729 matches
-
mulțumesc, adaug către Ketterman, că m-ați ascultat. Sunteți singurul care a făcut-o. — Ne refuzi oferta ? spune Oliver Swan bulversat. — Da, vă refuz oferta. Ridic din umeri a scuze. Îmi pare rău. La reveredere. Pornesc spre ieșire cu picioarele împleticindu-mi-se. Și cu fluturi în stomac. I-am refuzat. Am refuzat statutul de partener senior la Carter Spink. Oare ce-o să zică mama ? La simplul gând îmi vine să izbucnesc într-un râs isteric. Sunt prea tensionată ca să aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Nu ! zic Îngrozită. Nu Înțelegeți. Chiar nu sînt Rachel. SÎnt Emma. — Emma. Sigur că da ! Dă din cap conspirativ, a aprobare. Păi bine atunci, vă doresc o seară frumoasă ! Și mai sună-mă cînd ai chef. Se Îndreaptă cu pași Împleticiți spre masa ei, iar Jack mă fixează Întrebător. — Vrei să-mi spui ceva ? — Da, zic. Femeia aia e mangă. În clipa În care Îi Întîlnesc privirea, nu-mi pot reprima un mic chicot, și Îl văd cum mustăcește. Deci ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Adevărul e că nici eu nu știu ce ar trebui să fac acum. — Păi, Îhm... cred că am să plec acum, spun, cu un tremur În glas. Mă duc. Haide, Jack. Avem treabă. Mă răsucesc pe călcîie, clătinîndu-mă pe picioare și pornesc Împleticindu-mă ușor pe peluză. Andrenalina Îmi pulsează În vene și sînt atît de Încordată că nici nu știu ce fac, sînt ca un automat. — Ai fost fantastică, Emma, aud glasul lui Jack În urechea mea. Extraordinară ! Absolut... evaluare logistică, adaugă puțin mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
triumfurilor sale. Nu se poate nega că era un autopromotor. Avea geniu de Public Relations. Totuși, a fost un scriitor de deosebit talent. Era destabilizator pentru mine să aud despre presupusele abateri ale Velei. Îmi fuge pământul de sub picioare, mă Împleticesc când Îmi aduc aminte ce mi‑a povestit Ravelstein despre diferitele ei aventuri amoroase. De ce pleca vara la atâtea conferințe? De ce nu‑mi dădea niciodată un număr de telefon la care s‑o pot găsi? Desigur, pe Ravelstein nu l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
medicina. Ca să mă exprim pe șleau, trebuia să decid dacă să fac sau să nu fac eforturi pentru a mă Însănătoși. Săptămâni la rând zăcusem inconștient, trupul meu era dărâmat - de nerecunoscut. Sfincterele mi se zăpăciseră și mai mult mă Împleticeam decât mergeam - sprijinindu‑mă pe un cadru de metal. Cândva fusesem mezinul Într‑o familie numeroasă. Acum copiii mei erau adulți. Când veneau să mă vadă la spital, cei care Îmi moșteniseră trăsăturile Îmi creau senzația că se uitau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
așezat jos. MACABEUS (Îndemnându-l pe PARASCHIV.): Dă-i, dă-i una în cap! Să-i luăm varza! (MACABEUS îl împinge de la spate pe PARASCHIV; acesta se lasă împins, cu bara de metal ridicată deasupra capului; picioarele lui PARASCHIV se împleticesc jalnic; în sfârșit, PARASCHIV este în fața INAMICULUI; INAMICUL realizează târziu că are în fața sa un om; PARASCHIV, cu bara ridicată deasupra capului, îl privește pe INAMIC; INAMICUL îl privește pe PARASCHIV.) MACABEUS: Ce face, ce face? PARASCHIV (Șoptit.): Stă. MACABEUS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
HAMALUL (Foarte tulburat.): Nu știu! Nu știu! Mi se face greață... Mai bine mă culc... Se întinde pe bancă.) IOANA: Grubi, ce-i cu tine? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Vezi, ți-am spus... aici nu mai e nimic de făcut... Se împleticesc lucrurile între ele, își pierd șirul, se lasă noaptea înainte de prânz, se crapă cerul și cad picături de apă, se lasă frigul în oase... HAMALUL: Vrea să plecăm... Vrea să plecăm la noapte, cu drezina... IOANA (Către călător.): Vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Obiectele care ticsesc toate suprafețele orizontale îi stârnesc alte întrebări. Imposibil de spus ce sunt sau la ce slujesc. Au fost făcute de mână de om? Totuși au un aer pe jumătate familiar, solnițe, paftale, solenoizi, mai departe limba se împleticește. Pictorul, un taciturn, nu zice nimic. Se ridică de pe ce stătea și dispare într-un colț obscur care s-ar putea afla aproape sau departe, e imposibil de spus, din care reapare purtând o sticlă verde, fără etichetă, și trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ultimii cincisprezece ani. A fost luată prizonieră și violată în Crimeea, ne-a spus ea. A fost expediată în Ucraina într-un vagon de marfă, a fost pusă să muncească într-un detașament de muncă. — Eram niște târâturi care ne împleticeam pe picioare, povestea ea. Toată ziua în noroi până la urechi. Când s-a terminat războiul, nimeni nu s-a deranjat să ne spună și nouă. Tragedia noastră era veșnică. Nicăieri nu se ținea evidența noastră. Ne-am târât picioarele printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
pe scaun. Vrei o ciorbă? Mircea bâiguie ceva, îmi dau seama că e nemulțumit. - Tu... trebuia să... te duci... nu ea... nu ea... Până aici. Mă ridic dintr-odată, mă apropii de fiul meu și-i dau un brânci. Se împleticește și se retrage înjurând în camera lui. În curând, liniștea învăluie apartamentul. Mircea a adormit. Am rămas iar singur, cu o durere surdă de șale și cu ceșcuța de cafea răsturnată pe gresie. Trebuie să mă duc în bucătărie după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de pe pat. Mă uitam și nu auzeam prea bine ce se întâmpla, sau dacă auzeam, creierul interpreta aiurea fiecare cuvânt și nu reușea să găsească sensul. Și dintr-o dată o mână a împins-o brutal pe Carmen, ea s-a împleticit și n-am mai văzut-o, a dispărut pe hol și în urma ei a trecut omul cu lanterna. Toate astea le-am văzut în câteva imagini și nu pot spune dacă a durat mult sau puțin. Dar până m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
dispărut pe hol și în urma ei a trecut omul cu lanterna. Toate astea le-am văzut în câteva imagini și nu pot spune dacă a durat mult sau puțin. Dar până m-am ridicat eu din pat, până am ajuns împleticindu-mă la ușă și m-am uitat pe coridor, mi se pare că a durat o veșnicie. Când am văzut că nu e nici Carmen, nici scrumieră, nici om în negru m-am gândit că poate am visat sau am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și el locuiește practic în ghereta micuță de acolo; și-a instalat un pat de campanie, un aragaz, un radiator micuț și pisica, Shirley Grăsana. Sally mă urmă cărând geanta cea mai ușoară, cea cu masca și echipamentul de protecție, împleticindu-se și plângându-se de mama focului că e grea. Nu-i de mirare că fusese așa de nedumerit când am pronunțat numele sălii de sport. Furgoneta, un Ford Escort roșu, al cărei aspect de rablă se potrivea cu peisajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mâinile care-mi alunecau stângaci pe încuietori. În sfârșit! zise Sally, care intră și mă sărută pe ambii obraji. Ți-am adus ceva de mâncare. —A, bravo. Dacă aș fi trează, ar fi un lucru extraordinar. Am intrat în bucătărie împleticindu-mă și am umplut filtrul cu cafea. Sally a scos o farfurie din bufet, s-a uitat la ea cu o neîncredere abia disimulată și a spălat-o cu atenție în chiuvetă, cu săpun. De mult nu mai aveam detergent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Întâmplătoare că n-o interesau drogurile nu fusese o minciună: ideea unei supradoze era ridicolă. Fusese ucisă din cauza lucrurilor pe care le știa despre Foster, oricare ar fi fost ele, din cauza a ceea ce-o făcuse să de-a fuga Împleticit de cealaltă parte a camerei, departe de cadavrul iubitului ei. Ucisă de droguri. Se Întreba dacă ăsta nu se dorea a fi un mesaj pentru el, dar alungă ideea drept dovadă de vanitate. Oricine ar fi omorât-o nu avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
a trezit împins spre o masă, unde a fost întrebat cum îl cheamă. I s-a scris numele pe un ecuson care i-a fost prins de reverul hainei. Și astfel etichetat, i s-a dat drumul să se întoarcă împleticindu-se, la scaunul de lângă soția lui. A privit iute împrejur. Imaginea atâtor femei gravide îi dădea o stare de nervozitate. Burțile femeilor păreau umflate peste limita maximă admisă. Parcă stăteau să explodeze din secundă-n secundă. Hugo și-a imaginat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și-a început să protesteze urlând, Hugo a mugit disperat. Cum dracu’ să poată cineva să facă față unei asemenea situații și să se mai gândească și la muncă în același timp? Hugo a observat-o pe una dintre mame împleticindu-se către intrare. A recunoscut-o: era Sue. Barbara, femeia care îl ajutase cu copertina căruciorului, le făcuse cunoștință cu câteva zile în urmă. Ca și Theo, copilul pe care Sue îl căra se zbătea și urla de parcă cineva încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să-i spună. Dacă Hugo avea să mai apară vreodată. Auzind, dintr-odată, niște pași grăbiți, Alice s-a aplecat peste copii într-un gest protector. A privit alarmată cum, dinspre apus, o siluetă înaltă, cu mișcări stranii, se ițea împleticindu-se către ea. —Alice! —Hugo. Unde dracu’...? Supărată, Alice s-a scuturat de brațele care încercau s-o cuprindă. Recunoscându-și tatăl, Theo a început să plângă cerând atenție. Hugo a căzut imediat în genunchi, lângă cărucior. Și-a sărutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Eu? Ce am scris eu? Cât am scris eu din toate astea, Magicianule? Liniște. Până și ploaia tăcea. Vărsa cantități incomensurabile de apă din butoaiele divine, dar atât și nimic mai mult. Se ridică și o porni către casă, aproape împleticindu-se din cauza oboselii. Treningul îmbibat atârna din ce în ce mai greu, dar nu-i păsa. Mergea cu gândurile vraiște, așteptând un răspuns care întârzia să apară, ca și cum ceva l-ar fi oprit pe drum și nu i-ar mai fi permis să ajungă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
peste balustradă. Cocor cu aripi larg desfăcute, acoperite cu text mărunt, reclame la detergenți și fotografii color. Se freacă la ochi, fiindcă imaginea unui ziar cu cioc nu e de colo. Asta știre, nu ce scriu ăștia în fiecare zi. Împleticindu-se - pleacă și podul ăsta la plimbare după umbrele sau mă clatin eu? - coboară treptele de sticlă, mda, iată un proiect transparent, și ajunge pe malul fluviului. Linii de tren intră în apă. Sau ies din apă, cum ar fi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ușa de la intrare, așa goale cum erau. Iuliana nu știa încotro să meargă și i se părea că nu poate gândi deloc. Era încă amețită și vedea destul de difuz, deși erau toate luminile aprinse în casă și în curte. Mergea împleticindu-se spre poarta uriașă la care simțea că nu mai are putere să ajungă. La câțiva pași de ea înlemni de frică, auzind vocea lui Relu. - Stai să-ți iei geanta, proasto! Ia-ți și pachetul, că nu am nevoie
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
apă, cum se zice în argoul nostru, care te dai numai la fete întreținute, ca să le toci banii. Otilia avea pe Pascalopol, iar eu pe general. Ce zici? Lui Felix i se făcu un vârtej în cap și se ridică, împleticindu-se, de pe scaun. - Domnișoară Georgeta, zise el, cu glasul tremurat demînie, e adevărat că am dormit cu dumneata azi, dar eu te respect și te rog să mă respecți, la rândul dumitale. Georgeta îi puse repede mâna albă și plină
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
șipcilor transparentelor. Apoi se dădu repede jos, puse scaunul la loc, și fugi iarăși, zâmbind ușor, luînd-o de-a dreptul spre oraș. XVIII Pe la sfârșitul lui septembrie, într-o zi de arșiță tardivă, cu vânt uscat înecăcios, moș Costache se împletici din mers, pe când cotrobăia în curte printre cărămizile lui, și căzu moale jos. Marina îl văzu din bucătărie și-și închipui că s-a aplecat dinadins să vadă ceva. Așteptă să se ridice, dar moș Costache întîrzia. Atunci Marina se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
percuta. N-o auzea și zâmbea obosit. 151 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI iar pe dobitoc, adică pe frunte, îi fusese înfundată o scufie. Nu avu timp nici să înjure cumsecade, fiindcă bufni de dușumea. Azvârli tichia, pentru că se împletici și în tichie. Vărsă o porție dublă de înjurături și, c-un efort supraomenesc, suflecîndu-și poalele cămășoaiei de noapte în față, se deplasă cu pași mărunți, de fandosită japoneză, până lângă măsuța joasă, lovită de-o erupție de ceșcuțe, scrumiere
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
N-oi vrea să te ia de mână... - Să mă duc? bâlbâia președintele. - Du-te, nene. - Dar dacă mă tratează c-un refuz? - Ce refuz, parc-ai avea douăzeci de ani! În cele din urmă, Petrică Cîrcu se ridică matolit, împleticindu-se și se apropie de masa lui Bozoncea. Gheorghe i-a dat un scaun, el a mulțumit și-a spus: - Permiteți? - Poftiți, poftiți, făcu Stăpânul. - Nu vă supărați, doamna dansează? și s-a uitat spre Didina. - Cu plăcere, a râs
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]