1,038 matches
-
nostru savantlâc Ne-a vorbit fără de tâlc. Întrebat ce-a vrut să spună, S-a pornit ca o furtună. Și atunci am priceput: Era demn de-a fi tăcut; N-aveam cum roata a-i unge - „Șeful” știe doar a-mpunge. Este tare-n adevăr, Tare cât un fir de păr. Așa a fost și în trecut - Un panglicar neîntrecut. Face gafe, ce curg șnur, Râd și câinii dimprejur... Istoria nu l-a-nvățat Să nu fie răsfățat. E-o tradiție
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
doctorat, unde fiecare student știe că va trebui să sufere într-o zi. Aici se aflau pe pereți portretele tuturor regilor Portugaliei - și aici năvălește tineretul, dornic de a lichida într-un fel sau altul, cu relicvele trecutului. Portretele sunt împunse cu săbiile și găurite de gloanțe. Iar în altă sală, unii studenții găsesc robele profesorilor de la Teologie, arhaicele veșminte negre sunt sfâșiate în bucăți - pentru a se pune odată capăt acestei medievale superstiții, care este studiul Teologiei, - Oliveira Salazar nu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
animalele. Chiar, îi răspunse Khaba, scărpinându-și cicatricea lungă ce-i străbătea toată partea stângă a feței. îmi vine să-l ușurez de o pereche de porci, numai așa, în glumă. — Nu pentru asta suntem aici, i-o reteză Balamber, împungându-și calul cu călcâiele. Călărind la pas, se apropiară de casă, prin al cărei acoperiș de paie se strecura, răsucindu-se firav, fumul unei vetre. Când ajunseră la douăzeci de pași, figura masivă a unui bărbos în haine de țăran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înainta în fața celorlalți pe un roib nervos, cu o secure de tăiat lemne pusă de-a curmezișul șeii: — Acela trebuie să fie căpetenia. Bagaudul ajunsese deja la nu mai mult de zece pași distanță de ei. Calm și hotărât, Balamber împunse calul cu călcâiele și porni înainte, oprindu-se în fața sa. Pentru o clipă, se măsurară din priviri, cântărindu-se unul pe celălalt. Hunul fu izbit nu atât de figura impunătoare a celui cu care se înfrunta, cât mai degrabă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ești orb? Uite, jos - strigă - casa, n-o vezi? Audbert se uită și se întoarse imediat spre el. — E mai bine s-o ținem drept: acolo stă Malaberga! Fără să-l asculte, hunul sări pe cal și, biciuindu-l și împungându-l cu pintenii fără menajamente, îl obligă să coboare pe pantă, prin iarba înaltă, lovită de suflul necruțător al vântului. Tovarășii săi, împreună cu Audbert, îl imitară, deși Kayuk trebui să trudească binișor ca să tragă catârul în jos pe coasta aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Waldomar cu fiul său! Făcu spontan un gest de protest, dând să se întoarcă spre Balamber, dar lama rece a unei săbii ce îi înțepă gâtul în dreptul carotidei îl imobiliză. — Ssst! făcu Khaba, ducându-și un deget la buze și împungându-l cu arma. Aflat în imposibilitate de a se mișca, Audbert nu putu decât să se supună și continuă să privească printre arbuști. Cei doi soldați din avangardă continuară să înainteze o bucată de drum; la un moment dat, bănuitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se găsea în mare pericol fiindcă, fără conducător fiind și pornit cu o viteză nebună pe drumul acela plin de hârtoape, vehiculul s-ar fi putut răsturna dintr-un moment în altul. Continuând să strige în urechile calului, Waltan îl împunse sălbatic cu pintenii și se năpusti pe urmele carului. 11 Balamber văzu carul gonind, urmat la scurtă distanță de tânărul burgund, și înjură furios: — Ce neghiobi! Nu-s buni de nimic! I-ar fi fost imposibil să ajungă la cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prea tare pentru el și pentru familia lui și încă și mai mult pentru scroafa lui. — Să se salveze, izbucni Odolgan. Chiar nu cred. Râul era umflat, curentul era vijelios, nu avea nici o speranță. Gualfard reapăru pe buza povârnișului și, împungându-și calul, coborî iute către torent. Geremar îl urmă curând. într-o clipă, nobilul burgund ajunse lângă huni. Chiar ai avut noroc, n-am ce să zic, făcu el către Balamber. Cum nu, spuse sentențios Odolgan, care știa câteva vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Odolgan, înaintară pe mal, ducându-se până în păpuriș, și sloboziră, la rândul lor, un nor de săgeți, fără să-și atingă însă ținta, ajunsă de acum prea departe. Ambarcațiunea rapidă se îndepărta pe marea oglindă a apei. Printre înjurături, Geremar împungea și chinuia calul, cu privirea țintă spre fugari. Balamber, în schimb, își luă un ton resemnat și constată cu răceală: — Acum nu-i mai prindem. Să-i lăsăm în voia sorții. 20 Cântecul îndepărtat al unui cocoș îl află pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privirea i se înăspri și îi răspunse hotărâtă: — Eu n-o să mai îmbrac veșminte femeiești până nu-mi voi duce la bun sfârșit răzbunarea. Spunând acestea, se îndreptă către oamenii din escortă și, ridicând brațul, dădu semnalul de plecare. își împungea deja calul în coaste, dar Sebastianus o reținu, punând o mână pe mânerul șeii sale. — Sper să te văd curând, deci. Din spatele genelor sale lungi, Frediana se mulțumi să-i zâmbească nesigur - un zâmbet în care lui Sebastianus i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mult succes, să încalece pe catârul său. încruntându-se și mai tare. Balamber îl cercetă scurt, apoi scoase un suspin de nerăbdare: — Gândacul ăsta! Ajută-l. Poate o să ne fie de folos în vreun fel. Khaba încuviință, după care își împunse calul, coborî de pe stâncă și se apropie de Inisius, care continua să se învârtă în sensul acelor de ceasornic, împreună cu catârul său, în încercarea zadarnică de a-l opri și de a i se urca pe spinare. Hunul apucă animalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe anumite porțiuni cărarea se strâmta atât de mult încât trebuia să se aplece pentru a nu se izbi de ramurile copacilor sau era nevoie să depărteze frunzele cu mâna. în locurile cele mai înalte, foioasele lăsau locul zadei, ce împungea cerul cu vârfuri ascuțite, și maiestuoșilor brazi, în mijlocul cărora acel straniu cortegiu de războinici și civil fugari se înșira cu pas susținut, stârnind un foșnet continuu. Mici luminișuri lucind în verdele crud al ierbii se deschideau pe neașteptate, însă coloana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Simți graba sa de a se îndepărta, așa cum la început îi simțise neliniștea. Stânjenită, își frecă nasul cu dosul mâinii: — Ei, spuse, ridicând din umeri, mulțumesc pentru tot. — Eu trebuie să-ți mulțumesc ție. Arătându-și limpede experiența, Lidania își împunse calul cu călcâiele și îl apropie de cel al lui Maliban. Era pe punctul de a-și întinde brațele ca s-o ia pe Lucia, dar Sebastianus o opri. — Nu, spuse; apoi, vorbind alanului, îi porunci să ducă mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
altfel, probabil că ți-ai dat seama deja, aici nimeni nu trăiește în puf. Eliberată de armură, îi apărea acum, în ciuda tăieturii scurte a părului și a hainelor bărbătești, mai aproape de imaginea pe care o păstrase despre ea. Sânii ascuțiți împungeau pieptarul de in, iar genele, zbătându-se câteodată mai repede, puneau același văl de gingășie feminină pe chipul său hotărât. însă energia și agilitatea pe care o arătau fiecare mișcare, semn clar al exercițiului fizic susținut, erau totuși acelea ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Acolo se oprise atenția lui Sebastianus, care scruta peisajul din înălțimea unui pinten stâncos. I se alătură Maliban, călare pe același cal mongol pe care pusese mâna în seara când burgunzii atacaseră tabăra lui Balamber: Mergem jos să vedem. Bineînțeles! împungându-și murgul cu călcâiele, Sebastianus îl obligă să apuce o cărare ce cobora printre stânci calcaroase, spre întinderea înverzită. Maliban împreună cu ceilalți - opt cavaleri burgunzi - îl urmară prompți. Prefectul se afla deja de trei zile printre oamenii Fredianei și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mesteceni se vedeau mișcându-se câteva siluete minuscule, întunecate. Oameni pe cai, ce păreau să însoțească niște vite. Lutgard, burgundul care găsise fata, veni repede să vadă și el. — Sigur sunt ei, spuse. Duc animalele de-aici. Atunci, mugi Sebastianus, împungându-și brutal calul cu pintenii, haideți să-i înhățăm!. în câteva secunde, întregul detașament îl urmă, galopând în jos, de-a lungul cărării ce se pierdea în câmp. Traversară iute ca vântul șirurile de mesteceni, însă hunii le simțiră îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nori albi se înălțau ca niște turnuri în înaltul cerului; căldura zilei prevestea vara - vremea când războinicii se puteau elibera de armuri, călătorind goi până la brâu. La orizont, distingea pintenul stâncos de pe care turnurile în parte prăbușite ale cetății Vesontio împungeau cerul. Un arc de dealuri joase și împădurite anunța cotul râului ce curgea pe sub zidurile sale. Traversând râul, avea să lasă în spate Sapaudia și, o dată cu ea, visul său, planurile sale de cucerire. Mesajul lui Utrigúr nu-i lăsase loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
buzdugan. Balamber sări prompt în picioare și, fără menajamente, îl înșfăcă de centură pe cel care îl salvase și îl smulse din șa, luându-i în stăpânire calul. în nu mai mult de o clipă, fu urcat pe spinarea animalului; împungându-l sălbatic și urlându-i cu furie în urechi, țâșni în urmărirea Fredianei. O văzu galopând în fața sa, prin câmpie, la liziera mestecenilor. Observă că nu purta armură, ci pantaloni mulați și o bluză neagră, fără mâneci, și din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pentru a o contempla mai bine, decât din precauție, se gândi că fata și calul alcătuiau un spectacol magnific și trase concluzia că îi dorea pe amândoi. Era atât de fericit că o regăsise, încât, când o văzu strigând și împungându-și cu furie calul pentru a-l ataca în forță, în vreme ce-și rotea sabia în aer, el își reținu pentru o clipă calul, surprins și incapabil să se hotărască ce să facă; apoi își îndemnă și el animalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ultimele trei zile l-am văzut mai tăcut decât de obicei. Maliban, fără să-și schimbe poziția, se mulțumi să zâmbească vag și le aruncă o privire piezișă, o încuviințare plină de satisfacție și totodată o invitație a nu-l împunge mai mult decât i-ar fi îngăduit să tolereze onoarea sa de războinic. Schimbând vorba, Metronius îl întrebă dacă era bucuros că se apropia de Aureilana, unde, cu siguranță, avea să întâlnească pe mulți din neamul său. — Sigur, răspunse Maliban
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
însă romanul îl mătură cu puternică lovitură oblică înainte să-și repeadă arma. Un altul, după o clipă de șovăială, lăsă să-i cadă sabia scurtă pe care o strângea în mână și căută să se facă nevăzut, dar fu împuns de sabia lui Sebastianus. Al treilea se azvârli în apă și fugi cu zgomot mare prin apă, înspre desișuri. — Prindeți-l viu! strigă prefectul, oprindu-l cu mâna pe Maliban, care tocmai întindea iarăși arcul său ucigător. Din patru salturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
porțile, ca să poată intra hunii. Cei doi ofițeri schimbară o privire plină de îngrijorare. Sebastianus mai întrebă câți oameni avea cu el Eudoxiu pentru acea acțiune. Chinuit de Metronius, care, ținându-l de păr, îi trăgea capul înapoi și îi împungea gâtul cu lama, Eucherius răspunse cu voce sugrumată: — Nu știu exact, dar Bassianus îmi spusese că ar trebui să fie vreo treizeci, împărțiți în mici grupuri, ca să nu bată la ochi. Divicone, pe care Vitalius îl lăsase iarăși să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luă din nou cuvântul, el i se adresă lui Mabertus: Dacă vă atingeți de fiul meu, demolăm turnul ăsta piatră cu piatră și vă ucidem pe toți. Nu aveți nici o speranță, rosti apăsat. împingându-l pe băiat în balustradă și împungându-l cu daga sub bărbie, Mabertus se ținu tare. — Bagă de seamă! Turnul e solid și avem provizii suficiente pentru mult timp. Nu faci bine că ne ameninți. Mai fă un pas înainte și ți-l omor aici, sub ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
familiei Metronius: aici, într-un luminiș neștiut de nimeni, departe de marile bătălii ce se dădeau pentru salvarea Galiilor și a Imperiului, ucis de mâna unui bandit. Dar de ce trebuia tocmai el să aibă de-a face cu asemenea oameni? împungându-l cu sabia la rădăcina gâtului, imediat deasupra marginii bluzei militare din lână, bărbatul îl împinse îndărăt. Pe chipul său apăruse un surâs batjocoritor. — Capul spre dreapta, capul spre stânga... Scutură din cap dezaprobator. — Chiar m-ai obosit. Cine te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un întreg mingan - ce suia colina. Ajunseseră deja la circa două sute de pași și-și dăduseră seama acum că romanii ocupaseră creasta, dar nu păreau nicidecum să aibă intenția să se oprească. Dimpotrivă, își biciuiau caii cu furie și-i împungeau cu pintenii, iar acestora se vedea că le era greu să înfrunte urcușul, căci, constată imediat Sebastianus cu ușurare, panta era mai abruptă pe acel versant, iar micile îngrămădiri de arbuști nu le permitea cailor să înainteze prea repede. Oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]