503 matches
-
a nu observa caracterul lor "cuminte", rezonabil pentru mai toată lumea (inclusiv pentru destui demagogi restauraționiști!), factura lor de medie, de, pentru a utiliza o sintagmă heliadescă, "echilibru între antiteze". Nimic deosebit, ierte-mi-se rezerva, nici o mare propensiune novatoare, nici o zvîcnire speculativă remarcabilă, nici o pregnanță expresivă nu se ivește în aceste propoziții inspirate din aerul general al mentalității intelighenției noastre democratice. Chiar dacă Adrian Marino are, în cazul emiterii sau mai cu seamă al documentării unora dintre astfel de idei, avantajul pionieratului
Adrian Marino între lumini și umbre (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15763_a_17088]
-
cu cea a unor atitudini. Vocea prin care se rostesc atitudinile sale o constituie ironia. însăși insolitarea banalului, promovarea anodinului în sfera imaginarului ar putea fi socotite o ironie, cu atît mai mult cu cît imaginile au nu rareori o zvîcnire energică a contrarietății învinse: "cosită/ grădina e un cap de recrut/ de-aș putea să mă spînzur un pic în marginea ei - zice/ m-ar decreta probabil zeu al plictisului/ semenii mei - uite o petală a căzut pe covor". Sau
Umilință și ironie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11972_a_13297]
-
portativul «Cheia Sol!»”, astfel anunță să fie serialul, regizoarea și scenarista lui, Carmen Fulger Roșca. Sitcomul contemplează, așadar, în raza reflectorului, adolescența portretizată afectiv. Persoanele adulte din anturaj sunt acuarelate prin inflențele lor în raport de conjuncturile, aspirațiile, conflictele, căderile, zvâcnirile adolescenților, la vârsta căutării exemplelor, a examinării și încercării problematicilor vieții, a revoltelor în limita sau exterioritatea legitimității. Adolescenții se simt uneori în stare de oprimare, punând greutate conflictului, situațiilor considerate fapte de exploatare. Interacțiunea adulților cu ei imprimă deseori
„CHEIA SOL” , UN SITCOM PENTRU ADOLESCENŢI, LA TVH de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1551 din 31 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382667_a_383996]
-
unite ca într-un singur corp pentru eternitate nu mai aveau puterea și răbdarea necesară s-o facă. Implozia se declanșă cu toată intensitatea de care era capabilă, în cavitatea ascunsă de finețea mătăsoasă, devastată de lichidul ce inunda în zvâcniri cutremurătoare fierbințeala locașului așa de primitor și atât de frământat de flăcău, ascuns între șoldurile frumos proporționate ale tinerei sale iubite. - Ai fost fantastic, Mircea! Mulțumesc, armăsarule! Ah, vino să te sărut dulce! Cât de mult te iubesc, spuse a
CAP. III de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382704_a_384033]
-
răspunsul la salut, ci îndeletnicirea tragerii timpului înainte e mai importantă. Și repetă urarea, ca și cum ar putea fi mai eficientă așa, repetată, sau ca și cum ar fi știut că urarea ei, cuvintele ei n-au nici o putere, că sînt o simplă zvîcnire de aripi. Vorbește uneori cu Bator, cu calul, dar „zice așa, ca pentru sine”, și nici nu pentru sine cu adevărat. Cei pentru care lucrează n-o prea aud; o cred o uitucă și nu-i iau cuvintele în seamă
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
tropotul cunoscut al cizmelor stăpînei nu-l aude. Pipăie (s.n.) cu picioarele și cunoaște, știe unde are să vie vreun pripor mai greu de urcat. Acolo se adună, se îniapă, suflînd, nădușit pe nările largi, bătrîne.” Dar e numai atît, o zvîcnire terestră. În acest pustiu al vederii, vederea i se refuză femeii. Se întîmplă asta prin calul său, care îi este un aliat, un năzdrăvan descins dintr-un basm ca s-o însoțească în calvarul vieții. Dar calul năzdrăvan, ascuns în
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
ultima seară oferea jocuri pirotehnice pentru marile unități din rada portului „iubitor de comerț”. Întru totul și pentru toți era o adevărată magie. Asemenea tuturor, și bietul Schmitz îi resimțea forța și magia; așa că a urcat treptele austerului edificiu simțind zvîcnirile puternice ale inimii. Era așteptat. L-au poftit imediat într-o cămăruță searbădă, nearanjată, ce aducea mai mult a debara decît a birou. Acolo, înăuntru, ce săracăcioasă îi apărea Anglia! După cîteva momente s-a prezentat un tînăr îmbrăcat civil
Umberto Saba - Italo Svevo la Amiralitatea britanică by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/2701_a_4026]
-
o au însă cele care trimit la aventură perceptiva a eului cu simțurile în perpetua, exasperant-dulce, masochista alertă; nu doar în anii vaporoasei, seninei adolescente sau în următorii, ai exacerbatei senzualități (de unde ocurentele sîngeriului), ci și ai senectuții tulburate de zvîcniri erotice (Muzică de dincolo); deși, cu totul altceva, s-ar deduce din unele aserțiuni (v. Între mine și soare ș.a.) sau din crudă luciditate cu care este înregistrată degradarea fizică și singurătatea: Farsă, Văduva, Bîntuind, Solzii care ma acoperă, A
„Antume... postume“ - Versuri de Nina Cassian în italiană by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/2625_a_3950]
-
2149 din 18 noiembrie 2016 Toate Articolele Autorului Se pare Se pare ca înainte de apus IUbirea, ar mai avea ceva de spus, Însă, e doar o pasare, cu aripa întinsă, Care de vreme, vă fi-n curând învinsă. O ultimă zvâcnire, un ultim început, O dulce amăgire, înainte de sfârșit, O pasare fugara, cu aripa rănită, Între speranța și tristețe, se zbate rătăcita. Și dacă, așa târziu, tu mi-ai adus iubirea, Când vei pleca, să-mi lași uitarea, Să nu te
POEZIE de MARGARETA MERLUȘCĂ în ediţia nr. 2149 din 18 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384273_a_385602]
-
o persoană a ... XXXII. HAIKU, de Corina Lucia Costea , publicat în Ediția nr. 1890 din 04 martie 2016. Text scris de Alexandra Ilia Desen realizat de Clară Panainte După furtună miros ud, iz pământiu - miezul nopții... Iată-te roșu în zvâcniri luminoase - Nu te poți feri! Oh, fluturilor cine v-amăgit cu eternitatea? Te-ai gândit la cât de mult poți coloră, pământiule? Numără încet zorii se vor ivi - viziune nouă. Stând satisfăcut, te-ai gândit să privești linia cuiva? Citește
CORINA LUCIA COSTEA [Corola-blog/BlogPost/379995_a_381324]
-
coloră, pământiule? Numără încet zorii se vor ivi - viziune nouă. Stând satisfăcut, te-ai gândit să privești linia cuiva? Citește mai mult Text scris de Alexandra IliaDesen realizat de Clară PanainteDupă furtunămiros ud, iz pământiu -miezul nopții...Iată-te roșuîn zvâcniri luminoase -Nu te poți feri! Oh, fluturilorcine v-amăgit cueternitatea?Te-ai gândit lacăt de mult poți coloră,pământiule?Numără încetzorii se vor ivi -viziune nouă. Stând satisfăcut,te-ai gândit să priveștilinia cuiva?... XXXIII. MĂREAȚĂ POARTĂ NEAGRĂ, de Corina
CORINA LUCIA COSTEA [Corola-blog/BlogPost/379995_a_381324]
-
sine. Sub semnul marelui Vag, viața mea în noiembrie. Marele Vag e în mine, cutreierându-mă, cum umbra nemișcată ce-o arunc pe lac e străbătută de un pește. Pește cu goana scurtă - atât de leneș și de grabnic încheiate zvâcniri, că nu ies niciodată din laturile umbrei mele. O frunză lunecă sfâșietor aproape suspendată pe spiralele în declin, prevestește locul de calcul unde-mi va atinge umbra din apă. Marele Vag, ca o exasperare îmi înmiește simțurile, și prin el
Neconsimțitoarea nimfă by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8216_a_9541]
-
la fundul credinței, cu spinarea zidită. Aștia-s ochii, vag rotunjiți în hrisolit, alunecători pe sub mantaua terestră: recunosc o pictură rupestră scandaloasă și-mi dau seama că sunt tot acasă, sub mormanul de nopți nedormite aruncate sub pat, întinerind incomod, cu zvâcniri de lăcustă pe covorul perceput ca o pustă. Rod o ușă boltită în straturi groase și mă târăsc, obosită, spre culmi de mătase-plecarea mea de-acasă e o-ncâlceală de fire viscerale, ca o albină care-a-nțepat mă deșir în zare, păstrând
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8298_a_9623]
-
vrea cu tot dinadinsul să-și taie rădăcinile mitice, cultura laică se pipernicește, căpătînd înfățișarea bicisnică a artificiilor ambițioase. Fără un filon mitic sub picioare și fără o boltă spirituală deasupra capului, arena culturii secularizate aduce cu o procesiune de zvîcniri orgolioase în care protagoniștii rivalizează la sînge sub unghi creator și se urăsc de moarte sub unghi colegial. În schimb, un strat de evlavie hrănind în subsidiar premisele colocviului ridică tonul general și împrumută manifestării o aripă a duhului de
Colocviul de la Putna by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6923_a_8248]
-
ros. // Iată-i / sosesc, își pun boccelele lîngă Leagănul / de Copii, / un gard viu,/ ciorile reci și de-un vid cu ei / le simt vîrfurile de țigări aprinse ale privirilor, / se ridică și fug drăcuind, / pumnale în carnea frigului, / și zvîcnirile cerc de flăcări ale tălpilor goale / mușcînd din scoarță ca gheare / dînd o mînă de ajutor palmelor bătucite, / dînd cu sîrg la porțile raiului" (Culegătorii de vîsc). Se află aici o confruntare cu orașul, văzut nu de pudicul ochi auctorial
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
năvălit, însă, în priviri lumina de făgăduință a unei plaje incredibile. Asta, desigur, o vedea Ulysse. Era de un arbitrar absolut, de un rose-cyclamen neasemuit, ca un vertij de suprem exotism, - pustiul ei se popula fără de vrere, pentru mine, cu zvîcniri ingenue, de călăreți galopînd juvenil, ieșiseră, ași fi jurat, din primăvara eternă a unui tablou bine știut de Gauguin. Etern sacrala putere a ficțiunii - aceea plastică, de astădată -, corectînd orice prezumpție, de scepticism blazat și de răceală epigonică!
În magnetismul imaginarului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4452_a_5777]
-
scorțișoară. Toți trei ridică privirea spre mine în același timp. — Hă, hă, ce mai om. Luchian Abel Eșarfa Mă trezesc cu o puternică durere de cap. Abia dacă reușesc să deschid ochii. Încă nu. Mai rămân puțin întinsă. Simt o zvâcnire în tâmplă. Mă întorc spre ceasul de pe noptieră. Nu reușesc să văd cât arată. Nu-mi dau seama dacă e senin sau înnorat. Văd o ceață gri și deasă. Nu disting lucrurile din cameră. Îmi las ușor capul înapoi pe
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
-o tot într-un desfrâu de când nu ne-am mai văzut. Femei și bărbați care mugesc „ghilotină, ghilotină“. Nici prin cap nu-mi trece să te rog să renunți la felul ăsta de viață. La urma urmei, o fi ultima zvâcnire a propriei tale lupte. Nu mai am chef să spun: „renunță la băutură, ai grijă de sănătatea ta, trăiește mult, fă-ți o carieră splendidă“. N-am dispoziție de nici un fel de poruncă ipocrită. După câte-mi dau eu seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
față de celălalt, ambele de incontestabilă modernitate: Copistul și Iubirea în sine. Microromanul Copistul (Il copista, Sellerio editore, Palermo, 2000) îl are ca protagonist pe F. Petrarca, imaginat într-una din zilele anului 1368, în plină glorie, chinuit însă, în ciuda unor zvîcniri senzuale, de jenanta degradare fizică și, mai ales, de amărăciunea că soarta îl lipsise pe nedrept de ființele cele mai apropriate. Cu excepția mai tînărului prieten, Boccaccio, nimeni nu intuiește că renumele obținut prin trudă și talent, apărat cu lumească egolatrie
De la exegeză la ficțiune by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/9928_a_11253]
-
nopții crâșma se ridică/ în aer propulsată de ventilatoare// acum simt cum se naște între noi/ armonia unui grup sanitar" (Apoteoză); "(în fiecare noapte beau/ un pahar de ceai negru/ mă așez pe pat/ cu fața în jos/ îmi ascult zvâcnirile inimii/ și îmi închipui că/ sunt îndrăgostit)" (Prima iubire). În sfârșit, în ultimul cerc din proximitatea centrului vedem poeme remarcabile, anunțând secvențele apoeticului copleșitor, dar care păstrează într-un fel sau altul legături cu versul premeditat. Registrul naturalist este neechivoc
Scrisoarea unui provincial by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8934_a_10259]
-
Voichița (ce rezonanță au și numele lor) Tepei, Ioachim Făt, Grigore Chira și Gheorghe Pîrja, întreaga ființă a Vavei Ștefănescu s-a încărcat, la rândul ei, de dramatism. E drept că dramatismul zilelor noastre este unul alcătuit mai mult din zvâcniri și tresăriri, dar ăștia suntem și, dincolo de linia stilistică, coregrafei i-au reușit câteva țesături de mișcare de o aleasă frumusețe compozițională, remarcabilă fiind și partitura construită în sistem minimalist, în care durerea fără margini era exprimată doar prin aruncarea
Cale coregrafică inedită by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/9527_a_10852]
-
al bunicului Ioan Sasu, poetul și rapsodul popular Constantin Sasu, nu avea decât patru clase primare, situația familială și vremurile de răscruce dinaintea primei conflagrații mondiale nepermițându-i continuarea școlii. Cu toate astea, talentul său înnăscut a scos la iveală zvâcniri lirice și incantații memorabile, publicate în perioada interbelică în „Glasul Bucovinei” și în „Gazeta Poporului” de la Suceava, adunate în volumul de poezii populare publicat în 1922 sub titlul Și vechi, și noue... urmat de o carte de cântece intitulată În
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
până acolo, ca și cum s-ar fi Încăpățânat să moară În acel loc și nu altundeva. În agonia lui, animalul, cu țeasta lovită, Încă mai avea puterea să se zbată, izbindu-și coada de lemnul ușii ori zgâriind cu ghearele În zvâcniri spasmodice. Era o pisică mare, pe care o mai văzuse de câteva ori În curtea clădirii, ba chiar Își aminti că Îl impresionase mult coada ei foarte groasă și lungă, ce și-o purta fastuos Într-o poziție perpendiculară pe
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Se uită-n jur și întreabă cam oțărât: "Bun. Si acu' se fasem?" " Ne apucăm cu mâinile de amândouă bucile și ne dăm cu curu' dă pământ!", vine imediat soluția coanei Cateluța, care fierbe. Femeia, adăugă pătrunsă de o surprinzătoare zvâcnire etică: "Săraca nevastă-ta! Vai dă capu' ei cu așa un cotoi bețiv la ușă!". "Ei, acu' te apucă griza aia mare dă nevastă-mea. Parcă ieri ziseai că-i o scârbă si o bagaboantă dă să întinde cu tosi
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cât Italia, Îmbrăcat Într-un costum alb bătut În diamante și cu pantaloni evazați. Gulerul ridicat până peste urechi avea dimensiunile unui baraj. Tipul fredona cu o voce baritonală un crâmpei de melodie, punctând fiecare sfârșit al versului printr-o zvâcnire a șoldurilor. În spatele lui venea o mulțime pestriță: indivizi lați În umeri, Îmbrăcați În halate lucioase de pugiliști, inși clorotici cu peruci albe, mafioți cu păr uleios și mustăți cât dungulițele de la bóxeri, negri cu tunsori expandate sau cu chelii
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]