557 matches
-
doar să cunoaștem adevărul din cele scrise de cei care au călcat cândva pe această glie... Cu alte cuvinte, culegem țăndări din ceea ce a fost cândva... Când călugărul și-a încheiat “discursul”, am pus mâna pe clanța ușii și, cu încetineală de melc, am deschis-o. Parcă îmi era frică să nu-i răvășesc firul gândurilor... Înainte de a păși pragul, am îndrăznit să spun: ― Noapte bună, sfințite. Mâine voi fi aici, la ceasul potrivit. ― Te aștept, fiule - mi-a răspuns călugărul
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
voie bună. Cu grijă să nu mă împiedic de cine știe ce, am ocolit masa și m-am așezat lângă Zâna. În clipa următoare, o mână caldă, vibrând ca un diapazon, s-a culcușit sub palma mea așezată pe genunchi. Cu o încetineală de melc, am strâns-o în căușul palmei, timp în care Zâna a slobozit un oftat abia perceptibil... Simțeam cum toată ființa ei freamătă... Pentru o clipită, privirile noastre s-au întâlnit. Un fulger mi-a străbătut inima. De când doream
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
cât mai curând, complicată ceremonie de alungare a temutului zeu Kauhúhu. Nici Tapú Tetuanúi și nici prietenii lui nu mai văzuseră vreodată un Mare Preot atât de înfumurat, plictisitor și ceremonios, căci oficie sacrificiile cu atâta sobrietate și cu atâta încetineala, încât la jumatatea ceremoniei cea mai mare parte dintre cei prezenți ațipiseră. Începu prin a așeza deasupra unei stânci sfinte, care se ridică chiar pe țărm, o micăstatuetă de lemn care reprezenta un om cu cap de rechin, așezat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
repetă întrebarea: De cine? De colonei, dom' colonel Centiron. Ia pune-ți tu echipamentul la loc. Dinu, micuțul soldățel își pune echipamentul. Culcat! strigă colonelul. Dinu se șterge pe genunchi, ca și cum ar fi fost murdar și se culcă cu o încetineală remarcabilă. La gard, adunarea! Dinu pornește moșnegește spre gard. Pas alergător! strigă colonelul. Dinu simulează un mers mai rapid. La loc comanda! Dinu merge spre gard, ba mai fugăreșete un țînc de pămînt. Colonelul începe să se învinețească. Întreg plutonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mai ai și puțin noroc să cazi la ora potrivită cu treburi la gospodarul casei, atunci ai putea să plutești printr-o lume de basm, cu o cadînă care se dezbracă în geam, cu luminile aprinse toate și cu o încetineală a tot ce mișcă de parcă e făcută anume ca să privești pe săturate. Nu trebuie să te temi că ar putea veni de undeva gospodarul cu o coasă sau o furcă sau cu un ceatlău ca să te calicească. Poți privi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pași grei, măsurați, profesionali. Rowe se ridică repede și porni după el, simțind că trebuia să facă ceva, pentru ca planul să nu se ducă de rîpă. — Cost! strigă el. Cost! Abia În clipa aceea i se părură ciudate calmul și Încetineala omului cu foarfeci, a cărui privire Îi pipăise parcă fața: — Prentice! mai strigă el, alarmat, În timp ce croitorul dispăruse Într-o cabină. Dintr-o altă cabină, situată În celălalt capăt al coridorului, ieși valvîrtej domnul Prentice numai În cămașă. — Ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
bărbos cu un aer stupid, dispăru după câteva minute pretextând probleme cu mașina. O stinghereală tot mai perceptibilă se răspândi printre convivi; se apropia concediul. Unii plecau la o casă de vacanță, alții practicau turismul ecologic. Cuvintele schimbate pluteau cu Încetineală prin aer. S-au despărțit rapid. La ora nouăsprezece și jumătate, totul era terminat. Djerzinski traversă parcarea Însoțit de o colegă cu părul lung și negru, cu pielea foarte albă, cu sâni voluminoși. Era puțin mai În vârstă decât el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Era un tînăr falnic, cu creștetul prea ascuțit ca să încapă acolo multă minte. Pe cît de bun observator, cu membre și mișcări agile, pe atât de încet era în cugetare. Și-a elaborat însă în sute de milenii o gîndire. Încetineala a fost de folos moralei căci, în principii, omul era pe atunci de neclintit. Ce crezi că a făcut din acest vrednic bărbat evoluția? Ușor ușor, mintea a luat-o înaintea mușchilor iar morala și-a încălecat între ele principiile
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Cu proxima ocazie, Molotac întorcea moneda lui Janoro. Pe la miezul nopții cînd toată lumea picotea, unii suflînd greu cu capul între umeri, alții, ținîndu-și ochii strînși, scăpînd și cîte un sforăit, primarul îl înscria din oficiu pe moș Chifor. 141 Cu încetineală de pensionar, acesta se scula în picioare, privea nedumerit în spate la scaunul cu arc care pocnea de spătar și își așeza umerii în palton. Deputat de circumscripție, moș Chifor fusese ilegalist. Mititel, cu ochi limpezi de găină, fostul fochist
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ei de a ajunge la timp la întâlnire ! Varianta prezentată de dânsul se dovedea, surprinzător, inexactă ! Autobuzul întârziase puțin. Ea nu se aflase, e drept, mai devreme în stație, dar venise, totuși, la timp. Așteptase câteva minute. O enervase apoi încetineala, parcă excesivă, a autobuzului. Dar, când coborâse, ceasul nu arăta decât o întârziere de cinci minute ! A fost oprită după câțiva pași. Evident, fuseseră arestați și ceilalți ; deloc sigur, însă, că înaintea ei. Mai curând, în același timp sau după
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
așteptase la una ca asta. Ce naiba mai scorniseră ? Suna sfârșitul lumii, el nu nimerea, în întuneric, receptorul. Șuiera, desfăcând, parcă, pereții din încheieturi. În sfârșit, ridicase. Zgomotul se întrerupse. Vocea lui veni, însă, mult mai târziu. Dusese, desigur, cu mare încetineală recep torul la ureche. — Da. Tu ? Ce-ți veni ? Nu încă. Anie, te rog, sunt prostii. Fii rezonabilă. Nu i-am făcut nimic. Perucă ? Ha ! Cât de grijulie. Ha ! Nu. Jur. Încercase să râdă. Părea timorat, jenat, jignit și încântat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vecinătățile cariate. Fiul n-ar mai fi tânăr. Ar simți nevoia să-și găsească descendența, situarea în timp. Și-l închipuia adesea pe Hariga în ultima lui dimineață, înainte de execuție, ziua vânătă, aburită. Prelungea ulti mele gesturi, încheindu-și cu încetineală gulerul, manșe tele cămășii, netezindu-și părul încă șaten și aspru, despăr țind fără grabă, după cărare, la stânga și la dreapta, șuvițele scurte, în care apăruseră fire albe, cuprinzându-și obrazul în mâini, frecându-l cu palmele, eliberându-l, apoi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fereastră, prin ușa întredeschisă a balconului. În patul de alături, colegul dormea. „Ce-ar fi să-l trezesc, să-l copleșesc, brusc, cu marile întrebări fără răspuns ? Să creadă și el că nevroza mea e adevărată, profundă.“ Trase ușa cu încetineală. Coborî treptele. Primul etaj, parterul. La recepție nu se afla nimeni. Ieși în stradă. Alei slab luminate, panta spre centrul stațiunii. Restaurante și grădini de vară flancau hoteluri înalte, răsărite printre vilele de altădată. Tribul era cumințit. La ora zece
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
sâsâită îi desenează planurile. Se reașază, răspunde scurt, fără chef, mereu aplecat peste birou, cu rigla în mână, asediat de hârtii. Chemat la telefon, vorbește puțin, precis. Alături, colegul A.P. încearcă și el să se piardă, lucrând, să vină, cu încetineală, la suprafața zilei. Calculează secțiunea transversală a conductei principale, ramificațiile, coala groasă miroase a amoniac, abia scoasă de la heliograf ; alege traseul, îl marchează prin linii roșii, fixează intersecțiile cu un cerc îngroșat, le numerotează, trasează cu un creion verde, bine
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pentru a treia oară cinefilul. Mopsul e la datorie, cu ochii lipiți de somn. Umeri fragili, bust delicat, mâinile voinicești și picioarele pitice. Zâmbet... Dinții sălbatici. Atingere subțire. Își strecurase și de data asta palma sub palma lui, trăgând cu încetineală banc nota. Nu-l recunoscuse, bineînțeles, nu l-ar recu noaște nici dacă ar veni în fiecare zi la fiecare spectacol. Gesturile vin și pier la fel, automat. Numărul spectatorilor de la ora opt ? O bătrână slăbuță, îmbrăcată în negru, două
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
binedispus. Slugile execută, nu ? Până când, până se va...“ Surdină, atât e revolta lui Varlam. Mica răbufnire, atât. Cât permite colivia. Reglajul respirației, atât. Varlam bolborosește, neîmpăcat, profitând că Manole e de-acum în grupul de la fereastră. Vera îl cercetează cu încetineală. De cinci, șase sau șapte ani înfățișarea soțului a rămas aceeași, nu s-a schimbat, în vreme ce chipul ei s-a tot ascuțit și s-a uscat și s-a înnegrit. Blândul Manole, cu figura lui calmă, comună. Diavolul nu mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lectură. Pe urmă, a renunțat. A preferat să deschidă larg ferestrele bibliotecii pentru a urmări cum se formau, neliniștitoare, pe cer și dispăreau hieroglifele albe desenate de pescăruși, în vreme ce pendula cu ramă de sidef din perete măsura timpul cu o încetineală bolnavă. La câteva zile după asta, Maria a năvălit pe ușa bibliotecii. Îi sticleau ochii de răutate când l-a anunțat pe Julius că "bătrînul bețiv" nu mai colinda tavernele din Asybaris. Îi lăsase o scrisoare "doamnei Nelly" în care
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Vezi cum Salix ezită când trebuie să-și aleagă pumnalul... Skorpius însă... Grăsanul izbucni într-un hohot de râs admirativ. Skorpius înșfăcase rapid un trident, un pumnal și o plasă. Lui Valerius i se părea că scena se derula cu încetineala unei ceremonii funerare. Veni un al treilea bărbat, însărcinat cu probatio armorum. Verifică armele, încercă lamele și vârfurile, apoi plecă, urmat de omul care adusese armele. Arbitrul îi invită pe cei doi gladiatori să se pregătească. Salix fu ajutat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
își rostește Romeo chemările de dragoste către Julieta, am început să declam cu glas vibrat: „Smochinii își dezvelesc mugurii și florile de vie văzduhul parfumează. Scoală draga mea, și vino!” Ștrengărița din fața mea intră în joc purtându-și mâinile cu încetineală de melc a mângâiere peste sâni și aplecându-se ușor în față a pornit să clipescă des din ochii râzători... Ieșeanul abia așteaptă să termin eu tirada, ca să atace el. -Distinsa noastră hangiță ar trebui să răspundă cam așa: „Întăriți
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Avea el ceva pe suflet săracul băiat. Dar cum să spună în fața tuturor ce-l doare? Si îl durea, nu șagă!... Ca să lungească nedumerirea și curiozitatea celor din jurul mesei, Vasile Hliboceanu a pus mâna pe ulcica cu vin și, cu încetineală de melc, a dus-o la gură. In acest timp, cu ochii lui tăciunii încărcați de o lumină hâtră, îi urmărea pe cărăuși... Si până la urmă o spus Toader ce îl durea sau nu? a întrebat Pâcu. Ei. Până să
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
anunța pe fiica mea, care este medic chirurg În aceeași clinică. ― Da’ ce? Toți doctorii chirurgi Îți sunt neamuri? Cum o cheamă pe...? ― Doctor Despina Hliboceanu - a răspuns Lia, privind la portar cu rugăminte și speranță Întipărite În ochi. Cu Încetineală de melc, portarul a Întins mâna spre receptor, privind după o infirmieră tinerică, care, zgribulită, tocmai trecea În fugă de la un pavilion la altul... În cele din urmă, cu mare plictis, a format numărul. Când a auzit glasul centralistei, a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nașului, profesorul Zenit. Când au ajuns la rezervă, cu o Înfățișare ghidușă, Despina a bătut În ușă. După ce din interior s a auzit un “Da. Poftim!” spus cu undă de bucurie de Nicu, tot ea a deschis ușa, cu mare Încetineală, făcând-o pe Lia să zâmbească, deși era copleșită de emoție. Abia au pășit peste prag și Despina, cu glas oficial, a declarat: ― Tati. Iat-o pe doamna Lia, “Mami”, cum Îi spun intimii. A venit să te vadă și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să se poată reculege, după care să meargă „În vizită” la director. O bătaie În ușă, Însă, i-a Întrerupt șirul gândurilor. ― Poftește, te rog - a răspuns profesorul În felul lui dintotdeauna... Ușa a Început a se deschide cu o Încetineală de melc. Profesorul se Întreba, curios, cine este cel care nu are curaj să intre? În clipa următoare, o buclă de păr castaniu - scăpată de sub boneta albă - și-a făcut apariția, urmată de chipul zâmbitor al Despinei. ― Ce faci, tati
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a așezat pe birou, a văzut că În el se află o foaie de hârtie. ― Ia loc - l-a Îndemnat profesorul. Gruia s-a așezat pe fotoliul pe care ședea de obicei, nedezlipindu-și ochii de pe fața profesorului. Acesta, cu o Încetineală de melc - cum i s-a părut lui Gruia - a ridicat dosarul. L-a deschis și, În cele din urmă, l-a Întrebat: ― Bănuiești ce scrie pe această hârtie? ― Nu știu, domnule profesor - a răspuns Gruia, cu ultimele puteri. ― Așează
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
tuturor regnurilor; de aici, acea plăcere senzuală, dar și o greață de nedescris; sunt un polip uriaș ce-și soarbe puterea pervers din carnea materiei. E Încă vie pulsiunea conștiinței că am un corp numai al meu, dar văd cu Încetineală cum mă transform În ceva indecis, aflat la hotarul nemanifestării. Îmi dau seama de pericolul iminent al alunecării definitive În forme fără Întoarcere și atunci fac un efort teribil să mă adun din interregnuri, să mă salvez. Cu grijă, Încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]