1,363 matches
-
împreună cu cei doi delegați și cu moș Mitea Anghelov ca autoritățile, adică tot noi, să împărțim gardul pe felii și...la muncă! Într-o singură zi era vopsit de două ori și arăta foarte...deloc oficial. Școală cu gard, livadă împrejmuită cu lătunoaie, așa, ca la munte, să nu intre vitele. A sosit ziua cea mare. Festivitatea a fost deschisă de comandantul străjerilor pe județ, profesorul Chiriță Stan care a dat semnalul ridicării pavilionului național. A urmat serbarea școlară, o piesă
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
prânz. Când am ajuns la internat, servitoarele tocmai strângeau resturile de pe mese. Am luat dintr-un coșuleț trei felii de pâine cu care mi-am potolit foamea, apoi m-am dus în curtea din spatele clădirii, o curte spațioasă, asfaltată și împrejmuită de un zid înalt, de unde se auzea gălăgie. Băieții jucau "lapte-gros". Cum nu primisem, încă, uniforma pe care urma s-o capăt în cadrul bursei, purtam hainele de-acasă. O pălărie rotundă și neagră, cu bor mic, specifică portului din satele
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ciocolată În recreație; toți banii economisiți urmau să fie dați pentru copiii săraci. CÎteva zile Julius a rămas sub impresia plînsului lui Arzubiaga: asta Însemna că și cei mari plîng... Lucrările de la șantierul noii clădiri a școlii mergeau strună. Călugărițele Împrejmuiseră terenul cu un gard, „Uitați-vă bine, le spuneau copiilor, cînd treceți cu mașina și ajungeți la capătul bulevardului Angamos, uitați-vă bine: acolo se construiește colegiul cel nou“; Într-o dimineață au pus piatra de temelie, au făcut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
asta Îi făcea să se simtă mai bărbați; În felul acesta caddies n-ar Îndrăzni să creadă, văzîndu-i atît de fini și de distinși, că sînt niște papă-lapte. Dacă, bunăoară, În clipa aceea, te-ai fi apropiat de gardul care Împrejmuia clubul cu pricina, ai fi rămas convins că viața e cum nu se poate mai frumoasă și mai surîzătoare; ai fi putut vedea, apoi, cîțiva jucători de golf foarte buni, bărbați fără vîrstă, cu brațe puternice și agile și cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
parte, îi spune el. Ea se preface îngrozită. Unde era înainte? E greu de spus exact. N-ai reper ca să măsori. Care să fie reperul? Totul e deplasat cu câțiva metri. Își ridică privirea spre cei câțiva copaci împrăștiați ce împrejmuiesc proprietățile de pe malul râului. Dincolo de zidul de case, câmpurile verzi de porumb freamătă la orizont. Timp de câteva clipe, pământul se lichefiază, așa cum se întâmpla când el și adevărata lui soră erau mici și se învârteau pe loc, apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mărit, pentru că scama neagră din centrul lunii era în mod clar o reflectare a mașinii-pasăre. Lacul, deși întunecat, avea propria lui culoare. Un halou negru înconjura luna reflectată și un inel de apă albastră adîncă și presărată cu stele îl împrejmuia. La dreapta și stînga era o plajă cu nisip pur, de o paloare perlată, asemenea norilor, iar lacul cel rotund și plajele lui erau închise de două maluri curbe în formă de ochi. Iar Lanark își dădu seama că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
celei de-a treia planete. Deșerturile sînt mai mici decît azi, junglele și pădurile mai întinse, pentru că acolo unde solul e gros, tufărișul înfundă fluviile și astfel ajung să se întindă în pămînt mlăștinos. Nu există poteci largi sau cîmpii împrejmuite cu garduri, nu sînt nici drumuri și nici orașe. Singurul semn de om este acolo unde marginea vestică a globului se rostogolește în umbra nopții. Se zăresc cîteva luciri depărtate pe acea curbă întunecată, focurile vînătorilor din poienile pădurilor, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
înfățișată ca un cerc cu 13 cili dintre care 3 dubli, toți pe partea stângă. Al treilea, al patrulea și al șaptelea cil porneau de sub mediana superioară. În interiorul primului cerc se desena un al doilea, format din numeroase gene care împrejmuiau ochiul lăuntric. Primul cerc (cel exterior), accentuat pe alocuri cu câte două sau chiar trei linii, se sprijinea pe două piciorușe cu spațiul dintre ele umbrit, încrustate într-un aparent suport oval înclinat și el spre stânga. În dreapta ovalului, o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ziar lipite peste geam. Atunci se uită spre pat. De-acolo, din cearșafuri, îl pândea tăcută și ne mișcată Lilly. De lângă ea, îl privea fix un tinerel, părea abia scăpat din adolescență. Constantin îl vedea clar, ca și cum l-ar fi împrejmuit brusc un halou de lumină. Îi vedea licărirea vie a ochilor înguști și verzui, îi vedea părul roșcat-arămiu, îi vedea claviculele subțiri, îi vedea până și umbrele șterse ale coastelor. Băiatul se ridicase în genunchi, aștepta încordat clipa când să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
nefiresc de mici, niște cocioabe. Patru copii se ghemuiseră pe scara de ciment a unei clădiri mai răsărite, pesemne o măcelărie, și mă urmăreau cu privirile, bănuitori. După un timp m-am oprit. Locul acela îl căutasem, o curte imensă, împrejmuită cu un gard de lemn vechi și putrezit, înăuntru câteva scânduri îngălbenite de ploi și de soare, aruncate de-a valma. Deasupra porții, o firmă aproape ștearsă : DEPOZIT DE CHERESTEA. Am deschis poarta și am intrat. Curtea aceea aveam senzația
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
să se instaleze în jurul bulevardului periferic și al numeroaselor teritorii care rămîn să fie amenajate. De aceea, acel oraș de acolo, prea mult timp considerat un altundeva, dacă nu un nicăieri, se află astăzi în centrul preocupărilor municipalităților care îl împrejmuiesc. Această frontieră între două universuri evoluează progresiv către un nou teritoriu destinat proiectelor, cel al "marilor bulevarde din inima aglomerării"", după cum scriu doi adjuncți ai primarului Parisului [Caffet și Mansat, 2003]. Acest punct de vedere a fost reluat de o
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
care vin dinspre gara Austerlitz, s-au dezvoltat neașteptatele "Uzine Bertheau", după numele patronului lor. Acesta a transformat magazinul de grăunțe Valtier și uzinele Schneider și Yoplait care se găseau acolo în locuințe rezervate exclusiv familiilor de artiști sau intelectuali. Împrejmuite cu grijă și securizate, localurile găzduiesc de preferință profesioniști care doresc să lucreze la domiciliu. Astfel, în clădirea rebotezată "Aux Fauconniers" activează un grafician, un muzician, un pictor, un arhitect. Graficianul și soția sa, care este sculptoriță și decoratoare, ocupă
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
beznă, dar recunoscu de îndată căldura care nici nu se topise în pământ, mirosul de iască al nopții și apropierea deșertului. Mai avea un drum de făcut și să taie orașul până la marginea ergului, sub coline. Ocoluri de sârmă ghimpată împrejmuiau așezarea și gărzile o vegheau, dar era o veghe deșartă, fiindcă prădătoarele se roteau pe deasupra turnurilor, ca în urmă cu mii de ani. Când era copil, se urcase pe capacul turnului Golestan, chiar până aproape de groapă. Însoțea niște călători care
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
El a organizat provincia nouă Dacia Romană. A fost un excepțional organizator și comandant militar. În timpul domniei lui, Imperiul Roman a cunoscut cea mai mare întindere teritorială. Transilvania - (trans - peste, silva - pădure), „țara de peste pădure”, teritoriu din centrul României actuale, împrejmuit de Munții Carpați, locuit în antichitate de daci. Populația locală s-a constituit ulterior în cnezate și voievodate (vezi crezat, voievodat), care, în secolele IX-XIII, au fost cucerite de maghiari și supuse regelui Ungariei. După cucerire, Transilvania și-a păstrat
Mic dicţionar de istoria românilor pentru ciclul primar by Carmen-Laura Pasat () [Corola-publishinghouse/Science/100978_a_102270]
-
țărmul mării? Nu s-a mai pomenit așa ceva. Ce, sânt câini să se pripășească acolo?" "Și de ce rămân, să fie împinși în mlaștină, când nimic nu-i oprește să plece, să fugă? Am înțeles că pădurea de sălcii nu e împrejmuită". "Dar pe tine cine te oprește să pleci? se întoarse Mopsul spre Domnul Andrei. A, cine te oprește? Poți oricând să-ți iei bagajul și s-o pornești încotro vezi cu ochii. Și totuși stai aici. La fel și cerbii
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
din față și încă avansa. Gardianul în haine civile din rândul al treilea fu primul care îl observă, șoptind imediat un mesaj în microfonul din mânecă. Asta îi făcu să intre în alertă pe cei din detașamentul de securitate care împrejmuia scena și să înceapă să examineze figurile din apropiere. Nu le-a fost greu să-l localizeze. Nu încerca deloc să fie subtil. Ofițerul în civil era deja la câțiva metri de el. — Adoni, adoni, strigă. Domnule, domnule. Apoi îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Iar asta e ultima noastră achiziție, Mănăstirea Lazaristă Peres. Davis arătă cu degetul în stânga, spre o clădire ce părea a fi pe jumătate biserică, pe jumătate fortăreață. Era modestă; fără clopotnițe pretențioase sau turle complicate, dar fiecare fereastră arcuită era împrejmuită de un șir de cărămizi, ca și cum ar fi fost întărită în eventualitatea unui asalt. Și era construită în întregime din piatra solidă, ternă, care predomina în tot orașul. Toate clădirile, casele, birourile, hotelurile, chiar și supermarketurile erau făcute din ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
țărmul mării? Nu s-a mai pomenit așa ceva. Ce, sunt câini să se pripășească acolo?” „Și de ce rămân, să fie împinși în mlaștină, când nimic nu-i oprește să plece, să fugă? Am înțeles că pădurea de sălcii nu e împrejmuită”. „Dar pe tine cine te oprește să pleci? se întoarse Mopsul spre Domnul Andrei. A, cine te oprește? Poți oricând să-ți iei bagajul și s-o pornești încotro vezi cu ochii. Și totuși stai aici. La fel și cerbii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Vitriolarea literaturii „patriotice”, „cu haiduci”, a romancierilor populari tip N.D. Popescu se asociază cu apărarea libertății nealiniate, pe un ton polemic ce va fi intens cultivat și de avangardiștii noștri interbelici: „Bucureștii și-au amintit că nu demult au fost împrejmuiți de codri înțesați, ca un promontoriu impudic, de păduri pubiene. (...) Pe Iancu Jianu, pe Zdrelea, pe alți haiduci în haine arnăuțești, pe cari îi glorifică tîmpenia populară, i-au uitat toți, afară de editorul Herz și de romanțierul N.D. Popescu. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
îți cam plac prostiile de felul ăsta și am impresia că vrei să ți se întâmple una ca asta. — Așa crezi? spuse încet Takamori. L-a făcut să se simtă foarte caraghios. Și-a întors privirile spre apa șanțului care împrejmuia Palatul. — Păi, da. Așa cred pentru că ești un împrăștiat și habar n-ai pe ce lume trăiești. Ești în stare să mă confunzi și pe mine cu vreo altă domnișoară sau să permiți unei femei necunoscute să te certe crezând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
întreba unde a dispărut Endō și ce planuri avea. Un tren de pe linia Kōkasen, plin de pasageri, trecu pe lângă ei. Chiar și după ce a trecut, mai răsuna încă huruitul roților pe șine. Vreo douăzeci de metri mai încolo, un gard împrejmuia o zonă de construcții și se auzeau zgomote și dinspre partea aceea. Când s-a uitat prin crăpătura din gard, Gaston a văzut scânteile albe ale aparatului de sudură. Muncitorii, cu prosoape în jurul gâtului, exact ca cei pe care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
patru sau cinci câini care schelălăiau. — O! Câine-san! Gaston a uitat de Tomoe și a început să fugă greoi după camionetă. A fost învăluit în norul gălbui de praf ridicat de camionetă. Tomoe l-a văzut dispărând după zidul ce împrejmuia ecarisajul. Lui Tomoe, care nu prea iubea animalele, fuga lui Gaston după hingher i s-a părut cu totul ridicolă. „Exact ca un copil“, gândi ea. De cealaltă parte a zidului se vedea hornul pe care-l localizaseră înainte, înălțându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
spre deosebire de casele din Tokyo, propria lor grădină. Frunzele verzi ale copacilor erau ude de ploaie și reflectau orice rază de lumină ajungea până la ele. Flori mari de culoare roz, al căror nume nu-l știa, înfloriseră în gardurile vii ce împrejmuiau casele. Cu o mână și-a șters fruntea de ploaie, cu cealaltă ținea o bucată de pâine din care mușca. A luat-o spre strada principală și s-a oprit, privind în jur după o clădire pe care să scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Simțea o durere ascuțită în piept, datorată, probabil, oboselii excesive. Scuipă, iar pe una din pietrele din poarta templului se contură, în apa de ploaie, o șuviță de sânge. Ploaia încetase, dar era încă zăpușeală la căderea nopții. În Yamagata, împrejmuită de munți din toate părțile, era mai cald decât ar fi fost normal pentru altitudinea la care se afla. Odată, cea mai înaltă temperatură din Japonia s-a înregistrat chiar la Yamagata. Și în seara aceea era foarte cald și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
spune! Kobayashi râse slugarnic și nu mai spuse nimic. Se lumina. Nori vineții mai acopereau cerul, dar se zărea o fâșie de lumină deasupra munților. — E departe? întrebă Endō. Se mai oprea din când în când să scuipe. Yamagata părea împrejmuită de munți, dar ajungând în câmp liber, și-au dat seama că drumul era fără sfârșit, iar munții se vedeau tot în zare. — Endō-san, vă simțiți bine? întrebă Gaston văzându-l că se oprește la tot pasul. În loc de răspuns, Endō
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]