86 matches
-
lacome. Nici nu-l interesa timpul realizat, el știa precis că a reușit, a reușit să planeze în aer lângă sufletul tatălui, cât era necesar... Al doilea la rând, a fost Thomas, un zăpăcit și jumătate. În timpul liceului era destul de zeflemist, dar avea sprijinul necontenit al Joannei, cea mai bună la studiu, dar și prietenii îi erau alături, chiar și după actele sale nesăbuite care au mușcat din legile statului până la sângerare. Fața părinților, de durere, s-a lungit atunci până
CONCURSUL DE SCHI de SUZANA DEAC în ediţia nr. 332 din 28 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357250_a_358579]
-
axează pe comedie, continuând pe Alecsandri, sfătuit și de Eminescu, care văzuse în el un bun comediant. ,,Junele pesimist, sceptic și cinic”-cum îl caracterizase Eminescu, se desfășura în voie. Lipsit de scrupule, persiflant, dărâmător de valori, indiferent la morală, zeflemist, negativist din principiu, polemist redutabil, încrezut peste măsură în puterile lui, Caragiale nu se putea să nu intre într-un conflict iremediabil cu Eminescu, om de altă talie etică și artistică. Primul conflict deschis cu Eminescu a fost atunci când Caragiale
CARAGIALE ŞI EMINESCU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 545 din 28 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358372_a_359701]
-
a făcut poetului. Cu toată bârfa lumii, Eminescu a fost alături de Veronica până la sfârșitul vieții. O fotografie, descoperită recent, îl arată pe Eminescu lânga femeia iubită ieșind de la teatru, chiar cu un an înainte de a-și da obștescul sfârșit. Iar zeflemistul Caragiale în față duelează cu actorul Ștefan Iulian, departe de fostul său prieten din tinerețe. ION IONESCU BUCOVU 27 februarie 2012 Referință Bibliografică: CARAGIALE ȘI EMINESCU / Ion Ionescu Bucovu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 545, Anul II, 28 iunie
CARAGIALE ŞI EMINESCU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 545 din 28 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358372_a_359701]
-
și, mai târziu, printre polemicile politice, scrie cronici dramatice la „Timpul”, participă la spectacole,pregătește „Dodecameronul dramatic”cu subiecte din istoria Moldovei. Eminescu lânga femeia iubită ieșind de la teatru, chiar cu un an înainte de a-și da obștescul sfârșit. Iar zeflemistul Caragiale în față duelează cu actorul Ștefan Iulian, departe de fostul său prieten din tinerețe. Anul 1883 este anul fatidic pentru Eminescu când este fulgerat de boală. Doar „Laios” este un fel de cântec de lebădă al acestei perioade. Acum
EMINESCU ŞI TEATRUL de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 545 din 28 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358368_a_359697]
-
revistă bună în domeniul respectiv având în vedere că este condusă de un poet și umorist de talia lui C. Mândruță. Despre acest subiect vreau să închei cu ce spune Păstorel Teodoreanu: „Cu cât zeflemeaua e mai neserioasă, cu atât zeflemistul e mai serios.” MDP: În vremurile noastre, critica literară mai reprezintă un act de identificare, de delimitare? Mai este făcută cu bună-credință, fără partizanate și parti-pris-uri? Al. Fl.Ț. Eu am mers pe principiul, vis-a-vis de critica literară, modelului universal
DIALOGURI PRIVILEGIATE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 394 din 29 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360563_a_361892]
-
stilu-i cunoscut și prin pamflet. Nimic de interes nu îi scăpa Dezvăluia, analiza și critica Pe hoți, pe trădătorii din „pleiade” Și hotărât semna - ALCIBIADE. El vizitat a fost de moarte Pe ziuă, pe seară și în noapte. În stilu-i zeflemist a persiflat-o Și la cafea a invitat-o. La o șuet-a stat cu ea, A întrebat-o cum o vrea. Amară, aromată, cu caimac Și tot nu i-a venit de hac. Și șoricioaică în ea i-a pus
S-A STINS TRIBUNUL... de IONEL GRECU în ediţia nr. 1720 din 16 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381881_a_383210]
-
evenimente care se organizează acolo? George ROCA: Sunt convins că seamănă leit cu cele din Cipru. Au culoare și „temperament”. Românii sunt la fel peste tot, pe tot mapamondul. Iubitori, prietenoși, sensibili, veseli, primitori, purtători de tradiții, dar și supărăcioși, zeflemiști, unii chiar încrezuți, invidioși... Ei, dar parcă alte neamuri sunt mai breze!? Că, deh, doar oameni suntem cu toții! Și cu bune și cu rele! Sunt vreo 15 mii de români în Sydney. Orașul e mare! 80 de kilometri lungime și
DESPRE PRIETENIE, LITERATURĂ ŞI ARTA – ÎNTRE DOUĂ CONTINENTE de VERONICA IVANOV în ediţia nr. 1197 din 11 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347784_a_349113]
-
chiar dacă lucrurile în jur nu merg chiar așa cum ți-ai dori tu, cel puțin ai acea stare care îți permite să creezi. Nu te mai simți mic, apăsat, limitat, împovărat, își continuă Valentin gândul fără să bage în seamă răspunsurile zeflemiste ale prietenului său. - Mă uimești, dragul meu Socrate. Dacă îți descopeream mai de mult înclinațiile tale spre filosofie, te căutam mai des să mă pot adăpa la izvorul tău nesecat de spirit. Doar știi că-mi place această latură a
ROMAN PREMIAT IN 2012 DE CATRE LIGA SCRIITORILOR. de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1197 din 11 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347793_a_349122]
-
decât noi ceilalți la propriu și la figurat. De felul lui era mic de înălțime, slăbuț și firav de constituție, cu ochi neastâmpărați ca de dihor și mereu gata să pună în situații neplăcute pe oricine, cu un râs mereu zeflemist, desenat pe figură de cele ce plăsmuia în mintea lui, ca să necăjească pe careva, lucru ce-i făcea mare plăcere, însă și cu un pronunțat simț al umorului înnăscut, că, oricât te supăra, în final îi făcea să râdă până
INGRID (7)FRAGMENT DIN ROMAN de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2014 din 06 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375821_a_377150]
-
și-a păstrat caracterul și faima. Ne face să ne enervăm la maxim, provocându-ne în fel și chip cu farsele sale. Dacă cel căzut în vizor, ia de bun ce spune el, fiind și convingător, se distrează pe seama lui, zeflemist. Când ne întâlnim, noi, ceilalți frați, cunoscându-l bine, nu mai suntem ușor de convins de veridicitatea glumelor sale de un gust îndoielnic și știm să întoarcem roata în favoarea noastră, însă găsește mereu metode noi, fiind destul de original și inventiv
INGRID (7)FRAGMENT DIN ROMAN de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2014 din 06 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375821_a_377150]
-
chiar dacă lucrurile în jur nu merg chiar așa cum ți-ai dori tu, cel puțin ai acea stare care îți permite să creezi. Nu te mai simți mic, apăsat, limitat, împovărat, își continuă Valentin gândul fără să bage în seamă răspunsurile zeflemiste ale prietenului său. - Mă uimești, dragul meu Socrate. Dacă îți descopeream mai de mult înclinațiile tale spre filosofie, te căutam mai des să mă pot adăpa la izvorul tău nesecat de spirit. Doar știi că-mi place această latură a
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2348 din 05 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376620_a_377949]
-
din caldarîm? din buzunare?) în care au mai și murit cîte unu, doi. În cine ținteau halebardierii fără halebardă? Păi, în niște arătoase clădiri ale unor arătoase ambasade, ale unor arătoase state extrem occidentale, nesăbuite în a fi publicat caricaturi zeflemiste la adresa... doamne ferește, nu dăm nume. Camerele tv, tot așa, ca și cum i-ar fi filmat pe niște mușcați de cîini, au prins în inspirate gros-planuri fețe, de altfel, drăgălașe cînd dorm, dar teribil de spăimoase cînd se uită încrucișat în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
sunt gri cu dungi galbene. Pe piept Îi flutură un jabou de dantelă. Mâinile Îi sunt acoperite de mănuși cu manșetă. Ar putea părea un costum de carnaval, dar privirea imperioasă și ținuta mândră a capului Îngheață zâmbetul pe buzele zeflemiștilor.” 1 Pentru cine Îl cunoaște Însă În plină maturitate, pe la jumătatea secolului, spectacolul e mai degrabă trist. Barbey se vede silit să-și drapeze sărăcia Într-o excentricitate la limita ridicolului. El poartă o mantie căptușită cu catifea, sub care
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
puține case fără un asemenea loc, În care se pot discuta anumite probleme. Este o Încăpere destinată primirii celor inferiori. Distanța mai mare sau mai mică existentă Între cei care trândăvesc și oamenii ocupați se Întrupează În etichetă. Filosofii, răzvrătiții, zeflemiștii, cei care nu pun preț pe ceremonii nu l-ar primi pe băcanul din colț, chiar dacă acesta ar fi membru al colegiului electoral, cu aceeași amabilitate cu care l-ar răsfăța pe un marchiz. De aici nu trebuie să Înțelegem
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
și limitat pînă la apariția lucrării". În circumstanțele actuale, nu te poți gîndi întotdeauna la credite. Nici să te mulțumești să "provoci dezbateri" sau "să ridici probleme". Fobia pe care o resimțim față de sisteme și intervaluri mari, respingerea impersonalului, ambianța zeflemistă din Școală ne-au intimidat peste măsură; cîteodată trebuie să le răspundem. E tocmai ceea ce facem astăzi nu sub forma șubredă a tratatului, ci sub cea mai puțin abominabilă și la fel de anacronică a cursului. De fapt, între 1988 și 1989
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
ironia lor, nici libertatea spiritului, nici vagabondajul, nici cerșetoria pe care uneori o predică. Astfel încât „goliarzii” dispar prin secolul al XIII-lea victime ale zelului persecutorilor lor creștini. Cuvântul „goliard” servește de atunci încoace la desemnarea peiorativă a fariseilor, a zeflemiștilor, înainte de a deveni, în jargonul judiciar, sinonim cu „patron de bordel”... în anii ieșirii din scenă a „goliarzilor”, Dante scrie Divina Comedie îîntre 1307 și 1321; opera va fi publicată abia în 1472, la mai mult de cincizeci de ani
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
socială și artistică” pe care o scrie aproape singur, iar un an mai târziu, la Iași, face să apară foaia umoristică „Greierul” (1917-1918). Cu articole politice, cronici teatrale, cronici artistice, interviuri, note și însemnări diverse (de multe ori cu accente zeflemiste), publicistul este prezent în „Epoca”, „Liberalul” (Iași), „Viitorul”, „Furnica”, „Minerva”, „Seara”, „Rampa nouă ilustrată”, „Mișcarea” (Iași), „Semnalul”, „Universul”. A mai semnat cu pseudonimele Aghiuță, Sfredeluș (și prescurtările Sf., Sfr., Sfred.), Spurcocea, Cronicarul Dâmboviței (și C. D.). Fire energică, jovială, cu
LOCUSTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]
-
este Efectul Caragiale (2002). Personalitatea lui I. L. Caragiale e investigată plecând de la contrastele multiple care o compun (arhetipurile Ianus bifrons și Proteus). Se acordă credit nu „dizolvantului”, ci constructivului, nu „antipatriotului”, ci patriotului, nu „ateului”, ci omului profund religios, nu zeflemistului impulsiv și arbitrar, ci spiritului creator prin excelență, cu o filosofie bine articulată. Pe de altă parte, „efectul Caragiale” e considerat nu numai uriaș, ci și benefic în toate planurile, dar mai ales în sfera literaturii. T. s-a remarcat
TRANDAFIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290239_a_291568]
-
orașului Iași (1880-1881, 1888-1897). Debutează în 1861, cu traduceri, la revista „Ateneul român” a lui V.A. Urechia, colaborând apoi la „Din Moldova”, „Gazeta de Iași”, „Originea”, dar mai ales la „Convorbiri literare”. Înzestrat cu o inteligență vie, sceptic și zeflemist, P. avea și patima cititului. Determinist convins la începuturile activității sale, adept al lui H. T. Buckle și Auguste Comte, eclectic în idei, a evoluat treptat către schopenhauerianism și apoi către budism. În ceea ce privește literatura, a fost un nonconformist, mai mult
POGOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288873_a_290202]
-
țărănească). P. pornește de la ideea unui „localism” creator, deschis spre Europa. „Localismul” său se bizuie pe etosul oltenesc, mai precis pe „spiritul cobilițar” care, în imaginația sa, va resuscita spiritual decăzuta Europă. Nu îi plac, din ideologia românească, „raționaliștii”, „criticiștii”, „zeflemiștii”, în speță Titu Maiorescu și I.L. Caragiale. Acesta din urmă ar cultiva „fronda iresponsabilă, paradoxul ieftin, irespectul valorilor absolute, o stearpă logică [...], un criticism până la absurd”, unii neavând „conștiința responsabilității scrisului și a activității publice”. P. se întâlnește, în critica
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
pământ. Era furios cum nu-și mai amintea să fi fost vreodată. Furios nu numai pe rețeaua lui care se dovedise a fi une grande caca-maca - expresie favorită folosită, de obicei, pentru a marca greșelile altora -, dar și pe rânjetul zeflemist care răzbea printre rândurile acelui raport confidențial. Dacă se gândea însă la duplicatul expediat, peste capul lui, direct împăratului, atunci îngheța de frică. Acel MEN, autorul raportului, nu și-ar fi permis să facă asta, dacă ar fi fost doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
bun, dar Carlos, batjocoritor și cu nasul pe sus, nu schimbă cu el nici o privire cu Înțeles, deși se uită din cînd În cînd la el și soarbe cu un zgomot Îngrozitor, ca un om din topor, cu un zîmbet zeflemist văzînd că Arminda se apropie cu trei chifle, iar Julius ar vrea să se poată obișnui, să poată bea ceaiul așa și acum. În tăcerea Armindei, care s-a așezat În sfîrșit și ea și-și bea ceaiul nemișcată, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ca mesevist, din contra, au fost unii care au zis că și-ar face cu mine pedeapsa, că eram liniștit. Sunt oameni între oameni. Ce ar putea să vorbească despre mine? Că nu-mi plac oamenii care au o atitudine zeflemistă, aroganții, care denigrează. În sinea mea mă rog la Dumnezeu, chiar dacă nu mă vede nimeni. Și mulțumesc lui Dumnezeu pentru comandanți, că e înțelegători, nu fac periuța, că sunt aici treizeci și ceva, cum poți să rezolvi repede în juma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
al romanului adăugîndu-i-se comicul propriu al eroilor: toți sunt personaje de comedie caragialescă, având ticurile, resorturile mecanice ale eroilor caragialești, numai că - deosebindu-se de autorul Scrisorii pierdute - humorul călinescian s-a eliberat de veninul satiric, de cuțitul nemilos al zeflemistului, care avea o atât de vie conștiință a moravurilor. Caragiale e un nervos și un îndurerat social (nu moral), în timp ce G. Călinescu e un cinic jovial. Prin faptul că se aplică acelorași tipuri, aceleiași epoci (cu o diferență poate de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o piedică în calea bucuriei sau ... o sursă pentru manifestarea bucuriei maligne. Oricât ar părea de surprinzător, la prima vedere, există și o bucurie răuvoitoare, răutăcioasă. Ea se rezumă la sintagma "Așa-i trebuie!", nutrită de oamenii acriți, răutăcioși, vanitoși, zeflemiști și/sau invidioși. Spre deosebire de bucuria benignă, bucuria malignă contribuie la înveninarea relațiilor interpersonale. Ea este alimentată "de spectacolul umilirii celorlalți, în urma unui eșec, a unei sorți neprielnice, chiar a unei nenorociri adevărate" (Braud, 2008, p. 30). Vorbind despre acest malefic
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]