedeai pe-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
devotată, bezmetică în lipsa ei de gîndire și inițiativă, le plăcea, ăsta era succesul colonelului Ștoicescu, le plăcea să nu mai gîndească, să se miște pe ulițe în formație de marș, să înțepenească în posturi de pază, să mănînce la cazan zdrăngănind din gamele, să facă ronduri noaptea, să umble tîrîș pe coclauri fără sa crîcnească, să se îmbrace la fel și să nu vorbească decît întrebați. Dacă priveai lucrurile cu aceeași detașare, cu același amuzament, toată această joacă de-a cazarma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pumnul ei întinde cravata și fața lui devine tot mai stacojie, iar vocea o șoaptă, să începem prin a face ce am promis. Cele trei luni. Scrieți-vă capodopera. Și-atât. Când mâna ei îi dă drumul, scaunul cu rotile zdrăngăne, stârnind un nor de praf din covor. Roțile din față ale scaunului se ridică de pe covor la aterizarea dură a bătrânului, care își duce ambele mâini la gât, să-și elibereze grumazul. Se apleacă apoi să-și ia cana de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ușor. Nici măcar persoana ca un mecanism de ceasornic în care mă transformasem n-ar fi putut trece nepăsătoare pe lângă așa ceva. Lăsând scrisorile claie peste grămadă acolo unde căzuseră, am luat caseta, pachetul cu caiete și cutia din care se auzea zdrăngănit de cioburi și-am pornit-o înapoi spre living. Caseta video conținea aproape o oră de material filmat cu o cameră de mână. Arăta un bec ce se aprindea și se stingea într-o încăpere întunecată. Doar atât. Am derulat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
înțelegeți totuși bine. Apoi, făcându-mi cu ochiul, mă întrebă: Veniți de departe tu și zâmbărețul de colo? — Nici nu mai țin minte cât de departe, am spus. Nici nu mai țin minte cât de departe. Împingându-mă în pereți, zdrăngănind clanțele. Punându-mă la încercare. Punându-mă la încercare și trecând testul - nici cea mai mică zdruncinătură nu se înregistră în lume. Nici o ușoară holbare a ochilor, nici o ușoară înroșire a obrajilor, o ușoară tresărire a gurii, o ușoară ridicare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
la nimereală și am citit eticheta. — CONCENTRARE. Patru miligrame. Scout ridică două care se rostogoliseră lângă picioarele ei. — JUDECATĂ, zise. Iar ăsta-i SIMȚUL UMORULUI. — STIL. EXPLORARE. CONVINGERE. ZÂMBET PRIETENESC. PUTERE DE CONVINGERE. Pilulele mici și albe dinăuntrul fiecărui tub zdrăngăniră când degetele mele deranjă mormanul. — Ce-s toate astea? — Domnul Nimeni, spuse Scout. M-am uitat la ea. — Ăsta-i el. Sau, în orice caz, ceva cât mai aproape de el. Astea făceau corpul ăla să se miște, în locul unui eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
îngust, lung și cilindric ca o galerie de mină. Din acel coridor dăm în altul și în altul... Furnicoiul merge în fața mea, clănțănind din zalele lui cheliceroase; tot acum observ că poartă cizme de argint cu niște catarame zornăitoare, ce zdrăngăne sub pasul lui de gâscă. Îl urmez tăcut și inima mi se zbate în piept să se spargă. Nu am decât un singur gând, dar drumul spre ieșirea din labirintul furnicesc pare să ia o veșnicie. La un moment dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]