49 matches
-
Daniel Corbu ZDRENȚUITELE STEAGURI Poetului Paolo Rufilli Cum vii fără să te-aștept înserare a vieții cum vii pe nesimțite amușinând un trup obosit. altădată îmi cântau cuvintele-n gură îmi purtam visele ca pe-o olimpică torță și deseori privirile-mi atârnau
Poezie by Daniel Corbu () [Corola-journal/Imaginative/3736_a_5061]
-
în cunoștință de cauză/ că în fapt/ numărătoarea începe cu zero// că în memorie cineva/ mă tot poftește afară/ că ține morțiș/ să mă prezinte mărginii" (prefață). Riscul mărginii e de-a nu fi desăvîrșit trasata ori de-a fi "zdrențuita" în lupta cu ceea ce rămîne dincolo, asemenea unui drapel glorios: "azi continuînd dialogul/ cu marginile le-am spus/ nu pot fi decît zdrențuite? (întreb pînă unde). Dar odată acceptată, aceasta granița a ființei estetice se relevă a fi o captivitate
Retragere si expansiune by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17761_a_19086]
-
mă prezinte mărginii" (prefață). Riscul mărginii e de-a nu fi desăvîrșit trasata ori de-a fi "zdrențuita" în lupta cu ceea ce rămîne dincolo, asemenea unui drapel glorios: "azi continuînd dialogul/ cu marginile le-am spus/ nu pot fi decît zdrențuite? (întreb pînă unde). Dar odată acceptată, aceasta granița a ființei estetice se relevă a fi o captivitate, deci o sursă de suferințe. Melosul ei însoțește "scufundarea", catastrofă existențiala care se află în spatele oricărei strădanii estetice: "acum ei pregătesc o colivie
Retragere si expansiune by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17761_a_19086]
-
lor contemporan. Un adaos de exactitate în expresia deznădejdii apare în următoarele stihuri problematizant metaforice, deși nu mai puțin viforoase: Cu inima zdrențuita vin la voi zeii mei ficși/ deși știu că în tînguire numai unul singur încape/ cu inima zdrențuita la voi vin cîntece amare/ hieroglife subțiri maltratate de spaimă/ și întreb: Liniștea voi afla-o?/ Furtunile-ntîrzie schizma întărită lacrimile./ Spune cuminecătura despre mine cel de/ dincolo de mine ce stii-voi?"( Preludii pentru trompeta și patru pereți). Sau jucînd pe
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
fericiți din noul real./ (de nu cumva și/ ei se uită la noi și au aceeași impresie...)" (ibidem). Natural, aceasta incertitudine a realului, resimțit precum un mister marginalizat, amoral prin mixtura putinței absolute cu neputința absolută ("trăim aici la marginea zdrențuita a lui/ Dumnezeu unde totul e îngăduit/ și nimic nu se poate" - ibidem), duce la criza conceptului de identitate. Aceasta înseamnă că eul se simte alienat, despicat de starea dezolării, incapabil a-și asuma discursul, a-și susține credință, a
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
poezie care vor, ca Jacques Vaché, să-i asasineze pe poeți. Și-și încep mortalul program cu ei înșiși. Din cartea cu autopsii trecem în cea cu vise. Vise sfîșiate la fel ca viețile, trecute prin teorii și transcrieri, atîrnînd zdrențuite de cîte un colț de memorie, și ea înșelătoare. Nevoi și neliniști pe care noaptea, sfetnic bun, nu le rezolvă, ci le răscolește. Și lumea, la trezire, e și mai răzvrătită. Cînd "te cobori din tramvaiul îndopat cu inșii într
Unicate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8274_a_9599]
-
de parcă i-ar fi fost zdrobite cu maiul. Șiroiau apele de pe el ca-n miezul verii când ieșea de la scăldat din Dunăre. De sus până jos era negru de praful înmuiat și lipicios în care zăcuse, iar hainele îi fluturau zdrențuite pe trup, de credeai că-i o sperietoare. În schimb, inima și-o simțea despovărată, ca și când cineva îi luase un pietroi de pe ea. Ba chiar, pârdalnica îi dădea zvâcnete răspicate de întremare și de bucurie ascunsă. Gata, scăpase ca prin
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
este paradox”) ca o bună inițiere În capcanele exaltării, ferindu-l, apoi, sub urgia comunistă, de exaltare și prostie, de complicitatea cu umflata și mizerabila Putere, la care consimțeau atâția dintre cei ce aveau să se revendice, imediat după căderea zdrențuitei cortine roșii, eroi. Nego nu s-a sfiit să-și expună public „culpa” juvenilă și tocmai această mărturisire, de o crudă, luminoasă sinceritate, Îi legitimează și opțiunile ulterioare. În ce măsură opțiunile sale estetice, existențiale sau politice, inevitabil interconectate, au deranjat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
inima, era crăpată. Nu mă pricep la medicină, dar cred că nu a tăiat-o medicul legist la autopsie ci a crăpat în timpul când a survenit moartea, prin infarct miocardic. Nu avea marginile netede ca de bisturiu, ci mai mult zdrențuite, de parcă se rupsese într-o mică explozie. Îmi pare rău că nu l-am întrebat pe doctor. Diagnosticul era embolie cerebrală, dar eu cred că a fost altul. Gică avusese o amantă evreică. Tocmai venise din Israel, de la rude și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
dădu colțul, ajungând la chei, și senzația de pericol Îl cuprinse din nou. Dintr-un capăt al portului până În celălalt, soldați greci extenuați, cadaverici, murdari, șchiopătau spre punctul de Îmbarcare de la Ceșme, la sud-vest de oraș, așteptând evacuarea. Uniformele lor zdrențuite erau negre de cenușă, de la satele pe care le pârjoliseră În retragere. Cu numai o săptămână Înainte, elegantele cafenele În aer liber de pe malul mării erau pline de ofițeri de marină și de diplomați; acum cheiul era ca un grajd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cu lut gras. Din același copac și la aceeași înălțime se mai întindea o creangă groasă, liberă... Apostol Bologa îi văzuse pe toți așa de lămurit, că ar fi putut spune despre fiecare câți nasturi avea pe hainele murdare și zdrențuite... Și totuși în ochii lui, cei șapte se multiplicau neîncetat, iar braniștea se transforma treptat într-o pădure fără margini, spintecată de un drum fără sfârșit... Și în fiece copac al pădurii nemărginite, de-a lungul șoselei nesfârșite, i se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în mâinile lui. Coșea întotdeauna cu mișcări ample, într-un ritm egal care-i dădeau forță princiara a meșteșugului bine făcut. Nicolae, vecinul lui, purta pantaloni negri, roși în genunchi, gumări, iar fata lui părea obișnuită sub pălăria de paie zdrențuita pe care și-o împodobise cu margarete înfipte în panglică decolorata. Și, în sfârșit, urma Nicolae, cel mai tânăr dintre toți, îmbrăcat cam anapoda, blugi decolorați și rupți, roși, si adidași foarte uzați. Cosașii îmbucau într-o tăcere desăvârșită. Scenă
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
Traversă șinele și, fără să se oprească, se urcă pe platforma de ciment. Savurîndu-și Încă masa, japonezii stăteau În jurul cenușii unde fusese făcut focul. Îl urmăriră pe Jim, care se Înclină și luă apoi poziția de drepți, În hainele lui zdrențuite. Nici unul nu-i făcu semn să plece, dar Jim știa că nu era momentul potrivit să le arunce zîmbetul lui cel mai luminos. Își dădu seama că doctorul Ransome nu se putea apropia de japonezi atît de curînd după masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Lunghua. — O să-ți lipsească lagărul cînd o să se termine războiul, adăugă el. Mă Întreb cum o să te Împaci cu școala În Anglia. S-ar putea să fie puțin cam ciudat, recunoscu Jim, terminînd ultima gărgăriță. Era sensibil În privința hainelor lui zdrențuite și a eforturilor sale hotărîte de a rămîne În viață. Șterse farfuria cu degetul și Își aminti o expresie favorită a lui Basie. — Oricum, domnule Vincent, cel mai bun profesor este universitatea vieții. Doamna Vincent lăsă În jos lingura. — Jim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
vîrÎt În betelia pantalonilor, dar Îi zîmbi lui Jim ca pentru a-i fi pe plac, de parcă ar fi fost prieteni vechi, separați de nenorocirile războiului. Spune, copile... Te simți bine? Se uită la cămașa și la șortul lui Jim, zdrențuite, la picioarele lui goale, acoperite cu murdărie și bube. — Lagărul Lunghua? Cred că a fost dur. Jim se uită apatic la eurasiatic. În ciuda zîmbetului, nu simțea simpatie În ochii bărbatului. Vorbea cu un puternic accent american, dar unul recent căpătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cuvinte ale Domnului. Prietenii pentru care trebuie să-mi pun sufletul nu sunt frații călugări care se roagă în liniște în mănăstirea de la Manila. Prietenii mei sunt credincioșii creștini ca omul acela cu așchii de lemn înfipte în hainele sale zdrențuite care a venit să-l spovedesc pe plaja de la Ogatsu. „Liniștește-te! În curând are să vină și ziua când n-o să mai râdă nimeni de credința ta” i-am zis eu. Oare pe unde mai trăia omul acela acum? L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să nu aud cum pocnește ca un bici osul meu fără vină- n calendare. În rest despre mine doar compilații vesele... Mă visez din adîncimile visului, din complicatele erori ale unei cusături atît de perfecte-n afară, dar cît de zdrențuite-năuntru. Aspră meseria În vis..., aspră ucenicia În manufacturi. CÎt mai pot să Înțeleg că totul e Întors de la adevăr ― dresorul dresat de propria-i fiară, vînătorul vînat de propriu-i vînat, cîntărețul cîntat de cîntecul său. Se poate și
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
Tăcerea Elenă Marin Alexe Cobor prin troienele alb-albastre ale gândurilor poteci, care imi macină odihnă nopților albe, întârziate la sfat cu Demiurgul. Mă sprijin pe Lumină, să analizez cu atenție mersul vremurilor. Stau de vorbă cu El, până când negura zdrențuita a zorilor de zi cade silențios, ca o cortina veche, amestecându-se cu dimineață învelita în aură lăptoasa a zilei neîncepute încă. Mă chinuie setea, dar imi opresc tentația la gură sticlei, cu gândul îndurerat căzut în genunchi lângă cei
T?cerea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83352_a_84677]
-
familii onorabile îmbrăcat cu niște veșminte atât de caraghioase, încât și celui mai nenorocit boschetar sau cerșetor i-ar fi rușine cu ele. Într-un suman de blană de sub care ieșea la iveală un gen de rubașcă strânsă pe corp, zdrențuită și grosolan peticită, dintr-un fel de piele de animal necunoscut, în jurul căreia se răspândea un miros pestilențial; cu picioarele învelite în niște pâslari ca un fel de opinci primitive, ce l-ar fi făcut de râs chiar și în fața
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
pe tot corpul, profitând de întuneric și de pustietatea cartierului, iar a doua zi dimineața, când soarele se înălță pe cer, puse în sacul de piele revolverul greu ce aparținuse căpitanului Kaleb-el-Fasi și, renunțând cu durere la spadă, pușcă și zdrențuitele sale gandurah, își începu încet drumul de întoarcere. Se opri în casbah, unde mâncă până se sătură, bău un ceai clocotit, tare și dulce, care făcu să-i circule sângele în vine cu putere, și își cumpără o cămașă nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lui răsună în tot aerul, cheamă credincioșii la rugăciune, rostind în graiul propriu și misterios fapta săracului cerșetor, lăudând-o... Dacă o biserică n-are veșminte, Lumânărică procură și aduce stofele specifice, el care n avea decât o h aină zdrențuită ce abia îi acoperea goliciunile. Dacă-i dădeai lui o haină, o cămașă, peste un ceas nu o mai avea; o dădea altu ia pe care îl socotea mai nevoiaș decât dânsul... Întâlnea vădana lipsită de toate și cu deznădejdea
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
asta am prins doar acolo... În acel loc blestemat, unde cei cu Diktatul de la Viena mi au răpit tinerețea, rupându-mi inima În două. Jumătate a rămas la Nicu, plecat pe front, și cealaltă jumătate - poate cea mai 6 5 zdrențuită - o purtam eu... Doamne! Nu da omului cât poate duce! - cum spunea biata “mamaia”, gazda mea - draga de ea... De nu era această ființă divină, astăzi nu mai călcam spre spitalul Spiridoniei, unde scumpul meu Nicu este operat”... Și fulgii
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
părinții și copiii tăi să te îngroape pe tine. Mă rog, așa vine vorba... Maca strică rânduiala creioanelor tocite și le mătură înapoi cu mâneca în sertar. Privi în jur, pereții aveau o nuanță cenușie și firele de păianjen atârnau zdrențuite prin colțuri. — Până și păianjenii au murit. Poate ar trebui să facem odată curățenie. Ce-ar fi să pornim fabrica ? Doar suntem de la mecano-energetic... Ceea ce înseamnă, pentru timpurile de acum, un fel de casă de nebuni. La urma urmei, mie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mărunte ale ghințurei albe ca laptele, tulpinile ramificate ale fumariței cu flori roșietice și negre, cîrcei de viță, firișoarele întortocheate ale caprifoiului, în sfîrșit, tot ceea ce au aceste făpturi nevinovate mai despletit, mai sfîșiat, flăcări și întreite lănci, frunze crestate, zdrențuite, tulpini chinuite ca niște dorințe încîlcite în fundul sufletului. Din mijlocul acestui multiplu puhoi de dragoste care se revarsă, se ridică un minunat mac, bătut, roșu, plin de boboci gata să se deschidă, desfăcîndu-și flăcările incendiului peste iasomia înstelată, stăpîn peste
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]