453 matches
-
cu bravii ei fii. Furia străluciților eseiști din perioada interbelică împotriva modelului se datorează, probabil, și neputinței de a-l depăși, deodată cu societatea în ansamblul ei, care lua și continuă să ia totul ŕ la légčre, nedramatic, într-o zeflemea exasperantă pentru spiritele sistematizatoare. Nu e întâmplător că și lui Andrei Pleșu i se aduc, de multă vreme, cam aceleași reproșuri: iresponsabilitate civică, neseriozitate intelectuală, neimplicare morală. Dar iată că așa-numita Cetate, cum gongoric era denumit spațiul public în
Colecționarul by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10573_a_11898]
-
Ion Barbu, spre finele lui ^40 și în răstimpul Rebeliunii, la suprimarea prietenului Vianu (fapt explicat de către fiul acestuia prin "gelozia" poetului față de Ralea, cu care se legase Tudor): enormitate evidență și într-atâta de grotesca, încât fu luată-n zeflemea. E drept că și Baudelaire ceruse, pe ulițele insurecției quarante-huitarde-e pariziene, executarea tatălui său vitreg, solemnul general Aupick. Numai că Vianu era unui din confidenții lui Ion Barbu, ba chiar și exegetul sau, iar nu un tată abuziv (în mintea
SERBAN FOARTA - "Poetul e captivul propriului său stil" by Remus Valeriu Giorgioni si Constantin Buiciuc () [Corola-journal/Journalistic/17731_a_19056]
-
socialist. Apoi sunt cei ce caută să-l vindece pe Caragiale de el însuși, adică „de caragialism înțeles ca minorat deopotrivă ontologic și estetic sub specia provincialismului, a bufoneriei și a farsei ca genuri minore ale comicului, al superficialității și zeflemelei, al relelor moravuri și deprinderi”. Radu Stanca și Ion Negoițescu sunt cei care vor căuta tragicul din comic, deformând iarăși, dar și N. Steinhardt, care țintește interpretări creștin-ortodoxe - de pildă, smerenia și iubirea aproapelui „ca fruct al dialogului și reconcilierii
Prospețimi Hermeneutice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2390_a_3715]
-
Gheorghe Grigurcu Spre deosebire de majoritatea poeților noștri născuți în anii '50, atrași de ludic, de zeflemea, de o deriziune în raport cu solemnitatea temelor existențiale (al cărei revers pozitiv ar trebui să-l constituie cultul realiilor umile, neglijate însă în temeiul cinismului conținut în ironie), Dan Damaschin rămîne străjer neînfricat - pe înaltul platou al marilor întrebări ale ființei
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
un anumit curaj al noului val feminin în literatură. Cu alte cuvinte e vorba despre niște tinere femei care înțeleg să-și exhibe feminitatea conștiente în același timp de un anumit tip de ridicol la care se expun (scriitoreasă, croitoreasă... zeflemeaua macho-istă va găsi nesfîrșite rime) și pe care și-l asumă, transformîndu-l în atu. Și asta fără să apeleze, cel puțin pînă acum, la o tradiție de filosofie feministă, fără a simți deci nevoia îmbrăcării unei uniforme ideologice ajutătoare
Duduci literare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15623_a_16948]
-
de alta au instaurat o politică de cadre centrată pe outsider-i. Din acest motiv, tresar de fiecare dată când cineva are curajul să spună lucrurilor pe nume. Adevărul a devenit în România mileniului trei un lux, iar onoarea o zeflemea pe care-o mai îngaimă doar bețivii! Un vechi prieten, supraviețuitor prin interstițiile Ministerului Educației, îmi spunea mai zilele trecute că noua putere a adus, pe lîngă faimoasa-i incompetență, și un nou tip de om. De la securistul cu ceafă
Răutatea vine pe unde radio by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16062_a_17387]
-
cenacluri sau cercuri, cînd însă au ferment de duh, alcătuiesc oficine sau cluburi. Junimea este o oficină în care exercițiul culturii atinge pragul ritualului propriu-zis, pătruns de atmosfera uimitoare pe care o respiră participanții. O dispoziție orfică fără legătură cu zeflemeaua stupefiantă din paginile cărții lui Panu. Dar o dispoziție pe care o simți de îndată ce capeți un ochi alegoric, de umoare serioasă, un ochi care nu vede în anecdotele cărții niște episoade pitorești menite amuzamentului, ci preambulul unor sensuri pretențioase. În
Protocolul junimist by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2748_a_4073]
-
aplicat soarta în ultimii 2 ani, mai, mai să mă doboare,vârtejurile sale cu care mă tot răvășește, respirația-i înghețată cu care se străduie să mă înghețe, îmi par mângâieri drăgălașe.Îi șoptesc vântului în gând, luându-l în zeflemea: - Ești nebun de-a binelea Vântule! Păi așa știi tu să alinți? Nu vezi cum m-ai ciufulit? Ești în stare, să mă îngheți cu suflarea ta. Las-o mai moale! Oricum sunt fericită că-mi ești aproape, dar lasă
INGRID- PRIMUL CAPITOL (FRAGMENT DIN ROMANUL MEU PUBLICAT ÎN 2015) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1981 din 03 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383630_a_384959]
-
au ce învăța și criticii, dar și - mai ales - scriitorii. Pentru că, lucrul se confirmă încă de la primele pagini, autorul Micilor schimbări de altitudine știe să instrumenteze narațiuni expresive pe distanța care separă un rând de celălalt. Fără a recurge la zeflemea, dar deplasând câte un accent ironic acolo unde se cuvine, el generează un registru al diferenței absolut necesar supraviețuirii narative. Folosindu-se de aparenta restricție a paginii de revistă, Răzvan Petrescu împinge pragul și mai jos, propunându-și să creeze
Proza cea mai scurtă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8440_a_9765]
-
piardă și acest filon nostalgic, însă cei mai "vîrstnici" știu cu siguranță despre ce este vorba. Acest fapt devine negreșit unul dintre dezvantajele, dar nu și defectele filmului. La el se mai adaugă și un anumit limbaj, păsăreasca miștocărelilor, a zeflemelei cu formulele ei consacrate, a poantelor figurînd în armoariile crailor estivali pe cale de a ieși la pensie. Acest limbaj umoristic al unei fratrii aventuriere nu este traductibil, dincolo de cuvinte în spectrul evocării se află o întreagă lume în care ai
Ubi sunt valurile de altădată? by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8018_a_9343]
-
Simona Vasilache Un rîs săltat, de gnomi năstrușnici, mustește în Poeme-le balkanice ale lui George Magheru, publicate în 1936, la Cartea Românească. Poezii de pămînturi amestecate, și de stări neserioase, luînd canonul peste picior. Fiindcă zeflemeaua și zefchiul sînt pasele pe care le cultivă zeul, neomologat, al acestei părți de lume. Balcaneus, spiritul vagabond și cu piper în vîrful limbii, îndeamnă la potriviri facile de cuvinte miezoase cît cantalupii, aruncate în joacă, și-n contra chestiunilor
Rîsul pămîntului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6960_a_8285]
-
mă lași fără pahare!... Soră-ta... nu e zi să nu spargă. Cel puțin unu’. Dacă n-o face... zici că... a dat camionu’ peste ea... Plată. Și acră... De ce taci? Rareș: - Din respect. Ana: (Smiorcăindu-se.) - Mă iei în zeflemea... Rareș: - Mamă!... În ritmul ăsta... o s-o iau razna! Ana: - Îmi spui? Rareș: - Mă rog? Ana: - De ce te-ai făcut profesor de geografie? Rareș: Din pasiune. Ana: - Ce pasiune?... (Pauză.) Harta?... Sau globu’? Rareș: - Globu’... Ana: - Îl învârți... și... Nevastă
Ion Corlan: Profesorul de geografie - Piesă într-un act () [Corola-journal/Journalistic/4335_a_5660]
-
autoportret de un cinism diluat printr-o tristețe joculară care-și îngăduie a trasa insolite linii: „Fruntea mea lucește în umbră/ ca o piele tăbăcită de cîine/ ca piatra lustruită de sacrificii/ ca lemnul geluit al unui sicriu” (Tîrziu). Dezvoltîndu-și zeflemeaua, poetul declară că-și duce melancolia pe brațe aidoma unui copil handicapat care „vrea la oliță”, pe cînd viața „geme în jur neștiută”, asemenea unei galere cu vîslași care „trag la rame unii împotriva altora”. În momentele de relativă acalmie
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4270_a_5595]
-
oneste și inteligente: „Probabil mi-ar plăcea să dau peste... o carte plină de umor și tragism, țicnită și totuși profund umană, implicată, dar și experimentală. În orice caz, ceva ce nu pare căznit, profund la modul forțat, dar nici zeflemea culturalizată. Până la urmă, acesta e pariul imposibil al literaturii mari: să producă povești fabuloase, dar în care să se poată regăsi oricine.” - Felix Nicolau). Convorbiri cu Paul Cornea În BUCUREȘTIUL CULTURAL nr. 115 (din 17 iulie), Cronicarul recomandă cele patru
Revista revistelor by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4456_a_5781]
-
că eram crocant de cât mă pârjoliseră și că doar ușurel să mă fi atins, țăndări mă făceam. Am auzit cum din sala aceea înaltă-înaltă, din lumina splendidă a lumânărilor din sala aceea înaltă-înaltă, vine spre mine întrebarea aproape în zeflemea a regelui Yama: - Ximen Nao, mai faci tu tărăboi? Ca să-ți spun cinstit, în acea clipă chiar am șovăit. Zăceam rumenit într-o băltoacă de ulei, iar carnea plesnea pe mine, pocănind. Știam că puterea mea de a suporta durerea
MO YAN Viața și moartea mă ostenesc by Dinu Luca () [Corola-journal/Journalistic/4459_a_5784]
-
o pușcă la tîmplă/ cu o floare de mac între buze/ cu degetele de scrum și scriu și scriu// Și se face deodată seară/ și se face deodată pustiu/ să înviem acum dragostea mea/ e mult prea tîrziu” (Tîrziu). Dezvoltîndu-și zeflemeaua, poetul declară că-și duce pe brațe melancolia aidoma unui copil handicapat care „vrea la oliță”, pe cînd viața „geme în jur neștiută”, asemenea unei galere cu vîslași care „trag la rame unii împotriva altora”. În momentele de relativă acalmie
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4472_a_5797]
-
adică să o releve și să o numească. În Post ludum, poezia este un intermediar între poet și această lume, între poet și celelalte personaje. În primul plan al lecturii, apare evidentă funcția ludică. "Poiesis este o funcție ludică"3. Zeflemeaua, tonul glumeț, expresiile populare sau de argou ("că-mi plâng și pietrele de milă"; "am tras mereu la fit") se constituie într-un joc inteligent al minții, care alunecă, insidios dar sigur, spre concluzii grave: Apoi, Poezie, Să nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
să tragă cu ele în direcția bolților. Pac! Pac! Pac! țipă el cît putu. Ecourile stîrnite se prelungiră într-un fel de cîntec surd. Toți se opriră iar și începură să rîdă. Nu mai trage, Bărzăune, îi strigă Virgil în zeflemea, că se tem de tine toate rîmele! Dar Bărzăunul nu luă în seamă astfel de vorbe și începu să fluiere fericit. Nuțu se apropie de el și i se adresă cu o voce cît mai prietenoasă: Grozavă chestia aia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
să aibă un motiv clar, se apropiară repede de el. Uitați-vă aici și aici! strigă din nou Bărzăunul arătînd cu degetul cînd spre o lespede cînd spre alta. Niște semne aiuristice săpate-n piatră, zise Vlad cu obișnuita-i zeflemea răutăcioasă. Și ce-i cu asta?... N-ai mai văzut așa ceva? Culmea, dom'le ! se necăji de-a binelea Bărzăunul. Găsești că pînă și astfel de semne sînt fleacuri?... Ai mai văzut tu vreodată așa ceva? Vru să-i mai spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
evidențiate, mai ales, realizările minore, chiar mediocre. Memoria a rămas impregnată de amintirea veștmintelor de brocart, a pamfletelor și a cântecelor cu care l-a urmărit tineretul "aurit", pe cel care îi înconjura pe Beaufort și pe Condé, luând în zeflemea totul și fiind incapabil să înțeleagă opera ministrului. Pe de altă parte, dacă Mazarin nu ar fi admis succesiunea lui Richelieu, nu am mai putea azi să luăm în calcul puținul care a rămas din opera marelui cardinal. De două
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
sale, Goethe care încântase deja Germania, vorbea despre personalitatea lui, ca despre ceva "romanesc și sentimental". Prințul de Talleyrand era, al rându-i, un om de salon. Figură impasibilă, firea lui emana o bunăvoință oarecum banală, o ușoară luare în zeflemea, în conversație manifesta o bunăvoință care îi seducea pe toți cei care îl abordau. Dar el nu era nicidecum romanesc. Educația ecleziastică, care și-a lăsat amprenta asupra sa, îl apăra, ca o pavăză, împotriva oricărei slăbiciuni sentimentale. El a
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
Hauser). Mistica desăvîrșește ceea ce verbul a săvîrșit. Îl vedem pe Dan Damaschin ca pe un poet de excepție, mai întîi în cuprinsul eșalonului generaționist din care, cronologic, face parte, cel al optzeciștilor , cu a căror atitudine de scepticism ricanant, de zeflemea nu are nimic comun. Densitatea discursului său cu o miză metafizică și cu o dicție oraculară, tangentă la tonalitățile imnice ale lui Hölderlin și Coleridge dar și ale lui Saint-John Perse, se detașează de asemenea de contextul mai larg al
Miza spirituală (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8781_a_10106]
-
niciodată, scrie Ralea, (...) are spirit critic, luciditate, bun simț, mefiență, scepticism" și tot el vorbește de adaptabilitatea românească pendulând între scepticism și grandomanie. Din această pendulare s-a născut și continuă să se nască bășcălia. Scepticismul ca rădăcină a bășcăliei, zeflemelei, pehlivăniei, miștocărelii, deriziunii - care, asemenea lui, sunt forme de pasivitate - iată o idee. De altfel, meditația de acest fel, meditațiile asupra propriului popor conțin întotdeauna pentru mine umilința necesității lor. Dacă aș aparține unui popor mare și triumfător, unul dintre
Bășcălia la români de la salvare la sinucidere by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/9798_a_11123]
-
cunoaște subtilitățile mâncărurilor boierești, pentru ca pe a doua treaptă să se râdă de surogatul pe care îl reprezintă șofranul, utilizat ca să mascheze lipsa ouălor din cozonac. Ceea ce nu trebuie să ne facă să uităm că, paralel cu aceste ironii, batjocuri, zeflemele, luări în râs, se desfășoară istoria pe care rareori am încercat s-o schimbăm. Că, ironică sau nu, este vorba de o privire de pe malul istoriei, din afara ei. Și, dacă încercăm să găsim în toate acestea un sens mai profund
Bășcălia la români de la salvare la sinucidere by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/9798_a_11123]
-
care trăim și pe care trebuie s-o schimbăm, în măsura în care facem în continuare bășcălie de noi și de ceea ce ne înconjoară și ne determină, ne sabotăm singuri destinul? Că, dacă nu vom renunța la complexele transformate în bârfe, șmenuri, șușanele, zeflemele și nu vom încerca să învățăm definiția egalității, a demnității și chiar a onoarei, ne condamnăm la sinucidere? Suntem într-un moment de răscruce. Știu că sună ca în-tr-un discurs din Scrisoarea pierdută, dar, oricât ar părea de ciudat, ne
Bășcălia la români de la salvare la sinucidere by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/9798_a_11123]