574 matches
-
din 18 octombrie 1944 închide ordinul model 1916, fiind înlocuit cu un ordin continuator - "Ordinul Militar „Mihai Viteazul” cu spade". Noul ordin a fost acordat doar pentru fapte de arme săvârșite după 23 august 1944. Modelul are pe avers cifra încoronată a regelui Mihai iar pe revers, central, anul „1944”. După 1989, Ordinul Mihai Viteazul a fost reînființat, făcând parte din categoria „decorațiilor militare de război” așa cum au fost acestea definite prin "Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații
Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul” () [Corola-website/Science/309348_a_310677]
-
lui Béla, au încercat uciderea regelui și au vrut ca tronul să-i revină fratelui său mai mic, "Géza". Complotul nu a reușit și Béla i-a trimis pe mama și pe fratele său la închisoare. Revenit în Ungaria și încoronat rege, Béla al III-lea imită monarhiile occidentale, pentru îmbunătățirea administrației țării. Creează o cancelarie și noi impozite (taxe vamale, taxe de drept de trecere, taxe pentru târguri). Duce o politică de favorabilă papei, menținând echilibrul în relațiile cu Sfântul
Béla al III-lea () [Corola-website/Science/305021_a_306350]
-
are loc procesul, iar în 16 mai 1954 trece la cele veșnice din cauza tratamentului bestial la care a fost supus. A fost „preot, confesor, director spiritual, conferențiar, om de știință, diplomat, activitatea lui desfășurându-se în toate mediile, de la capete încoronate, șefi de state, politicieni, filozofi, artiști, scriitori, teologi, până la anarhiști, ocultiști, homosexuali și prostituate.” A fost un promotor în multe domenii, activitatea sa a depășind granițele confesionale și spiritul timpului, fiind un adevărat precursor al ecumenismului. Deși avea o cultură
Vladimir Ghika () [Corola-website/Science/305068_a_306397]
-
în continuare, în afara acestora. Din fericire, onixul era o piatră care se putea cumpăra la un preț relativ accesibil, așa ca în scurtă vreme mii de persoane s-au putut mândri că posedă bijuterii sau podoabe asemănătoare celor ale capetelor încoronate. în Europa, faima nefastă a onixului a fost definitiv destrămată. Culoarea neagră închisă a onixului l-a făcut să devină o piatră semiprețioasă apreciată ca inele, medalioane sau alte obiecte de podoabă mai ales când se purta doliu. Pe motivul
Onix () [Corola-website/Science/306134_a_307463]
-
a apărut din 1835 și a fost sprijinită de cele două partide politice majore. La 23 iulie 1840 Adunarea Generală l-a declarat pe Pedro al II-lea în vârstă de 14 ani împărat cu puteri depline. A fost aclamat, încoronat și consacrat la 18 iulie 1841. Preocupați de imaturitatea și de faptul că era taciturn, Curtea a crezut că o căsătorie i-ar îmbunătăți comportamentul și caracterul. Guvernul regatului celor Două Sicilii a oferit mâna Prințesei Teresa Cristina. După ce portretul
Pedro al II-lea al Braziliei () [Corola-website/Science/305738_a_307067]
-
din secolele al XII-lea și al XIII-lea, cucerite ca urmare a cruciadelor târzii, deși, în acele timpuri, aceste posesiuni nu erau considerate colonii. Prima posesiune de peste mări a Franței a fost primul Regat al Ierusalimului, cu primul rege încoronat aici în 1100, Baudouin. Cuvântul franțuzesc "outremer" își are originile în acest regat. Cruciada a patra a dus la împărțirea Imperiului Bizantin în 1204, cu orașul Constantinopole și teritoriile înconjurătoare, atât din Europa cât și din Asia, încorporate în așa-
Imperiul colonial francez () [Corola-website/Science/306412_a_307741]
-
reziste atacurilor normande. Cei mai puternici nobili, ealdermen, că Godwin și fiul său Harod, stăpâneau domenii întinse, regrupând mai multe comitate. Cu ajutorul partizanilor, după moartea lui Eduard, care nu a lăsat urmași, Harold a fost proclamat de nobilii anglo-saxoni și încoronat ca rege al Angliei la 6 ianuarie 1066. Actul a provocat o criză politică gravă, nesocotind drepturile unui alt pretendent la tron, William Bastardul, ducele Normandiei, înrudit cu familia lui Eduard, recunoscut că moștenitor prezumtiv, în 1051. Însuși Harod i-
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
a fost respins de forțele franceze conduse de o adolescentă de 17 ani, Ioana d'Arc, care susținea că a avut viziuni și a auzit voci divine care îi porunceau să elibereze Franța. L-a sprijinit pe noul rege francez încoronat, Carol al VII-lea al Franței. A fost învinsă la Paris și capturată de burgunzi și vândută englezilor, care au ars-o pe rug sub acuzația de vrăjitorie. După ani de lupte, francezii și-au recuperat teritoriile în 1453 punând
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
-lea ca rege al Ungariei. Deși ambele coroane s-au pierdut după asasinarea lui Wenceslaus al III-lea în 1306, creșterea Boemiei a continuat, în 1346 atunci când moștenitorul tronului Boemiei, Carol de Luxemburg a fost ales Rege al romanilor și încoronat Sfânt Împărat Roman în 1355. Carol a făcut din Praga reședința imperială și fiul său, regele Sigismund a dobândit din nou coroana maghiară prin căsătoria cu regina domnitorului, Maria a Ungariei, în 1385. La rândul său regele Vladislav al II
Regatul Boemiei () [Corola-website/Science/323459_a_324788]
-
al lui Alfred și predecesor ca rege. Æthelwold și Æthelhelm erau cu zece ani mai mare decât Eduard. Æthelhelm dispare din surse în 890. În timp ce soția lui Alfred, Ealhswith, nu fusese niciodată descrisă ca o regină și nu fusese niciodată încoronată, mama celor doi, Wulfthryth a fost numită regină. Când Alfred a murit, vărul lui Eduard, Æthelwold, fiul regelui Æthelred de Wessex, crescuse până la revendicarea tronului și începuse o revoltă. El a confiscat Wimborne din Dorset, unde tatăl său fusese îngropat
Eduard cel Bătrân () [Corola-website/Science/323884_a_325213]
-
îngenunchind în fața Sfântului Marcu, care îi oferă drapelul, iar pe avers, Hristos este, în continuare, prezentat în interiorul unei migdale înstelate. Împărații Ferdinand I și Franz Iosif au dispus emiterea ducaților de aur cu efigiile lor pe avers, iar vulturul bicefal încoronat și scutul cu stema Austriei, pe pieptul păsării, pe reversul monedei. Ultimii ducați de aur austrieci au foste emiși în 1915. Sunt identici cu ducații emiși la Veneția, în 1864 - 1865. Ducatul de argint era denumirea unui gros emis la
Ducat (monedă) () [Corola-website/Science/323911_a_325240]
-
intrat în Boemia și au condus asediul de la Pilsen; la 21 noiembrie 1618 întregul regat era în mâini protestante. Matia, Împărat Roman a murit la 20 martie 1619. Deși succesorul său, Ferdinand al II-lea, Împărat Roman, a fost anterior încoronat rege al Boemiei, acum cei care alcătuiau sistemul feudal din regat au refuzat să-l recunoască ca rege al lor. De teama unei invazii s-a căutat o alianță cu alți membri ai Coroanei Boemiei (Silezia, Lusatia, Moravia), iar la
Frederic al V-lea, Elector Palatin () [Corola-website/Science/319916_a_321245]
-
în timpul Războiului franco-prusac. Ele au organizat spitale militare și au ajutat la dezvolyarea fabricilor de cusut pentru femei pentru a ajuta la efortul de război; la sugestia Louisei, Barton a primit Crucea de Fier de Merit după război de la recent încoronatul împărat Wilhelm. În ciuda vârstei înaintate, Louise a fost prezentă pentru a-i întâmpina pe soldații germani răniți, la întoarcerea acestora în Germania din lagărele de prizonieri franceze. În doar doi ani, patru membri apropiați ai familiei Louisei au murit: tatăl
Prințesa Louise a Prusiei () [Corola-website/Science/315935_a_317264]
-
fost populară, a fost intrigantă, melancolică și plină de capricii, și că s-a plâns de soțul ei contelui Ioan de Hoya care era căsătorit cu cumnata ei Margareta. În timpul unei vizite a cumantului ei Christian al III-lea, recent încoronatul rege al Danemarcei (și soțul surorii ei), ea ar fi fost acuzată de Gustav că plănuia să-l omoare. La un bal ea și Christian au căzut în timp ce dansau, lucru care i-a provocat un avort spontan. Ea a murit
Caterina de Saxa-Lauenburg () [Corola-website/Science/332977_a_334306]
-
de ultimul mare rege viking - Harald Hardrada al Norvegiei - de la Stamford Bridge, lângă York, dar a fost învins de forțele lui William, Duce de Normandia (el însuși un descendent al coloniștilor scandinavi din nordul Franței) doar câteva săptămâni mai târziu. Încoronat ca rege al Angliei în ziua de Crăciun în 1066, William a reușit să-și păstreze coroana împotriva provocărilor daneze viitoare . Evenimentele din 1066 din Anglia au marcat în mod radical sfârșitul epocii vikingilor. Până în acel moment, toate regatele scandinave
Vikingi () [Corola-website/Science/297254_a_298583]
-
pe un anume Vlad, care va fi înlăturat de către Mircea abia în 1397, cu ajutor militar din partea lui Sigismund de Luxemburg. În 1396 Mircea, în calitate de principe creștin vasal regelui maghiar, participă la cruciada anti-otomană inițiată de o parte a capetelor încoronate și o parte a nobilimii occidentale și condusă teoretic de regele maghiar. După câteva succese minore, cruciada s-a încheiat lamentabil cu dezastrul de la Nicopole din 25 septembrie. Oastea valahă, formată din cavalerie ușoară, nefiind invitată să ia parte la
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
în această perioadă acvila cruciată este plasată pe post de cimier, deasupra unui coif care timbrează stema dinastică a lui Mircea. Din 1403 datează cel mai vechi sigiliu muntenesc păstrat care prezintă așa numita „Nova plantatio”. El prezintă două capete încoronate redate în profil, despărțite de o tulpină bifurcată în partea superioară. Există opinia că cele două personaje ar fi Mircea și fiul său Mihail. În martie 1395 voievodul muntean semnează la Brașov un tratat de alianță cu regele ungar Sigismund
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
indicații de emisiune și de ateliere monetare. În cronica lui Ulrich von Richental (copia de la Aulendorf, din 1483) se află și o stemă atribuită „principelui Despot al Țării Românești”, care prezintă un scut de argint încărcat cu un leu negru încoronat, profilat spre dreapta. Tot în această copie (căci originalul s-a pierdut) se regăsește și stema voievodului Valahiei Mici (Olteniei) (ori a boierului Dobromir după unele variante), anume un scut de argint ce cuprinde un leu încoronat, profilat spre dreapta
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
un leu negru încoronat, profilat spre dreapta. Tot în această copie (căci originalul s-a pierdut) se regăsește și stema voievodului Valahiei Mici (Olteniei) (ori a boierului Dobromir după unele variante), anume un scut de argint ce cuprinde un leu încoronat, profilat spre dreapta, și însoțit de o semilună în partea inferioară și de o stea în cea superioară. În copia din 1536 a cronicii mai există încă o stemă pentru Țara Românească înfățișând pe un scut de argint doi negri
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
pe fundația unei biserici mai vechi din vremurile merovingiene. Este cea mai mare biserică din oraș. Din 1356 împărații Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană au fost aleși în această biserică, iar din 1562 până în 1792 au fost aici și încoronați. Din secolul XVIII, domul este denumit adeseori în limbajul colocvial „Catedrala Sfântul Bartolomeu”, deși nu a fost niciodată sediu de episcopat. În 1867 catedrala a fost distrusă într-un incendiu și reconstruită în stilul prezent. Înălțimea catedralei este de 95
Frankfurt pe Main () [Corola-website/Science/297645_a_298974]
-
1405 de la o familie bogată de negustori. Casa din mijloc este Römer-ul propriu-zis, care mai târziu a fost legat și de clădirile înconjurătoare. La primul etaj se află „Sala împăratului” sau „Sala împăraților” ("Kaisersaal"), unde aveau loc banchetele împăraților proaspăt încoronați. În ea se află expuse portretele tuturor celor 52 împărați ai Imperiului Roman de Națiune Germană, executate în perioada 1838 - 1853. Römer a fost distrus în Al Doilea Război Mondial, dar reconstruit identic mai târziu. Biserica Sfântul Paul ("Paulskirche") este
Frankfurt pe Main () [Corola-website/Science/297645_a_298974]
-
pe fundația unei biserici mai vechi din vremurile merovingiene. Este cea mai mare biserică din oraș. Din 1356 împărații Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană au fost aleși în această biserică, iar din 1562 până în 1792 au fost aici și încoronați. Din secolul XVIII, domul este denumit adeseori în limbajul colocvial „Catedrala Sfântul Bartolomeu”, deși nu a fost niciodată sediu de episcopat. În 1867 catedrala a fost distrusă într-un incendiu și reconstruită în stilul prezent. Înălțimea catedralei este de 95
Frankfurt pe Main () [Corola-website/Science/297645_a_298974]
-
1405 de la o familie bogată de negustori. Casa din mijloc este Römer-ul propriu-zis, care mai târziu a fost legat și de clădirile înconjurătoare. La primul etaj se află „Sala împăratului” sau „Sala împăraților” ("Kaisersaal"), unde aveau loc banchetele împăraților proaspăt încoronați. În ea se află expuse portretele tuturor celor 52 împărați ai Imperiului Roman de Națiune Germană, executate în perioada 1838 - 1853. Römer a fost distrus în Al Doilea Război Mondial, dar reconstruit identic mai târziu. Biserica Sfântul Paul Biserica Sfântul
Frankfurt pe Main () [Corola-website/Science/297645_a_298974]
-
printre însemnele heraldice românești cu cea mai mare vechime. Ele au apărut în primul rând datorită necesității autentificării unor acte emise de sfatul orășenesc. Primul sigiliu cunoscut al orașului Oradea datează din anul 1470 și era format dintr-un cap încoronat. Stema actuală a Oradiei conține un scut, deasupra căreia se află coroana argintie în formă de cetate cu 7 turnuri. Scutul este despărțit în două sectoare: partea superioară ocupă două treimi, este de culoare albastră și prezintă două figuri heraldice
Oradea () [Corola-website/Science/296593_a_297922]
-
deasupra căreia se află coroana argintie în formă de cetate cu 7 turnuri. Scutul este despărțit în două sectoare: partea superioară ocupă două treimi, este de culoare albastră și prezintă două figuri heraldice: Sfântul Arhanghel Mihail în stânga și un leu încoronat în dreapta, ce susțin o cruce creștină albă; partea inferioară ocupă o treime din scut, este de culoare roșie și conține o figură heraldică reprezentând Cetatea Oradiei, cu o carte deschisă în mijloc. Stema a fost aprobată de către Comisia Națională de
Oradea () [Corola-website/Science/296593_a_297922]