39 matches
-
M 41 A de 10 milimetri, completat cu un aruncător de grenade. O bijuterie. Cea mai bună consolare a infanteriștilor, în afara femeilor. Nu se blochează în apă și în vid. Cere doar să fie curățit și să nu fie prea zgâlțâit; în schimb, ne ține în viață. Ripley cântări arma masivă și puțin maleabilă, umflată cu fibră compresibilă destinată amortizării reculului generat de forța deosebită a cartușelor pe care le lansa. Această pușcă era mai impresionantă decât aruncătorul ei de flăcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
căci, pe măsură ce încercam să supun șuvoaiele poveștii îndiguirilor prestabilite, ea cu atât mai tare aluneca și se strecura, căutânduțși propriile făgașe. În cele din urmă, agasată de vanele încontrări ale celui ce o scria, Povestea sța dus la autor, lța zgâlțâit nițel și a obținut o pace în condițiile impuse de ea. Rezultatul - bun, rău sau de tot mediocru - sța văzut. Din schemele pe care le făcusem nu sța ales mai nimic: au supraviețuit niște rămășițe, răspândite, icițcolo, în părțile neesențiale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
de șofran - apoi liniște, În timp ce crescendo-ul de râsete se stinge... mașina a pornit iar la drum pe aripile lunii iunie, Îmblânzind distanțele peste care creșteau umbre și strivind umbrele galbene, Înnegrindu-le... A urmat o frână bruscă și Amory, zgâlțâit, a deschis ochii. La marginea drumului se afla o femeie care vorbea ceva cu Alec, aflat la volan. Mai târziu avea să-și amintească aspectul de harpie pe care i-l dădea capotul vechi și vocea spartă și cavernoasă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
întrebăm data viitoare. Anatol s-a convins încă o dată că s-a născut fie prea devreme, fie prea târziu, nu știe exact, oricum într-un timp decăzut, deteriorat de experimentele ăstora, îmbâcsit, într-o lume care trebuie trezită din letargie, zgâlțâită, plesnită peste buci cu nuiaua cunoașterii. Da, teoria lui încă nu poate fi dezvăluită în întregime, nu a venit momentul. *** La Anatol, ușa e întotdeauna deschisă. Nu fură nimeni cărți și almanahuri și, în afară de un reșou improvizat, cu firele prinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-mi caut, și între timp, mai așteptăm... Așteptăm..., așteptăm..., și uite-așa trec anii! - exclamă Eugenia, izbind în dușumea cu piciorul deasupra căruia se afla genunchiul unde Mauricio își lăsase mâna să i se odihnească. Și el, simțindu-și mâna zgâlțâită, o desprinse de locul unde o așezase, dar ca să-și pună brațul pe grumazul ei și să le dea de lucru degetelor cu unul din pandantivele iubitei sale. Eugenia îl lăsa. — Uite, Eugenia, ca să te amuzi și dacă ții neapărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nimic, nimic, dar buzele vibrau peste dinții mărunți, ascuțiți. Șoptea ceva. „Aici“, șoptea. „E voie, aici e voie“, șoptea nimfa. „Aici, în aer, putem. Nu ne mai pot interzice. Aici. Aici, în aer“, murmur, murmura stripteuza, murmur, torcea avionul, tensionat, zgâlțâit, dar șoaptele persistau. „Nu te mai feri. Suntem sus sus, în aer. Aici, aici se poate“, și Tolea simți iarăși buzele Irinei pe buzele sale, mușcau mărunt mărunt, murmurând, murmur, mistuire. Ardea undeva o lumânare, parcă, încăperea plutea în pâlpâirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
acest moment, nici nu prea știu ce aș putea face decât să râd ca o gâscă. Să dau și eu din fund ar fi deja prea mult. Mă chinui să beau ce mai am în pahar, în ciuda faptului că sunt zgâlțâită zdravăn, apoi, în sfârșit, Liam se oprește, mă sărută pe gât și spune: A fost minunat! Dar cam repede pentru tine, nu? Voi fi mai încet data viitoare. Promit. Dă-mi voie să scriu că ești incorigibil, domnule, afirmă Daisy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
vine să cred că totul s-a terminat În felul ăsta. Într-o singură zi, superba mea poveste de dragoste s-a prefăcut În scrum. — Ești OK ? zice Lissy Îngrijorată. — Cred că da. Mă las să cad Într-un scaun. Zgâlțâită bine. — Emma, spune Jemima, cu ochii la pielița unei unghii. Nu vreau să te presez. Dar știi, nu, ce trebuie să faci ? — Ce anume ? — Să te răzbuni, firește ! Ridică privirea și mă fixează extrem de hotărâtă. Trebuie să-l faci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Autorul se stinge stând ridicat În pat, Între cearșafuri apretate și perne Înfoiate, slujit de trei servitori și două surori medicale de profesie care fac cu rândul, În timp ce tinerii mor În noroiul din Țara Nimănui, În tranșee mizere, pe tărgi zgâlțâite sau În paturile spitalelor de campanie, printre gemetele camarazilor răniți. Dar, dintre cei alcătuiesc micul grup de ajutoare ale autorului, numai Burgess Noakes știe ce Înseamnă moartea pe frontul de vest, iar el nu dorește să vorbească despre ea. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
-l băgă în seamă pe Ulpiu. Și nici Galopenția nu înregistră că ar exista vreun Gărgăriță. Haleau cât haleau, își împărțeau cu rândul haznaua, frecau fiecare gamela, salteaua și pătura lui și câte o toană, dovadă că nu erau tocmai zgâlțâite mințile din capul lor. Gărgăriță se întindea, după masa de seară, direct pe jos, își aprindea o țigară și o savura așternut pe răcoarea cimentului, până ce țigara binevoia să se lase fumată. Se ridica apoi cu gesturi de fante
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
niște versuri în care niște cioroi ce fâlfâiau, cârâind, peste niște câmpuri, constituiau vreo muzică. Dimpotrivă. Ca să fim sinceri. Nu constituiau. Primise, aidoma tuturor persoanelor ce fuseseră sincere, de-a lungul timpurilor, cu simboliștii, nota trei. Acum, în vreme ce era temeinic zgâlțâit, la coada mașinii, de către lipsa suspensiilor, execută rapid, în gând, un calcul elementar. 346 DANIEL BĂNULESCU pentru Fiola și al treilea pentru sănătatea Ierbii Fiarelor. Pentru Suveran nu prea închina, pentru că, în principiu, nici ăla n-ar prea fi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
priveau, și parlagiul înțelegea graiul lor mut. Le mângâia grumazurile și le simțea nădușeala cu miros plăcut. Bine mai era așa... La capătul Griviței s-a trezit din visări. Vântul umfla firmele negustorilor și s-auzea un muget de tablă zgâlțâită. A grăbit pașii, scuipând. - Ptiu, uite ce-mi face băutura! Încă de pe cheiul Dâmboviței simți în nări mirosul sângelui de vită. Pe podul de piatră se înghesuiau boii de cinci sute de kilograme, mugind cu spaimă, loviți de cărăușii nădușiți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
e titlul unui program școlar privind asumarea trecutului. La noi n-ar trebui să funcționeze, la fel ca-n Germania, un program de acest tip? Poate că spațiul în care trăim n-ar mai fi frunză de plop tremurător. Bătut, zgîlțîit, răsturnat de tot felul de vijelii est-vest, vest-est. Una dintre recentele doxe/noxe e că istoria nu mai contează. A spus-o și Antofiță, la oră de vîrf, cu glas ascuțit și sărind consoanele. (Se poartă în mass-media vocile neplăcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
urmează apoi, treptat, un fel de movile golașe, despre care ți se spune că sunt conuri vulcanice stinse și, abia ceva mai încolo, iei lucrurile în serios cât de cât, când îți răsar în drum ziduri de case vechi, crăpate, zgâlțâite cândva din temelii. Apoi iar ți se pare că-i joacă, păduri foșnitoare, numai bune pentru scris versuri romantice, iar când arborii devin din ce în ce mai rari, tufișuri galbene și pașnice de grozamă, la ginestra, le iau locul. E prima plantă care
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]